suport de curs zoologia vertebratelor_carte aves

8/19/2019 Suport de Curs Zoologia Vertebratelor_Carte Aves

1/138


2/138

UNIVERSITATE DE STAT DIN MOLDOVA

INSTITUTUL DE ZOOLOGIE AL ACADEMIEIDE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

Ion MELIAN, Ion TODERAŞ,

Victor CIOCÎRLAN

PĂSĂRILE

(sistematica, biologia, ecologia)

Aprobat de Consiliul

metodico-ştiinţific şi

editorial al USM

Chişinău – 2005

CE USM


3/138

3

Lucrarea în cauză reprezintă un material didactic ce poate servi casupliment la cursul de zoologie. În această calitate are anumite priorităţi în

ceia ce priveşte posibilitatea de a reda mai pe larg şi mai desfăşurat

caracteristica biologică, morfologică şi ecologică a păsărilor.

Respectând tradiţiile ştiinţifice în descrierea cordatelor, colectivul

de autori a folosit pe larg literatura ştiinţifică de specialitate, observaţiile

proprii, experienţa obţinută în decursul unei perioade îndelungate de

activitate pedagogică, observaţiile din timpul realizării excursiilor în natură

şi a practicii de teren.

În lucrarea de faţă, o atenţie deosebită este acordată descrierii

morfologice externe, dimensiunilor păsărilor, caracterelor specifice, lucru

necesar studenţilor în vederea recunoaşterii păsărilor din colecţiileMuzeului zoologic universitar şi în mediul ambiant.

O atenţie deosebită este acordată studiului comportamentului

păsărilor care se efectuează mai intens în timpul practicii de teren. Aceste

particularităţi, la fel ca şi multe alte, sunt incluse în acest ghid.

Pentru ca lucrarea respectivă să fie mai atractivă şi mai uşor de

perceput de către studenţi, autorii, aşa cum este şi primit în lucrările

didactice, şi-au permis să omită referinţele la sursele bibliografice, lista

acestora fiind prezentă la finele lucrării.

PREFAŢĂ


4/138

4

Clasa păsărilor este una dintre cele mai numeroase dintrevertebratele terestre incluzând circa 8600 specii. După particularităţile lor

morfologice păsările reprezintă o grupă relativ omogenă comparativ cu

celelalte cordate. Printre păsările contemporane nu se întâlnesc forme ce ar

devia de la planul general de structură a acestora. Chiar şi în cazul unei

priviri fugitive păsare nu pot fi confundate cu alte organisme cordate

contemporane.

Această uniformitate organizatorică a păsărilor poate fi explicată

prin evoluţia îndelungată la zbor. Păsările care pe parcursul evoluţiei au

pierdut capacitatea de zbor (cum sunt struţii şi pinguinii) totuşi au păstrat

unele particularităţi, ce mărturisesc apartenenţa strămoşilor acestora la

formele zburătoare.Una dintre cele mai importante particularităţi ale păsărilor este

prezenţa penajului, care a contribuit la dezvoltarea capacităţii de zbor.

Datorită penajului şi metabolismului intens păsările îşi menţin temperatura

constantă a corpului.

La păsările zburătoare pe stern se dezvoltă carena, de care se

fixează muşchii pectorali bine dezvoltaţi, care contribuie la mişcarea

aripilor în timpul zborului. Metabolismul înalt şi vascularizaţia intensă a

muşchilor pectorali determină capacitatea păsărilor de a efectua mişcări

rapide precum şi de a realiza zboruri îndelungate în timpul migraţilor.

Prezenţa sacilor aerieni în sistemul respirator al păsărilor asigură respiraţia

INTRODUCERE


5/138

5

dublă în timpul zborului, ceea ce compensează insuficienţă de oxigen în

organism în timpul zborului.

Insuficienţa materialelor didactico-ştiinţifice din ultimele deceniidetermină importanţa şi necesitatea acestei lucrări.

Sperăm, ca această lucrare va fi utilă pentru studenţii facultăţilor

de biologie în cadrul pregătirii către lucrările practice şi de laborator, pe

parcursul practicii didactice şi de producere.


6/138

6

SISTEMATICA PĂSĂRILOR – CLASA AVES

I. SUPRAORDINUL IMPENELE (IMPENES)NATANTELE (NATANTES)

ORDINUL PINGUINII (SPHENISCIFORMES)Fam il ia Pinguin i lor (Sphenis cidae)

1. Pinguinul imperial (Aptenodijtes forsteri)2. P. regal (A.patagonica)3. P. adeli (Pigoscelis adeliae)4. P. antarctic (P. antarctica)5. P. subantarctic (P.papua)6. P. cu ochelari (Spheniscus demersus)7. P. magelanic (S.magellanicus)8. P. humbolt (S.humboldti)9. P. galapagos (S.mendiculus)10. P. cu mot (Eudiptes chrizocome)

11. P. auriu (E. chrysolophus)12. P. mic (Eudiptula minor)

II. SUPRAORDINUL RATITELE (RATITAE)GRADIENTELE (GRADIENTES)

ORDINUL STRUŢII AFRICANI (STRUTHIONIDAE)Fam il ia Strut i lor (Struthio nidae)

13. Strutul african (Struthio camelus)

ORDINUL STRUŢII AMERICANI (RHEIFORMES)Famil ia Reide (Rheidae)

14. Struţul american (Rhea americana)15. S. american de nord (R. penata)

ORDINUL STRUŢII AUSTRALIENI (CASUARIFORMES)

Famil ia Cazuari i (Casuaridae) 16. Cazuarul obişnuit (Casuarius casuarius)

CAPITOLUL I


7/138

7

Fam il ia Dromedide (Dromaedidae) 17. Struţul Emu (Dromiceus nonaehollandia)

ORDINUL CHIVI (APTERYGIFORMES)18. Pasărea Chivi (Apterix australis)

III. SUPRAORDINUL CARINATELE (CARINATA)VOLANTELE (VOLANTES)

Fam i l ia Gavi formele (Gavi formes) 19. Cufundacul polar (Gavia arctica)20. C. cu guşă roşie (G. stellata)21. C. cu gâtul alb (G. pacifica)22. C. cu ciocul negru (G. immer)

ORDINUL TUBINARII (TUBINARES)Fam il ia Alb atro i i (Diom edeidae)

23. Albatrosul sur (Diomedea exulans)24. A. cu spinarea albă (D. albatrus)25. A. cu spinarea neagră (D. immutabilis)

Fam il ia Furtu nari i (Procel lar i idae) 26. Furtunarul gigantic (Macronectes giganteus)27. F. obişnuit (Puffinus puffinus)28. Fulmarul (Furmarus glacialis)

