] e-buletin 1-2016.pdf · e - buletin semestrial de informare din sumar: s-a ÎntÂmplat la muzeu:...

http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html

e - BULETIN SEMESTRIAL DE INFORMARE

DIN SUMAR:

S-A ÎNTÂMPLAT LA MUZEU: Cronica evenimentelor culturale (iulie-decembrie 2015)

pag. 2-3

EXPOZIŢII LA MUZEU

pag. 4-7

TÂRGUL COLECŢIONARILOR - EDIŢIA A III-A

pag. 8

PROIECTUL EDUCAŢIONAL „ŞCOALA DE VARĂ”

pag. 11-15

ARHEOLOGIE:

- Tehnici şi metode de cercetare ale siturilor de tip tell

pag. 19-21

ISTORIE: - Venirea marelui om de cultură Nicolae Iorga în Alexandria, duminică, 6 mai 1906

pag. 22, 23

- Aspecte ale abuzurilor sovietice în anul 1945, în judeţul Teleorman

pag. 24-27

- Alexăndrenii şi Muntele Athos în secolul al XIX-lea pag. 28, 29

ETNOGRAFIE: - Arhitectura locuinţelor ţărăneşti teleormănene

pag. 31, 32

PATRIMONIU:

- Vasul de ofrandă Gârla Mare-Cârna

pag. 33

- Iconiţă metalică „Sfântul Nicolae”

pag. 34

RESTAURARE – CONSERVARE

pag. 35-41

PAGINA PROFESORULUI:

- Colecţia de vertebrate fosile a Muzeului Judeţean Teleorman – parte a patrimoniului ştiinţific teleormănean

pag. 42-44

PAGINA ELEVULUI: - Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului

pag. 45

CE VA URMA ? Agenda culturală ianuarie - iunie 2016

pag. 47

„LOCUL UNDE TRECUTUL SE ÎNTÂLNEŞTE CU PREZENTUL”

ANUL V, NR. 1 (9), IANUARIE 2016 ISSN 2284 - 5461 ISSN - L 2284 - 5461


În ultimele 6 luni ale anului care s-a încheiat Muzeul Judeţean Teleorman a derulat nu mai puţin de 36 de manifestări (expoziţii, simpozioane, lansări de carte etc.) care au adunat în sălile instituţiei 922 de vizitatori şi participanţi direcţi la evenimentele iniţiate şi găzduite de către muzeu. Astfel, în perioada iulie – decembrie 2015, specialiştii Muzeului Judeţean Teleorman au fost implicaţi în organizarea a 12 expoziţii, 2 simpozioane, 7 activităţi derulate în cadrul Programelor Educaţionale Muzeul - sursă de cultură şi educaţie şi Muzeul… te vizitează, în lansarea a 6 publicaţii precum şi în manifestări prilejuite de o serie de evenimente precum: Zilele Municipiului Alexandria şi Zilele Bibliotecii Judeţene „Marin Preda”, împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Muzeului Municipal de Istorie „Petre Voivozeanu” din Roşiorii de Vede şi a 155 de ani de la înfiinţarea Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Alexandria. De asemenea, tot în perioada amintită, instituţia noastră a desfăşurat şi două manifestări de tipul Ziua Porţilor Deschise, prilejuite de evenimentele: Zilele Municipiului Alexandria şi Ziua Persoanelor Vârstnice. Ca şi în anii precedenţi, în a doua jumătate a anului 2015 au fost organizate cele două manifestări, devenite de acum tradiţionale, Târgul Colecţionarilor şi Premiile Muzeului Judeţean Teleorman şi a fost gazda Workshop-ului de coregrafie, dramaturgie, muzică, scenografie, educaţie vizuală, organizat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru Tânăr „Ideo Ideis”, ediţia 2015. Mai trebui adăugat faptul că Proiectului Educaţional Şcoala de vară a continuat şi în vacanţa mare din 2015 a elevilor, ajungând la cea de-a doua ediţie.

* * * Pe plan expoziţional, ciclul Exponatul Lunii a continuat şi în a

doua jumătate a anului 2015 aducând în faţa publicului noi obiecte de etnografie, arheologie şi istorie, aflate în patrimoniul instituţiei. În perioada iulie – decembrie 2015 au fost expuse: Icoană pe lemn - Sf. Ilie – iulie, Condica obştescului oraş din anul 1835 – august, Proskinitar al Sfântului Munte al Atonului (1856) – septembrie, Amnarul medieval – octombrie, Fierul de călcat – noiembrie, Sceptrul zoomorf de la Ciolăneştii din Deal – decembrie.

În cadrul ciclului Exponatul Lunii a continuat concursul

lunar Vino la muzeu şi câştigă, la care vizitatorii, fie veniţi la muzeu, fie vizitatori virtuali ai website-ului instituţiei, au fost invitaţi să răspundă la o întrebare legată de exponatul din luna respectivă şi să trimită răspunsurile lor fie prin poştă, fie prin email. Lună de lună, câştigătorii au fost desemnaţi prin tragere la sorţi, iar premiile au constat într-un abonament la muzeu, valabil un an, şi diferite publicaţii editate de către instituţia noastră, instituţii colaboratoare sau sponsori.

De asemenea, pe parcursul ultimelor şase luni ale anului 2015 au fost organizate şi alte patru expoziţii temporare, atât cu obiecte din patrimoniul propriu, dar şi cu participarea unor colecţionari şi instituţii colaboratoare. Acestea s-au derulat după cum urmează:

„Între adevăr şi legendă” - măguri şi gorgane din judeţul Teleorman, 4 august – 26 septembrie (amănunte în pag. 4);

Colecţii şi colecţionari, în cadrul proiectului expoziţional „Octombrie – luna colecţionarului”, ediţia a IV-a, 1–31 octombrie (amănunte în pag. 7);

Anul 1945, în cadrul proiectului expoziţional „Ani de război”, organizată în colaborare cu Biroul Judeţean al Arhivelor Naţionale Teleorman, 30 octombrie – 4 decembrie (amănunte în pag. 5).

Din istoria presei teleormănene, expoziţie organizată împreună cu Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale, 11 decembrie 2015 – 20 februarie 2016 (amănunte în pag. 6).

La capitolul simpozioane şi colocvii, în perioada iulie – decembrie 2015 au fost organizate două manifestări de acest gen :

1940 – 75 de ani de la abdicarea lui Carol al II-lea şi instaurarea guvernului naţional - legionar, simpozion organizat în colaborare cu Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale, în data de 29 septembrie;

75 de ani de la asasinarea istoricului Nicolae Iorga, simpozion organizat în data de 27 noiembrie.

Manifestările organizate în cadrul Programelor Educaţionale

Muzeul-sursă de cultură şi educaţie şi Muzeul ... te vizitează au continuat în ultimele şase luni ale anului 2015 cu şapte astfel de activităţi:

Izvoarele istoriei, 25 septembrie; Roadele Toamnei, manifestare desfăşurată la Căminul Cultural

al comunei Vedea în data de 21 octombrie (amănunte în pag. 9); Constantin Aurel Dragodan – deţinut politic, manifestare

desfăşurată la Liceul Teoretic Piatra în data de 22 octombrie; Lecţia de arheologie experimentală (partea I), 23 octombrie; 1 Decembrie – Ziua Marii Uniri, 27 noiembrie;

(continuare în pag. 3)

S-A ÎNTÂMPLAT LA MUZEU - CRONICA EVENIMENTELOR CULTURALE IULIE - DECEMRIE 2015

pag. 2


(urmare din pag. 2)

Cum se îmbrăcau bunicii noştri, manifestare desfăşurată la Şcoala Gimnazială Dobroteşti în data de 4 decembrie (amănunte în pag. 10);

Lecţia de arheologie experimentală (partea a II-a), 15 decembrie. Tot în perioada iulie – decembrie 2015, specialiştii instituţiei

noastre au fost invitaţi să participe la manifestări organizate de diverse instituţii din Alexandria şi din judeţ:

- masa rotundă cu tema Mai există autentic în era facebook?, organizată de Primăria Alexandria, cu ocazia Zilelor Municipiului Alexandria – 28 august;

- manifestările prilejuite de împlinirea a 50 de ani de la înfiinţarea Muzeului Municipal de Istorie „Petre Voivozeanu” – 30 octombrie;

- manifestările prilejuite de împlinirea a 155 de ani de la înfiinţarea Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul” Alexandria – 12 noiembrie;

- prezentarea activităţii editoriale din ultimii trei ani a Muzeului judeţean Teleorman, cu ocazia Zilelor Bibliotecii Judeţene „Marin Preda” – 18 noiembrie.

Pentru al treilea an consecutiv, luna octombrie a fost marcată de organizarea Târgului Colecţionarilor, acţiune ce s-a înscris în cadrul Proiectului expoziţional „Octombrie, luna colecţionarului”, proiect ajuns la cea de-a IV a ediţie (amănunte în pag. 8).

Tot la capitolul Proiecte educaţionale trebuie să menţionăm şi a II-a ediţie a Şcolii de vară, derulată pe parcursul a 4 zile, ce a cuprins 4 atelierele de lucru (Atelier de cusături populare, De la cămaşa de zale la bijuterii, Portrete de domnitori, Confecţionarea unei casete multifuncţionale în formă de carte) care au atras un număr de aproape 60 de elevi din ciclul primar şi gimnazial (amănunte în pag. 11-15).

În ceea ce priveşte activitatea editorială, în ultimele luni ale anului 2015 au fost lansate şase publicaţii:

- Muzeul Judeţean Teleorman. e-buletin semestrial de informare, Nr. 2/2015 – 31 iulie;

- Lucreţiu Pătrăşcanu. Destinul unui intelectual comunist, autor Dan Botez – 5 noiembrie;

- Colonel (rtg.) Ilie Androne, autor Cătălin Ionuţ Florea – 4 decembrie;

- Buletinul Muzeului Judeţean Teleorman. Seria Arheologie, numărul 7/ 2015 – 18 decembrie;

- Din istoria Bisericii teleormănene şi numismatică în judeţul Teleorman, autor Ioan Spiru – 18 decembrie;

- Vechi sate teleormănene între legendă şi adevăr. Interviuri cu profesorul Ion Moraru, autor Corina Iordan – 18 decembrie (amănunte în pag. 46).

Activitatea culturală a instituţiei noastre s-a încheiat în data de 18 decembrie 2015 cu cea de-a patra ediţie a decernării Premiilor Muzeului Judeţean Teleorman pentru cercetare ştiinţifică în domeniile arheologiei şi istoriei. Este vorba de Premiul pentru cercetare arheologică „Ioan Spiru” - acordat domnului Adrian Bălăşescu, cercetător la Muzeul Naţional de Istorie a României şi Premiul pentru cercetare istorică „Ion Moraru” - acordat domnului Dan Botez, lector la Facultatea de Ştiinţe şi Inginerie Alexandria a Universităţii „Valahia” Târgovişte (amănunte în pag. 18).

Corina Iordan

pag. 3

S-A ÎNTÂMPLAT LA MUZEU - CRONICA EVENIMENTELOR CULTURALE IULIE - DECEMRIE 2015


„ÎNTRE ADEVĂR ŞI LEGENDĂ” –

MĂGURI ŞI GORGANE DIN JUDEŢUL TELEORMAN

Muzeul Judeţean Teleorman a organizat în perioada 4 august – 26 septembrie expoziţia „Între adevăr şi legendă”- măguri şi gorgane din judeţul Teleorman. Scopul principal al acesteia a fost de a prezenta o istorie a cercetărilor acestor situri pe teritoriul judeţului Teleorman, principalele descoperiri cât şi tehnicile şi metodele folosite în cercetarea lor. Prezenţe solitare peste tot în peisajul României, movilele făcute de om au atras atenţia din vremuri străvechi. Puse pe seama uriaşilor sau a jidovilor, au încântat şi înfricoşat în egală măsură mai ales datorită legăturilor existente între acestea şi aurul (considerat blestemat) ce s-ar fi găsit în interiorul lor.

Începând cu primele săpături efectuate la sfârşitul secolului al XIX-lea, măgurile au fost împărţite de arheologi în tell-uri (sate preistorice), în tumuli (morminte de inhumaţie sau incineraţie) şi în turnuri de pază romane.

Expoziţia a debutat cu prezentarea cercetărilor lui Dimitrie Butculescu din a doua jumătate a sec. al XIX-lea din siturile de la Ţigăneşti Măgura Calomfirescu, Alexandria Gorgan, Balaci Pădureţi şi Zâmbreasca. Recent revalorificate, săpăturile de la Ţigăneşti creionează imaginea unui savant ce cunoştea literatura arheologică occidentală şi o personalitate marcată de un spirit de observaţie foarte ascuţit. Din săpăturile Hortensiei Dumitrescu din tell-ul de la Zâmbreasca din anul 1947 au fost expuse numeroase obiecte descoperite pe parcursul cercetărilor şi care au revenit relativ de curând în patrimoniul Muzeului Judeţean Teleorman.

Măgurile din Teleorman au mai atras atenţia şi altor cercetători din care amintim Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Dumitru Berciu, Anton Niţu, acestora fiindu-le prezentate în cadrul expoziţiei săpăturile de la Balaci, Blejeşti, Ciolăneştii din Deal. Artefacte din categoria vaselor ceramice, a statuetelor antropomorfe de lut, greutăţilor pentru războiul de

ţesut cât şi utilaj din piatră cioplită şi şlefuită provenite din situl de la Ciolăneşti şi-au găsit locul în vitrinele expoziţiei. Încă de la semnalarea lor, măgurile au fost ameninţate cu dispariţia în urma diverselor lucrări agricole sau a neştiinţei şi relei voinţe a

locuitorilor din preajmă. În cadrul expoziţiei a fost prezentat cazul tell-ului de la Siliştea de Videle, distrus în anul 1965 şi din care au supravieţuit foarte puţine materiale arheologice expuse cu această ocazie.

A doua categorie de măguri prezente în Teleorman, cea a tumulilor, a dat patrimoniului naţional tezaurul dacic de la Peretu şi „Carul de la Bujorul”. Au fost înfăţişate publicului condiţiile de descoperire, principalele piese atât în copii cât şi în original (o parte a inventarului funerar din tumulul de la Bujorul). Alte morminte tumulare, ca prezenţe aparte în peisajul arheologic, au fost făcute cunoscute atât prin obiecte din inventarul acestora cât şi prin momente aparte din istoricul cercetărilor: fotografii şi planuri ale săpăturilor de la Vităneşti şi de la Fântânele.

Pentru a conştientiza publicul despre importanţa siturilor arheologice de tip tell, pe lângă diferitele tipuri de piese prezentate tematic în vitrine, au fost oferite bogate informaţii grafice şi fotografice privind caracteristicile acestei categorii de „movile”, modul de formare, principalele direcţii de cercetare, poziţionarea geografică a lor, caracteristicile sistemelor de delimitare (posibil de fortificare).

Expoziţia a semnalat problema distrugerilor moderne de tumuli şi tell-uri. Acestea sunt parţiale sau totale, făcute atât intenţionat prin încercările de jefuire sau prin distrugeri mecanizate (nivelarea treptată sau luarea de pământ) sau mai nou din divertisment (de exemplu folosirea tell-ului de la Alexandria Gorgan drept pistă pentru ATV-uri) cât şi neintenţionat, datorită includerii lor în loturile agricole şi deci suspuse an de an lucrărilor specifice. Movilele, măgurile sau gorganele, nu contează cum li se spune, sunt o parte a peisajului ţării, prezenţe de legendă şi patrimoniu ştiinţific din păcate epuizabil. De aceea, ar fi o pierdere foarte mare ca ritmul lor de distrugere să nu înceteze.

Ion Torcică

EXPOZIŢII LA MUZEU

pag. 4


ANUL 1945

Expoziţia Anul 1945 a făcut parte din ciclul expoziţional „Ani de război”, ciclu care a urmărit să prezinte publicului, pe parcursul a cinci ani (2011-2015), participarea României la cel de-Al Doilea Război Mondial (1941-1945).

A fost organizată de Muzeul Judeţean Teleorman în colaborare cu Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale şi Asociaţia „Deutsches Freikorps Bucureşti”. Expoziţia a cuprins documente, fotografii şi obiecte din patrimoniul Muzeului Judeţean Teleorman, Biroului Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale, Asociaţiei „Deutsches Freikorps Bucureşti” şi din colecţia Mihai Oprea.

Aceasta a încercat să surprindă principalele evenimente istorice de acum 70 de ani pe care România şi celelalte ţări beligerante le-au traversat. Anul 1945 a propus publicului să urmărească din perspectiva românească, inclusiv locală, desfăşurarea războiului prin angrenarea a trei paliere expoziţionale: documentar, fotografic şi echipament militar.

Primul palier, cel documentar, a înfăţişat situaţia politică, socială şi militară din România, implicit din judeţul Teleorman în anul 1945. Astfel, au fost prezentate documente privind reglementarea operelor de asistenţă socială, susţinerea eforturilor de război, ajutoarele acordate familiilor concentraţilor şi mobilizaţilor, combaterea speculei, cenzura militară, ordinea publică şi înfăptuirea Reformei Agrare. În acelaşi context au fost expuse documente privind aspecte ale aplicării prevederilor Convenţiei de Armistiţiu dar şi ale abuzurilor trupelor sovietice pe plan local.

Al doilea palier, cel fotografic, a prezentat teatrele de operaţiuni militare din Europa şi Pacific, căderea Berlinului, bombardamentul nuclear de la Hiroshima şi Nagasaki, bucuria încheierii războiului.

Al treilea palier a conţinut replici de arme şi efecte militare folosite de către trupele combatante în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Expoziţia a fost deschisă în perioada 30 octombrie – 6 noiembrie, 2015 la Palatul Administrativ din Alexandria şi în perioada 12 noiembrie – 4 decembrie la Muzeul Judeţean Teleorman.

Cătălin Borţun

EXPOZIŢII LA MUZEU

pag. 5


DIN ISTORIA PRESEI TELEORMĂNENE

Deschisă la 11 decembrie 2015, expoziţia temporară intitulată Din istoria presei teleormănene este organizată de Muzeul Judeţean Teleorman împreună cu Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale şi prezintă publicului vizitator, în sala Auditorium a muzeului, zeci de publicaţii, din patrimoniul celor două instituţii, ce au apărut în Teleorman, începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea şi până în anul 1989.

Expoziţia începe cu două publicaţii deosebit de valoroase – Învăţătorul satului (noiembrie 1844, tipografia Colegiului Sf. Sava din Bucureşti) şi Ţăranul Român (septembrie 1870, Bucureşti, proprietar Lucian Bildirescu, originar din Teleorman) - gazete incluse în expoziţie datorită faptului că erau adresate judeţului Teleorman.

Din păcate primul ziar teleormănean - Teleormanul - apărut în anul 1872, la Turnu Măgurele, nu a putut fi expus în această expoziţie deoarece a avut soarta multora dintre publicaţiile vremii sale, pierzându-se în întregime, fără ca vreunul dintre exemplarele lui să se păstreze, pentru a fi cercetat sau expus. Despre apariţia şi existenţa lui aflând din semnalele cu care publicaţia teleormăneană a fost întâmpinată de câteva din principalele periodice naţionale care apăreau în noiembrie 1872.

Apoi, în ordine cronologică, sunt expuse o parte din publicaţiile teleormănene ce au apărute între 1872-1989 şi anume: Rândunica (Alexandria), Propăşirea (Turnu Măgurele), SO4H2 (Turnu Măgurele), Lumina Poporului (Roşiori de Vede), Informaţii Comerciale (Turnu Măgurele), Speranţa (Alexandria), Spiritul Vremii (Băneasa), Tineretul (Slobozia Mândra), Unirea (Turnu Măgurele), Secerea (Turnu Măgurele), Graiul Teleormanului (Turnu Măgurele), Glasul Nostru (Turnu Măgurele), Acţiunea Teleormanului (Cervenia), Secerea Teleormanului (Turnu Măgurele), Drum Nou (Turnu Măgurele), Drum (Roşiori de Vede), Scânteia (Turnu Măgurele), Gazeta Noastră Cooperativă (Lisa), Lumina Poporului (Roşiori de Vede), Oltul (Turnu Măgurele), Acţiunea (Roşiori de Vede), Adevărul Creştin (Turnu Măgurele), Plugarul

(Turnu Măgurele), Buletinul Cooperaţiei Teleormănene (Turnu Măgurele), Înfrăţirea (Turnu Măgurele), Teleormanul Liber (Roşiori de Vede), Teleormanul (Alexandria), Cenaclu (Alexandria), Pagini Teleormănene (Alexandria), Tribuna Teleormanului (Alexandria). Ultimul ziar expus este Teleormanul Liber, apărut sâmbăta, 23 decembrie 1989 (anul 1, nr. 1) la Alexandria.

Cea de-a doua parte a expoziţiei prezintă, pe 9 panouri, articole din diferite numere ale ziarelor prezentate, structurate pe următoarele domenii: politică, administraţie, cultură, învăţământ, literatură, sănătate, religie, sport şi reclame. Expoziţia se termină cu o vitrină în care au fost expuse diferite obiecte specifice muncii ziaristului şi tipografului: trei călimări; o pană de scris; un toc de scris, o maşina de scris Wanderer-Continental, un aparat foto Lubite 2, un „culegător” cu litere tipografice, litere turnate la Maşina Linotype, trei fotografii realizate în anul 1940, în care apar vânzători de ziare şi un chioşc de difuzare a presei, dar şi două texte ce prezintă o scurtă istorie a apariţiei hârtiei şi apoi a tiparului.

Expoziţia va rămâne la dispoziţia vizitatorilor până la data de 20 februarie 2016 Claudiu Olaru

EXPOZIŢII LA MUZEU

pag. 6


Expozanţii la ce-a de-a IV-a ediţie a expoziţiei

Colecţii şi Colecţionari şi exponatele prezentate:

Florilin-Mădălin Almăjanu - Simboluri şi însemne masonice Victor Andreescu - Caii în cărţi poştale ilustrate Daniela Banu - Colecţie de plicuri Nicolae Bonaş - Crucea, apărătoarea creştinilor şi Mărturii de botez Aurel Căplescu - Univers militar Gheorghe Chirchu - „Tot înainte!” – au fost odată… pionierii Adrian Cojocaru - Moneda altfel Ion Crantea - Corăbii şi vapoare Virgil George Daia - Biscuiţi pentru pahare de bere Aurel Deca - Floră pe etichete şi chibrituri Andrei Dudeanu, Ciprian Tironeac - Monede şi bancnote de pe mapamond Mihai Enache - Automobile din „Epoca de Aur” Dorel Erzec - Coca-Cola în lume (selecţie de insigne) Andrei Fărcăşanu - Monede de ieri si de azi Romeo Furtună - Plutăritul pe valea Bistriţei Andreea-Cristina Ilicea - Piatră cu piatră Aurel Ionescu - Waterloo. Ultima bătălie a lui Napoleon Ştefan-Adrian Iordan - Lumea Minecraft Maria-Cristina Marin - Mănăstirea Sâmbăta de Sus - Brâncoveanu şi ctitorii ei şi România şi sfinţi ei ocrotitori Ovidiu-Cristian Marin - Regii şi reginele României şi Arhiepiscopia Romanului şi catedralele ei Gabriel Mitu - Alexandria – insigne contemporane Lionede Ochea - Emisiuni monetare SUA – semicentenarul John Fitzgerald Kennedy Maria Pătraşcu - Simboluri florale pe şerveţele Cătălin Radu-Ruşanu - Aviaţia militară în războaiele mondiale Alexandra Teodora Săceanu - Reclame de cafea pe şerveţele Teodor Nicolae Săceanu - Plicuri filatelice cu premii Ştefan Stan - Localităţi din România în ilustrate poştale (1920-1950) şi Felicitări diverse (1920-2000) Alin Vasilică Stângă - Lumea Disney în filatelie Paul Şchiopu - Şepci şi pixuri – firme furnizoare de inputuri pentru agricultură Gheorghe Zbârcea - Bancnote vechi din Europa şi alte zone geografice

COLECŢII ŞI COLECŢIONARI – EDIŢIA A IV - A

Muzeul Judeţean Teleorman a deschis joi, 1 octombrie 2015, expoziţia Colecţii şi Colecţionari, manifestare ajunsă la cea de-a IV-a ediţie şi înscrisă în cadrul Proiectului Expoziţional „Octombrie - Luna colecţionarului”.