Fam i l ia Hidrobat iddele (Hidrobat idae) 29. Oceanodroma (Oceanodroma leucorrhoa)

ORDINUL STEGANOPODELE (STEGANOPODES)

Famil ia Pelicani i (Pelecanidae) 30. Pelicanul roz (Pelecanus onocrotalus)31. P. creţ (P. crispus)

Fam il ia Corm orani i (Phalacro co racidae) 32. Cormoranul mare (Phalacrocorax carbo)33. C. mic (Ph. pygmaeus)

Famil ia Fregatele (Fregatidae) 34. Fregata mare (Fregata minor)


8/138

ORDINUL CICONIFORMELE (CICONIFORMES)Fam i l ia Ciconidele (Ciconidae)

35. Cocostircul alb (Ciconia ciconia)

36. C. negru (C. nigra)Famil ia Stârci i (Ardeidae) 37. Stârcul cenuşiu (Ardea cinerea)38. S. purpuriu (A.purpurea)39. S. alb mare (Egretta alba)40. S. mic (E.garzetta)41. S. de noapte (Nycticorax nycticorax)42. Buhaiul de baltă mare (Botaurus stellaris)43. B. de baltă mic (Ixobrychus minutus)

Fam il ia Ibi i i (Thresk iorn i thidae) 44. Lopătarul (Platalea leucorodia)45. Ţigănuşul (Plegadis falcinellus)

ORDINUL FLAMINGII (PHOENICOPTERIFORMES)46. Flamingul roz (Phoenicopterus roscus)47. F. roşu (Ph. ruber)

ORDINUL 6. ANSERIFORMELE (ANSERIFORMES)Fam il ia Lebedele (Cygn idae)

48. Lebăda cântătoare (Cygnus cygnus)49. L. cucuiată (C. olor)50. L. neagră (C. atratus)

Fam ilia Gâ tele (Anser idae) 51. Gâsca sură (Anser anser)52. G. cu fruntea albă (gârliţa) (A. albifrons)

53. G. fabală (A. fabalis)54. G. chinezească (A. cygnoides)55. G. canadiană (A. canadicus)

Fam ilia Raţele (Anat idae) 56. Raţa obişnuită (Anas platyrhynchos)57. R. pitică (A. creca)58. R. fluierătoare (A. penelope)59. R. cârâitoare (A. querquedula)

60. R. pestriţă (A. strepera )61. R. suliţar (A. acuta)


9/138

2

62. R. de vizuină (Tadorna tadorna)63. R. cioc-roşu (Netta rufina)64. R. cap-roşu (Aythya ferina)

65. R. cu ochi albi (A. nyroca)

ORDINUL FALCONIFORMELE (FALCONIFORMES)Subo rdin ul Gri f i i americani (Cathartae)

66. Condorul (Vultur gryphus)67. C. californian (Gymnogyps californianus)68. Catarta neagră (Coragyps atratus)69. Griful regal (Sarcoramphus papa)70. Griful negru (Aegypius monahus)

Subord inul A ccip i t re le (Acc ip i t res) Famil ia Secretari i (Sagittari idae)

71. Pasărea-secretar (Sagittarius serpentarius)Fam il ia Vultur i i pescari (Pandion idae)

72. Vulturul-pescar (Pandion haliaetus)Fam i l ia Acc ip i t rele (Accip i t r idae)

73. Viesparul (Pernis apivorus)74. Codalbul (Haliaetus albicilla)

75. Bercutul (Aquila chysaetus)76. Vulturul de stepă (A. rapax)77. Şorecarul obişnuit (Buteo buteo)78. Gaia roşie (Milvus milvus)79. G. neagră (M. migrans)80. Porumbarul (Uliul găinilor) (Accipiter gentilis)81. Păsărarul (A.nisus)82. Uliul vânăt (Circus cyaneus)

83. U. de stepă (C. macrourus)84. U. de trestie (C. aeruginosus)85. U. de luncă (C. pygargus)

Fam il ia Ş oim i i (Falconidae) 86. Sapsanul (Falco peregrinus)87. Balobanul (F.cherrug)88. Vindereul de seară (F.vespertinus)89. V. de stepă (F. naumanni)

90. V. roşu (F. tinnunculus)


10/138

3

ORDINUL STRIGIFORMELE (STRIGIFORMES)91. Huhurezul alb polar (Nyctea scandiaca)92. Buha (Bubo bubo)

93. Cucuveaua (Athene noctua)94. C. urecheată (Asio otus)95. Striga (A. flammeus)96. Huhurezul de pădure (Strix aluco)

ORDINUL GALIFORMELE (GALLIFORMES)Fam il ia Hoazini i (Opisth ocom idae)

97. Hoazinul (Opisthocomus hoazin)Fam il ia Megapodidele (Megapod i idae)

98. Găina de gunoi (Megapodius freycinet)Famil ia Tetraonid e (Tetraon idae)

99. Potârnichea albă (Lagopus lagopus)100. Găinuşa de alun (Bonasia bonasia)101. Cocoşul de munte (Tetrao urogallus)102. Cocoşul de pădure (Lyrurus tetrix).

Fam il ia Fasianidele (Fasianidae) 103. Prepeliţa (Coturnix coturnix)

104. Fazanul obişnuit (Phasianus colchicus)105. Potârnichea sură (Perdix perdix)106. Cocoşul de Banchiva (Gallus gallus)107. Păunul indian (Pavo cristatus)

Fam i l ia Curcani i (Meleagr id idae) 108. Curcanul sălbatic (Meleagris gallopavo)

Fam il ia Bibi l ic i le (Num ididae) 109. Bibilica obişnuită (Numida meleagris)

ORDINUL RALIFORMELE (RALLIFORMES)110. Lişiţa (Fulica atra)111. Găinuşa de baltă (Gallinula chloropus)112. Găinuşa pitică (Porzana porzana)113. Găinuşa mică (Porzana parva)114. Cârsteiul (Crex crex)115. Cârsteiul de baltă (Rallus aquaticus)


11/138

ORDINUL COCORII (GRUIFORMES)116. Cocorul sur (Grus grus)117. Cocorul mic (Grus vigro)

118. Cocorul american (Grus americana)119. Cocorul japonez (Grus japonesis)120. Cocorul canadian (Grus canadensis)

ORDINUL DROPIILE (OTIDIFORMES)121. Dropia (Otis tarda)122. Spurcatul (Otis tetrax)

ORDINUL 13. CORCODEII (PODICIPEDIFORMES)123. Corcodelul mare (Podiceps cristatus)124. Corcodelul cu gât roşu (Podiceps griseigena)