Începând din 2012 şi până acum a fost altfel în fiecare an… Dacă a fost mai bine sau mai rău doar publicul vizitator poate aprecia. Expoziţia din 2015 a fost însă, cu certitudine, mai săracă pentru că unul dintre colecţionarii ce o însufleţea a plecat de lângă noi. Cel care a fost Corneliu Beda, istoricul – muzeograful – publicistul – anticarul şi nu în ultimul rând – colecţionarul ne-a părăsit la începutul lui decembrie 2014. Rămâne amintirea sa, exemplul său de pasiune şi dăruire în promovarea istoriei şi valorilor naţionale şi a locurilor din Teleorman, judeţul ce l-a adoptat. Această ediţie a expoziţiei a fost dedicată memorie sale.

Pentru ediţia a IV-a s-au înscris 31 de colecţionari din Alexandria, Nanov, Peretu, Braşov, Giurgiu şi Bucureşti, cu vârste cuprinse între 6 şi 93 de ani. Aceştia au adus obiecte dintre cele mai deosebite, adunate de-a lungul timpului. Astfel, cei care au trecut pragul expoziţiei au putut admira colecţii de numismatică (monede şi bancnote), medalistică şi insignografie, colecţii de carte poştală ilustrată, filatelie, plicuri, machete de avioane şi automobile, însemne militare, masonice şi pioniereşti, jucării, roci, şerveţele etc.

Expoziţia din 2015 a atras cel mai mare număr de expozanţi, raportat la cele patru ediţii desfăşurate. Faptul cel mai îmbucurător a fost însă participarea celui mai mare număr de elevi – expozanţi, 9 la număr, care au prezentat colecţii de monede şi bancnote, medalii, şerveţele, roci şi jucării. Prin aceasta organizatorii au considerat că invitaţia lor adresată celor tineri a fost bine receptată iar exponatele în sine au fost, la rândul lor, o nouă invitaţie adresată tuturor celor interesaţi de inepuizabilul şi fascinantul domeniu al colecţiilor.

Pavel Mirea

„OCTOMBRIE, LUNA COLECŢIONARULUI”

pag. 7


TÂRGUL COLECŢIONARILOR - EDIŢIA A III-A

Cea de-a III-a ediţie a Târgului Colecţionarilor, desfăşurată în cadrul Proiectului expoziţional „Octombrie - luna colecţionarului”, a avut loc la Muzeul Judeţean Teleorman sâmbătă, 17 octombrie 2015, între orele 10.00-16.00.

Încă din anul 2013, de la prima ediţie, Târgul Colecţionarilor a fost conceput ca un loc în care este favorizată comunicarea între colecţionari şi iubitorii de artă, istorie şi cultură, un loc al cunoaşterii reciproce, un loc în care colecţionarii pot face schimb şi de idei şi de obiecte iar cei interesaţi pot vinde sau cumpăra obiecte pentru întregirea, mărirea şi diversificarea colecţiilor. Evenimentul a fost mediatizat atât în plan local, cât şi în plan naţional, manifestarea fiind prinsă inclusiv în programul târgurilor de antichităţi ce se desfăşoară în ţară, program disponibil pe website-ul www.targulcolectionarilor.ro.

Această a III-a ediţie a fost găzduită în „Holul de Onoare” al instituţiei. Aici, au fost prezenţi şapte colecţionari care au etalat tot felul de lucruri, fie pentru a fi vândute, fie pentru a fi date „la schimb” sau pur şi simplu oferite unor persoane interesate. Chiar dacă fluxul de vizitatori nu a fost constant pe durata târgului, au fost momente în care holul muzeului a fost neîncăpător, iar în final, cca. 50 de persoane interesate de „vechituri” au trecut pragul muzeului. Toţi participanţii au putu vizita gratuit, cu această ocazie, expoziţia Colecţii şi Colecţionari. Şi cu această ocazie am constatat prezenţa unor elevi interesaţi de diferite colecţii, fapt pe care îl considerăm îmbucurător în contextul în care se manifestă, în general, mai ales acum în „era facebook” o lipsă de interes a celor tineri faţă de aceste pasiuni „învechite”.

Pavel Mirea

„OCTOMBRIE, LUNA COLECŢIONARULUI”

pag. 8


În a doua parte a anului 2015 a continuat proiectul Muzeul… te vizitează proiect demarat în anul 2013, în cadrul căruia sunt prezentate muzeul nostru şi expoziţiile pe care le găzduieşte precum şi activităţi specifice muzeului şi se desfăşoară în diferite comune ale judeţului Teleorman, având ca şi grup ţintă elevii din aceste comune.

La data de 21 octombrie 2015, acest proiect a ajuns în comuna Vedea unde, în colaborare cu Primăria comunei Vedea, Şcoala Gimnazială Vedea şi Grădiniţa Vedea, a avut loc manifestarea Roadele toamnei. Aceasta s-a

desfăşurat la Căminul Cultural al comunei Vedea, fiind prezenţi şcolari ai claselor I-IV precum şi preşcolari, împreună cu cadrele didactice şi directoarea Şcolii gimnaziale Vedea, d-na Cristina Curiman. Într-un veritabil decor autumnal format din frunze galbene, din fructe şi flori de sezon le-am vorbit copiilor despre obiceiurile şi credinţele populare legate de toamnă şi roadele ei: în tradiţia românească, pentru că acum se răceşte vremea, septembrie poartă denumirea răpciune. În septembrie începe culesul poamelor şi al viilor iar prima săptămână din această lună îi este dedicată Sfintei Fecioare Maria (Naşterea

Maicii Domnului), Sântămăria Mică cum se mai spune popular, fiind hotarul astronomic dintre vară şi iarnă. Acum se închide pământul pentru reptile şi insecte, iar rândunelele pleacă spre ţările calde. Tot acum au loc târguri şi iarmaroace unde se vând şi se cumpără produse specifice acestui sezon. Din această zi, venind vremea răcoroasă, bărbaţii nu mai poartă pălărie, ci căciulă. Ţăranul român şi-a legat câteva activităţi practice de Sântămăria Mică, cum ar fi: culegerea ultimelor plante şi fructe de leac; bătutul nucilor, pentru ca la anul să facă rod; semănatul grâului, orzului şi secarei. Înaintea datei de 13 septembrie, câmpurile de grâu trebuie arate şi semănate, spunându-se: „să nu fii zgârcit la semănat, că te vei căi la secerat”. În cea de-a doua săptămână a lunii septembrie se celebrează Ziua Crucii, sărbătoare de care ţăranii noştri au legat culesul viilor, facerea mustului şi a vinului. În credinţa poporului român, strugurii ultimei tufe de vie nu se culeg niciodată, fiind lăsaţi prinos lui Dumnezeu şi păsărilor cerului. Aceştia se numesc Strugurii lui Dumnezeu. Începând cu săptămâna a treia a lunii, gospodinele pregătesc proviziile pentru iarnă, iar bărbaţii pregătesc ţuica. Se spune despre Răpciune: dacă în Răpciune tună, în Faur (februarie) va fi zăpadă mare şi an mănos; dacă Răpciune e cald, Brumărel (octombrie) e rece şi umed; dacă rândunelele pleacă devreme, e semn că iarna va veni repede; vântul din septembrie e aducător de belşug; dacă înfloresc scaieţii în această lună, toamna va fi frumoasă; căderea ghindei acum e semn ca iarna va veni curând.

Copiii au ascultat cu atenţie aceste lucruri, după care au recitat poezii având ca temă anotimpul toamna, nelipsind dintre acestea „Balada unui greier mic” de George Topârceanu.


PROIECTUL „MUZEUL... TE VIZITEAZĂ”

pag. 9


(urmare din pag. 9)

* * *

La data de 4 decembrie 2015 Muzeul… te vizitează a poposit în comuna Dobroteşti, numită în trecut şi Doagele, unde, la Şcoala Gimnazială aflată în centrul comunei, a avut loc activitatea Cum se îmbrăcau bunicii noştri. La aceasta au participat elevi ai claselor I-IV împreună cu d-na învăţătoare Milica Gherghe care se ocupă de mulţi ani de grupul de fluieraşi ai şcolii şi d-na directoare a Şcolii Gimnaziale Dobroteşti, Reli Al Qeisi, precum şi părinţi şi bunici.

Manifestarea s-a desfăşurat în localul vechii şcoli, într-o sală de clasă în care este amenajat un mic muzeu etnografic şcolar ce cuprinde piese donate de copii, piese care ilustrează un interior ţărănesc dogean, costume populare dogene şi obiecte etnografice ce amintesc de ocupaţiile ţăranilor din această veche comună teleormăneană: agricultura şi creşterea oilor. Activitatea a avut ca scop prezentarea costumelor populare teleormănene femeieşti şi bărbăteşti, care altădată erau purtate de bunicii şi străbunicii noştri atât la muncă cât şi în zilele de sărbătoare.

Le-am arătat copiilor într-o prezentare PowerPoint cum se îmbrăcau oamenii la sat altădată, de fapt am prezentat costumul popular teleormănean de sărbătoare şi de muncă, folosind piese de port ţărănesc din colecţia Muzeului Judeţean Teleorman, precum şi fotografii din colecţia fotografică a Biroului Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale. În acelaşi timp am exemplificat cele spuse cu piese care se găsesc chiar în muzeul din clasă, cămăşi femeieşti şi bărbăteşti, ii, cojoace, marame, ştergare şi chiar costumele populare purtate de copii, îndemnându-i pe aceştia să păstreze cu grijă aceste costume pentru a fi transmise generaţiei următoare. Totodată ele reprezintă un element de identitate culturală pentru locuitorii judeţului nostru.

La rândul lor, copiii au susţinut un program de colinde din Teleorman, fiind acompaniaţi de

fluierele la care au cântat o parte dintre ei, după care au fost răsplătiţi după tradiţie cu mere, nuci, covrigi, bomboane.

Luminiţa Gheorghe

PROIECTUL „MUZEUL... TE VIZITEAZĂ”

pag. 10


Cea de-a II-a ediţie a proiectului educaţional Şcoala de vară s-a desfăşurat la Muzeul Judeţean Teleorman în perioada 24 - 27 august 2015. Pe parcursul a patru zile s-au derulat atelierele: Atelier de cusături populare (24 august), De la cămaşa de zale la bijuterii (25 august), Portrete de domnitori (26 august) şi Confecţionarea unei casete multifuncţionale în formă de carte (27 august). Cele patru ateliere s-au adresat elevilor din ciclul primar şi gimnazial şi au fost susţinute şi coordonate de către specialiştii instituţiei muzeale.

Ca şi în anul precedent, Şcoala de vară 2015 s-a bucurat de interesul şi de participarea unui număr mare de copii care, alături de angajaţii muzeului, au lucrat şi au dobândit abilităţi şi cunoştinţe în arta cusutului, a confecţionării de bijuterii din zale, în realizarea portretelor de domnitori români şi în confecţionarea unor casete din carton şi pânză în formă de carte.

Corina Iordan

ATELIERUL DE CUSĂTURI POPULARE

Destinat educării tinerilor în spiritul păstrării bunelor tradiţii şi obiceiuri populare, Atelierul de cusături populare s-a derulat în ziua

de 24 august, între orele 10.00-12.00 şi s-a adresat copiilor cu vârstele între 6 şi 14 ani. În prima parte a activităţii, cei mici au primit materialele de lucru (bucăţi de etamină, cartoane perforare, ac şi aţă colorată) şi le-au

fost prezentate punctele de cusătură tradiţionale, simbolurile şi semnificaţia acestora precum şi cele mai folosite motive prezente în decorul textilelor teleormănene.

După partea teoretică, copiii au aplicat cunoştinţele dobândite şi au învăţat sa coasă mai întâi punctul „crucea în X”, apoi un model geometric simplu, folosind ace şi aţă de două culori, roşie şi neagră. Astfel, după abilităţile fiecăruia, atât fetele, cât şi băieţii prezenţi la atelier au realizat pe etamină şervete şi semne de carte, iar pe cartoane, ce aveau modelul gata imprimat prin tehnica perforării, au putut realiza felicitări. Satisfacţia copiilor a apărut pe măsura finisării lucrului, mulţi dintre ei manifestându-şi dorinţa de a încerca modele noi, cu un grad de dificultate mai ridicat.

Participanţii la atelierul de cusături populare au petrecut două ore în mod plăcut şi instructiv şi considerăm că acesta şi-a atins scopul, acela de a-i face pe copii să-şi însuşească deprinderi practice. La final, copiii şi-au putut lua acasă materialele realizate şi chiar ne-au solicitat bucăţi de etamină şi aţă colorată.

Luminiţa Gheorghe, Corina Iordan

PROIECTUL „ŞCOALA DE VARĂ”

pag. 11


ATELIERUL „DE LA CAMAŞA DIN ZALE LA BIJUTERII”

Atelierul s-a desfăşurat în data de 25 august 2015. Copiii au fost invitaţi să îşi petreacă timpul liber învăţând lucruri noi despre cămaşa de zale dar şi tehnici de realizare a acesteia şi a bijuteriilor din zale.

Pentru acest eveniment, am confecţionat o cămaşă din zale pentru cei mici, pe care am lucrat-o cu ajutorul modelului de împletire „4 în 1”, de fiecare za legându-se alte patru pentru a conferi rezistenţă. Metoda a fost inventată în antichitate de către celţi fiind preluată şi perfecţionată de către romani. Inelele au fost obţinute din sârmă înfăşurată în spirală şi tăiată longitudinal. Pentru desprinderea şi îmbinarea zalelor s-au folosit cleşti speciali. Au fost necesare peste 10000 de inele, în final cămaşa având aproximativ 4 kg. Pentru protejarea hăinuţelor copiilor, colega noastră conservator Pompilia Zaharia a realizat un accesoriu de îmbrăcăminte pentru care îi mulţumim.

În prima parte a atelierului, copiii au asistat la o prezentare în Power Point, din care au aflat istoria cămăşii de zale din cele mai vechi

timpuri, dar şi faptul că din inelele de mărimi diferite, în combinaţii diverse, se pot crea bijuterii pentru toate gusturile. Apoi, în curtea muzeului, cei mici au îmbrăcat cămaşa din zale pregătită special pentru ei şi s-au visat pentru câteva momente în lumea poveştilor. Unii au luat contact pentru prima dată cu acest obiect vestimentar şi au fost impresionaţi în primul rând de greutate.

În a doua parte, fiecare copil a intrat în posesia materialelor necesare pentru confecţionarea unor brăţări din zale. Fetele au lucrat cu

zale aurii şi argintii de 6 mm, iar băieţii cu zale argintii de 6 mm şi zale de bronz de 8 mm. Metoda de împletire a fost tot „4 în 1”. Pentru a le uşura munca, au primit câte un beţişor pe care şi-au înşirat primul rând de zale argintii. Rândul al doilea l-au format prinzând câte un inel prin intersecţia a două zale din primul rând. Fetele au lucrat cu zalele aurii, iar băieţii cu cele din bronz, ei având grijă să dubleze acest rând secund. La sfârşit, cu inele argintii au închis împletitura.



pag. 12


(urmare din pag. 12)

Secretul reuşitei modelului a fost păstrarea direcţiei inelelor şi nederanjarea aranjamentului în momentul în care se adăuga o za nouă. La sfârşit au fixat închizătoarea şi pandantivul. Acesta a fost diferit. Fetele au avut câte un fluturaş, iar băieţii câte un dragon. Unora

dintre copii li s-a părut complicat acest model, optând pentru realizarea unuia mai simplu, în care zalele erau îmbinate în lanţ, două câte două. Cei care au terminat mai repede şi-au putut confecţiona şi un medalion în formă de spirală din sârmă de modelaj argintie. Între inelele

spiralei, au prins mărgele de nisip cu ajutorul sârmei de cupru. În mijlocul spiralei au amplasat o mărgică de 6 mm, imitaţie de malachit. La final, toţi au concluzionat că minunatele bijuterii din zale se fac cu multă răbdare şi perseverenţă. Deşi a fost mai dificil, sperăm

că atelierul le-a oferit copiilor câteva ore de relaxare şi distracţie în care şi-au putut descoperi abilităţi noi de lucru şi au avut bucuria de a crea lucruri deosebite cu propriile lor mâini.

Mădălina Dumitru, Ion Torcică


pag. 13


ATELIERUL „PORTRETE DE DOMNITORI”

Atelierul intitulat Portrete de domnitori s-a adresat copiilor cu vârste între 6-14 ani şi a avut loc în data de 26 august, orele 10.00-12.00. Prin desfăşurarea lui s-a urmărit cunoaşterea unor domnitori din istoria naţionala ca de exemplu Vlad Ţepeş (1456-1462), Ştefan cel Mare (1457-1504), Mihai Viteazul (1593-1601) şi Alexandru D. Ghica ((1834-1842). Alegerea acestor domnitori s-a datorat în primul rând cunoaşterii de către copii a acestor domnitori din povestiri istorice şi din lecţiile şcolare, iar pentru domnitorul Alexandru D. Ghica, considerat naşul spiritual al oraşului nostru, o mai bună cunoaştere a istoriei locale.

Am încercat, pentru început, creionarea trăsăturilor de caracter ale fiecărui domnitor în parte, realizările pentru care memoria colectivă i-a reţinut şi le-a creat o aură de eroi legendari, toate aceste lucruri prezentate cu intenţia de a le fi mai uşor micilor pictori să-şi aleagă unul dintre domnitori şi să surprindă acestea în portretele lor. Astfel, s-au trezit pentru două ore în ipostaza unor pictori de la curţile domneşti. Obiectivul urmărit a fost de a cunoaşte istoria noastră pentru a crea în sufletele copiilor sentimente de apartenenţă la valorile neamului românesc. Portretele domnitorilor au prins contur, iar abilităţile plastice ale fiecărui participant în parte au făcut ca domnitorii să prindă viaţă. Atelierul s-a bucurat de un real succes, elevii plecând acasă, încântaţi de portretele realizate

Steluţa Pătraşcu, Claudiu Olaru


pag. 14


ATELIERUL „CONFECŢIONAREA UNEI CASETE

MULTIFUNCŢIONALE ÎN FORMĂ DE CARTE”

La acest atelier s-a dorit ca elevii să înveţe atât să confecţioneze o casetă în formă de carte, lucrând cu materiale diferite, dar şi să-şi dezvolte creativitatea şi îndemânarea, având în vedere numeroasele posibilităţi transformare şi ornamentare a obiectelor simple pe care le avem de multe ori la îndemână.

Astfel, am pornit de la o cutie obişnuită căreia i-am adăugat elemente specifice unei cărţi, cum ar fi coperţile groase din carton îmbrăcate într-un material textil deosebit, înălţimea cutiei retrasă ca dimensiuni faţă de aceste coperţi şi îmbrăcată în hârtie colorată. Pentru un aspect plăcut, am îmbinat această hârtie prin contraste atractive cu coperţile şi interiorul cutiei. Materialele au fost pregătite de noi spre lucru în aşa fel încât copiii să înţeleagă bine fiecare etapă de executare a casetei şi ordinea operaţiilor. De asemenea, elevilor li s-au arătat câteva aspecte opţionale la casetele executate de noi spre exemplificare: compartimentarea interiorului, căptuşirea cu burete a capacului casetei la exterior, crearea unui buzunar la interior, personalizarea, precum şi adăugarea unui sistem de închidere de siguranţă (de exemplu, bandă elastică, magnet, benzi satinate şi capsă, bumb cu fireturi aurii).

La finalul atelierului elevii au obţinut casete practice şi estetice, care pot fi aşezate fie printre cărţi, în bibliotecă, fie pe birou. Experienţa dobândită îi poate ajuta pe participanţi să-şi folosească acasă creativitatea şi să execute o casetă proprie din materiale frumos îmbinate pe orice fel de cutie, apoi s-o ornamenteze sau s-o personalizeze după preferinţă.

Simona Tironeac, Pompilia Zaharia


pag. 15


Se ştie, desigur, că muzeele sunt create pentru a fi vizitate, deci pentru public. Acest lucru este bine precizat şi în definiţia oficială dată acestei instituţii de către organismele coordonatoare internaţionale. Muzeul este locul unde publicul vine pentru a se delecta, pentru a se informa, pentru a-şi lărgi orizontul de cunoştinţe, pentru a cunoaşte mai bine - prin intermediul exponatelor - valori istorice, culturale, religioase etc. din istoria trecută sau mai recentă a comunităţii din care face parte ori a altor entităţi mai apropiate sau mai îndepărtate geografic. Pentru a fi mai atractiv pentru public, muzeul trebuie să înţeleagă nevoile specifice ale diferitelor segmente de public şi să stabilească strategii de atragere şi construire a unei relaţii continue cu aceştia.

În acest context, activitatea serviciului de Relaţii Publice a Muzeului Judeţean Teleorman s-a derulat şi în anul 2015 pornind de la o strategie de lucru bine definită. Aceasta a vizat analiza permanentă a evoluţiei atât a vizitatorilor reali cât şi cea a vizitatorilor virtuali, prin monitorizarea traficului de pe website-ul www.muzeulteleorman.ro şi de pe contul de facebook al muzeului. Astfel, în anul 2015 instituţia noastră a înregistrat 4289 de vizitatori reali şi 4381 de vizitatori virtuali.

Activităţile organizate şi derulate de către specialiştii Muzeului Judeţean Teleorman au fost promovate permanent, şi în anul 2015, prin afişe, invitaţii, comunicate de presă transmise către mass-media locală şi naţională, pe liste de e-mail-uri, pe portalurile Consiliului Judeţean Teleorman, CIMEC, RMNR, pe website şi facebook. Presa a fost monitorizată în permanenţă, iar copii după articolele apărute au fost arhivate într-un Dosar de Presă.