ORDINUL LIMICOLELE (CHARADRIIFORMES)125. Nagâţul (Vanelus vanelus)126. Fluierarul gulerat (Philoemachus pugnax)127. Fluieratul mare (Numenius arquata)128. Prundăraşul de mare (Charadrius alexandrinus)

129. Piciorongul mic (Charadrius dubius)130. Piciorongul (Himantopus himantopus)131. Ostrigarul (Haematopus ostralegus)132. Ciocântorsul (Recurvirostra avosetta)133. Becasul (Gallinago gallinago)134. Sitarul (Scolopax rusticola)135. Tircuşa de stepă (Glareola nordmanni)136. Tircuşa de luncă (Glareola pratincola)

ORDINUL LARIFORMELE (PESCĂRUŞII) (LARIFORMES)Famil ia Larid ele (Laridae)

137. Pescăruşul argintiu (Larus argentatus)138. Pescăruşul marin (Larus marinus)139. Pescăruşul polar (Larus hyperboreus)140. Pescăruşul de râu (Larus ridibundus)141. Pescăruşul mediteranean (Larus melanocephalus)

142. Pescăruşul cu cap brun (Larus brunicephalus)143. Pescăruşul hohotun (Larus ichtyaetus)


12/138

2

Famil ia Sternid ele (Sternid ae) 144. Rândunica de mare (Sterna hirundo)145. Rândunica mică (Sterna albifrons)

146. Cirigiţa neagră (Chlidonias nigra)147. Cirigiţa cu aripi albe (Chlidonias leucoptera)Famil ia Sterco raridele (Stercor aridae)

148. Lupul de mare (Stercorarius parasiticus)149. Lupul de mare cu coadă lungă (Stercorarius

longicaudus)150. Lupul de mare mediu (Stercorarius pomarinus)151. Lupul de mare mare (Stercorarius skua)

ORDINUL ALCIFORMELE (ALCIFORMES)152. Caira cioc-gros (Uria lomvia)153. Caira cioc-subţire (Uria aalge)154. Tupicul (Fratercula arctica)155. Toporaşul (Lunda cirrhata)

ORDINUL COLUMBIFORMELE (HULUBII) (COLUMBIFORMES)Famil ia Pteroc letele (Pterocletid ae)

156. Găinuşa de stepă (Syrrhaptes paradoxus)157. Găinuşa de munte (Syrrhaptes tibetanas)158. Găinuşa cu abdomen negru (Pterocles orientalis)159. Găinuşa cu abdomen alb (Pterocles alchata)160. Găinuşa cu gât galben (Pterocles gutturalis)161. Găinuşa pătată (Pterocles senegallus)

Fam il ia Hulub i i (Colum bidae) 162. Hulubul-de-stâncă (Columba livia)

163. Porumbelul popesc (Columba palumbus)164. Turturica (Streptopelia turtur)165. Turturica gulerată (Streptopelia decaocto)

ORDINUL CUCULIFORMELE (CUCULIFORMES)166. Cucul obişnuit (Cuculus canorus)

ORDINUL PAPAGALII (PSITTACIFORMES)

167. Papagalul Nestor (Nestor notabilis)168. Papagalul Jaco (Psittacus erithacus)


13/138

3

169. Papagalul Ara (Ara macao)170. Papagalul de Amazonia (Amazona aestiva)171. Papagalul tricolor (Amasona tricolor)

ORDINUL CAPRIMULGIFORMELE (CAPRIMULGIFORMES)172. Caprimulgul obişnuit (Caprimulgus europaeus)

ORDINUL MACROCHIRELE (APODIFORMES)173. Lăstunul negru comun (Apus apus)174. Lăstunul salangan (Collicalia salangana)

ORDINUL CORACIFORMELE (CORACIIFORMES)175. Pescăruşul albastru (Alcedo atthis)176. Albinărelul (prigoarea) (Merops apiaster)177. Albinărelul verde (Merops superciliosus)178. Albinărelul roşu (Merops nubicus)179. Dumbrăveanca (Coracias garrulus)

ORDINUL 23. UPUPIFORMELE (UPUPIFORMES)180. Pupăza comună (Upupa epops)

181. Pasărea-rinocer (Buceros bicornis)

ORDINUL PICIFORMELE (PICIFORMES)Fam il ia Ramfastidele (Rhmphastidae)

182. Tucanul (Ramphastus toco)

Famil ia Ciocănit ori l e (Picid ae) 183. Ciocănitoarea mare (Dendrocopus major)

184. Ciocănitoarea mică (Dendrocopus minor)185. Ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius)186. Ciocănitoarea verde (Picus viridis)187. Vârtecapul (Iynx torquilla)

ORDINUL PASERIFORMELE SAU VRĂBIILE PASSERIFORMES)Fam il ia Corvidele (Corvid ae)

188. Corbul (Corvus corax)

189. Cioara sură (Corvus cornix)190. Cioara semănăturilor (Corvus frugilegus)


14/138

4

191. Stăncuţa (Corvus monedula)192. Coţofana (Pica pica)193. Coţofana albastră (Cyanopica cyana)

194. Coţofana verde (Cissa chinensis)195. Gaiţa (Garrulus glandarius)Fam il ia Grauri i (Sturnidae)

196. Graurul obişnuit (Sturnus vulgaris)Famil ia Rândun ele (Hirun din idae)

197. Rândunica de sat (Hirundo rustica)198. Rândunica de oraş (Delichon urbica)199. Rândunica de mal (Riparia riparia)

Famil ia Vrăbii le (Ploceidae)

200. Vrabia de casă (Passer domesticus)201. Vrabia de câmp (Passer montanus)

Famil ia Ciocârl i i le (Alaud idae) 202. Ciocârlia de câmp.(Alauda arvensis)203. Ciocârlia de pădure (Lullula arborea)204. Ciocârlanul moţat (Galerida cristata)

Fam ilia Piţigoi i (Paridae) 205. Piţigoiul mare (Parus major)

206. Piţigoiul albastru (Parus coaeruleus)207. Piţigoiul sur (Parus palustris)208. Remizul sau auşeul (Remiz pendulinus)

Famil ia Sturzi i (Turd idae) 209. Privighetoarea obişnuită (Luscinia luscinia)210. Mierla cântătoare (Turdus philomelus)211. Mierla neagră (Turdus merula)212. Codroşul (Phoenicurus phoenicurus)

213. Măcăleandrul (Erithacus rubecula)214. Mărăcinarul cu capul negru (Saxicola torguata)215. Mărăcinarul mic (Saxicola rubetra)216. Petrarul (Oenanthe oenanthe)

Fam il ia Granguri i (Oriol idae) 217. Grangurul (Oriolus oriolus)

Famil ia Silvi id ele (Sylv i idae) 218. Silva cap-negru (Silvia atricapila)

219. Silva cap-sur (Silvia communis)220. Silva de grădină (Silvia borin)


15/138

5

221. Pitulicea verde (Phylloscopus trochilus)222. Pitulicea mică (Phylloscopus colibita)223. Lăcarul mare (Arcocephalus arundinaceus)

224. Lăcarul de stuf (Acrocephalus palustris)Famil ia Fringi l id ele (Fring i l l idae) 225. Ciocgrosul (Coccothraustes coccothraustes)226. Botroşul (Pyrrhula pyrrhula)227. Cinteza (Fringilla coelebs)228. Sticletele (Carduelis carduelis)229. Florintele (Chloris chloris)230. Câneparul (Acanthis cannabina)231. Inăriţa (Acanthias flammea)

Famil ia Emberizele (Emberizidae) 232. Presura aurie (Emberiza citrinella)233. Presura sură (Emberiza calandra)234. Presura de grădină (Emberiza hortulana)

Famil ia Ţo ii (Sttidae) 235. Ţoiul (Sitta europaea)

Fam i l ia Muscicapidele (Muscicapidae) 236. Muscarul sur (Muscicapa striata)

Fam il ia Codob aturi le (Motaci l l idae) 237. Codobatura albă (Motacilla alba)238. Codobatura galbenă (Motacilla flava)

Famil ia Sfrânc ioc i i (Lani idae) 239. Sfrânciocul mare (Lanius excubitor)240. Sfrânciocul mic (Lanius minor)241. Sfrânciocul roşietic (Lanius collurio)


16/138

6

Acest supraordin include numai un singur ordin – ordinul

Pinguinilor (Sphenisciformes) cu o singură familie - Spheniscidae.

Pinguinii sunt unele dintre cele mai străvechi păsări. În formă

fosilă se cunosc din miocenul inferior. Pinguinii sunt adaptaţi la viaţa

acvatică în cel mai înalt grad. Plonjează excelent în căutarea hranei. Se potcufunda până la 130 m, deplasându-se cu o viteză de 6,6 km/oră. Zilnic

parcurg sub apă o distanţă de până la 27 km. Cu toate acestea, pinguinii au

pierdut capacitatea de a zbura, iar pe uscat se deplasează cu greu.

Picioarele sunt deplasate spre posterior din care cauză corpul este

dispus vertical. La menţinerea poziţiei corpului participă şi coada care este

formată din pene scurte rigide. Capul este, de obicei mic, iar corpul – gros,

de culoare neagră, sau neagră-albastră pe spinare şi alb-lucid pe abdomen.

Astfel, par a fi nişte pitici îmbrăcaţi în frac.

Membrele anterioare ale pinguinilor sunt transformate în

înotătoare, care în timpul înotului sub apă se rotesc în articulaţia

claviculară. Carena este bine dezvoltată. De membrul anterior searticulează muşchii pectorali foarte puternici, care asigură mişcările rapide

ale aripilor modificate. Oasele pinguinilor nu sunt pneumatice. În timpul

înotului sub apă pinguinii fac până la 120 bătăi din aripi pe minut. Viteza

de scufundare depăşeşte 10 m/s.

Pinguinii ies din apă prin salturi mari, înălţimea cărora poate

atinge 1,2 m. Pe gheţari şi zăpadă se deplasează în poziţie verticală. Dacă

CAPITOLUL II

CARACTERISTICA ECOLOGO - BIOLOGICĂ A

SUPRAORDINULUI IMPENNES SAU NATANTES


17/138

7

vor să înainteze repede, se întind pe zăpadă şi se împing cu aripile şi

picioarele.

Pinguinii sunt răspândiţi în zonele reci ale Antarctidei. Unelespecii se întâlnesc pe ţărmul sudic al Australiei, Americii de Sud şi Africii.

Arealul depinde de temperatura apei oceanice şi de curenţii reci, suportând

o temperatură de 5-16 0C.

Protejarea contra frigului se efectuează prin intermediul stratului

adipos, suficient de gros, de metabolismul intens şi de penajul des prin

care nu trece nici apa. Picioarele sunt acoperite cu pene până la labă.

Degetele sunt groase. Talpa este bine vascularizată, ceea ce le ajută să

suporte frigul, aflându-se pe gheţari. Din cauza absenţei apteriilor, corul

pinguinilor este uniform acoperit cu pene.

Dimensiunile pinguinilor variază în limite destul de mari. Unii

pinguini depăşesc un metru înălţime, având greutatea de 35-40 kg. Cei maimici au doar 40 cm înălţime. Picioarele sunt scurte, înzestrate cu o

membrană înotătoare interdigitală. Gâtul este gros iar ciocul ascuţit şi

puternic. Hrana de bază o constituie peştii.

Toţi pinguinii sunt monogami. Formarea perechilor are loc odată

pentru toată viaţa. În apă se ţin în cârduri, pe uscat formează colonii din

sute şi mii de perechi. Coloniile de reproducere se află, de obicei, pe

ţărmurile mai joase, ferite de vânturile reci. Unele specii construiesc cuibul

din pietre, altele cuibăresc în galerii săpate în sol. Majoritatea speciilor de

dimensiuni mari nu fac cuiburi, unicul ou fiind purtat pe membrele

posterioare învelit cu un pliu tegumentar. Speciile de dimensiuni mai mici

depun până la 2-3 ouă. Clocitul este asigurat de ambele sexe. În


18/138

8

dependenţă de specie, durata clocitului variază de la 30 până la 60 zile.

Puii nou născuţi sunt orbi în decurs de două săptămâni. Corpul este

acoperit cu puf a cărui culoare şi structură se deosebeşte de cea aindivizilor adulţi. Din această cauză, puii nu pot înota până la prima

năpârlire când puful este înlocuit cu pene de contur. Mortalitatea puilor din

cauza frigului şi a răpitorilor alcătuieşte aproximativ 75%.

În primele trei săptămâni puii sunt supravegheaţi de unul din

părinţi. Puii mai în vârstă sunt lăsaţi singuri pe mal, fiind hrăniţi de către

părinţi o dată la 2 zile, consumând de la 0,5 până la 2 kg de peşte sau

crustacee. În această perioadă, puii se adună într-un număr mare (până la

50-60 indivizi) formând aţa-zisele „grădiniţe”

Pinguinii care nu s-au reprodus în anul curent sau din anumite

cauze şi-au pierdut urmaţii au grijă de puii altora, hrănindu-i şi protejându-

i de răpitori. Cel mai periculos răpitor este considerat lupul de mare(Stercorarius).

Pinguinii năpârlesc o dată în an. Înlocuirea penelor are loc într-o

durată scurtă de timp. Pe parcursul acestei perioade de timp pinguinii nu

intră în apă şi, respectiv, nu se hrănesc.