În 2015 au fost transmise către mass-media, şi implicit către public, 68 de comunicate de presă şi 139 de afişe ale expoziţiilor şi evenimentelor culturale organizate de instituţia noastră. Activitatea Muzeului Judeţean Teleorman a fost oglindită în 981 de articole publicate în ziarele locale şi centrale precum şi prin mijloacele de comunicare audio-video şi virtuale (ziare locale – 153, Agerpres – 73, televiziuni locale – 102, radiouri locale – 280, radio naţional – 72, presa de specialitate (Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, Centru Informatic de Memorie Culturală, Colecţionarul, site-uri specializate etc.) – 70, apariţii on-line – 231).

Campania susţinută de promovare a instituţiei prin intermediul reţelei de socializare Facebook a continuat şi pe parcursul anului 2015. Au fost postate 143 de texte şi peste 1700 de fotografii. În prezent, contul de Facebook al Muzeului Judeţean Teleorman numără 2894 de prieteni şi 1304 aprecieri venite de la vizitatorii virtuali din întreaga ţară şi din străinătate (Spania, Statele Unite ale Americii, Franţa, Italia, Bulgaria, Belgia, Marea Britanie, Germania, Turcia). Feedback-ul – aprecierile şi comentariile care pot fi vizualizate pe cont – demonstrează eficienţa acestui mod de relaţionare cu publicul.

La rândul său, website-ul instituţiei a fost actualizat permanent. În perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2015, a fost înregistrat un număr de 4381 vizite virtuale pe adresa www.muzeulteleroman.ro, reprezentând 3211 vizitatori virtuali din 90 de ţări de pe cele 7 continente (Europa - 3426, America de Nord şi de Sud - 620, Asia - 182, Africa - 26, Australia şi Oceania - 15, plus 112 locaţii nesetate), cu o medie de 4,08 pagini vizitate la fiecare accesare.

O statistică a clasamentului primelor cinci locuri la diferite categorii ale vizitelor virtuale poate fi sintetizată astfel:

Ţări

Oraşe (România)

Oraşe (din lume)

1 România - 2865 Bucureşti - 1367 Amsterdam (Olanda) - 35

2 SUA - 321 Alexandria - 723 Sofia (Bulgaria) - 26

3 Rusia - 81 Piteşti - 58 Chişinău (Moldova) şi Paris (Franţa) - 21

4 Italia - 68 Buzău - 55 Moscova (Rusia) - 17

5 Franţa - 56 Târgovişte - 54 Meudon (Franţa) şi Londra (Marea Britanie) - 15


RELAŢII PUBLICE

pag. 16



În ceea ce priveşte strategia pentru stabilirea şi menţinerea relaţiilor parteneriale cu instituţiile colaboratoare, Muzeul Judeţean Teleorman a derulat şi în anul 2015 o serie de programe şi proiecte educative – Muzeul-sursă de cultură şi educaţie, Muzeul altfel, Muzeul… te vizitează – destinate preşcolarilor, şcolarilor şi liceenilor, dar a venit şi în întâmpinarea altor instituţii cu sprijin logistic. Astfel, în cursul anului trecut, au fost încheiate 18 parteneriate educaţionale cu unităţi de învăţământ din judeţ (4 - preşcolar, 11 - clasele I-VIII şi 2 - clasele IX-XII).

Tot la acest capitol, al relaţiilor publice, trebuie să menţionăm, nu în ultimul rând, buna colaborare pe care am avut-o şi pe care o avem cu Reţeaua Naţională a Muzeelor din România dar şi cu o serie de instituţii din judeţ şi din ţară (Consiliul Judeţean Teleorman, Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Teleorman, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Secţia Alexandria a Societăţii Numismatice Române, Inspectoratul Şcolar Teleorman) care ne-au fost alături şi în 2015 în organizarea şi participarea la evenimentele organizate şi găzduite de Muzeul Judeţean Teleorman.

Corina Iordan

RELAŢII PUBLICE

pag. 17


Sezonul activităţilor culturale organizate de Muzeul Judeţean Teleorman s-a încheiat şi în anul 2015 cu acordarea celor două premii de excelenţă - Premiul „Ioan Spiru” pentru cercetare arheologică şi Premiul „Ion Moraru” pentru cercetare istorică.

Evenimentul a avut loc în ziua de 18 decembrie şi a reunit în Sala Multimedia a instituţiei oameni de cultură, profesori precum şi reprezentanţii instituţiilor colaboratoare din judeţ. De asemenea, au fost prezenţi, alături de conducerea muzeului, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, domnul Adrian Gâdea, doamna Liliana Magheru - director executiv al Direcţiei Coordonare Instituţii Subordonate din cadrul Consiliului Judeţean Teleorman şi familiile celor două mari personalităţi ale căror nume au fost atribuite premiilor instituite de către instituţia noastră. Este vorba de doamna Sonia Angelescu şi domnul Aurel Spiru, fiica şi fiul părintelui Ioan Spiru, doamna Teodora Moraru, soţia profesorului Ion Moraru şi domnul Constantin Moraru, fiul profesorului.

Premiile de excelenţă pentru cercetare arheologică şi istorică au fost instituite în anul 2012, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Teleorman şi au fost şi sunt acordate unor institute, firme, profesori de istorie şi arheologi care excelează în cursul anului în domeniile lor şi care aduc o contribuţie deosebită la promovarea istoriei locale şi la îmbogăţirea substanţială a patrimoniului arheologic.

În 2015, Premiul „Ioan Spiru” pentru cercetare arheologică a fost acordat domnului dr. Adrian Bălăşescu, cercetător la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, pentru volumul: Arheozoologia neo-eneoliticului de pe valea Teleormanului. Cartea a apărut la Editura Mega din Cluj-Napoca în 2014, şi aduce informaţii despre paleoeconomia animalieră a comunităţilor umane din neo-eneolitic (mileniul 6 î.Hr.) ce şi-au avut aşezările în zona cuprinsă între localităţile Lăceni – Măgura – Vităneşti.

Premiul „Ion Moraru” pentru cercetare istorică a fost acordat domnului Dan Botez, lector universitar dr. la Facultatea de Ştiinţe şi Inginerie Alexandria, a Universităţii „Valahia” din Târgovişte, pentru volumul: Lucreţiu Pătrăşcanu. Destinul unui intelectual comunist. Lucrarea a apărut la Editura Scrisul Românesc din Craiova în anul 2015 şi adună o serie de mărturii, fapte şi opinii despre Lucreţiu Pătrăşcanu şi destinul său tragic.

Corina Iordan

PREMIILE MUZEULUI JUDEŢEAN TELEORMAN

pag. 18


TEHNICI ŞI METODE DE CERCETARE ALE SITURILOR DE TIP TELL

Tell-ul este un tip aparte de sit arheologic pluristratificat, ce s-a format în urma unor locuiri umane pe acelaşi spaţiu şi pe parcursul unei perioade lungi de timp. Locuirile umane pot fi succesive sau separate de nivele de abandon sau de unele naturale rezultate uneori în urma acumulării de sedimente datorate inundaţiilor. Toate aceste activităţi au dus la o creştere a nivelului sitului, ce a luat aspectul unei movile, numite de populaţiile locale şi preluate de arheologi, tell, tepe, höyük, magoula, moghila, măgură, gorgan sau movilă.

Tell-urile au apărut în Orientul Apropiat şi Mijlociu în mileniul VIII î.Hr. în neolitic şi s-au răspândit şi în Europa sudică şi de sud-est evoluând până pe parcursul epocii bronzului.

Formarea tell-urilor a fost favorizată atât de existenţa unor condiţii prielnice de fosilizare a activităţilor umane cât şi a materiilor prime folosite în construcţii. În Orient, ele ating dimensiuni impresionante atât datorită climei calde şi uscate ce a limitat eroziunea dar şi datorită folosirii de timpuriu, de către populaţiile locale, a arhitecturii din cărămidă şi într-o mai mică măsură a celei din piatră. În Europa, cărămida a fost folosită mai puţin în neo-eneolitic, pereţii locuinţelor şi a altor amenajări au fost făcuţi în tehnica paiante. Acest fapt nu a afectat decât dimensiunile siturilor, ce ating câţiva zeci de metri în diametru.

Stratigrafia din majoritatea tell-urilor preistorice europene este extrem de complexă. În linii mari, aceasta cuprinde niveluri suprapuse de resturi de locuinţe, zonele dintre ele, suprafeţe extinse de depuneri menajere, nivelări ale unor straturi, nivele de inundaţii sau de abandon, majoritatea afectate de perturbări stratigrafice (gropi şi şanţuri). Caracteristic pentru nivelurile tell-urilor preistorice este starea deosebită de conservare a materialelor, inclusiv a lemnului necarbonizat sau a împletiturilor din materii vegetale (papură, trestie). Pe teritoriul României, acest tip de sit este întâlnit în principal pentru culturile Boian - Gumelniţa, Sălcuţa şi într-o mai mică măsură pentru Precucuteni - Cucuteni.

Cercetarea tell-urilor a luat naştere în prima parte a sec. al XIX-lea în Orientul Mijlociu pe teritoriul vechilor civilizaţii ale Mesopotamiei. Primele săpături făcute de Paul-Ėmile Botta, Henry Layard şi William Loftus au constat în şanţuri, tuneluri pe lângă ziduri şi chiar puţuri verticale prin care s-a urmărit descoperirea în principal de statui sau basoreliefuri. Layard a precizat că a urmărit să obţină un număr cât mai mare de obiecte de artă, bine conservate, într-un timp scurt şi cu cât mai puţini bani. Loftus îşi descrie activitatea ca o dorinţă nervoasă de a găsi piese importante de muzeu. În a doua parte a sec al XIX-lea, încep săpăturile în suprafaţă şi se manifestă tendinţa de punere în evidenţă a detaliilor de arhitectură.

În prima parte a sec. al XX-lea, s-a conştientizat în arheologie necesitatea planificării tuturor aspectelor ce ţin de descoperirea siturilor şi de săpătură. În arheologia tell-urilor din Orient, cercetătorii încep să fie interesaţi atât de succesiunea locuirilor, obţinerea unor planuri amănunţite ale clădirilor cât şi de procesul formării acestuia. Nemţii Walter Andrae şi Robert Koldeway au adoptat pentru prima oară metoda sondajelor şi aceea a „urmăririi

zidurilor”. Aceasta consta întâi în răzuirea suprafeţei sitului până se observa partea superioară a zidurilor apoi se săpau şanţuri ce degajau de o parte şi de alta zidurile. Mobilierului arheologic era lăsat in situ, apoi fotografiat şi notat pe un plan amănunţit. O dată inventate, sondajele le-au dat arheologilor o idee despre stratigrafie cât şi posibilitatea şi de a determina nivelul de locuire cel mai „bun” sau profitabil de a fi săpat. Se făcea atât în trepte, pe panta tell-ului cât şi sub forma unui puţ de mari dimensiuni. Şantierele arheologice aveau

ridicări topografice amănunţite, iar săpătura considerată stratigrafică, ce consta în degajarea fiecărui nivel unul după altul, începea să fie folosită. Pierre Delougaz a observat mai întâi modul de confecţionare a cărămizilor şi apoi a instruit săpătorii cum să le evidenţieze şi să le sape. Şi-a pus problema duratei unei clădiri şi a rapidităţii acumulării sedimentelor. Deşi începuse colaborarea arheologilor cu diverşi specialişti, săpătura continua să fie efectuată de zilieri cu unelte simple, ce constau din târnăcoape de diferite dimensiuni, lopeţi, coşuri, perii, pensule şi diferite cuţite. Coordonatorul săpăturii era ajutat în supervizarea săpătorilor de unul sau mai multe ajutoare cu studii în arheologie. Seton Lloyd a fotografiat aerian tell-uri şi săpături, observând chiar contururile

clădirilor vizibile într-un areal nesăpat dar fotografiat după ploaie.

Cercetarea tip tell-urilor de pe teritoriul ţărilor române a debutat în a doua parte a sec. al XIX-lea, fiind marcată de activitatea lui Dimitrie Butculescu. Cu ocazia unor „excursiunii arheologice”, el vizitează împreună cu Cezar Bolliac în 1867 tell-ul de la Ţigăneşti (Măgura Calomfirescu),

jud. Teleorman, efectuând aici până în 1873 mai multe campanii de săpături. Acest pionier al arheologiei româneşti a dovedit pe lângă un spirit de observaţie extrem de dezvoltat şi o bună cunoaştere a literaturii de specialitate existentă în vestul Europei. Ca metodă de săpătură a preferat o secţiune până la baza depunerii antropice aflată la adâncimea de 7 m. Această „explorare cu de-amănuntul” a măgurii dorea să o continue „până la terminarea exploraţiunei a întregii măguri”. Lucrând în mod sigur cu zilieri luaţi dintre localnici, Butculescu va mai efectua săpături la Zâmbreasca, Balaci şi Alexandria Gorgan, toate în jud. Teleorman.


ARHEOLOGIE

Kuyunjik tell, in timpul săpăturilor lui Layard

Tell-ul de la Ţigăneşti în timpul cercetărilor lui D. Butculescu

pag. 19



În perioada de după Primul Război Mondial, cele mai importante săpături în tell-uri au fost cele din staţiunea de la Sultana, de către Ion Andrieşescu şi din situl eponim, efectuate de către Vladimir Dumitrescu. La Gumelniţa, Vladimir Dumitrescu a trebuit să ţină cont în amplasare secţiunilor de existenţa unor parcele cultivate cu viţă de vie. Două dintre secţiuni s-au nimerit să fie în zona cea mai înaltă a măgurii considerată de cercetător cea mai locuită. A mai săpat o secţiune pe terasă ca să verifice dacă a fost locuită în eneolitic.

Acestor săpături le-au urmat cele de la Căscioarele, conduse de Gheorghe Ştefan şi cele ale lui Ion Nestor din aşezarea de la Glina. Situl de la Căscioarele a fost ales pentru că, asemenea celui de la Sultana era ameninţat de pericolul eroziunii. Autorul săpăturii a preferat să deschidă două mari suprafeţe, prima în sud-vestul insulei, unde a observat o concentrare mai mare de material, iar cealaltă aproximativ în centru. În acest fel, spera să prindă o secvenţă stratigrafică completă a sitului. Pentru verificarea acesteia a mai practicat două sondaje în părţile de N şi E ale insulei. În staţiunea de la Glina, Nestor a săpat trei secţiuni de dimensiuni mari. Deşi a ajuns în urma acestora la concluzii privind stratigrafia, a preferat să mai traseze o secţiune pentru a obţine detalii privind locuinţele. La indicaţiile lui Ion Nestor, în anul 1943, Mircea Petrescu-Dîmboviţa deschide în partea de vest a tell-ului o suprafaţă de dimensiuni apreciabile: 20х15 m. Face precizarea că: „pornindu-se de la acest loc, în viitoarele campanii de săpături, se va putea pe de o parte cerceta cât mai intens latura de vest a tell-ului, iar pe de alta obţine o secţiune cât mai completă prin mijlocul aşezării”.

Între 1931-1933, Dinu V. Rosetti întreprinde săpăturile de la Vidra şi Măgura Jilavei. În planul general al săpăturilor de aici se poate observa metoda de săpătură: şanţuri din care au fost deschise casete, uneori de mari dimensiuni, adevărate suprafeţe. Adoptarea acestei metodologii de lucru ţinea cont de situaţia din teren, de adaptabilitatea planului de săpătură: „Lărgim şanţul, săpăm o suprafaţă mai mare, desvelim locuinţa întreagă. Curăţăm cu grije, cu briceagul, pătura de pământ suprapus, obţinem forma şi dimensiunile ei şi le trecem pe plan”. A fost preocupat şi de găsirea gropilor de pari ce au aparţinut structurii de rezistenţă a pereţilor locuinţelor. Rosetti a urmărit şi formarea aşezărilor de tip tell încercând să-şi explice şi lor: „Un tell este o movilă artificială care îşi are obârşia, ca mai toate movilele de acest fel, într-o insulă mică ce a crescut cu timpul prin depunerea rămăşiţelor organice şi anorganice de pe urma vieţei intense de care a avut parte cât şi din cauza revărsărilor de apă care au depus aici, în anumite timpuri, straturi de mâl”. De asemenea, acestea sunt: „Movile artificiale alcătuite din dărâmăturile succesive ale locuinţelor datorită deselor incendii, inundaţii cât şi unei intense şi îndelungate vieţuiri pe acelaşi petic de pământ”.

Alături de Dinu V. Rosetti, Dumitru Berciu s-a remarcat printr-o gândire clară şi un spirit de observare deosebite când încearcă să-şi clarifice modul de amplasare dar şi de formare al siturilor de acest tip. Efectuează săpături în aşezările de la Tangâru, Petru Rareş, Blejeşti şi Pietrele. La Tangâru, a conceput un plan de o mare amploare, cercetând „de la marginea sudică a Măgurii, pentru a se putea merge apoi treptat spre centrul aşezării, evitându-se în acest chip şi deplasările inutile de pământ săpat”. Chiar dacă săpăturile de la Petru Rareş au fost de mai mică amploare,

autorul face şi pentru această staţiune unele remarci menite să clarifice amplasare, tipul şi modul de formare al acesteia: „aşezarea a fost la origine un bot de colină joasă, crescută ulterior ca toate tell-urile, în categoria cărora intră, din depunerile succesive ale vieţii materiale a oamenilor vremurilor acelora”.

Am reprodus cu exactitate modul de gândire al lui Dinu V. Rosetti şi al lui Dumitru Berciu, citându-i, pentru a sublinia existenţa la sfârşitul perioadei interbelice a unei preocupări solide în ceea ce priveşte definirea şi încercarea de explicare a modurilor de formare al aşezărilor de tip tell, dar şi adaptarea metodelor şi tehnicilor de săpătură pentru a răspunde acestor deziderate. La fel ca şi în arheologia tell-urilor din Orient, s-au adoptat atât sondajele

necesare şi în stabilirea succesiunilor cronologice şi culturale cât şi a suprafeţelor de dimensiuni diferite.

În 1948, Dumitru Berciu efectuează o săpătură de salvare, la Blejeşti, jud. Teleorman. Ca şi în cazul altor săpături ale acestuia, ţine să precizeze clar scopurile cercetării: „de a determina caracterul aşezării, […] de a stabili stratigrafia acestei aşezări, […] de a vedea aspectul caracteristic al culturilor care se găseau acolo”. Pentru îndeplinirea acestor scopuri, trasează sondaje de dimensiuni diferite şi o suprafaţă. Se remarcă grija cu care au fost amplasate

aceste secţiuni pentru a acoperi o cât mare parte din arealul sitului.

În 1959 şi 1963, Sebastian Morintz şi Ion Nania cercetează două importante aşezări din zona Argeş, şi anume Teiu I şi Teiu II. Interesantă a fost modalitatea de săpătură, începută prin două şanţuri perpendiculare între ele pe centrul aşezării, modalitate specifică săpăturii într-un tumul. Deşi mica aşezare de tip tell de la Teiu I a fost săpată integral, din păcate nu a beneficiat niciodată de o publicare corespunzătoare.

VIadimir Dumitrescu întreprinde în 1960 un sondaj în aşezarea de la Gumelniţa. Cu ocazia publicării rezultatelor săpăturii îşi afirmă poziţia cu privire la nivelurile culturale ce nu pot fi definite pe baza unui singur nivel de călcare, acordând atenţia cuvenită unor straturi cu grosimi de câţiva centimetri, identificând posibil chiar un nivel de locuinţe neincendiate.

În anul 1961, au avut loc săpături de salvare în cel mai mare tell nord dunărean - cel de la Hârşova, jud. Constanţa, reluate pe o scară restrânsă de Doina Galbenu în 1977. În privinţa metodei


Ciolăneşti tell. Schiţa săpăturii şi desenul profilului magistral

Aşezarea de tip tell de la Vităneşti, fotografie aeriană (foto R. Andreescu, CIMEC)

ARHEOLOGIE

pag. 20



abordate se remarcă săpătura în adâncime, realizată atât prin săparea unei secţiuni în trepte cât şi a unei secţiuni cu profil continuu până la adâncimea de cca. 11 m. Din păcate, locuinţele neincendiate a căror existenţă a fost pusă în evidenţă de cercetările pluridisciplinare de mai târziu, nu au fost observate.

Între anii 1962-1968, au fost reluate săpăturile arheologice în aşezarea de la Căscioarele de către un colectiv condus de VIadimir Dumitrescu. Pentru prima oară, un nivel gumelniţean a fost cercetat integral, publicându-se şi planul. S-a optat pentru şanţuri paralele şi casete deschise pentru a se săpa locuinţele. Metoda mai fusese folosită de Vladimir Dumitrescu în anii ’50 pentru aşezarea cucuteniană de la Hăbăşeşti.

Se observă că în perioada de după al doilea război mondial, cercetările tell-urilor se înmulţesc considerabil. Se optează în continuare pentru sondaje stratigrafice de diferite dimensiuni, cu suprafeţe variate, dar apare şi dorinţa de a cunoaşte în amănunţime planul unor aşezări, rezultând săpătura cu şanţuri şi casete. Pe lângă săpăturile de salvare sunt frecvente cele sistematice, cu planuri destul de ambiţioase. Colectivele mici formate din arheologi, diferiţi specialişti şi uneori studenţi sunt susţinute de un număr mare de zilieri.

Între 1985-1988, au fost reluate săpăturile arheologice în tell-ul de la Hârşova de către un colectiv condus de Dragomir Popovici, iar din 1997 aşezarea a beneficiat de aportul unei echipe româno-franceze şi de cercetări interdisciplinare. Cu această ocazie, echipa franceză introduce pentru prima oară în România săpătura stratigrafică coroborată cu o atentă înregistrare a datelor, ordonarea acestora conform matricei lui E. C. Harris cât şi puternicul aport al specialiştilor din domenii conexe arheologiei. Pornind de la faptul că cercetarea unui sit complicat îşi propunea înţelegerea cât mai completă a evoluţiei sale, s-au adoptat tehnici menite să asigure recuperarea în cât mai mare măsură a informaţiilor de natură stratigrafică. Săpătura fină a dus la evitarea amestecului de mobilier arheologic, fapt des întâlnit în săpăturile vechi efectuate pe „pase altimetrice”. Grija conservării informaţiilor s-a manifestat în sistemul coerent de înregistrare bazat pe fişe detaliate. Pornind de aici, săpătura de mare fineţe din tell-ul de la Hârşova a permis evidenţierea pentru prima oară în România a unor detalii stratigrafice, situaţii arheologice şi date privind reconstituirea evenimenţială a sitului, de neconceput în perioada anterioară. Acest tip de săpătură nu va fi preluat în totalitatea sa decât de o mică parte a cercetătorilor români, deoarece implică mari resurse financiare şi un număr mare de

persoane calificate. În 1993 au debutat săpăturile de la Vităneşti, jud. Teleorman,

conduse iniţial de Silvia Marinescu-Bîlcu, iar acum coordonată de Radian Andreescu. Până în prezent, s-a definitivat cercetarea ultimului nivel de locuire al tell-ului ce a aparţinut fazei Gumelniţa B1. Ca metodă de săpătură s-a preferat împărţirea sitului în două suprafeţe (delimitate în sectoare) între ele existând un martor longitudinal după modelul săpăturilor extensive din Bulgaria.

În ultimele decenii se poate observa o încercare de concentrare a cercetărilor pe zone şi microzone, pornindu-se de la un sit săpat intensiv, cercetări pluridisciplinare şi adoptarea tehnologiilor moderne (studii de ADN, GIS, fotografii aeriene, folosirea dronelor).

De exemplu în arealul Lăceni-Măgura din jud. Teleorman s-a desfăşurat un proiect pluridisciplinar de către o echipă de arheologi români condusă de Radian Andreescu în colaborare cu o echipă de la

Universitatea din Cardiff, coordonată de Douglass Bailey - Southern Romanian Archaeological Project (SRAP). Au fost sondate aşezările gumelniţene de la Alexandria Gorgan şi Lăceni - Măgura. Rezultatele obţinute au fost deosebit de fructuoase, clarificând unele probleme privind modul de formare al aşezărilor de tip tell.

În 1998, au început ca săpături de salvare cercetările din aşezarea de tip tell de la Bucşani La Pod (jud. Giurgiu). Cercetările intensive coordonate de Cătălin Bem au condus la săparea în totalitate a ultimului nivel Gumelniţa B1 şi definirea unei microzone. În aşezarea de la Pietrele Gorgana (jud. Giurgiu) o echipă româno-germană a reuşit în ultimul deceniu, datorită dotărilor tehnice, a viziunii de cercetare şi bineînţeles a fondurilor ce au permis cercetări pluridisciplinare şi interdisciplinare să analizeze relaţiile sit-mediu, să identifice la baza tell-ului şi alte construcţii reuşind astfel să modifice

parţial viziunea arheologilor români despre tell-urile gumelniţene. În concluzie se poate aminti pe lângă cercetările cu standarde

ridicate şi existenţa unor paradoxuri în cercetarea aşezărilor pluristratificate de tip tell. Astfel, persistă atât tehnici şi metode depăşite, unele vechi de acum o sută de ani, cât şi unele noi de ultimă generaţie. Adoptarea investigaţiilor pluridisciplinare nu a dus uneori şi la abandonarea săpăturii altimetrice iar tehnicienii de săpătură coexistă cu muncitorii zilieri, total necalificaţi. Toate acestea nu fac decât să complice inutil studiul acestui tip de aşezare foarte important în arheologia europeană.

Ion Torcică Bibliografie selectivă

Douglass W. Bailley, Radian R. Andreescu, Steve Mills, Steve Trick (editori), Southern Romania Archaeological Project: Second Preliminary Report. Cardiff Studies in Archaeology, Cardiff, 2001 Daniel Glyn, A Hundred Years of Archaeology, Gerald Duckworth & Co. Ltd, London, 1950. Seton Lloyd, Mound of the Near East, The Edinburg University Press, Aldine Publishing Company, 1963. Bernard Randoin, Dragomir Popovici, Yannick Rialland, „Metoda de săpătură şi înregistrarea datelor stratigrafice într-un sit pluristratificat: tell-ul neo-eneolitic da la Hârşova”, Cercetări Arheologice, XI (I), Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti, 2000.

Aşezarea de tip tell de la Tătărăştii de Jos - Ţureşti, fotografie aeriană (foto R. Andreescu, CIMEC)

Aspecte de săpătură din cercetarea de la Alexandria Gorgan, program SRAP

ARHEOLOGIE

pag. 21


VENIREA MARELUI OM DE CULTURĂ NICOLAE IORGA ÎN ALEXANDRIA,

DUMINICĂ, 6 MAI 1906

Nicolae Iorga a fost un om de o mare valoare, considerat un Voltaire al românilor, istoric, memorialist, critic literar, poet, prozator, cel mai mare scriitor al românilor. A scris 1250 de volume şi 25 000 de articole. Anul trecut, la data de 27 noiembrie, s-au împlinit 75 de ani de la asasinarea lui de către poliţia legionară. Prin omorârea lui, cultura românească a pierdut un om de o mare valoare cât şi posibilele cărţi în lucru sau nu, ca de exemplu Istoriologia umană, la care lucra când a fost omorât şi din care nu scrisese decât un volum din cele zece pe care şi le propuse.

Venirea marelui om de cultură românească Nicolae Iorga, în Alexandria, în luna mai 1906, s-a datorat implicării politice a acestuia prin alegerea lui ca deputat independent în alegerile din 1905 cât şi prin lansarea revistei Neamul românesc1, în aceeaşi lună, care va deveni peste cinci ani organul central de presă a Partidului Naţional Democrat, partid înfiinţat de el şi de profesorul ieşean Alexandru C. Cuza. Nicolae Iorga a fost un activist de partid de centru-dreapta simpatizând cu elemente conservatoare, naţionaliste şi mai târziu agrariene. Toate aceste tendinţe ale lui se vor regăsi în programul Partidului Naţional Democrat din 1910 prin următoarele deziderate: soluţionarea chestiunii agrare, prin revizuirea împroprietăririi din 1864, protejarea comercianţilor, meseriaşilor şi industriaşilor români în faţa concurenţei străine, protejarea românilor din teritoriile străine şi politică externă independentă faţă de marile puteri, în vederea înfăptuirii idealului naţional2.

Iorga, după alegerile din 1905, a rămas independent până în anul 1906, când s-a alăturat Partidului Conservator încercând pentru ultima oară să schimbe cursul Junimii, iar în anul 1907 a fost reales deputat. În cartea autobiografică O viaţă de om va prezenta momentul intrării în politică astfel: „profesorul care abia se apropiase de treizeci de ani şi care în politică, singura hotărâtoare, nu însemna nimic, nefiind măcar înscris în listele electorale”3 şi care argumenta în faţa alexăndrenilor „mie puţin îmi pasă de cutare ministru compromis, de cutare ministru cu păcate, eu văd numai pe regele nostru în toată vrednicia lui, şi văd munca noastră de patruzeci de ani, hlamida, purpura strălucitoare care-i stă pe umeri, fiindcă e pusă de noi” (p. 14).

Dovada venirii lui Nicolae Iorga în oraşul Alexandria, în cadrul aşa-numitei „şezătoarea literară-naţionalistă, duminică 7 mai 1906”4 s-a păstrat peste timp, prin publicarea textului prezentat, la tipografia „Alexandri” a lui Anghel N. Vasilescu, în epocă broşura putând fi cumpărată pentru suma de 50 de bani. În preambulul conferinţei, Mihail Sadoveanu a citit povestirea Dascălul Irimia şi

La iarmaroc la Miereşti, Emil Gârleanu a citit schiţa Franţ iar Dunăreanu „tânăr povestitor recomandat de Iorga” (p.1) a citit nuvela Moşnegii. Înainte de întâlnirea propriu-zisă, oaspeţii au fost plimbaţi prin oraş, au mers la Catedrală şi s-au rugat în timpul slujbei religioase, li s-au prezentat documentele înfiinţării oraşului şi au luat contact cu problemele actuale ale alexăndrenilor printre

care tăierea pădurii Vedea „podoaba de căpetenie a oraşului” (p. 4) şi desfiinţarea gimnaziului. Probleme care erau sunt şi azi, iar sfatul lui Iorga de a nu se tăia pădurea şi de a o ocroti, cât şi faptul implicării cu bani a comunităţii locale în susţinerea educaţiei, fără a se mai aştepta ajutoare de la stat, rămâne, peste timp, valabil.

A rămas impresionat de numărul mare al participanţilor la şezătoare şi „îmi place să cred că, după felul cum am fost primiţi astă-zi, aceasta nu va fi ultima şezătoare în acest oraş” (p. 11) iar „cu vestea, eu am venit aici pentru a trezi conştiinţele pregătitoare. Aţi venit mulţi, aţi ascultat bucuroşi şi ceva din spusul nostru tot va rămâne” (p. 16).

De fapt, acesta considera că numita „şezătoare” era ca o „sfântă şi mare nevoie

a timpurilor de astăzi, pentru că nu e o distracţie ci este necesară pentru formarea sufletului

românesc” (p. 11) iar în altă parte arăta cum cultura neamului se bazează pe convorbire, întâlnirea de la Alexandria având acest rol, argumentând, pentru aceasta, că popoarele înaintate în cultură au

pus accentul pe întâlniri, convorbiri etc. Conferinţa marelui om de cultură, pe lângă

ideea de a ridica nivelul cultural al maselor „dar înainte de toate şi esenţial este să ţineţi a veni în interesul pentru cultura mântuitoare, care e temeiul vieţii unui popor”, s-a bazat pe o prezentare a realităţilor politice ale Micii Români. Sistemul celor două partide politice, care printr-o rotativă guvernamentală au condus ţara până la finalul Primului Război Mondial, Iorga o vedea desuetă, o adevărată robie politică îndemnând pe alexăndreni „nu mai trebuie să îngăduiţi a fi trecuţi ca robii ţigani de pe vremuri, vânduţi şi dăruiţi în catastife pe listele de stăpânire ale deosebitelor partide” (p. 11). Partidul Liberal şi Partidul Conservator erau formate din membrii interesaţi de funcţii, onoruri şi bani pentru că „nu e în joc numai politica pură, ci căpătuiala cea mai hotărâtă şi cea mai grosolană” (p. 9) şi „ce ne trebuie nouă această vrajbă de cuvinte frumoase şi de interese urâte”.

Alături de temele generale ce ţineau de actualitatea momentului, Nicolae Iorga prezintă şi „o descriere a Alexandriei şi împrejurimilor”. Se vede, din parcurgerea acestui material, traseul urmat de Iorga şi delegaţia de la Bucureşti: lunca


Nicolae Iorga în anul 1914

ISTORIE

pag. 22



Vedei, Catedrala, Grădina Publică, Poroschia, Ţigăneşti, Brânceni făcând dese referiri la istoria locului, toate îmbinate cu prezentul văzut şi apreciat de istoric. Pentru acest demers în istoria locală avea practica din anii precedenţi când a colindat toate regiunile româneşti şi despre care a scris în lucrarea de geografie politică Drumuri şi oraşe din România apărută în anul 1904, experienţă pe care o descrie în memoriile sale astfel: „N-a fost vale, n-a fost povârniş de deal, n-a fost colţ de lume unde să nu fi pătruns astfel. După excursii colaterale era o iniţiere aproape completă în realităţile pământului românesc liber, şi în ce priveşte pitorescul, şi în ce priveşte monumentele, dar şi în ce priveşte oamenii, cu tot felul de a fi”5.

În primul rând face o descriere a oraşului Alexandria „în locurile deluroase, cu păduri mici de stejari cam chirciţi, cu coaste gălbui de lut sfărâmicios, cu întinsele câmpii de bun pământ moale, ale Teleormanului, Alexandru-Vodă Ghica, bunul gospodar din timpurile Regulamentului Organic a făcut în 1834 un oraş nou” (p. 17) şi mai departe „orăşelul, care nu e în legătură cu nici un izvor deosebit de bogăţie, e mai mare decât un târg din Moldova” (p. 18). Despre istoria lui însă istoricul Nicolae Iorga găseşte de cuviinţă să aprecieze efortul românilor care au venit aici să devină „orăşeni noi”, în detrimentul bulgarilor, care au cumpărat terenul pentru ridicarea oraşului şi a eforturilor băneşti de tot felul pentru recunoaşterea lui şi pentru autonomie, spunând despre aceştia doar atât: „unii dintre dânşii, cei ce aveau banul şi deprinderea negoţului, au venit de peste Dunăre” (p. 17). Naţionalismul lui Iorga îl îndepărta de la adevărul istoric, documentele înfiinţării oraşului grăiesc despre eforturile îndelungate ale bulgarilor, veniţi după arderea Şiştovului (1810), pe pământ românesc şi de a înfiinţa un oraş liber6. Planul oraşului este apreciat prin claritatea cu care a fost elaborat şi întocmit de către inginerul Moritz von Ott, străzi drepte şi perpendiculare, renunţându-se la modelul rusesc după care în aceeaşi perioadă au fost construite şi reconstruite alte oraşe, ca de exemplu Drobeta Turnu-Severin7, Giurgiu, Brăila.

Cuvinte de laudă sunt aduse construcţiei Catedralei „Sf. Alexandru”: „proporţiile sunt bune, liniile de căpetenie sunt după obiceiul ţării, materialul întrebuinţat arată să fie ales şi trainic”, Grădinii Publice care era „curată şi cochetă, care cuprinde şi

foişorul, pavilionul pentru adunări, serbări şi petreceri” unde duminică veneau tarafurile de lăutari şi unde se plimbau după-amiaza orăşenii. Pentru mahalale, Iorga remarcă grădinile mari, multitudinea de case modeste şi lipsa maidanelor.

Situaţia socială a oraşului la nivelul anului 1906 se prezenta astfel: „boierime veche localnică, aşezată, cu tragere de inimă pentru judeţ, n-a fost niciodată”, funcţionari, puţini la număr, numiţi „lefegii” care făceau „politica d-lui General Manu, ori a d-lui Procopiu, cei doi stăpâni politici din partea locului”, orăşenii cu prăvălie şi ţărani numiţi „mahalagii plugari”. Apreciază ca un model demn de urmat schimbarea situaţiei sociale a săteanului Capră care „a strâns mult chiag din lucrul şi din

dibăcia sa” ajungând unul din cei mai bogaţi oameni ai judeţului şi concluzionând că „e un bine ca din neamul nostru să se ridice câte unul ca acest gospodar fruntaş” (p. 18). Viitorul i-a dat dreptate lui Iorga, la sfârşitul primului război mondial familia Capră deţinea un întreg domeniu funciar în judeţul Teleorman: în Mavrodin 12690 hectare de pământ, la Suhaia 4504 hectare, la Viişoara 4060 hectare, la Adămeşti 2300 hectare şi la Ţigăneşti 2925 hectare8.

Plecând din Alexandria, Iorga vizitează satele Poroschia, Ţigăneşti şi Brânceni unde remarcă acelaşi stil arhitectonic al locuinţelor ţărăneşti „casă lunguiaţă, are cele trei-patru fereşti, cu uşa într-o parte, privind spre curte, dă către stradă şi cerdacul pe stâlpi e închis printr-o întretăiere de vergele”, biserici „fără stil”, exceptând-o pe cea din Brânceni ridicată de maiorul Mişa Anastasievici „o biserică în stil catolic trufaş, înconjurată de uluce de zid”, fabrica de zahăr englezească de la Brânceni, lăsată în părăsire, gara „mare, roşie” din aceeaşi localitate. Locuitorii acestor sate aflaţi la zi de sărbătoare aveau diferite activităţi: „femei albe curate diretică pretutindeni prin curţile umbroase, pe când cârciuma găzduieşte pe bărbaţi”.

Cu o fire de poet Iorga sfârşeşte această prezentare a oraşului Alexandria şi a satelor din împrejurimi astfel: „câtă viaţă omenească se vântură în zadar pe acest strălucit pământ, în această Arcadie ferice a dealurilor verzi, îmbălsămate, supt care trece, şopotind prin somn vechi arii totdeauna aceleaşi Vedea înceată…” (p. 25).

Steluţa Pătraşcu

Note 1. Revista Neamul românesc va apărea în data de 10 mai 1906 şi va exista până pe data de 11 octombrie 1940, interzisă fiind de guvernul legionar. 2. Ion Scurtu, Ion Mamina, Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Enciclopedia de istorie a României, Ed. Meronia, Bucureşti, 2001, p.219. 3. Nicolae Iorga, O viaţă de om aşa cum a fost, Ed. Minerva, Bucureşti, 1976, p.309. 4. idem, Conferinţa ţinută la şezătoarea literară-naţionalistă în Alexandria, Tipografia „Alexandri” Anghel N. Vasilescu, Alexandria, 1906. Pe parcursul materialului, citatele din această broşură vor fi însoţite de numărul paginii. 5. Nicolae Iorga, O viaţă de om…, p.337. 6. Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Documente privind istoria oraşului Alexandria 1833-1982, p. 41-87. Hrisovul domnesc va fi emis mult mai târziu, în data de 4 septembrie 1840, pe când oraşul data din 1834. 7. Domnitorul Alexandru D. Ghica îşi va lega numele la data de 23 aprilie 1833 de nou întemeiatul oraş Turnu-Severin prin emiterea actului înfiinţării oraşului iar cel care va pune în practică planul lui Xavier Villacrosse va fi acelaşi inginer Moritz von Ott. 8. Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale, fond Reforme agrare, ds. 235/1920, f. 170-201.

Alexandria, strada Principele Nicolae. Carte poştală din anul 1911

ISTORIE

pag. 23


ASPECTE ALE ABUZURILOR SOVIETICE ÎN ANUL 1945,

ÎN JUDEŢUL TELEORMAN În noaptea de 12/13 septembrie 1944 se semna, în sfârşit, Convenţia de Armistiţiu între România şi Înaltul Comandament Aliat.

Astfel, actul de la 23 August 1944 şi noua situaţie politico-militară a României erau reglementate formal. În acelaşi timp era tot mai limpede că principalul beneficiar al acestui armistiţiu devenea Uniunea Sovietică. De altfel „În textul convenţiei de armistiţiu, de fiecare dată când era menţionat Înaltul Comandament Aliat, imediat urma (sovietic)”.1

Convenţia de armistiţiu prevedea „recunoaşterea anexiunilor sovietice din 28 iunie 1940, despăgubiri de 300 milioane de dolari, plătibile, în decurs de şase ani în mărfuri (petrol, cereale, materiale lemnoase, vase maritime şi fluviale, maşini etc.) asigurarea libertăţii de mişcare pentru trupele sovietice pe teritoriul României, arestarea şi pedepsirea persoanelor acuzate de crime de război, nulitatea arbitrajului de la Viena şi restituirea către România a Transilvaniei sau celei mai mari părţi a ei, eliberarea urmând a se face prin lupta comună a forţelor armate sovietice şi române”.2

Practic această Convenţie de armistiţiu inaugura ocupaţia sovietică în România, sub toate aspectele sale. În acest sens, numeroase documente privitoare la situaţia din judeţul Teleorman din anul 1945, confirmă acea stare de fapt. Astfel într-o adresă a Primăriei Oraşului de Reşedinţă Turnu Măgurele către Şeful Poliţiei , datată la 12 februarie 1945 se arăta:

„În conformitate cu dispoziţiile art. 4 din legea nr. 61 – pentru stabilirea normelor şi procedurii de angajare, lichidare, ordonanţare şi plată etc. decurgând din convenţia de armistiţiu încheiată cu naţiunile aliate, publicată în M. Of. nr. 25 din 1 februarie a.c. prin care se prevede instituirea în fiecare comună a unui comitet pentru stabilirea disponibilităţilor de produse şi mărfuri”.3

Tot în acest sens, Poliţiei Oraşului Reşedinţă Turnu Măgurele îi parvenea o adresă din partea Oficiului Laptelui şi al produselor derivate din lapte din 6 februarie 1945 în care se arăta că:

„Avem onoarea a vă comunica următoarele: Oficiul laptelui este mandatar al statului pentru predarea untului către armata sovietică în cadrul executării convenţiei de armistiţiu. În acest scop am luat o serie de măsuri pentru organizarea şi sporirea producţiei de unt în ţară spre a putea acoperi cota fixată de

S.S.A. pentru aprovizionarea unităţilor militare sovietice […]. În ceea ce priveşte Jandarmeria şi Primăriile am solicitat mai ales să ne dea concursul pentru stârpirea colectorilor clandestini de

lapte şi smântână, ce concurează pe colectorii titulari, sustrăgând o mare cantitate de lapte pe care o transformă în unt şi brânză pe care le vând la preţ de speculă, micşorând astfel în mod simţitor cantităţile de unt şi lapte ce urmează a fi predate armatei sovietice”.4

Eforturile autorităţilor pentru satisfacerea condiţiilor Convenţiei de Armistiţiu erau epuizante, fapt dovedit de o adresă a Comisariatului de Poliţie Roşiori de Vede către Poliţia Turnu Măgurele din 29 ianuarie 1945. În aceasta se arată că:

„La ordinul D-stră telegrafic nr. 17003 de astăzi, raportăm că ordinul Nr. 17003 din 19.01.1945, a fost dat în delegaţie comisarului ajutor Jeleascov Vitalie, Şef Bir. Ad-tiv şi lucrarea a fost lucrată astăzi la orele 20 dar după plecarea trenului care a trecut prin staţia Roşiori de Vede la orele 13 şi întrucât alt mijloc de locomoţie nu am găsit lucrarea nu poate fi înaintată decât tocmai în ziua de 21 ianuarie 1945, când avem tren, sau în cursul zilei de mâine cu prima ocazie.

De cinci luni de zile Ofiţeri şi Agenţi de poliţie, precum şi G.P. ai acestui Comisariat suportă sarcini grele, pe care nu le au colegii noştri din alte părţi ale ţării, pentru că, prin prezenţa în localitate a unei mari unităţi a aliaţilor noştri întregul personal este concentrat pe teren de la orele 4 dimineaţa până seara, iar lucrările de birou le execută majoritatea cazurilor noaptea.

Eforturile se fac în vederea satisfacerii în întregime a cererilor acestei mari unităţi precum şi pentru executarea lucrărilor care privesc direct aplicarea armistiţiului cărora conform ordinului D-vstră şi al D-lui Prefect al judeţului, le dăm prioritate în orice ocaziune”.5

În acelaşi timp una din prevederile convenţiei de armistiţiu era aceea care se referea, la bunurile aduse de către armata română după ocuparea Basarabiei şi Bucovina de Nord. Este un aspect care nu ne pune în lumină favorabilă însă realitatea istorică este irefutabilă. Astfel în toate oraşele din judeţ avem postate afişe referitoare la acest aspect. Un amplu în acest sens este Publicaţiunea nr. 6845 lansată de Poliţia de Reşedinţă Turnu Măgurele:

„În conformitate cu ordinul Ministerului Afacerilor Interne Nr. 15696/1945 şi comunicatul Comisiei române pentru Aplicarea Armistiţiului dat în baza art. 4 din Decretul Lege Nr. 1990 din 25 Octombrie 1944 şi art. 10 din Decretul Lege Nr. 571/1944 se aduce la cunoştinţă tuturor deţinătorilor de bunuri care au aparţinut locuitorilor originari din Basarabia şi Bucovina de nord şi au fost aduse în ţară după 22 Noiembrie 1941, că sunt obligaţi să le declare la această Poliţie şi să le predea începând de la data de 1 februarie 1945.