Carnea pinguinilor miroase a peşte, cu toate că în unele cazuri este

folosită în alimentaţie.

Nimicirea unor colonii de pinguini de pe insulele oceanice s-a

datorat, în mare măsură, animalelor domestice (în deosebi câini) aduse la

staţionarele ştiinţifice. Pinguinii au fost nimiciţi şi de către vânătorii de

balene.


19/138

9

În continuare vom da o caracteristică biologică şi ecologică a celor

mai importante specii de pinguini.

Pinguinul imperial ( Aptenodytes forsteri) – cel mai mare pinguin afost descoperit de către F. F. Belinsgauzen la începutul sec. XIX. Lungimea

corpului la masculi constituie 117 cm., la femele – 114 cm. Greutatea lor

este de 40 şi 32 kg corespunzător. Spinarea acestui pinguin este de culoare

sură-albăstrie, abdomenul – alb. Puii lor sunt acoperiţi cu puf alb sau sur.

Coloniile de reproducere se situează pe gheţarii de pe litoral sau pe cei

plutitori. Tind să ocupe locurile mai îndosite de vânturile puternice. Se află

în aceste locuri până la 10 luni. Reproducerea lor coincide cu lunile cele

mai friguroase ale iernii din Antarctida.

La început se formează coloniile, care

pot fi numeroase (până la 10 mii de păsări).

Primele păsări apar aici în martie-aprilie, cândmarea deja se acoperă cu gheaţă. Are loc

împerecherea, însoţită de strigăte şi bătăi

dintre masculi. După ce femela şi-a ales

masculul, urmează depunerea oului, care are

loc în luna mai-iunie. Unicul ou cântăreşte 450

g. Dimensiunile lui sunt de 9 x 12 cm. Oul numai ce depus este luat de

către femelă cu ciocul şi aşezat pe labele ei, fiind, totodată, acoperit cu un

pliu de piele de pe abdomenul ei. Apariţia oului este salutată de parteneri

prin strigăte stridente specifice. Femela poartă oul câteva ore, apoi îl

transmite masculului şi după 45-50 zile de foame pleacă în mare. Aşadar,


20/138

10

pe mal rămân să clocească ouăle numai masculii. Durata clocirii ajunge

până la 100 zile.

Aproximativ 70 zile femelele se hrănesc intens în mare şi apoi, lamijlocul lunii iunie se întorc pentru a continua clocitul oului. Femela

recunoaşte partenerul după glas. După 3 luni de foame şi o pierdere în

greutate de aproximativ 40%, masculii au posibilitatea de a pleca în mare

pentru a se hrăni. În cazul în care puiul eclozează până la sosirea femelei,

masculul îl hrăneşte cu secretul glandei esofagiene, care conţine 50%

proteine.

În continuare, puii sunt hrăniţi de ambii părinţi până în luna

septembrie. Pe la sfârşitul lui septembrie începe năpârlirea puilor care

durează 30-35 zile. În decembrie, când începe topirea gheţarilor, coloniiile

de pinguini încep să se destrame iar pinguinii, cei maturi şi cei tineri,

pleacă în larg.Altă specie, înrudită cu pinguinul imperial, este Pinguinul regal

( Aptenodytes patagonica). Este mai mic după dimensiuni (91-96 cm) şi cu

penajul mai aprins. Populează regiunile subarctice

(insulele Gheorghe, Marion, Kerghelen, ş.a.)

Aceste colonii de pinguini se localizează pe

stâncării. Reproducerea are loc vara, iar depunerea

ouălor are loc în decembrie-ianuarie. Femelele

depun unicul ou pe care îl poartă pe labe, fiind

acoperit de un pliu dermic abdominal. Clocitul este efectuat pe rând de

ambii părinţi. La începutul toamnei unii pui ating dimensiunile celor

maturi, alţii sunt mici şi în preajma iernii pier. Cei ce din anumite motive


21/138

11

au pierdut oul sau puiul, din nou depun un ou în luna noiembrie. Puiul

respectiv va supravieţui.

Timp de 200 ani pinguinul regal a fost vânat. Numărul indivizilor a scăzut considerabil. Respectiv, au fost luate măsuri de ocrotire şi

numărul lor a început să crească.

Din genul Pigoscelis fac parte 3 specii –

Pinguinul Adeli ( Pigoscelis adeliae), Pinguinul

antarctic ( P. antarctica) şi Pinguinul Subantarctic ( P.

papua). Cel mai numeros şi larg răspândit este

Pinguinul Adeli, care atinge 55-75 cm. în lungime.

Spatele acestei păsări este de culoare neagră,

abdomenul – alb. În jurul ochilor au un inel din pene albe. Cuibăreşte acest

pinguin pe tot ţărmul Antartidei. Mari colonii ale acestei specii sunt

concentrate pe insulele stâncoase, bântuite de vânturile puternice. Numărultotal al acestor pinguini este aproximativ de 1 mln. de indivizi. Pinguinul

Adeli nu se teme de om. Cuibăresc în apropierea staţionarelor ştiinţifice.

Migrând din mare, aceste păsări construiesc cuibul pe uscat în luna

octombrie. Temperatura aerului scade până la – 400C. Viteza vântului

atinge 60-70 km/oră. Păsările se adună în grupe a câte 10-100 exemplare

ocupând locurile de anul trecut. Fiecare pereche ocupă o suprafaţă de 60-

80 cm care este păzită de ambii parteneri. Cuibarele sunt diferite. În

calitate de material de construcţie sunt folosite pietricelele din preajmă.

Cuibul propriu zis are forma unei cupe ridicate de asupra substratului, fiind

protejat de apele formate în urma topirii zăpezii. Zgomotul produs de

păsări în timpul construirii cuibului este auzit de la mari distanţe.


22/138

12

Construirea cuibului este însoţită de „lupte şi certuri”, deoarece pinguinii

intenţionează să fure pietricelele din cuiburile „vecinilor” săi.

Construirea cuiburilor şi împerecherea durează aproximativ o lună.Pe parcursul acestei perioade de timp păsările nu se hrănesc, cu toate că

apa nu este îngheţată. Depunerea ouălor are loc în noiembrie-decembrie.

Depunerea ouălelor are loc la intervale de 3-4 zile. De regulă, ponta este

alcătuită din 2 maximum 3 ouă. Imediat după aceasta, femelele părăsesc

colonia, ieşind în larg pentru a se hrăni. Pe parcursul a 20-21 zile oul este

clocit de mascul, care în această perioadă nu se hrăneşte. La întoarcerea

femelelor, masculii transmit „estafeta”, plecând în larg pentru o perioadă

de aproximativ 12 zile pentru a se hrăni.