Cei ce nu se vor conforma în termen şi se vor constata că posedă bunuri din categoria de mai sus indiferent în ce mod le deţine, va fi trimis în judecată curţii Marţiale conform dispoziţiunilor legilor menţionate mai sus

Şeful Poliţiei Turnu Măgurele Paulian Artemie

8 ianuarie 1945” 6

O reacţie la afişarea acestei Publicaţiuni o constituie predarea bunurilor aduse din U.R.S.S. (Basarabia, Chişinău) de către locotenent-colonelul Caracas Ilie:


ISTORIE

pag. 24



„Proces - Verbal Astăzi 31 Ianuarie 1945

Noi Gheorghiu Ştefan comisar în Poliţia Turnu Măgurele constatăm prin prezentul Proces-Verbal că astăzi data menţionată s-a prezentat în faţa noastră d-l Loc.-col. Caracas Ilie din acest oraş str. C.A. Rosetti nr. 8 care ne dă o declaraţie în care sunt menţionate bunurile aduse de pe teritoriul aparţinând U.R.S.S. şi care au fost predate nouă în ziua de 1 Febr. 1945 conf. Art. 1 şi 5 din D.L. pentru restituirea bunurilor aparţinând teritoriului U.R.S.S., bunuri specificate mai jos după cum urmează: 1) un birou cu scaun; 2) un dulap; 3) un lavoar; 4) un bufet; 5) una masă mică; 6) una dormeză; 7) un cuer; 8) două covoare basarabene; 9) două scaune; 10) şase cuţite; 12) două feţe de masă; 13) douăzeci şi două de farfurii diferite;14) aceste lucruri au fost cumpărate din Chişinău, Basarabia.

Drept care au dresat prezentul proces-verbal spre cele legale Comisar

SS”7

Un alt aspect sensibil al convenţiei de armistiţiu era acela al reparaţiilor din Basarabia şi Bucovina de Nord. Aceştia, ajunşi în România în marea lor majoritate cu statut de refugiat,după ultimatumul sovietic din 27 iunie 1940, urmau a fi repatriaţi de către sovietici. Un tabel întocmit de Biroul Repatriaţilor din cadrul Prefecturii Judeţului Teleorman, cuprindea 130 de declaraţii de repatriaţi în U.R.S.S. Majoritatea celor care făcuseră aceste declaraţii erau din Basarabia şi Bucovina de nord, teritorii care reintraseră în componenta U.R.S.S.8

În faţa acestei provocări, autorităţile române încercau să salveze de la repatriere anumite persoane. Ne stau mărturie numeroasele adrese ale Prefecturii Judeţului Teleorman către comisia Aliată de Control. O astfel de adresă datată în 17iulie 1945 arăta astfel:

„Prefectura Judeţului Teleorman Cabinetul prefectului Nr. 11080, 17 iulie 1945

Onor Comisiunei Aliate de Control Bucureşti

Prefectura Judeţului Teleorman face apel la bunăvoinţa şi spiritul de înaltă înţelegere şi umanitate care animă Guvernul U.R.S.S. şi roagă să se aprobe exceptarea de la obligaţiunea de repatriere a d-nei Zenaida Enache, domiciliată în comuna Ion T. Ghica, jud. Teleorman, pentru considerentul că este soţia D-lui Enache Ion, funcţionar public şi cetăţean român.

Susnumita este înscrisă pe tabelul Nr.… al Prefecturii judeţului Teleorman la poziţiunea nr.… Prefectul jud. Teleorman

Profesor Florian Creţeanu” 9

În sfârşit o acţiune de amploare o reprezintă arestarea cetăţenilor de origine etnică germană. O imagine a acestei acţiuni în judeţul Teleorman o reprezintă o adresă a Poliţiei de Reşedinţă Turnu Măgurele între Inspectoratul Regional de Poliţie Piteşti din 15 ianuarie 1945:

„Poliţia de Reşedinţă Turnu Măgurele Biroul Siguranţei Nr. 71769, 15 ianuarie 1945”

Inspectoratul Regional de Poliţie Piteşti La ordinul telefonic nr. 3875 din 14 ianuarie 1945, raportăm că au fost ridicaţi din Turnu Măgurele 7 cetăţeni de origine etnică

germană, din Roşiori de Vede 7 de origine germană şi o româncă căsătorită cu german care a voit să-şi urmeze soţul, Alexandria unul, iar din Zimnicea trei de origine germană, iar doi, care nu erau prezenţi în momentul ridicării şi plecaţi la Sinaia s-a intervenit la acel Comisariat telefonic, iar Chestura Ploeşti, cu adresa Nr. 6299 din 14 ianuarie a.c. comunică că aceştia 2 au fost arestaţi şi predaţi comisiei de la Ploeşti. În total au fost ridicaţi 18 cetăţeni de origine germană, unul de origine română, iar doi au fost predaţi de Chestura Ploeşti comisiei de control, în total 21.

Ridicarea acestor oameni nu s-a făcut cu rezistenţă din partea lor, dar în opinia publică s-a creat un curent nefavorabil faţă de ridicarea acestor oameni.

Cetăţeni români de origine română care au plecat cu trupele germane au fost trei. Cetăţeni români de origine care lucrează în marele industrii nu sunt decât Axman Friederich care a lucrat la moara „Lidia” din

Alexandria ca specialist, iar ofiţerul de la comisia de control nu aţinut seama de situaţia lui, ridicându-l. Preoţi de diferite rituri de origine germană, nu avem.

Şeful Poliţiei Paulian Artimie 10

Dacă aceste documente au pus în evidenţă aspecte oficiale ale ocupaţiei sovietice în judeţul Teleorman sub autoritatea Convenţiei de armistiţiu, o privire asupra abuzurilor soldaţilor sovietice asupra populaţiei civile româneşti este de asemenea necesară. Documente privitoare la jafurile şi tentativele de viol, dar şi a aroganţei soldaţilor sovietici în localităţile judeţului Teleorman sunt relevante. Astfel într-un raport al Legiunii de jandarmi Teleorman adresat Comandamentului Sovietic din Turnu Măgurele este prezentat un eveniment petrecut în comuna Mavrodin, în luna iunie 1945.


ISTORIE

pag. 25



„Legiunea Jandarmi Teleorman Biroul Poliţiei Nr. 6792, 1945. VI. 28

Comandamentul sovietic Turnu Măgurele Am onoarea a raporta următoarele:

În noaptea de 25/26 o maşină sovietică cu 7 ostaşi sovietici a cantonat în comuna Buzescu la locuitorul Vişan B. Voicu. În acea localitate au consumat băutură cu un sergent major de marină român şi cu locuitorul Mohorea St. Dumitru, din acea comună. În stare de beţie s-au dus cu maşina la Mavrodin, acest judeţ pentru a căuta lăutari să le cânte. Lăutarii din Mavrodin văzându-i pe toţi în stare de beţie au fugit. Ostaşii sovietici au tras focuri de armă intrând în locuinţa locuitorului Delceanu Ion Ghe. De unde i-au luat mai multe obiecte

casnice şi de îmbrăcăminte precum şi suma de lei 40.000. De la locuitorul Marin Gh. Joiţan au luat cinci miei pe care i-a aruncat în maşină. Pe la ora 3 dimineaţa ostaşii sovietici cu maşina, cu marinarul român şi cu toate obiectele luate şi miei au dispărut spre Alexandria. Maşina sovietică purta numărul 1 R 62-76. Individul Mohorea St. Dumitru cu actele dresate a fost înaintat azi Parchetului Tribunalului Teleorman. Faţă de cele de mai sus rugăm să binevoiţi a lua măsurile ce veţi binevoi a crede de cuviinţă.

Comandantul Legiunii Jandarmi Teleorman Maior N. Nicolescu”11

Astfel de incidente aveau loc în tot judeţul, unele chiar mai grave. Astfel avem un caz, în Roşiori de Vede, în care soldaţii sovietici au folosit armamentul. Un raport al jandarmeriei teleormănene ne dezvăluie un astfel de caz:

„Comis. Roşiori de Vede Către Pol. Turnu Măgurele

Raportăm că în seara de 5 octombrie 945 la orele 23 a fost internat în spitalul local locuitorul Marin Dincă zis Minică Coşaru fiind împuşcat în omoplatul stâng.

Numitul a fost atacat la domiciliul său din acest oraş, str. General Denescu nr. 132 de ostaşi sovietici şi un civil care au intrat în curte de unde au voit să intre şi în casă descuind uşa prin spargerea geamului.

Ieşind în stradă pe altă uşă a fost întâmpinat de alţi doi civili care au tras în el mai multe focuri de revolver. Victima a reuşit totuşi, strigând după ajutor, să intre în curtea vecinului său Ivanofchi Gheorghe. Autorii au mai tras atunci şi în curtea acestuia 3 focuri din care unul a rănit pe Marin Dincă în omoplat după care s-au îndepărtat.

Starea rănitului,conform spuselor medicului nu este gravă. S-a raportat cazul Parchet Trib. Teleorman, telegrafic. Cercetările continuă pentru identificarea autorilor.

Sef comis. P. Teodorescu”12

Un document deosebit de relevant privitor la aroganţa ofiţerilor sovietici faţă de autorităţile române îl reprezintă Referatul întocmit Comisarul Alexandrescu din Turnu Măgurele.

„Referat Intrare nr. 17922 5.XI.1945 1945 Luna Noiembrie 5

Domnule Şef Am onoarea a vă raporta că în timpul serviciului, ieri 4.XI.945, pe la orele 23, s-a prezentat la mine un ofiţer sovietic, însoţit de

numitul Simionescu Mircea şi Marin Tănase, ambii chelneri la restaurantul „Moldova”, şi mi-a reclamat că a fost bătut de către anumiţi indivizi în restaurantul „Moldova”.

Acest ofiţer sovietic era în stare de ebrietate şi prezenta pe faţă câteva urme de sânge. Sesizat fiind de această reclamaţie i-am cerut să-şi dea o declaraţie pentru urmarea cercetărilor, însă dânsul a refuzat, spunându-mi

să-l duc la Dl. Prefect, devenind în acelaşi timp agresiv şi ameninţător. Subsemnatul i-am explicat modul de comportare necesar, atât al dânsului cât şi al meu ca organ de poliţie, pentru a putea face

cercetări, dar nici nu a vrut să audă ameninţând că împuşcă pe toţi românii, atribuindu-ne titlul de huligani, bandiţi etc. şi cerând insistent să-l duc la dl. Prefect.

În acel moment a ridicat o călimară lovind cu ea în masă, împrăştiind cerneala pe tot cuprinsul mesei şi stropindu-mă şi pe mine pe haine. Văzând aceasta am intervenit telefonic la Comand. Sovietic, dar nu mi s-a dat nici un concurs.

În cele din urmă am reuşit să-l scot afară, iar după puţin timp s-a înapoiat şi pătrunzând în camera cu telefonul a ameninţat pe agentul de serviciu, Praporgescu Nicolae, nelăsându-l pe acesta să transmită un raport telefonic Insp. Reg. Pol. Piteşti, luându-i telefonul din mână şi dând cu el în masă.

Am intervenit din nou la comand. Sovietic fără nici un rezultat. Cu timpul am reuşit să-l calmez şi trezindu-se într-o măsură a plecat, promiţând însă, că nu are nevoie de poliţie şi dânsul îi împuşcă

pe cei ce l-au bătut. (continuare în pag. 27)

ISTORIE

pag. 26



Pentru cercetări în această chestiune vizez pe Simionescu Mircea şi Marin Tănase, chelneri la restaurantul „Moldova” şi pe personalul ce m-a ajutat în executarea serviciului. sg. Praporgescu şi gard. public Mirea.

Faţă de cele raportate vă rog să binevoiţi a dispune Comisar Alexandrescu” 13

Acelaşi scene halucinante aveau să se repete şi în Alexandria dar, de data aceasta, cetăţenii alexăndreni au ripostat:

„Poliţia de Reşedinţă Turnu Măgurele Biroul Judiciar

Nr. 22188-22158 1946 ianuarie 5 Către Notă telefonică

Inspectoratul Reg. de poliţie şi Prefectura jud. Teleorman cu raport scris Motivaţi de raportul Nr. 7173 din 2 ianuarie 1946,al Comisariatului de poliţie Alexandria, avem onoarea a raporta în noaptea de

1-2 ianuarie 1946, un număr de 6 soldaţi sovietici s-au oprit cu un automobil în faţa casei numitului Ioan Ghe. Oprea din oraşul Alexandria str. Regele Ferdinand nr. 137, iar doi dintre ei, au intrat în curte cerând proprietarului mâncare, băutură şi femei. Proprietarul le-a spus că nu are femei, din care cauză s-a iscat un scandal între soldaţii sovietici şi proprietar, soldaţii devenind agresiv.

Locuitorul Ioan Gh. Oprea, văzându-se în pericol, a cerut ajutorul vecinilor. S-au adunat mai mulţi vecini şi atunci scandalul a luat proporţii. Văzând rezistenţa, ostaşii sovietici au plecat mai departe intrând în locuinţa locatarului Ioan Oprea Ioan, unde au spart geamurile şi

uşa, pătrunzând în locuinţă, apoi au cerut lui Ioan Oprea Ioan, mâncare, băutură şi femei. Acesta a căutat să le explice că este gospodar, cinstit şi că la el nu se găsesc femei pentru ei. La acest refuz soldaţii ruşi au devenit furioşi şi agresivi faţă de stăpânul casei şi familia sa.

Cu acest prilej s-a iscat un nou scandal cu care ocazie cei doi soldaţi au fost loviţi şi răniţi cu cuţitele de tânărul Constantin Teodorescu din maşina comercială română din Giurgiu, care a dispărut şi în contra căruia s-au dat note telefonice de urmărire.

Numele soldaţilor sovietici n-au fost comunicate de Comandamentul sovietic. Soldaţii sovietici sunt în afară de orice pericol […] Şeful poliţiei

Marin Ioan”14

Anul 1945 a fost anul în care violenţa şi aroganţa sovieticilor a inaugurat o lungă perioadă de suferinţă în istoria României.

Cătălin Borţun Note 1. Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 445. 2. Ibidem. 3. Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale (= B.J.T.A.N.), fond Poliţia de reşedinţă Turnu Măgurele, ds. 233/1944, f. 442. 4. Ibidem, f. 446. 5. Idem, ds. 253, f. 338. 6. Idem, ds. 255, f. 113. 7. Idem ds. 247, f. 297. 8. B.J.T.A.N., fond Prefectura judeţului Teleorman, ds. 46/1945, f. 429-430. 9. Ibidem, f. 224. 10. B.J.T.A.N. fond Poliţia de reşedinţă Turnu Măgurele, ds. 255/1945, f. 196. 11. B.J.T.A.N. fond Legiunea de Jandarmi Teleorman, ds. 95/1945, f. 10. 12. Idem, ds. 274/1945, f. 94. 13. Ibidem, f. 145. 14. Ibidem, f. 237.

sursa: http://www.buciumul.ro

ISTORIE

pag. 27


ALEXĂNDRENII ŞI MUNTELE ATHOS ÎN SECOLUL AL XIX - LEA

Începuturile vieţii monahale la Athos sunt destul de vechi. Potrivit tradiţiei, originile vieţii monahale athonite s-ar afla în timpul

împăraţilor Constantin cel Mare (313-337) şi Teodosie (408-434), când se presupune că s-au aşezat aici primii călugări, pentru ca mai apoi, după ocuparea Palestinei (638) şi Egiptului (640) de către arabi, unii călugări din aceste ţări să se refugieze şi ei la Muntele Athos, iar în secolele VIII-IX, în timpul disputelor iconoclaste, alţi călugări din Imperiul Bizantin să se retragă tot aici.

Cea mai veche mănăstire din Athos este Marea Lavră, întemeiată de Atanasie Athonitul (963), urmată de Iviru (972), Vatoped, Filoteu, toate datând înainte de anul 1000. În secolul al XI-lea iau fiinţă mănăstirile Esfigmenu, Dohiar, Xenofon, Xiropotam, Caracalu, Costamonitu şi Zografu. În secolul al XII-lea Rusicon şi Hilandar iar în secolul al XIV-lea Cutlumuş, Pantocrator, Sfântul Pavel, Grigoriu, Simonpetra1.

În decursul vremii, numărul mănăstirilor a variat, după cum au evoluat evenimentele istorice. În timp unele au dispărut, altele au fost asimilate, iar ordinea lor ierarhică s-a schimbat. În prezent la Athos sunt 20 de mânăstiri mari, 8 schituri, circa 20 de chilii, multe colibe şi câteva mici sihăstrii.

Interesul lumii ortodoxe şi nu numai pentru acest loc a fost imens pentru că el a concentrat şi va concentra în sine o autoritate duhovnicească şi morală de netăgăduit.

Interesul pentru cunoaşterea mănăstirilor din Muntele Athos s-a manifestat şi la noi, o primă lucrare, un ghid (Proskinitar) al Sfântului Munte, fiind realizată în anul 1701 de Ioan Comnen (doctorul lui Constantin Brâncoveanu), publicată la Snagov în limba greacă, apoi reeditată în diferite ţări.

În 1856, Varnava Lukianov, un râvnitor monah din chinovia sfintei mănăstiri Esfigmenu din Sfântul Munte, traducea din limba rusă - după Proskinitarul publicat în Rusia

(1836) de ieroschimonahul Serafim (Serafim-Ştefan Vasilievici Glagolevsky) - şi tipărea în limba română cu caractere chirilice Proskinitarul Sfântului Munte

al Atonului sau Descriere pe larg a sfintelor locaşuri ce sânt zidite de atâtea veacuri împrejurul acestui sfânt munte, şi la care evlavioşii şi drept-credincioşii creştini merg spre închinăciune 2. În cele 250 de pagini (îmbogăţite cu 25 de gravuri) ale acestui Proskinitar prezentând mănăstirile în ordine geografică, pornind de la versantul nordic, cu Mănăstirea Esfigmenu, continuând spre vârful peninsulei şi apoi pe versantul sudic până la Mănăstirea Zugrafu.

Varnava Lukianov nu se rezumă însă la o simplă traducere din Serafim; din cuprinsul Proskinitarului văzându-se clar participarea sa cu date şi observaţii proprii în legătură cu ajutoarele acordate de Ţările Române, bisericile şi mănăstirile închinate, veniturile din metocurile şi moşiile din Principate destinate mănăstirilor din Muntele Athos, numărul călugărilor români dar şi evenimente şi întâmplări personale.

Este bine cunoscut faptul că după cucerirea Constantinopolului, în anul 1453, şi până la mijlocul secolului al XIX-lea, susţinerea Muntelui Athos a revenit Ţărilor Române. Edificatoare este în acest sens şi o statistică ce arată că în anul 1856 în Ţara Românească existau 69 de mănăstiri, dintre care 35 închinate, iar în Moldova 122 din care 29 închinate, mănăstiri ce deţineau la rândul lor mai multe metocuri şi moşii. Astfel, fără ajutorul masiv, material şi moral al românilor, aşezămintele Sfântului Munte, cu toată autonomia dată de turci nu s-ar fi putut menţine.

Cu totul neaşteptată a fost descoperirea în paginile acestui Proskinitar a faptului că, în anul 1856, o mănăstire de la muntele Athos, chiar mănăstirea Esfigmenu în care vieţuia şi Varnava Lukianov, cel ce traducea şi se ocupa de apariţia acestei lucrări, era susţinută de locuitori ai oraşului Alexandria (numiţi epitropi), un oraş, se pare, pe cât de tânăr (întemeiat în 1834), pe atât de preocupat de viaţa duhovnicească, aducătoare de mântuire sufletească.


ISTORIE

Harta Muntelui Athos

Proskinitar 1856 - Prima pagină

pag. 28



Astfel, după ce face prezentarea istorică a mănăstirii Esfigmenu cu hramul „Înălţarea Domnului Iisus Hristos”, arătând că „această mănăstire este chinovia cea din tâiul clas în Sf. Munte. Ctitorii care au făcut-o au fost Teodosie ce mic, Markian şi sora lui Teodosie împărăteasa Pulheria care a zidit-o la anii 455”, locaşul fiind „prefăcut cu totul din nou [de] Mitropolitul Tesalonicului Kir Daniil, împreună cu Arhiepiscopul Kasandriei Kir Ignatie la anul 1808, fiind foarte dărăpănat”, după ce menţionează şi modul în care mănăstirea şi-a schimba denumirea din Simane (gr. a tocat) în Esfigmenu (gr. strâmtorat, după poziţia locului, pentru a nu mai fi încurcată cu mănăstirea Simonopetra), Varnava Lukianov prezintă situaţia mănăstirii la acel moment (1856) în felul următor: „Însă cu toate acestea găsim de bună cuviinţă a vă arăta şi aceasta a compatrioţilor adevăraţi! Că îndestulătoarea hrană şi avantajele ce are mănăstirea Esfigmenul în susţinerea naturei şi care isvorăsc fără încetare de la mitocul Floreştii ce l-a dăruit vrednica de fericire şi toată cinstirea Prea-sfinţitul acum răposatu, Mitropolit Veniamin al Moldovei, are numai epitropi în oraşul Alecsandria din judeţul Teliorman, care mizlocesc strângere de milostenie pe seama mănăstirei, şi pe care în toţi anii o trimit prin credinciosul orânduit din partea ei trimis

călugăr; faptă întocmai ca a fericiţilor moskviteni” 3

Epitropii alexăndreni strângeau deci fonduri pentru această mănăstire, titlul de epitrop în cazul acesta însemnând mai mult a avea grijă financiar de mănăstire (incapabilă de a se susţine singură) decât a administra averea mănăstirei aşa cum se înţelege în zilele noastre. Alexăndrenii erau după cum se arată continuatori ai Mitropolitului Moldovei Veniamin Costache, cel care pentru binefacerile acordate acestei mănăstiri, apărea pictat la uşa intrării în bibliotecă, „de-a stânga uşii [...] ca unul ce a rămas şi epitrop”.

Alexăndrenii ar fi putut deveni chiar epitropi ai unei mănăstiri romaneşti din cele 20 aflate acum în muntele Athos, posibilitate ratată în 1803. Această posibilitate stă în legătură cu un episod din vremea aceluiaşi mitropolit Veniamin Costachi, când un călugăr de la Mănăstirea Esfigmenu, chiar egumenul ei, îi solicita marelui mitropolit Veniamin să refacă Mănăstirea Esfigmenu, după care ar fi fost dispus s-o cedeze cu totul românilor, în condiţii extrem de favorabile. Nu se ştie nici la ora actuală de ce Veniamin a refuzat, în schimb i-a închinat Esfigmenului una dintre ctitoriile familiei sale 4. Astfel noi romanii, deşi am ajutat Muntele Sfânt mai mult

decât oricare alt popor dreptcredincios, nu avem o mănăstire a noastră în Athos. Ţinând cont de faptul că mitropolitul Veniamin trecuse la cele veşnice în anul

1846 este foarte posibil să fi fost deja al zecelea an în care alexăndrenii îndeplineau această funcţie de epitropi, pe care, probabil, o vor îndeplini până în 1863, atunci când, în urma secularizării averilor mănăstireşti, Muntele Athos pierde cele mai importante resurse pe care le primea până atunci din Ţările Române, fapt ce duce chiar şi la înrăutăţirea situaţiei călugărilor români aflaţi acolo.

Pe lângă ajutorul acordat prin strângerea de „milostenie pe seama mănăstirii”, cu siguranţă epitropii alexăndreni au ajutat şi la tipărirea Proskinitarului tradus şi tipărit de Varnava Lukianov în anul 1856, lucru ce reiese din ultimele 11 pagini ale acestei lucrări acolo unde se prezintă „Lista domnilor abonaţi” din care se constată că din totalul de 1423 de solicitări, 223 erau din judeţul Teleorman, 106 fiind numai din Alexandria.

Tot din aceste liste aflăm şi numele epitropilor alexăndreni ai Mănăstirii Esfigmenu, astfel: „Sfinţia lor cucernici părinţi: [...] preotul Gheorghe sat. Țigăneşti, epitropul mănăstirei Esfigmenu. [...] Epitropii mireni ai mănăstirii Esfigmenului: Stan Roşca; Paraschiv H. Tone-Turnoveanu; Aurel Marin Hg. Turnoveanu [...] Din Țarirad (cu siguranţă Tarigrad, adică Constantinopol, n.n.) Vasile Paliologul, epitropul mănăstirii Esfigmenu”. Acesta din urmă cumpărând 10 exemplare ale acestei lucrări 5.

Nu încape îndoială că epitropii menţionaţi mai sus au vizitat mănăstirea Esfigmenu şi de asemenea şi alte mănăstiri din Muntele Athos. De asemenea şi cei 106 cumpărători alexăndreni care plăteau un galben pe Proskinitar, cu siguranţă, şi-au permis să viziteze şi mănăstirile din Muntele Athos, împreună cu alţi apropiaţi şi prieteni, locuitori ai Alexandriei.

Olaru Claudiu Note 1. Adina Berciu-Drăghicescu, „Chiliile româneşti de la Muntele Athos în secolele XIX–XXI. Documente de arhivă”, în Studii de Biblioteconomie şi Ştiinţa Informării, Nr. 16/2012 (http://www.lisr.ro/16-draghicescu.pdf). 2. Varnava Lukianov monahul, Proskinitar al Sfântului Munte al Atonului, Bucureşti, 1856. 3. Proskinitar al Sfântului Munte al Atonului, Bucureşti, 1856-Braşov, 2010, p. 18. 4. „Dărnicia românilor către Muntele Athos”, interviul cu Pr. conf. dr. Ioan Moldoveanu, în Ziarul Lumina (http://ziarullumina.ro/darnicia-romanilor-catre-muntele-athos-42383.html) 5. Proskinitar al Sfântului Munte al Atonului, Bucureşti, 1856-Brasov, 2010, p. 198-200.

ISTORIE

Proskinitar 1856 - Mănăstirea Esfigmenu

pag. 29


În acest număr încheiem valorificarea unor materiale inedite aflate în patrimoniul Muzeului Judeţean Teleorman, ce au fost trimise în

luna august 1981 de către istoricul şi generalul de mai târziu Ion Mailat, fiu al Teleormanului, de origine din Crângeni şi prezentăm câteva date despre locotenent-colonelul Lică M. Nicolae şi medicul căpitan r. Noica Gh. Ştefan.

Redacţia e-Buletin * * *

LOCOTENENT – COLONELUL LICĂ M. NICOLAE S-a născut în bătrânul sat Crângeni de pe Valea Călmăţuiului, în judeţul Teleorman, la 4 decembrie 1909, într-o veche familie de

ţărani plugari. A urmat şcoala primară de 5 clase în satul natal. A urmat apoi, la Liceul Anastasescu, gimnaziul de 4 clase şi 3 clase de liceu, după care a plecat la Şcoala Militară de ofiţeri activi de

infanterie din Sibiu. Absolvă, printre primii, în anul 1939 şi este repartizat, la cerere, în Regimentul 20 infanterie Teleorman, în Turnu Măgurele, unde a

făcut şi războiul. A fost grav rănit în ziua de 19 octombrie 1944 la forţarea Tisei, în timpul unui contraatac inamic cu care de luptă, dat contra Diviziei

a 4-a infanterie din care făcea parte Regimentul 20 infanterie. Glonţul, pătruns adânc în coapsa stângă, a fost extras după 17 ani la spitalul Colentina, prin atracţia unui puternic magnet. Drept răsplată pentru că şi-a salvat batalionul său de încercuire a fost avansat la gradul de maior şi apoi de locotenent colonel (r) şi

decorat cu Ordinul „Steaua României” cu panglică de virtute militară şi frunze de stejar.

* * *

MEDIC CĂPITAN R. NOICA GH. ŞTEFAN

S-a născut în oraşul Alexandria la 27 decembrie 1904, pe vechea vatră a satului Bâcăeni, aşezarea de lângă râu în limba străbunilor traci. A urmat şcoala primară în Alexandria. A intrat în Liceul militar de la Mănăstirea Dealului pe care l-a absolvit în mod strălucit în anul 1924, când a şi intrat prin concurs,

reuşind printre primii, la Facultatea de Medicină din Bucureşti. A fost repartizat la spitalul din Deparaţi Hârleşti şi apoi la Turnu Măgurele. Aparţine unei vechi familii de moşneni în Câmpia Dunării. La anul 1835, un Noica semnează actul de constituire a Târgului

Alexandria alături de un Racotă, urmaş al străbunului Ghenea Racotă, fost căpitan al lui Mihai Viteazul, un Capitanovici, Sânger, Repezeanu şi alţii, până la 50 la număr. În 1848, ia parte la mişcarea revoluţionară şi un urmaş Noica în conducerea maiorului Hariton şi căpitanului Pleşoianu de la Islaz, chiar în ziua de 9 iunie.

Într-un timp a fost transferat la spitalul nou creat la Alexandria, unde s-a dovedit un chirurg de mare talie, având o adevărată mână de aur la cele mai dificile operaţii, neocolind pe niciuna oricât de grea ar fi fost.

Ziua măreaţă de 23 August 1944 îl găseşte medic primar şef al spitalului din Roşiori de Vede, considerat spital interior de Cruce Roşie. Menţionăm că în calitatea lui de medic şef a construit o aripă a spitalului, pe locul unei vechi clădiri care a adăpostit în anul 1813

bolnavii de ciuma lui Caragea. Mai mult, cu banii lui, în sumă de peste două milioane lei, a înzestrat spitalul cu aparatura nouă de radioscopie şi de laboratoare pentru diferite analize, fapt pentru care a fost citat pe Naţiune de Conducătorul Statului de atunci, generalul Ion Antonescu.

Remarcăm, de asemenea, că într-una din zilele toamnei 1941, pe o burniţă deasă şi rece, soseşte în gara Roşiorii de Vede un tren militar dinspre Piteşti, cu circa 250 prizonieri ruşi, sub conducerea locotenentului Bârleanu.

Urmează o convorbire amicală între profesorul Petre Voivozeanu şi comandatul gărzii trenului militar spre a se împărţi, nu numai ostaşilor din gardă, dar şi prizonierilor sovietici, câte un ceai cald şi apoi o masă caldă.

În acest timp se semnalează punctului de Cruce Roşie din gara Roşiorii de Vede faptul că sunt printre prizonierii sovietici câţiva cu răni deschise, supurând. De îndată, membrele punctului de Cruce Roşie Ecaterina Leţu, Maria I. Neguş, Lenuţa Nicolau, Zoe Gheorghiu şi Zoie Daia, i-au condus pe numiţii prizonieri sovietici bolnavi la spitalul din Roşiori, unde au fost operaţi, cu mâna lui de aur, de către chirurgul nostru iubit, Ştefan Noica. Acesta i-a oprit apoi în spital până la vindecarea lor completă.

O frumoasă şi demnă faptă de laudă a maestrului dr. Ştefan Noica şi o dreaptă aplicare a Convenţiei de la Geneva privitor la tratarea prizonierilor de război.

Ţinem să precizăm că d-l Noica Ştefan a condus împreună cu d-l Leţu Stamate şcoala de pregătire a membrilor Crucii Roşii din Roşiorii de Vede.

Din istorie se cunoaşte alintarea suferinţelor prizonierilor de război turci din 1877-1878, bine trataţi de ruşani şi ruşance, cu masă şi casă, pe timp de iarnă.

Col. r. Ioan N. Mailat

REMEMBER

pag. 30


ARHITECTURA LOCUINŢELOR ŢĂRĂNEŞTI TELEORMĂNENE

În zona etnografică Teleorman, ca şi în întreaga Câmpie Română, aşezările au cunoscut de-a lungul timpului două sisteme de locuinţă: bordeiul şi casa construită la suprafaţa solului. Bordeiul a fost specific unei perioade istorice îndelungate, existând chiar şi în secolul al XIX-lea. O statistică a locuinţelor efectuată în anul 1859 de către Dionisie Pop Marţian, organizatorul statisticii moderne din România în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, arată că în Teleorman existau 1510 clădiri de zid, 23 831 clădiri de lemn, 39 897 clădiri de pământ şi 18 969 bordeie. Dintre aceste bordeie, 17695 se aflau în mediul rural iar 1274 în mediul urban. Spre deosebire de bordeiele Olteniei care erau construite din lemn de stejar, deci mai trainice, cele din Teleorman erau construite din esenţe lemnoase mai puţin rezistente cum ar fi plopul, salcia, mai rar salcâmul. Aceste materiale n-au permis dezvoltarea unei arte a lemnului ca în alte zone şi de aceea bordeiele nu sunt interesante din punct de vedere artistic, însă ele constituie documente de viaţă ale locuitorilor de pe aceste meleaguri. Trecerea de la acest tip de locuinţă la casa construită pe suprafaţa solului s-a făcut în etape, în funcţie de condiţiile social-economice specifice fiecărui sat. Acest proces s-a generalizat către sfârşitul secolului al XIX-lea având ca rezultat dispariţia completă a bordeiului.

Locuinţele construite la suprafaţa solului erau realizate din lut, în diverse forme: pământ bătut, ceamur (lut frământat cu paie), chirpici (cărămizi făcute dintr-un amestec de lut, paie şi băligar uscat la soare), gard de nuiele lipite cu lut sau paiantă. Condiţiile naturale au impus oamenilor să-şi construiască case joase, adăpostite de vântul ce suflă cu putere în timpul iernii, iar condiţiile social-economice specifice – zonă preponderent de clăcaşi în care la 1831 satele moşneneşti reprezentau 27,2% din totalul aşezărilor – se reflectă în aspectul general al locuinţei. Astfel, cel mai răspândit şi mai vechi plan de locuinţă a fost cel cu o cameră de locuit cu tindă şi prispă în faţă (astăzi mai există asemenea case în comunele Dracea, Călineşti), urmat de planul cu două camere dispuse de o parte şi de alta a tindei cu prispă şi polată construită pe o latură a locuinţei

sau în spate (case întâlnite în comunele Beuca, Drăcşenei, Conţeşti, Nanov, Siliştea-Gumeşti, Cervenia, Dobroteşti, Smârdioasa, Orbeasca). Evoluţia casei a avut loc în etape prin adăugarea unei încăperi de-a lungul prispei, dezvoltarea locuinţei în adâncime fiind totdeauna legată de o situaţie materială mai bună.

Pe locul ales şi curăţat, planul casei se „croia” după nevoile şi posibilităţile materiale ale celor ce aveau s-o locuiască, urmat de mai multe operaţiuni. Casa se ridica în general cu faţa spre miazăzi şi mai rar spre apus. La construcţia unei case exista obiceiul de a se

ridica pe grinzile de la acoperiş o cruce de lemn în care se agăţa un prosop, o sticlă de vin, o coroană vegetală pentru a proteja pe cei care lucrează la ridicarea ei.

În sudul zonei etnografice Teleorman, având ca limită nordică satele Slobozia-Mândra, Salcia, Buzescu, Nanov s-a folosit tehnica construirii pereţilor din pământ bătut cu maiul (cunoscută sub numele de „zid”), ce avea caracteristica că grosimea zidurilor se reducea de la 80-100 cm cât avea la temelie, până la 70-90 cm la înălţimea de 2 m. În centrul zonei tehnica pământului bătut se interfera cu cea a paiantei iar zidul se făcea mai subţire, de 50-62 cm la bază şi 40-45 cm la partea superioară. În nordul zonei s-a folosit cel mai mult tehnica paiantei cu umplutură de ceamur, umplutura fiind susţinută de nişte grătare din lemn. Casele se înveleau în vechime cu coceni, stuf, paie, trestie sau şiţă. Către sfârşitul secolului al XIX-lea, aceste materiale au fost înlocuite cu tablă, iar după Primul Război Mondial a apărut şi ţigla roşie, nesmălţuită. Casele se tencuiau cu pământ şi nisip, la care se adăugau uneori balegă de cal şi pleavă.

Prispa a fost iniţial o platformă deschisă, din pământ bătut cu acoperişul susţinut pe stâlpi de lemn, care se întindea pe toată

faţada, cu o lăţime între 1 şi 2 m. Doar în unele sate din zona noastră se întâlnesc case cu prispa care să cuprindă faţada şi o


ETNOGRAFIE

Casă tradiţională din comuna Beuca, formată din tindă şi două încăperi, acoperită cu ţiglă, cu prispa închisă cu parmalâc

Casă ţărănească cu prispa deschisă, comuna Drăcşănei

Casă veche din satul Târnava,cu prispa deschisă pe două laturi

pag. 31



latură (spre exemplu satul Târnava, comuna Botoroaga, sau comuna Gratia). După Primul Război Mondial s-a trecut la prispa închisă cu parmalâc, iar capetele prispei erau înfundate cu scânduri şi grătare din şipci, uneori cu zid, în care se află o mică fereastră, o „ocniţă” cu rol decorativ, ca la casele vechi din comuna Nanov. În perioada interbelică, la multe case s-a adăugat un balcon la prispă.

Înfăţişarea exterioară a caselor, cu prispa joasă şi stâlpi în faţă, cu acoperişuri domoale, care se prelungesc uneori până la pământ este armonioasă şi echilibrată, fără a avea nimic spectaculos. În zona etnografică Teleorman nota dominantă este dezvoltarea construcţiilor pe orizontală, gospodăria ţărănească fiind un organism unitar care cuprinde locuinţa şi diferite construcţii anexe: pătul şi hangar pentru depozitarea cerealelor, saia sau coşar pentru adăpostul vitelor, târlă pentru oi, cocină, coteţ, şopron pentru adăpostirea uneltelor şi atelajelor, beci sau pivniţă pentru păstrarea produselor alimentare şi viticole. Aceste construcţii anexe numite „acareturi”, „oleaburi” erau aşezate în funcţie de geometria locului, fie pe lung în continuarea locuinţei, fie în unghi, fie paralel cu aceasta.

În urmă cu peste o sută de ani gospodăriile vechi nu erau împrejmuite, ele aveau o poartă mare pentru car şi una mai mică pentru om – portiţa iar de o parte şi de alta a porţilor se săpau şanţuri care erau consolidate pe margini cu ţăruşi şi mărăcini şi se realiza un gard viu prin plantarea unor arbuşti deşi. Gardul de ulucă a apărut mult mai târziu.

Decoraţia exterioară a caselor nu este deosebit de bogată, meşterul popular realizând din materialul avut la îndemână un

decor dispus în compoziţii ingenioase aşa încât să armonizeze arhitectura locuinţei cu peisajul neted al câmpiei.

Vechile case teleormănene se remarcă printr-o mare sobrietate şi simplitate, elementele decorative fiind de fapt elemente constructive justificate funcţional. Printre primele decoruri ale caselor vechi se numără decoraţiile asupra lemnăriei şi anume „tăbliile” dreptunghiulare sau romboidale pe care le aveau uşile, „colţarii”sau „ciucurii” de

la streaşina casei care aveau un desen geometric în colţuri. La paziile de sub streaşină şi la stâlpii ce susţin acoperişul se întâlnesc ornamente realizate în tehnica traforului, o adevărată dantelărie de motive geometrice şi florale: rozete, romburi înscrise în pătrate, cercuri, merişoare. Ornamentaţia cu ajutorul lutului la tencuielile pereţilor este o altă caracteristică a caselor ţărăneşti tradiţionale din Teleorman. Această ornamentaţie încadrează ferestrele şi uşile, marchează prin pilaştri colţurile casei sau formează frize sub grinzile plafonului prispei. Uneori apare un decor pe care-l întâlnim şi pe ştergare, o succesiune de franjuri aşezate la partea superioară a peretelui din faţă. Alteori în decorul realizat din tencuială se observă inscripţii ce cuprind numele proprietarului şi anul de construcţie al casei. În funcţie de materialul de construcţie avut la îndemână meşterul popular a realizat decoraţiuni specifice acestui material şi a folosit şi tehnici de construcţie impuse de acesta.

În zilele noastre astfel de case tradiţionale teleormănene se întâlnesc din ce în ce mai rar, iar casele care se construiesc acum în mediul rural nu mai păstrează elemente din modul tradiţional de construire sau de ornamentare.

Luminiţa Gheorghe

Bibliografie

Maria Cioară Bâtcă, Vlad Bâtcă, Zona etnografică Teleorman, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1985. Dr. Gheorghe Crăiniceanu, Igiena ţăranului român. Locuinţa, încălţămintea şi îmbrăcămintea. Alimentaţia în diferite regiuni ale ţării şi în diferite timpuri ale anului, Bucureşti, 1895. Cătălin Ionuţ A. Florea, Monografia comunei Orbeasca, Judeţul Teleorman. Orbeasca de Sus, Orbeasca de Jos şi Lăceni, Ed. Paco, Bucureşti, 2012. Georgeta Stoica, Maria Văgâi, Arta populară din Câmpia Munteniei, Casa Creaţiei Populare a judeţului Ilfov, 1969.

Casă din satul Comoara, cu încăperi şi prispa deschisă pe o latură, înfundată cu grătare din şipci.

Decoraţiuni la tâmplărie, comuna Dobroteşti

Ornamente în lemn şi în zidărie la case vechi din comuna Dobroteşti

Ornament realizat în tehnica traforului, comuna Dracea

ETNOGRAFIE

pag. 32


VASUL DE OFRANDĂ GÂRLA MARE – CÂRNA

Vasul a fost descoperit în anul 1969 în necropola aparţinând bronzului târziu din situl Câmpul Morţilor, localitatea Zimnicea, judeţul Teleorman. Necropola a fost depistată în anul 1949 şi cercetată de către arheologul Alexandrina Alexandrescu în perioada 1967-1970. Au fost săpate 64 de morminte ce au aparţinut creatorilor culturii Zimnicea – Plovdiv, datate în sec. XIV î.Hr. Majoritatea mormintelor cuprindea inventar funerar format dintr-un vas ceramic, rar două şi mici piese de bronz, ambră sau cochilii de melci. Vasele erau de cele mai multe ori aşezate în regiunea capului.

Vasul de ofrandă prezentat a fost depus în mormântul înregistrat cu numărul 41. Scheletul, destul de slab conservat, era orientat vest-sud-vest – est-nord-est şi a aparţinut, după descoperitor, unui adolescent. Era chircit pe partea stângă, iar vasul era aşezat la înălţimea cotului drept. Este de dimensiuni medii, are o culoare maroniu - cenuşie, cu porţiuni maroniu-roşcate şi o formă generală bitronconică. Fundul este inelar, iar corpul uşor aplatizat este prevăzut cu trei proeminenţe organice de formă conică. Gâtul bine delimitat de restul corpului este uşor arcuit iar buza este evazată în exterior. Are o toartă în bandă îngustă, supraînălţată. Este bogat decorat prin incizare/ imprimare şi încrustare cu pastă albă, păstrată doar parţial, ce scoate destul de bine în evidenţă motivele decorative. Acestea sunt poziţionate tectonic pe vas.

Gâtul este înconjurat de la buză în jos cu un motiv în formă de ghirlandă cu vârfurile în sus, urmată de o bandă formată din impresiuni succesive de formă semicirculară. Zona centrală a corpului este delimitată în partea dinspre gât de o linie orizontală, iar înspre fund de o „ghirlandă” cu vârfurile în sus, de la care pornesc spre bază linii scurte, verticale. Este împărţită prin câte trei linii verticale în opt zone metopice. Fiecare dintre acestea au în centru un motiv circular cu mijlocul decorat prin puncte incizate. Acest tip de motiv, dar alcătuit din câte trei cercuri concentrice este prezent şi în vârfurile celor trei proeminenţe conice ce fac parte din corpul cănii. Inelul dinspre fundul vasului este decorat cu o mică ghirlandă formată prin impresiuni semicirculare, succesive, unite. Toarta are la exterior o bandă verticală realizată din mici impresiuni spiralice, suprapuse. Spre buză prezintă un motiv ce se aseamănă cu o ancoră modernă.

În cadrul descoperirilor aparte din necropola de la Zimnicea, vasul de ofrandă Gârla Mare – Cârna nu este o descoperire unică. Un alt vas aparţinând aceleiaşi culturi forma inventarul mormântului numărul 11, iar în mormântul numărul 17 s-a descoperit o cană din arealul culturii Tei.

Vasul de ofrandă Gârla Mare – Cârna este o piesă importantă deoarece atestă legătura şi contemporaneitatea dintre mai multe culturi ale epocii bronzului târziu de pe teritoriul ţării noastre.

Ion Torcică

PATRIMONIU

Zimnicea – Câmpul Morţilor, mormântul 41

Detaliu toartă

pag. 33


ICONIŢĂ METALICĂ „SFÂNTUL NICOLAE”

Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea, în provincia Lichia, oraşul Patara (Turcia). Părinţii au fost oameni înstăriţi, dar şi foarte credincioşi. Şi-au dorit mult un copil. Şi Dumnezeu le-a dăruit unul, a fost singurul, unul milos, foarte înţelept şi extrem de curajos. A învăţat viaţa duhovnicească de la unchiul său, Nicolae, episcopul Patarelor. Rămas orfan devreme, Sfântul Nicolae şi-a împărţit averea moştenită, fără să păstreze nimic. S-a gândit apoi să-şi petreacă viaţa în tăcere şi singurătate, însă vestea lui Dumnezeu a fost alta: „În mijlocul poporului să-ţi săvârşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine”. Înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei, Sfântul s-a dovedit un bun păstor al turmei sale. Este părintele bun şi înţelept care dăruieşte lumină şi har credincioşilor, este ocrotitor al copiilor şi apărător al credinţei ortodoxe.

În vremea prigoanelor lui Diocleţian împotriva creştinilor, Sfântul a fost aruncat în temniţă, însă şi de acolo îi vorbea poporului despre Legea lui Dumnezeu. A fost eliberat după urcarea pe tron a împăratului Constantin cel Mare. Potrivit tradiţiei, Nicolae a fost unul dintre Sfinţii Părinţi participanţi la Sinodul de la Niceea din anul 325.

Sfântul Nicolae a apărat dreptatea printre oameni şi a mântuit de la condamnare trei bărbaţi. A fost considerat sfânt, de către popor, chiar din timpul vieţii. Oamenii îl chemau având credinţa că necazurile lor vor fi mântuite. Două dintre minunile sale au marcat profund conştiinţa creştinilor şi stau la baza convingerii că Moş Nicolae aduce daruri în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Se spune că o familie săracă avea trei fete. Atunci când acestea au crescut, părinţii s-au gândit că o viaţă „uşoară” ar fi soluţia la sărăcia în care trăiau. Sfântul Nicolae a avut însă un alt plan cu ele şi le-a salvat sufletele, pe rând, punându-le la fereastră câte o pungă cu bani. Se mai povesteşte că Sfântul ar fi salvat de la naufragiu, prin rugăciune, nişte marinari, iar de atunci aceştia îl cinstesc şi îl consideră ocrotitorul lor.