A doua decadă a lui ianuarie reprezintă mijlocul verii antarctice.

Ţărmul se eliberează de gheaţă, soarele încălzeşte bine, zăpada se topeşte.

În această perioadă apar puii, care, de obicei, stau în preajma părinţilor. Înfebruarie se formează aşa zisele „grădiniţe”, care, la început, includ 3-4,

apoi 10-20 şi chiar 50 indivizi. Aceasta este perioada năpârlirii puilor. La

reîntoarcerea din mare, părinţii î-şi găsesc fără greş propriul pui hrănindu-l.

După perioada de năpârlire părinţii cu puii părăsesc

locurile băştinaşe ieşind în larg.

Pinguinul antarctic ( Pigoscelis antarctica),

nu pleacă departe spre sud. Acesta populează

insulele oceanice mai îndepărtate de Antarctida.

Capul şi spatele acestui pinguin sunt de culoare sură,

abdomenul este alb. Gâtul este conturat de o dungă

neagră, ce trece de la o ureche spre alta.


23/138

13

Pinguinul papua ( Pigoscelis papua) se deosebeşte de ceilalţi prin

prezenţa a două pete albe situate mai sus şi în urma ochilor, care se unesc

între ele printr-o dungă ce trece pe la ceafă. Partea dorsală este de culoaresur-întunecată, pe când abdomenul – tradiţional alb.

Este răspândit pe insulele antarctice şi subantarctice,

lipsind mai jos de cercul Polar de Sud.

În colonia acestor pinguini domină o ordine

bazată pe forţă. Împerecherea are loc întotdeauna între

un partener de un rang mai înalt şi unul de un rang mai

inferior. Femela se supune unui individ mai puternic.

La această specie s-a dezvoltat simţul de proprietate al teritoriului

de cuibărit în cadrul coloniei. Păsările atacă orişice individ străin, care se

apropie prea mult de propriul teritoriu. Chiar şi apropierea partenerului

este înfăptuită într-un mod original: ambii parteneri se apleacă unul în faţaaltuia, în acelaşi timp emiţând un sunet şuierător.

Clocitul este asigurat de ambii parteneri. Femela este înlocuită

după depunerea celui de-al doilea ou.

Din genul Spheniscus fac parte 4 specii: Pinguinul cu ochelari

(Spheniscus demersus), Pinguinul magelanic (S. magellanicus), Pinguinul

humbold (S. humboldti) şi Pinguinul galapagos (S.

mendiculus). Toate speciile enumerate au o răspândire

limitată, întâlnindu-se pe ţărmul şi insulele zonei

tropicale şi subtropicale. Până la începutul sec. XX,

Pinguinul cu ochelari reprezenta o specie obişnuită,

întâlnită pe ţărmurile sudice ale Africii. În decursul a


24/138

14

7-8 decenii, din 1900 şi până în 1978, efectivul numeric al

acestora a scăzut de la 1,5 mln. până la 22,4 mii indivizi.

Principala cauză a micşorării catastrofale a efectivuluinumeric a constituit-o colectarea ouălelor.

Pinguinul magelanic populează insulele din

apropierea Africii de Sud. Cuibăresc în galerii săpate de ei

însăşi în solul afânat. Efectivul numeric al acestora, la fel

ca şi în cazul speciei precedente, este redus, motivul

fiind consumul în alimentare de către aborigeni.

Cel mai mic reprezentant din acest gen este

Spheniscus mendiculus a căror dimensiuni nu

depăşesc 50 cm. Cu toate acestea, uşor se urcă pe

stânci. Femela depune câte 2 ouă în crăpăturile

stâncilor. Reproducerea se efectuează nu în fiecarean, acest lucru fiind legat de condiţiile nutritive.

Din grupa pinguinilor aurii (Eudyptes) fac parte Pinguinul cu moţ

( Eudiptes chrysocome) şi Pinguinul auriu (E. chrysolophus). Ambele

specii au spatele de culoare neagră şi abdomenul alb. Trăsătură

caracteristică principală este prezenţa unor pene aurii dispuse deasupra

ochilor. Aceste păsări ating dimensiunea de 65-70 cm. Populează insulele

subantarctice. Până nu demult coloniile acestor pinguini erau destul de

numeroase (câteva sute de mii). În timpul de faţă numărul lor a scăzut

considerabil.

Cel mai mic pinguin este Pinguinul mic – Eudyptula minor, care

nu depăşeşte 40 cm în lungime. Se întâlneşte în regiunea Australiei.


25/138

15

Ratitele actuale conţin 4 ordine:

1. Struţii africani (Struthioniformes)

2. Struţii americani ( Rheiformes)

3. Struţii australieni (Casuariformes)

4. Păsările chivi ( Apterygiformes)

Struţii africani sunt cele mai mari păsări actuale incapabile de a

zbura. La ei, în structura scheletului, lipseşte carena. Muşchii pectoralisunt slab dezvoltaţi, în schimb membrele posterioare sunt mari, puternice

şi înzestrate numai cu 2 degete. Tot corpul este acoperit cu pene originale

– răsucite, destrămate, deoarece barbulele sunt lipsite de cârligele. Din

această cauză stindardele nu formează lamele compacte. O astfel de

structură a penelor, cât şi masa corpului destul de mare nu le permite

acestor păsări să zboare. Pe piept este prezentă o îngroşare dermică

(bătătură), pe care se sprijină în timpul odihnei sau a cuibăritului. Modul

de viaţă exclusiv terestru a dus la un şir de modificări în structura

scheletului. Dintre acestea pot fi menţionate: bazinul de tip închis, lipsa

claviculei, scheletul ne pneumatic.

CAPITOLUL III

CARACTERISTICA ECOLOGO-BIOLOGICĂ A

SUPRAORDINULUI RATITE (RATITAE ) SAUGRADIENTE (GRADIENTES )

ORDINUL STRUŢII AFRICANI (STRUTHIONIFORMES )


26/138

16

Acest ordin include numai o singură familie (Struthionidae) cu un

singur gen (Struthio), răspândită numai în Africa. Fosile ale struţilor au

fost descoperite în Asia, Europa (Ucraina), India şi China.Această familie este reprezentată prin Struţul african (Struthio

camelus), care atinge 2,7 m înălţime şi 70-90 kg în greutate. Capul este

mic, gâtul lung, ciocul aplatizat. Capul şi gâtul sunt

acoperite numai cu puf, de aceea pare a fi golaşe.

Dimorfismul sexual este bine exprimat:

masculul este de culoare neagră, femela - brună-pestriţă.

La mascul penele rectrice şi cele de remige sunt de

culoare albă, mari şi răsucite. Din vechime sunt folosite

pentru înfrumuseţarea pălăriilor la dame.