După o viaţă aspră, dar plină de credinţă, a trecut la viaţa veşnică, pe 6 decembrie, probabil în 340, iar din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică din Bari, în sudul Italiei.

* * *

Turnată în bronz, icoana expusă îl înfăţişează pe Sfântul Ierarh Nicolae, bust, frontal, binecuvântând cu dreapta iar în mâna stângă ţinând Evanghelia deschisă. Poartă veşminte arhiereşti ce au ca motiv decorativ semnul Sfintei Cruci, încadrat în romburi. Sfântul are capul descoperit, înconjurat de un nimb. Deasupra umerilor sunt redaţi pe nori, Mântuitorul Iisus Hristos cu Evanghelia închisă (stângă) şi Maica Domnului oferindu-i un omofor (dreapta), fiecare având numele monogramat deasupra. Pe icoană mai apar şi 6 steluţe, câte una deasupra Mântuitorului şi Maicii Domnului şi câte două sub aceştia, în lateralele braţelor sfântului. Icoana are înălţimea de 8,6 cm, lăţimea de 7,5 cm şi grosimea de 0,5 cm. De jur împrejur are un chenar, iar pe centrul laturii superioare un buton cu rol de prindere.

Din păcate, nu există date referitoare la provenienţa acestei icoane, singurul lucru consemnat fiind acela că a ajuns în patrimoniul Muzeului Judeţean Teleorman printr-o donaţie.

Fabricată cu ajutorul unei matriţe, icoana a fost turnată în bronz undeva pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea şi face parte din categoria icoanelor care se mai numesc şi „icoane de călătorie”.

Claudiu Olaru

PATRIMONIU

pag. 34


RESTAURAREA UNOR DOCUMENTE DESCOPERITE LA FUNDAŢIA

UNEI PRĂVĂLII DIN ALEXANDRIA

În zilele de 8 şi 9 mai 1891, cu ocazia mutării unei prăvălii (posibil cofetărie, din alte documente) pe strada Carol din Alexandria, proprietarul şi câţiva apropiaţi ai săi au alcătuit o serie de bilete plus un document principal numit „Spre amintire”, pentru a marca acest eveniment. În urma slujbei săvârşite de preotul Nicolae Theodorescu, aceste documente au fost puse la temelia prăvăliei, clădită apoi de către albanezul Enzear Gherghevici.

Documentele au ca suport materiale diferite: o mătase subţire şi impregnată, cu aspect cerat, sau carton de diferite grosimi (cărţi de vizită). Cernelurile de asemenea diferă, fiind folosite cerneala violet şi cerneala neagră, solubile.

Degradările apărute în urma depozitării necorespunzătoare a documentelor se prezintă astfel: pete de cerneală şi deformări uşoare sub forma unor linii orizontale ce nu sunt ferme, datorită presării în formă răsucită a celor pe suport textil, o îndoire fermă pe o linie verticală, cu aspect efasat şi pătat al documentului principal, sau îndoiri cu aspect „spart”, ruperi şi lipsă din suport la cele pe carton.

Documentelor pe carton li s-a aplicat o curăţare uscată, cu o gumă moale, curăţarea umedă nefiind posibilă datorită solubilităţii cernelii. Au fost apoi consolidate liniile de îndoire şi completate porţiunile lipsă din suport, folosind văl şi hârtie japoneză în straturi multiple, iar ca adeziv CMC. A urmat integrarea cromatică a zonelor restaurate, cu tempera, apoi presarea finală. Documentele pe suport textil au necesitat doar mici completări cu hârtie şi văl japonez, plus presare.


RESTAURARE - CONSERVARE

Documentele înainte de restaurare. Detalii cu deteriorările fizico-mecanice datorate depozitării necorespunzătoare.

pag. 35



La sfârşit s-au confecţionat mape de dimensiuni adecvate fiecărui document în parte, pentru protejarea şi păstrarea lor în condiţii optime, între hârtii de filtru.

Simona Tironeac


Documentele după restaurare

pag. 36


RESTAURAREA UNUI VAS ETNOGRAFIC OBOGA 1907

Vasul ce face subiectul articolului de faţă este un ulcior de nuntă realizat în centrul de olărit Oboga din judeţul Olt, în secolul XIX. A fost donat de către o locuitoare din satul Poiana (Flămânda), judeţul Teleorman, la sfârşitul anilor ’80, doamnei Ecaterina Ţânţăreanu, fost director al Muzeului Judeţean Teleorman şi intrat în patrimoniul instituţiei.

Ulciorul are o înălţime de 35,5 cm, diametrul gurii fiind de 6 cm, diametrul bazei de 14,5 cm, iar cel maxim de 22 cm. Piesa se folosea în ceremonialul nunţii tradiţionale la chemarea la nuntă şi la „masa mare” cu scopul de a meni fertilitatea şi de a

proteja tânăra pereche. A fost modelat la roată, din lut cu degresanţi, ars oxidant (de două ori – o dată pentru coacerea corpului şi a culorilor, iar a doua oară pentru smalţ). Forma vasului este bitronconică. Pereţii sunt arcuiţi, ulciorul fiind mai pântecos în partea superioară. Gâtul este lung, terminat cu o gură circulară, ce are diametrul mai mare decât al acestuia. Toarta este lată şi uneşte zona diametrului maxim cu mijlocul gâtului de care se prinde printr-un inel în relief. Tubul de scurgere porneşte din partea superioară a corpului, aproximativ vertical în sus, partea terminală fiind spartă din vechime. Este unit parţial cu gâtul vasului printr-o bandă orizontală plată cu cinci perforaţii şi partea de sus în zigzag. Probabil reprezenta capul unui animal cu valenţe mitologice. Baza este lăţită în formă de piedestal puţin înalt, fiind decorată cu două benzi suprapuse, circulare, reliefate de şiruri de linii frânte. Decorul este pictat şi în relief, fiind concentrat de la diametrul maxim în sus. Registrul superior este separat de cel inferior prin trei benzi paralele circulare, pictate în culorile maro, galben,verde. Deasupra acestora se află un rând de flori stilizate obţinute în tehnica pastilajului. Ornamentele realizate în relief sunt zoomorfe (broaşte, şerpi – pe corp, şopârla – pe toartă) şi florale. Decorul pictat este reprezentat de crengi de brad, flori, puncte, linii, cuvinte („brosca”, „sarpe”) şi an (1907). Toate aceste elemente au o simbolistică legată de viaţa spirituală, fiind des utilizate în folclorul românesc.

La o primă analiză a stării vasului înainte de restaurare s-a observat că acesta fusese spart în vechime şi lipit. Fragmentele ceramice erau asamblate cu două tipuri de adeziv (unul de tip aracet pentru construcţii, altul de tip prenadez). Părţi din corpul vasului erau desprinse sau lipseau. Lipiturile prost executate au dus la crearea de spaţii între panouri. Pe alocuri, suprafaţa vasului fusese pătată de adeziv. Smalţul şi culoarea erau exfoliate pe anumite porţiuni. Gura de scurgere şi unele elemente decorative erau sparte. Baza vasului avea marginile ciobite (fig. 1, 2).

Pentru desfacerea lipiturilor efectuate cu aracet, vasul a fost imersat în apă. Adezivul de tip prenadez a fost înlăturat cu acetonă. Toate fragmentele ceramice au fost spălate cu apă călduţă şi uscate pe hârtie de filtru la temperatura camerei. În urma dezasamblării a rezultat un număr de 28 de fragmente (1 – buză, 22 – corp, 5 – bază), reprezentând aproximativ 95% din totalul vasului (fig. 3).

Asamblarea a început de la bază. Fragmentele componente au fost lipite cu poliacetat de vinil (aracet) fără plastifiant, acesta fiind un material transparent după uscare. Pentru consolidare, zonele lacunare ale bazei au fost completate cu ipsos încă din acest stadiu al restaurării (fig. 4, 5). Apoi, s-a continuat ridicarea părţii inferioare a vasului, până în zona mediană (fig. 6). La bază, pe porţiunile unde decorul lipsea, acesta a fost refăcut cu pastă de modelaj (fig. 7).



1

2

3

pag. 37



La partea superioară s-a lucrat separat. După asamblarea fragmentelor, s-au reconstituit elementele de decor (petalele florilor, capul şi parţial corpul şarpelui, un buton) cu pastă de modelaj (fig. 8-10).

Apoi cele două părţi au fost asamblate între ele, rezultând forma vasului (fig. 11). Zonele lacunare au fost completate cu ipsos. Pentru că gura vasului era îngustă, nu s-a putut folosi mulajul de ceară pentru

această etapă. De aceea, a fost utilizat un balon care a fost introdus în vas şi umplut cu aer. El a luat forma recipientului şi astfel, plomba de ipsos a fost turnată cu uşurinţă. După terminarea operaţiei, balonul a fost golit de aer şi extras din vas.



4 5

67

8 9

10

pag. 38



Integrarea cromatică s-a făcut cu ajutorul culorilor tempera, în nuanţe apropiate de cele ale ulciorului. Pentru a reda efectul de smalţ s-a folosit vernis (fig. 12).

Pentru a stopa înaintarea exfolierii, limita dintre zona smălţuită şi cea afectată a fost pensulată cu lapte de aracet.

După încheierea operaţiilor de restaurare, vasul a fost pregătit pentru expoziţia Oale şi străchini – ceramica etnografică în judeţul Teleorman.

Mădălina Dumitru


11

12

pag. 38


PROBLEME DE CONSERVARE ÎN EXPOZIŢIA PERMANENTĂ DE ETNOGRAFIE CA

URMARE A REABILITĂRII TERMICE A CLĂDIRII

Expoziţia permanentă Aspecte etnografice teleormănene

deschisă în anul 2000 a fost reînnoită în anul 2008 prin schimbarea textilelor, în general, dar şi prin adăugarea de alte bunuri de patrimoniu însă fără intervenţii majore asupra spaţiului expoziţional.

Începută în anul 2014, reabilitarea termică a clădirii a continuat în 2015 cuprinzând şi sălile expoziţiei de etnografie. Tâmplăria din lemn a ferestrelor, deformată în timp datorită uscării materialului, nu mai asigura protecţie împotriva prafului, izolarea termică şi hidrofugă. Aceasta a fost înlocuită cu tâmplărie termopan din PVC menită să asigure condiţii se stabilitate microclimatică.

O altă operaţie a fost instalarea noului sistem de termoficare. S-a renunţat la vechiul traseu prin îndepărtarea caloriferelor şi a ţevilor. Un deficit major a fost proiectarea în plafonul fals al sălilor a instalaţie de transport a agentului termic deoarece orice avarie putea produce pagube însemnate bunurilor culturale prin inundare. În plus, era ineficient datorită acumulării de căldură în plafonul fals şi nu în săli. Astfel, în sălile de expoziţie, au fost montate calorifere orizontale şi verticale în funcţie de spaţiul existent şi de planul expoziţional.

O a treia intervenţie a fost recondiţionarea uşilor şi a tocului precum şi stabilizarea acestuia. S-au astupat crăpăturilor apărute datorită uscării lemnului, cu chit de lemn, după care au fost şlefuite şi lăcuite. Tocul a fost fixat prin adaos de material şi prindere în dibluri.

Acoperişul a fost şi el reparat deoarece degradarea acestuia a cauzat infiltraţii în peretele nordic şi tavan. Peretele nordic al sălii a patra, afectat de infiltraţii, a fost izolat cu carton asfaltat şi polistiren extrudat. Au fost reparaţi şi pereţii care prezentau fisuri.

Pentru ca toate aceste îmbunătăţiri să poată fi făcute fără a afecta bunurile culturale, expoziţia a fost demontată în cea mai mare parte. Reconstituirile sau piesele care nu au putut fi demontate şi care nu prezentau riscuri din punctul de vedere al stării de sănătate au fost protejate cu folii PVC.

După aducerea obiectelor în laboratorul de conservare, acestea au fost supuse unor tratamente de curăţare si conservare. Obiectele prezentau depuneri de praf mai mult sau mai puţin fixate în funcţie de poziţia mai apropiată sau mai îndepărtată faţă de ferestre.

Textile din lână au fost aerisite, desprăfuite prin aspirare la putere mică sau periere şi tratate cu insecticid Piretonil Forte în

proporţie de 3%, în două etape, la un interval de 10 zile. Pentru o parte din textilele din bumbac şi borangic s-a

aplicat acelaşi tratament, însă, pentru altele, a fost nevoie de o curăţare chimică. În prima etapă a fost făcut testul de culoare care

a stabilit ce piese vor fi spălate, celelalte, datorită timpului scurt avut la dispoziţie, urmând a fi curăţate ulterior. Spălarea pieselor s-a realizat cu detergent neionic Romopal, în concentraţie de 2%, prin presare uşoară cu mâna şi pensulare cu perie din păr natural. Clătirea s-a făcut în repetate rânduri cu apă până la eliminarea urmelor de detergent, în ultima apă de limpezire a fost adăugată glicerina 2%, pentru emoliere. Uscarea a fost făcută în laborator, la temperatură constantă, pe umeraşe din PVC sau bare din lemn îmbrăcate cu netex. La cămăşi distanţarea între faţă-spate şi mâneci s-a realizat cu filtru.

Piesele din lemn au fost desprăfuite cu ajutorul aspiratorului la o putere de aspirare redusă şi cu cârpe din bumbac. Pentru a preveni posibile atacuri biologice sau fungice, au fost tratate cu Sadolin Base prin pensulare sau prin stropire cu pompa de mână - în cazul pieselor de dimensiuni mari sau a reconstituirilor.

Bunurile din aramă şi ceramică au fost desprăfuite cu ajutorul pămătufului de praf şi cu cârpe, ce nu a necesitat alte intervenţii deoarece nu prezentau urme de degradări fizico-chimice sau biologice.

Pe tot parcursul lucrărilor s-a monitorizat spaţiul din punct de vedere al microclimatului. Astfel, s-a contata o problemă apărută în urma lucrărilor care au necesitat operaţii cu materiale cu conţinut ridicat de apă (zidărie, tencuire, văruire) şi a temperaturilor ridicate din luna iunie, de până la 300C, care au făcut posibil ca umiditatea relativă (UR) să atingă valori de peste 65%. Lipsa aparaturii de control a făcut dificilă scăderea acesteia şi a temperaturii (T) şi aducerea lor în parametrii normali. Timp de aproximativ 2 luni au fost deschise ferestrele din sălile de expoziţie şi de pe casa scărilor, în funcţie de poziţia soarelui, cât şi a uşilor pentru a se crea curenţi care să favorizeze procesul de uscare a reparaţiilor.

Montarea caloriferelor a determinat regândirea spaţiului expoziţional astfel încât

locul piesele care ar fi urmat sa fie poziţionate lângă sursele de căldura sau chiar unde au fost montate noile caloriferele, a fost schimbat în aşa fel încât bunurilor culturale să nu le fie afectată



Detaliu degradare acoperiş

Detaliu degradare perete

Detaliu deconsolidare toc uşă acces expoziţie

Înlocuire fereastră şi protejare vitrină

pag. 40



starea de sănătate dar şi vizual să aibă o estetică adecvată. După încheierea lucrărilor de reabilitare a spaţiului s-a trecut

la salubrizarea acestuia prin îndepărtarea tuturor deşeurilor şi a prafului, aspirarea pereţilor, spălarea geamurilor, luminatoarelor şi podelei. S-a făcut apoi şi o dezinsecţie cu Piretonil Forte. La ferestre au fost montate draperii de culoare deschisă, confecţionate din in, care să permită pătrunderea luminii naturale dar totodată să protejeze împotriva radiaţiilor solare.

Ultima operaţie a fost etalare pe locurile dinainte stabilite a obiectelor. Deoarece nu toate piesele au reintrat în expoziţie s-a impus o selecţie a unor bunuri din depozit, neexpuse până în acel moment, care să le înlocuiască pe cele retrase.

În urma tuturor acestor îmbunătăţiri aduse spaţiului şi a

monitorizării lui în intervalul octombrie-decembrie 2015, s-a constatat o stabilitate microclimatică în parametrii normali, adică UR are valori cuprinse între 55-60% iar temperatura este de 17-200C, în comparaţie cu perioada anterioară unde fluctuaţiile erau destul de mari de la un sezon la altul (iarna UR avea valori de 70-80% iar T era de 4-120C, pe când vara UR cobora la 45-55% şi T era cuprinsă între 26-300C).

Acest confort este simţit nu numai de obiecte care stau într-un mediu stabil, ci şi de către public care poate vizita într-o ambianţa plăcută, expoziţia redeschisă în luna octombrie 2015.

Pompilia Zaharia


Reconfigurarea spaţiului expoziţional ca urmare a montării caloriferelor (sus, înainte de montare, jos, după montare)

Cămaşă bărbătească şi cămaşă femeiască înainte (stânga) şi după spălare (dreapta)

pag. 41

Desprăfuirea textilelor Tratarea obiectelor din lemn


COLECŢIA DE VERTEBRATE FOSILE A MUZEULUI JUDEŢEAN TELEORMAN – PARTE

A PATRIMONIULUI ŞTIINŢIFIC TELEORMĂNEAN Cu foarte puţine excepţii, suprafaţa judeţului Teleorman este acoperită de roci formate în ultimele 2,58 milioane de ani, interval

geologic care poartă denumirea de Cuaternar şi este caracterizat de prezenţa glaciaţiunilor şi de apariţia şi dezvoltarea civilizaţiei umane. Indicii privind evoluţia vieţii şi a climei din timpul Cuaternarului sunt oferite de rocile formate în această perioadă, dar şi de resturile fosile conservate în acestea. În judeţul Teleorman, la fel ca în întreaga Câmpie Română, suprafaţa terenului este acoperită de un strat gros de sol fertil, care s-a format la partea superficială a unei roci prăfoase, numită loess, creată prin depunerea unor sedimente fine rezultate din eroziunea gheţarilor şi răspândite de vânt, în timpul intervalelor geologice numite Pleistocen târziu (11700-120000 de ani în urmă) şi Pleistocen mediu (120000-780000 de ani în urmă). Deoarece solul instalat pe loess-uri este intens cultivat, accesul la rocile de sub acesta (de obicei pietrişuri şi nisipuri fluviatile) şi la fosilele conţinute de ele se poate face doar de-a lungul văilor principale (Vedea, Teleorman, Urlui etc.) sau în cazul realizării unor excavaţii antropice de mai mare amploare, în scop economic extractiv (cazul balastierelor) sau pentru construirea fundaţiilor unor clădiri de dimensiune mare. Un număr mare de fragmente scheletice fosilizate aparţinând unor vertebrate cuaternare au fost colectate de-a lungul vremii de către cercetători ai Muzeului Judeţean Teleorman, de colaboratori ai acestora, sau de către localnici entuziaşti, şi depuse în colecţia de vertebrate fosile a instituţiei amintite.

În urma reviziei vertebratelor fosile din colecţia Muzeului Judeţean Teleorman au fost identificate un număr de 155 specimene, colectate în intervalul 1958-2015. Din păcate, pentru multe din aceste piese nu s-a înregistrat de către descoperitorii amatori şi locul de provenienţă, de o mare importanţă în încercarea de a estima în ce perioadă şi în ce mediu ambiant a trăit animalul respectiv.

Cele mai multe specimene aparţin vertebratelor din familia Elephantidae, parte a ordinului Proboscidea, animale mari, cu trompă, dintre care mai întâlnim în fauna actuală doar două specii: elefantul indian (Elephas maximus) şi elefantul african (Loxodonta africana). În prima parte a Cuaternarului, în timpul Pleistocenului (11 700-2,58 milioane de ani în urmă), au trăit pe teritoriul României de astăzi cel puţin cinci specii de elefantide, respectiv elefantul de pădure (Elephas antiquus) şi patru specii de mamut: Mammuthus rumanus, Mammuthus meridionalis (mamutul sudic), Mammuthus trogontherii (mamutul de stepă) şi Mammuthus primigenius (mamutul lânos). Cele patru specii de mamut enumerate aparţin unei linii


PAGINA PROFESORULUI

1. Elephas antiquus, localitate necunoscută – fragment posterior al celui de-al treilea molar inferior stâng, în vedere oclusală (a) şi labială (b); 2. Mammuthus trogontherii, Măgura, Valea Teleormanului – al treilea molar superior drept, în vedere oclusală (a) şi labială (b); 3. Mammuthus meridionalis, Alexandria, Fabrica de cărămidă – fragment de mandibulă cu cel de-al treilea molar inferior drept, în vedere oclusală (a) şi labială (b); 4. Fragment proximal al unui corn drept de cervid de talie mare, în vedere dorsală. Alexandria, Fabrica de cărămidă; 5. Fragment de maxilar stâng cu dentiţie superioară de rinocer lânos (Coelodonta antiquitatis), în vedere oclusală (a) şi linguală (b). Localitate necunoscută; 6. Bison priscus, Valea Vedei, între Buzescu şi Nanov - fragment de mandibulă dreaptă cu dentiţie inferioară, în vedere oclusală (a) şi labială (b); 7. Molar superior de equid, în vedere oclusală (a) şi labială. Nanov, Valea Vedei.

Notă explicativă: - partea oclusală a dintelui este partea pe care se mestecă hrana; - partea linguală = partea dinspre limbă; - partea labială = partea dinspre buze/obraji.

Resturi fosile de vertebrate cuaternare din colecţia Muzeului Judeţean Teleorman

pag. 42



evolutive monofiletice, adică fiecare specie mai nouă o are ca strămoş pe cea anterioară, diferenţele dintre specii survenind ca urmare a adaptării la condiţiile climatice diferite care s-au succedat de-a lungul Pleistocenului. Deşi nu trăiau în număr mai mare ca alte vertebrate contemporane lor, masivitatea resturilor osoase şi ale dinţilor proboscidienilor le-a făcut mai rezistente la degradare sub acţiunea factorilor de mediu, dar şi mai uşor de observat de către descoperitorii lor.

Cea mai veche specie de mamut care a trăit în România, dar şi în Eurasia, este Mammuthus rumanus, specie descrisă pentru prima dată de profesorul Gregoriu Ştefănescu în 1924, pe baza unui molar descoperit la Tuluceşti (jud. Galaţi). Acest mamut avea molarii alcătuiţi dintr-un număr mai mici de plăci (lofe) decât speciile ulterioare, dar şi un strat de smalţ considerabil mai gros decât acestea, adaptări care indică hrănirea cu frunze şi crengi ale copacilor şi arbuştilor. Această specie trăia într-un climat cald, subtropical, prezent şi în zona României la începutul Pleistocenului timpuriu (în urmă cu 2,5-3 milioane de ani). În colecţia Muzeului Judeţean Teleorman nu au fost identificate piese care pot fi atribuite acestei specii, întâlnită destul de rar în general.

Mult mai frecvent întâlnite în sudul României, şi, deci, şi pe teritoriul judeţului Teleorman, sunt resturile fosilizate ale mamutului sudic (Mammuthus meridionalis).

Dinţii acestuia se aseamănă cu cei ai speciei din care se trage (M. rumanus), dar se observă o creştere a numărului de lofe şi o scădere a grosimii smalţului, ceea ce arată că pe lângă frunze şi crengi, în dieta mamutului sudic încep să fie incluse şi ierburile. Şi această specie, răspândită în Eurasia în timpul Pleistocenului timpuriu (0,78-2,58 milioane de ani în urmă), era adaptată unui climat cald. Un număr semnificativ de piese aparţinând acestei specii (premolari, molari, fragmente de fildeş, fragmente ale oaselor lungi, vertebre) au fost colectate din punctele care foloseau localnicilor ca sursă de pietriş şi nisip (aşa-numitele „cariere de piatră”), cum sunt siturile de la Bogdana sau Lisa. Alte piese au fost descoperite în timpul realizării unor construcţii, cum este cazul celor descoperite în curtea spitalului de la Furculeşti. Un număr important de piese au fost descoperite în malurile Râului Vedea la Peretu, Nanov, Nenciuleşti, şi pe afluenţii acestuia (Pârâul Câinelui şi Tinoasa, la Mavrodin), dar şi împrăştiate în prundişul râului, în zona dintre Peretu şi Alexandria, provenind din malurile erodate de râu în perioadele cu debit ridicat. Un caz deosebit în reprezintă cel al pieselor descoperite în partea de vest a oraşului Alexandria, în timpul activităţii Fabricii de cărămidă. Aceasta folosea ca materie primă depozitele loessoide care acoperă strate de pietriş şi nisip fluviatil, un număr important de resturi de Mammuthus meridionalis fiind descoperite în acestea din urmă, în timpul avansării frontului de lucru. Un număr mai mic de specimene aparţinând acestei specii au fost descoperite şi la Izvoarele, Tătărăştii de Sus, Piatra şi Măgura.

Mamutul de stepă (Mammuthus trogontherii) este prezent în colecţia de vertebrate fosile a Muzeului Judeţean Teleorman printr-un număr mult mai mic de piese fosile, descoperite în stratele de


Poziţia geografică a siturilor fosilifere din care provin resturile de vertebrate cuaternare aflate în colecţia Muzeului Judeţean Teleorman.

PAGINA PROFESORULUI

pag. 43



nisip de la Măgura, Nanov şi Mavrodin. Un alt dinte care prezintă caracteristici apropiate de cele întâlnite la mamutul de stepă provine din localitatea Piatra. Această specie a trăit în timpul Pleistocenului mediu (120000-780000 de ani în urmă), într-un climat temperat, având o dentiţie care prezintă adaptări la o dietă alcătuită predominant din ierburi. În acelaşi interval a trăit în Europa şi elefantul de pădure (Elephas antiquus), o specie de elefant adaptat hrănirii cu frunze şi crengi. Un singur fragment de molar din colecţia Muzeului Judeţean Teleorman prezintă caracteristici ale acestei specii, dar, din păcate, nu se cunoaşte situl fosilifer din care acesta provine.

Cea mai recentă specie de mamut, mamutul lânos (Mammuthus primigenius), a trăit în zona României în timpul Pleistocenului târziu (11700-120000 de ani în urmă), fiind adaptat unui climat rece şi având o dietă alcătuită exclusiv din ierburi. În colecţia Muzeului Judeţean Teleorman nu au fost identificate resturi fosile care să poată fi atribuite acestei specii.

Alături de resturile de proboscidieni, colecţia de vertebrate fosile ale Muzeului Judeţean Teleorman mai include şi piese aparţinând familiilor Equidae (cai), Cervidae (cerbi), Bovidae (bizon şi bour) şi Rhinocerotidae (rinoceri).

De la cervide se păstrează câteva fragmente de coarne, descoperite la Tătărăştii de Sus, Mârzăneşti şi Mavrodin, dar şi altele care nu au menţionat locul de provenienţă. Caracterul fragmentar al acestor piese face dificilă identificarea lor la nivel de specie, cu excepţia notabilă a unui craniu care poartă baza coarnelor, aflat într-o bună stare de conservare, aparţinând speciei Megaloceros giganteus (cerbul irlandez gigant), cea mai mare specie de cervid din Pleistocenul târziu.

Resturile de equide sunt fragmentare şi constau în special în dinţi izolaţi, neatribuiţi deocamdată unei specii anume. Resturi de cai fosili au fost descoperite la Buzescu, Izvoarele şi Nanov.

Fragmente de coarne şi cranii parţiale de bovide au fost descoperite la Mavrodin, Nanov şi Zimnicea şi au fost atribuite la două specii de climă rece şi temperată: bizonul de stepă (Bison priscus), strămoşul zimbrului, care a trăit în Pleistocenul mediu şi Pleistocenul târziu, şi bourul (Bos primigenius), strămoşul vacilor domestice, care a trăit în Pleistocenul târziu.

Fragmente de dentiţie atribuite rinocerului lânos (Coelodonta antiquitatis), specie de rinocer adaptat climatului rece din Pleistocenul târziu, au fost descoperite la Nanov.

Importanţa vertebratelor fosile cuaternare descoperite pe teritoriul judeţului Teleorman este certificată şi prin interesul acordat acestora de cercetătorii ştiinţifici care s-au ocupat cu studiul lor, dar şi prin prezenţa unor specimene provenind din această zonă în colecţii importante ale unor instituţii de cercetare, cum ar fi Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Naţional de Istorie a României, sau Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti.

Alături de colecţiile de istorie, arheologie, numismatică şi etnografie, colecţia de vertebrate fosile contribuie, prin valoarea ştiinţifică a pieselor conţinute, la creşterea patrimoniului cultural şi ştiinţific al Muzeului Judeţean Teleorman.

Asist. univ. dr. ing. Ştefan Vasile

Departamentul de Geologie, Facultatea de Geologie şi Geofizică,

Universitatea din Bucureşti.

Printre lucrările ştiinţifice care includ resturi de vertebrate cuaternare din judeţul Teleorman, pot fi accesate online:

Apostol Leonid, Cacoveanu Ioana, „L’étude des restes fossiles quaternaires d’Eléphantidés, de Bovidés et de Cervidés conservés dans les musées des villes d’Alexandria et de Roşiorii de Vede (Département de Teleorman, Roumanie)”, Travaux du Muséum d’Histoire naturelle Grigore Antipa, 22 (2), 1980, p. 587-607. http://www.travaux.ro/web/pdf/22-TMNHNGA-587-607.pdf Vasile Ştefan, Panaitescu Dragoş, Ştiucă Emanoil, Virág Attila, „Additional proboscidean fossils from Mavrodin (Teleorman County, Romania)”, Oltenia. Studii şi comunicări. Ştiinţele Naturii, 28 (2), 2012, p. 211-218. http://www.olteniastudii.3x.ro/cont/28_2/34-Vasile%20prob.pdf

PAGINA PROFESORULUI

pag. 44


DECLARAŢIA DREPTURILOR OMULUI ŞI CETĂŢEANULUI

Drepturile omului au prezentat dintotdeauna o controversă, un important subiect de dezbatere de-a lungul timpului.

Trecând prin Antichitate, Evul Mediu, Epoca Modernă, respectiv cea contemporană, indivizii diferitelor societăţi s-au străduit, fie pe cale paşnică, fie pe cea a armelor, să obţină recunoaşterea acestor drepturi. Ajungând ca omenirea să se pună în faţa faptului împlinit, adică trezirea popoarelor la realitatea unde istoria le-a purtat, acestea au început să conştientizeze cu adevărat drepturile indivizilor şi pe ale lor, ca naţii.

Formele tradiţionale şi înţepenite ale „Noului Regim” sunt copleşite de o sumă de inteligenţă ce apare pe neaşteptate în veacul al XVIII-lea, lăsând la o parte aspecte precum revoluţia industrială, naşterea ştiinţei moderne în Europa, caracteristice veacului anterior menţionat. Fundamentală este evoluţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului, ajungându-se la momentul maximului triumf: declaraţia cu aceiaşi denumire. Însă, până în anul 1789, mutaţii speciale au loc pe planul gândirii social-politice, raţionaliştii luminilor punând în mod progresiv bazele doctrinei drepturilor fundamentale ale omului, definite ca pe un etern dar nesupus ordinii divine. În viziunea acelor filosofi „dreptul natural” este în asemenea măsură imuabil, încât nici Dumnezeu nu-l poate schimba.

Concepţiile burgheziei asupra drepturilor omului au avut drept punct de plecare proclamarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi revendicarea de a se reglementa prin lege aceste drepturi, de a se stabili un statut al persoanei. Ele au demonstrat caracterul retrograd al instituţiilor feudale ce-şi datorau existenţa abuzului şi încălcării drepturilor fundamentale ale omului. Astfel, pe baza principiilor fundamentale ale gândirii social-politice iluministe, s-au format noi ideologii în lupta burgheziei pentru putere, împotriva privilegiilor de clasă şi a nobleţei prin naştere. Aceste ideologii introduceau, mai întâi, ideea de libertate ca un drept fundamental al individului. Se lansează ideea că privarea de libertate înseamnă un abuz, de unde protestul lui J. J. Rousseau: „Omul s-a născut liber dar pretutindeni e în lanţuri”. Acesta era un angajament liber consimţit între popor şi monarh, idee ce a stat la baza Revoluţiei franceze. De aici vor decurge şi alte libertăţi, a cuvântului, a conştiinţei şi a opiniei, principalele susţinute de documentul de la 1789. În timp ce ideea cum că legea este mai presus de orice şi ea trebuie respectată de toţi în mod egal, chiar şi de rege, era dezvoltată pe larg de Montesquieu în Despre spiritul legilor, o altă idee, cea a separării puterilor în stat, venea în vădit conflict cu starea de fapt din Franţa prerevoluţionară, unde regele conducea în

mod despotic cele trei puteri (legislativă, executivă, judecătorească).

Documentul juridic cel mai important Declaraţia dreptului omului şi cetăţeanului, redactat la 26 august 1789, cu ocazia desfăşurării Revoluţiei franceze, îndeamnă cetăţeanul să-şi amintească, fără încetare, drepturile şi îndatoririle sale întru respectarea actelor puterii legislative şi executive, drepturi sintetizate în preambul şi în cele 17 articole. Caracterul progresiv, chiar ultramodern al acestei declaraţii, rezultă din toate articolele sale, care, în esenţă, conţin prevederi cu privire la egalitatea în faţa legii, libertatea de exprimare, dreptul de a participa în mod egal la

alcătuirea legilor ca expresie a voinţei generale, prezumţia de nevinovăţie, garanţii cu privire la acuzarea, deţinerea şi arestarea persoanelor şi nu în ultimul rând dreptul la proprietate.

Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului a inspirat, în secolul al XIX-lea, un mare număr de texte similare în diferite ţări din Europa şi America Latină: Constituţia Belgiană de la 1831 şi în ţări precum Italia, Germania, Spania şi Portugalia.

Tradiţia revoluţionară franceză este, de asemenea, prezentă în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (convenţie ratificată şi de România, la data de 20 iunie 1994).

Referitor la spaţiul românesc, influenţa documentului se face puternic simţită încă de la emitere. Orientarea spre Franţa a românilor îşi face prezenţa prin memorii precum cel adresat primei Republicii Franceze, de la Şiştov (1792) sau unele adresate împăratului Napoleon I (1807), în care boierimea română îşi exprimă

nemulţumirea faţă de conducerea fanariotă (excluderea lor din funcţiile publice).

Documentul numit Cererile norodului românesc, elaborat în timpul revoluţiei de la 1821, viza revendicări cu caracter social şi economic dar şi schimbări în statului Ţărilor Române. Cele cinci documente programatice de la 1848 poartă influenţa vântului pornit din Franţa, zona emergenţei sale. Proclamaţia de la Islaz, documentul fundamental al revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească, prevedea o serie de drepturi inspirate din Declaraţia franceză de la 1789, precum egalitatea tuturor oamenilor în faţa legii.

În articolul 46 al Convenţiei de la Paris (1858), se prevedeau, pentru prima dată în istoria naţiunii române, într-un text cu caracter constituţional, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, precum inviolabilitatea persoanei. Acestea au fost preluate şi dezvoltate mult în Constituţia de la 1866, cu cele 25 de articole edictate în acest scop.

Elev Dănuţ Vasile,

Clasa a X-a, Colegiul Naţional „Anastasescu” Roșiorii de Vede

PAGINA ELEVULUI

sursa: www.gallica.bnf.fr

pag. 45


Activitatea editorială a Muzeului Judeţean Teleorman s-a concretizat, în anul 2015, prin apariţia unui nou număr al revistei de arheologie, prin două noi publicaţii apărute în seria Publicaţiile Muzeului Judeţean Teleorman (nr. X şi XI), toate în format clasic şi o publicaţie în format electronic.

1) Publicaţia periodică a Muzeului Judeţean Teleorman Buletinul Muzeului Judeţean Teleorman. Seria Arheologie. Nr. 7, Ed. Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2015;

2) Din istoria Bisericii teleormănene, autor Ioan Spiru, Ed. Ordessos, Piteşti, 2015, în seria Publicaţiile Muzeului Judeţean Teleorman, nr. X;

3) Vechi sate teleormănene între legendă şi adevăr. Interviuri cu profesorul Ion Moraru, autor Corina Iordan, Ed. Ordessos, Piteşti, 2015, în seria Publicaţiile Muzeului Judeţean Teleorman, nr. XI;

4) S-a început constituirea portofoliului de articole pentru Buletinul Muzeului Judeţean Teleorman. Seria Arheologie. Nr. 8-2016.

* * *

A continuat realizarea publicaţiei electronice bianuale, respectiv a nr. 7 şi a nr. 8, cu apariţie la 31 ianuarie şi la 31 iulie, Muzeul Judeţean Teleorman – e Buletin de informare, publicaţia, iniţiată în anul 2012 şi găzduită pe website-ul instituţiei (http://www.muzeulteleorman.ro/e-buletin.html).

* * *

Pe parcursul anului 2015, Muzeul Judeţean Teleorman a organizat şi a găzduit lansări şi prezentări de carte după cum urmează:

1) Lucreţiu Pătrăşcanu – Destinul unui intelectual comunist, autor Dan Botez (5 noiembrie);

2) Colonel (rtg.) Ilie Androne, veteran din cel de-al Doilea Război Mondial, autor Cătălin Ionuţ Florea (4 decembrie);

3) Buletinul Muzeului Judeţean Teleorman. Seria Arheologie. Nr. 7-2015 (18 decembrie);

4) Din istoria Bisericii teleormănene, autor Ioan Spiru (18 decembrie);

5) Vechi sate teleormănene între legendă şi adevăr. Interviuri cu profesorul Ion Moraru, autor Corina Iordan (18 decembrie).

Pavel Mirea

RAFTUL CU CĂRŢI - ACTIVITATEA EDITORIALĂ

pag. 46


AGENDA CULTURALĂ IANUARIE – IUNIE 2016

Orice început de an este un moment al bilanţului dar şi un moment al planurilor de viitor. Dacă ceea ce s-a realizat se vede în lucrurile concrete, planurile pentru viitorul apropiat sunt cele care se stabilesc acum în agenda culturală a Muzeului Judeţean Teleorman. Pentru prima jumătate a anului 2016 ne-am propus să venim în faţa vizitatorilor noştri reali şi virtuali, a publicului nostru, cu noi activităţi dar şi continuând pe cele devenite, în timp, tradiţionale.

În perioada ianuarie – iunie, expoziţiile şi manifestări prilejuite de diverse evenimente istorice şi tradiţii populare se vor derula după următorul program :

I. Expoziţii permanente 1) Înapoi în timp. Arheologie şi numismatică în judeţul Teleorman 2) Colectivizare în Teleorman – între rezistenţă şi acceptare forţată 3) Aspecte etnografice teleormănene

II. Expoziţii temporare 1) Din istoria presei teleormănene, expoziţie organizată în colaborare cu Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale (11 dec.

2015-20 febr. 2016); 2) Păpuşile şi moda franceză de-a lungul timpului, expoziţie organizată cu exponate din patrimoniul Muzeului de Istorie şi

Arheologie Prahova (18 mart.-25 apr.); 3) Valori ale artei religioase din judeţul Teleorman, expoziţie organizată în colaborare cu Episcopia Alexandriei şi Teleormanului,

cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înfiinţare (12 mai-12 aug.); 4) Lemnul în cultura populară teleormăneană, expoziţie organizată în colaborare cu Muzeul Municipal „Petre Voivozeanu”

Roşiorii de Vede (20 mai 2016-28 apr. 2017).

III. Ciclul expoziţional „Exponatul lunii” Ciclul expoziţional, ajuns în nouălea an de desfăşurare, va continua în perioada ianuarie-iunie, inclusiv cu desfăşurarea concursului

Vino la muzeu şi câştigă.

IV. Programul educaţional „Muzeul - sursă de cultură şi educaţie”, inclusiv proiectul „Muzeul… te vizitează” 1) Unirea Principatelor Române (22 ianuarie); 2) 150 de ani de al abdicarea domnitorului Al. I. Cuza (11 februarie); 3) Tradiţii populare de primăvară (martie); 4) Revoluţia de la 1821 – 195 de ani (martie); 5) 9 Mai, zi cu triplă semnificaţie istorică (6 mai); 6) Meşteşuguri populare uitate (mai); 7) Să ne cunoaştem istoria – comuna noastră în dovezi arheologice: Nanov (mai); 8) 70 de ani de la executarea mareşalului Antonescu (1 iunie); 9) Ziua Eroilor (9 iunie); 10) Sărbătorile verii în cultura populară: Rusaliile, Drăgaica (iunie); 11) Ziua drapelului naţional al României (26 iunie). V. Proiectul „Muzeul altfel”, ediţia a V-a (săptămâna 18-22 aprilie).

VI. Simpozioane, colocvii, mese rotunde 1) Nicolae Iorga – 145 de ani de la naştere, în colaborare cu Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale (15 ianuarie); 2) Rebeliunea legionară şi preluarea puterii de Ion Antonescu – 75 de ani, în colaborare cu Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor

Naţionale (20 ianuarie); 3) 70 de ani de la finalizarea ultimei reforme agrare (aprilie); 4) 150 de ani de la instaurarea monarhiei, în colaborare cu Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale (10 mai).

VII. Programe şi evenimente pentru publicul larg - Noaptea muzeelor – a XII-a ediţie – cel mai important eveniment cultural al anului, organizat cu sprijinul financiar Consiliului

Judeţean Teleorman (21 mai); - Ziua porţilor deschise la Muzeului Judeţean Teleorman, cu ocazia unor evenimente precum: Ziua Culturii Naţionale (15 ianuarie),

Dragobetele (24 februarie), Ziua Internaţională a Copilului (1 iunie).

CE VA URMA ?

Important ! Detalii, noutăţi şi modificări ale Agendei Culturale 2016, dar şi informaţii despre alte activităţi specifice,

pot fi găsite periodic pe website-ului Muzeului Judeţean Teleorman: http://muzeulteleorman.ro şi pe contul de Facebook:

https://www.facebook.com/pages/Muzeul-Judetean-Teleorman/278274902232921

pag. 47


DIN ÎNSEMNĂRILE VIZITATORILOR Eu şi cu soţia ne-am bucurat şi suntem încântaţi de prezentarea acestui muzeu, cu exponate interesante. Am fost întâmpinaţi cu foarte multă amabilitate şi profesionalism, iar prezentarea a fost o reală desfătare vizuală. Vom reveni cu plăcere ori de câte ori vom trece prin Alexandria. Vă mulţumim!

Marian, Timişoara * * *

Muzeul Judeţean Teleorman ne oferă o captivantă incursiune în timpurile vechi şi ne prezintă o imagine amplă şi sugestivă asupra modului în care strămoşii noştri îşi duceau viaţa de zi, drept pentru care sunt foarte bucuros şi mulţumit că l-am vizitat.

Anghelescu Vasile, 14.08.2015 * * *

Cunoaşterea istoriei adevărate reprezintă o datorie a fiecărui cetăţean, pentru că astfel îşi află originea şi trecutul şi ar putea acţiona pentru un viitor mai bun. Să nu uităm că istoria este glasul mormântului.

Natalia şi Aurel Manta din Alba Iulia, 31 august 2015 * * *

Mă bucur că mai există oameni pasionaţi de meseria lor şi că pun suflet în prezentarea patrimoniului local, atât celor străini, cât şi nouă românilor din alte zone ale ţării.

Andreea * * *

Felicitării pentru acest templu al culturii şi istoriei! Cu mult respect şi admiraţie Radu Dragodan, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu

* * * Am fost încântaţi şi surprinşi în mod extraordinar de plăcut de calitatea şi diversitatea expoziţiei. Am fost întâmpinaţi cu multă amabilitate şi profesionalism. Mulţumim şi vă dorim mult succes în continuare pentru modernizarea muzeului în continuare!

Cicerone şi Lucreţia, 04.09.2015 * * *

Expoziţia mi-a plăcut foarte mult, dar exponatul care m-a impresionat a fost colecţia de „minecraft”! Nătărău Vlad

* * * O expoziţie deosebită! Felicitări tuturor!

Un grup de elevi de la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu”, Alexandria. 05.10.2015

* * * O frumoasă prezentare cu perspective de la neolitic până la colectivizare.

Paula Seim, Oslo, Norvegia * * *

Magnifique musée, bien entretenu. Merci pour la visite et l'amitié. Lundi 23 novembre 2015, Gillas Burnans

* * * Suntem încântaţi. Aveţi o mare „COMOARĂ”! Să aveţi grijă de ea! Bravo!

Col. (rz.) Nicolae Bănicioiu * * *

Mi-a plăcut foarte mult la muzeu. Sunt multe lucruri interesante pe care mi-ar plăcea să le văd. Consider că aţi făcut o treabă bună!

Gică Emilian Florentin, 09.12. 2015

La realizarea acestui număr au mai contribuit: Ştefan Vasile, Dănuţ Vasile.

PĂREREA DUMNEAVOASTRĂ CONTEAZĂ

Publicaţie semestrială editată de Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură subordonată Consiliului Judeţean Teleorman

REDACŢIA: MUZEUL JUDEŢEAN TELEORMAN

Adresa: str. 1848 nr.1, cod poştal 140033, ALEXANDRIA, jud. Teleorman tel/fax: 0040-247-314761, email: [email protected], web: http://muzeulteleorman.ro/e-buletin.html

Redactor Şef: dr. Pavel Mirea Redactori: Cătălin Borţun, Mădălina Dumitru, Luminiţa Gheorghe, Corina Iordan, Claudiu Olaru, dr. Steluţa Pătraşcu, Simona Tironeac, drd. Ion Torcică, Pompilia Zaharia Procesare text, editare imagini şi webmaster: Liviu Nicolescu

Toate drepturile rezervate. Reproducerea parţială sau integrală a textelor şi imaginilor fără acordul Muzeului Judeţean Teleorman se pedepseşte conform legii.

ISSN 2284 – 5461 ISSN-L 2284 – 5461

pag. 48

] e-buletin 1-2016.pdf · e - buletin semestrial de informare din sumar: s-a ÎntÂmplat la muzeu:...

Documents