Struţii africani populează locurile deschise, neîmpădurite. Sunt

păsări poligame. Grija de urmaşi este asigurată de ambii părinţi. Trăiesc îngrupe nu prea mari (3-5 indivizi), dintre care un mascul şi mai multe

femele. În timpul reproducerii se adună în grupe a câte 20-30, uneori 50-

100 păsări. În această perioadă, gâtul şi picioarele masculilor capătă nuanţe

roşii. Înainte de împerechere, masculul se aşează, bate din aripi, lasă capul

pe spate, emite sunete stridente. Femela o ia fugă, masculul o urmăreşte şi

prinzând-o, o fecundează. Acelaşi comportament se repetă şi cu alte femele

din grup. După aceasta, masculul sapă o adâncitură în sol, în care 5-6

femele depun ouăle. Numărul acestora poate atinge 20-30, iar în unele

cazuri chiar 50-60. Greutatea unui ou variază între 1,5 şi 2 kg, echivalând

cu 30-35 ouă de găină. Ouăle sunt de culoare albă-ruginie.


27/138

17

Clocirea ouălelor în perioada de noapte este efectuată de mascul,

iar ziua – femela. Deseori ouăle sunt lăsate să se încălzească de la soare.

Durata clocirii este de 42 zile. Puii, timp de 2 luni sunt acoperiţi numai cu puf, având o coloraţie pestriţă-dungată. Maturitatea sexuală este atinsă la al

3-lea an. Atât ouăle, cât şi puii reprezintă o pradă dorită pentru hiene,

şacali, păsări răpitoare.

Struţul african deseori se hrănesc şi migrează împreună cu turmele

de zebre şi antilope. Vederea bună a struţilor şi auzul fin al antilopelor şi

zebrelor permit ambelor părţi o cooperare în vederea prevenirii atacurilor

din partea răpitorilor. În caz de pericol aleargă repede, dezvoltând o viteză

de până la70 km /oră. Păsările înfuriate prezintă pericol nu numai pentru

om dar şi pentru aşa răpitori puternici cum sunt leoparzii şi hienele.

Struţii sunt omnivori, în raţia alimentară a acestora fiind incluse

atât părţile verzi ale plantelor, seminţe, fructe, cât şi insecte, şopârle, şichiar rozătoare. În stomacul struţilor au fost găsite pietricele şi obiecte

metalice mici. Struţul poate rezista un timp îndelungat fără apă, iar atunci

când are ocazie, preferă să se scalde.

Scăderea efectivului numeric, în mare măsură, se datorează

factorului antropogen. Din cauza penajului alb, folosit în arta modelieră,

numai în 1840 din Africa au fost exportate 1000 kg de pene, iar în 1940 –

370 tone.

Fiind urmărit struţul african cade jos, întinzând gâtul pe pământ,

iar capul, deseori, ascunzându-l în iarba deasă. De aici vine şi incorecta

idee, că struţii, atunci când sunt speriaţi, bagă capul în nisip.


28/138

18

În sudul Ucrainei, în rezervaţia naturală Ascania Nouă, struţul

african este crescut şi înmulţit cu succes.

Acest ordin cuprinde o singură familie Rheidae cu 2 specii: Rhea

americana (Nandu) şi Rhea penata. Primul se întâlneşte în Brazilia şi

Argentina, al doilea în Patagonia şi stepele alpine ale Anzilor (America de

Nord).

Struţul american este mai mic decât cel african. Atinge 1,5 m

înălţime şi 50 kg greutate. Este lipsit de carenă.

Aripile sunt slab dezvoltate. Scheletul nu este

pneumatic. Penele rectrice lipsesc. Este de coloare

sură. Masculii sunt puţin mai mari decât femelele. Nandu este poligam. Lângă un mascul se

adună 3-7 femele. Fac un cuibar comun. În el

depun 18-20 ouă, uneori 40-50. Cloceşte şi are

grijă de urmaşi numai masculul. Ziua ouăle sunt lăsate la soare. Durata

clocirii – 39 zile. Se hrăneşte Nandu cu plante, viermi, reptile, moluşte.

Ordinul cuprinde 2 familii: Casuaridae cu reprezentantul –

Casuarul şi Dromaedidae cu specia – Emu.

ORDINUL STRUŢII AMERICANI (RHEIFORMES )

ORDINUL STRUŢII AUSTRALIENI SAU CAZUARII

(CASUARIFORMES )


29/138

19

Din familia Casuarii fac parte păsări greoaie, cu ciocul aplatizat

lateral, cu o creastă cornificată pe cap. Cazuarii sunt răspândiţi în Australia

şi Noua Guinee.Aceste păsări sunt mari, cu picioarele puternice, tridactile, dar

incapabile de a zbura (aripile lor sunt

atrofiate), n-au nici pene rectrice. Penele

de contur sunt biramificate. Cazuarii

populează pădurile. Cazuarul obişnuit

(Casuarius casuarius) are creasta de

culoare neagră-cafenie. Părţile laterale ale

capului sunt de culoare verde, albastră,

gâtul este roşu. Corpul acoperit cu pene

filiforme este de culoare neagră. Tot de aceeaşi culoare este şi ciocul.

Pasărea atinge 1,5 m înălţime şi 80 kg greutate.Biologia cazuarului este slab studiată. Probabil este monogam.

Cuibarul îl fac pe pământ. Îl construieşte femela din licheni şi frunze.

Reproducerea are loc în iulie-august. Ponta este alcătuită din 3-5 ouă verzi.

Durata clocirii: 40-56 zile. Cloceşte femela şi

masculul.

Hrana – fructele plantelor, folosesc şi animale.

Struţul Emu – Dromiceus

novaehollandia populează stepele nisipoase ale

Australiei şi Tasmaniei. După aspectul exterior

Emu seamănă cu Nandu.

Ciocul lui este aplatisat dorso-ventral.


30/138

20

Capul este acoperit cu pene obişnuite, restul corpului - cu pene

asemănătoare cu lâna.

Atinge înălţimea de 170 cm, iar greutatea de 45-55 kg. Emu este o pasăre monogamă. Cuibul îl construieşte masculul. De obicei depun 7-8

ouă, în unele cazuri până la 21 ouă (probabil de la câteva femele). Clocirea

durează 50-60 zile. Cloceşte numai masculul. În timpul clocitului, rareori

părăseşte cuibul în cătarea hranei. Puii au o coloraţie pestriţă cu

predominarea dungilor longitudinale. Hrana constă din fructe, seminţele,

insecte şi vertebrate mici.

Reprezentantul tipic este Apteryx australis. Este de dimensiunea

unei găini sau ceva mai mare. Picioarele

sunt înzestrate cu 3 degete. Ciocul este

alungit. Orificiile nazale sunt situate la

vârful ciocului. Habitatele tipice sunt

reprezentate prin regiunile muntoase ale

Noii-Zelande.

Cuibul este construit de femela şiconstă dintr-o adâncitură în sol situată, mai des, la umbra arborilor. Ponta

este alcătuită din 1-2 ouă. Clocitul este asigurat atât de femelă cât şi de

mascul. Apterigiformele duc un mod de viaţă mai mult nocturn, rareori, pe

timp de înnourat sau ploios pot fi întâlnite şi ziua. În raţia alimentară intră

insecte şi viermi.

ORDINUL CHIVII (APTERYGIFORMES)


31/138

1

CAPITOLUL IV

Din acest supraordin fac parte majoritatea păsărilor întâlnite în

prezent (aproximativ 8500 specii). Se caracterizează prin dezvoltarea

normală a penelor de contur. Sternul este înzestrat cu carenă de care se

fixează muşchii pectorali bine dezvoltaţi, care pun în funcţie aripile în

timpul zborului. Carinatele sunt păsări zburătoare. Acest supraordin

conţine mai mult de 35 ordine, dintre care în Moldova şi CSI se întâlnesc

până la 25 ordine.

Cufundacii sau gagarele sunt cele mai primitive păsări actuale

zburătoare. Forma fosilă a fost găsită în America de Nord aparţinând

oligocenului superior. Propriu-zis, genul

Gavia datează din miocenul inferior.

Morfologic cufundacii sunt mai aproape de

pinguini. Ordinul acesta conţine o singură

familie – Gaviidae, răspândită în zona

temperată nordică.

Cufundacii sunt păsări marine. Apele

dulci sunt vizitate numai în perioada de reproducere şi în timpul

CARACTERISTICA ECOLOGO-BIOLOGICĂ A

SUPRAORDINULUI CARINATE (CARINATA)

SAU VOLANTE (VOLANTES)

ORDINUL GAVIFORME SAU CUFUNDACII (GAVIIFORMES)


32/138

2

călătoriilor. Pe uscat aceste păsări sunt neputincioase,

se deplasează greoi, mai des târându-se pe abdomen.

Gagarele sunt păsări acvatice, înoată şi plonjeazăexcelent. Picioarele sunt deplasate spre posterior,

degetele sunt unite printr-o membrană înotătoare. În

timpul plonjărilor în calitate de propulsare sunt folosite

aripile, membrele posterioare sunt utilizate în calitate

de cârmă.

Se pot afla sub apă până la două minute, iar distanţa parcursă poate

atinge 300 m. Se hrănesc în exclusivitate cu peşte, în unele cazuri, pot

cauza daune esenţiale pisciculturii. În alimentaţie nu sunt folosite deoarece

carnea are un miros pătrunzător de peşte. Cu toate că posedă o piele

preţioasă, vânatul este neînsemnat.

Din acest ordin fac parte Cufundacul polar (Gavia arctica),Cufundacul cu guşa roşie (G. stellata), Cufundacul cu gâtul alb (G.

pacifica) şi Cufundacul cu ciocul negru (G. immer ).

Tubinarii sunt considerate păsări primitive, înrudite cu pinguinii şi

gagarele. Sunt cunoscute din oligocenul inferior. Din acest ordin fac parte

albatroşii şi furtunarii. Denumirea ordinului de Tubinares este datorată

faptului că la aceste păsări orificiile nazale se deschid la capătul ciocului,

având forma de două tuburi.

ORDINUL TUBINARII (TUBINARES) SAU FURTUNARII

(PROCELLARIIFORMES )


33/138

3

Albatroşii sunt păsări oceanice, care pot fi întâlnite departe de

ţărmuri. Deseori, folosind curenţii de aer pot plana la distanţe

considerabile însoţind corabiile.Ordinul cuprinde păsări de diferite dimensiuni. Albatroşii

cântăresc 8-12 kg iar anvergura aripilor atinge 3,5 m. Furtunarii sunt păsări

mai mici, având o greutate de până la 42 g şi anvergura aripilor de 30-40

cm. Aceste păsări au penajul des, tot corpul este acoperit cu puf. Penele

rectrice sunt scurte. Coada poate fi rotundă sau bifurcată ca la rândunele.

Ciocul se termină cu un cârlig. Membrele posterioare sunt înzestrate cu

membrană înotătoare şi au dimensiuni mijlocii. Dimorfismul sexual este

foarte slab pronunţat sau lipseşte completamente.

În timpul călătoriilor îndelungate în largul oceanului, albatroşii

deseori dorm pe apă. În calitate de bază nutritivă sunt folosite organisme

planctonice şi peşti. Albatroşii sunt păsări solitare. Pe ţărm se adună numaiîn timpul reproducerii. Pe substratul tare se deplasează greoi deseori

sprijinindu-se pe aripi.

Albatroşii şi furtunarii sunt numiţi de marinari şi vestitori ai

furtunii. Apariţia în aer a unui număr tot mai mare de aceste păsări este

însoţită de intensificarea vântului (fenomen legat de capacitatea

albatroşilor şi furtunarilor de a utiliza curenţii de aer pentru planare).

Maturitatea sexuală a speciilor de dimensiuni mici este atinsă după

2-3 ani de viaţă. Formele de talie mare ating maturitatea sexuală după 5-10

ani, ceea ce lămureşte termenii îndelungaţi pentru restabilirea efectivului

numeric al populaţiilor.


34/138

4

Tubinarii sunt păsări monogame, împerecherea are loc cu mult

înainte de depunerea ouălor. Cuibul este amenajat pe pământ printre

pietricele sau are forma unei adâncituri în substrat. Depun un singur ou deculoare albă. Clocesc ambii părinţi. Perioada de clocire durează de la 6

săptămâni până la două luni.

La început puii sunt hrăniţi cu secretul lăptos ce se produce în guşa

ambelor părinţi. Ulterior, odată cu creşterea puilor, părinţii îi hrănesc cu

hrană dobândită în largul oceanului.

Creşterea puilor are loc foarte repede, astfel că la sfârşitul

năpârlirii au o greutate cu mult mai mare decât cea a părinţilor ne fiind

capabili să zboare.

La această perioadă puii sunt părăsiţi de părinţi. Fiind lipsiţi de

grija părintească şi hrană puii pierd din greutate. Treptat, goniţi de foame,

puii încep să zboare şi să-şi dobândească de sine stătător hrana.Acest ordin cuprinde mai multe familii, dintre care mai de seamă

sunt: albatroşii ( Diomedeidae), furtunarii ( Procellariidae) şi hidrobatidele

( Hidrobatidae).

Familia Albatroşii (Diomedeidae )

Cuprinde păsări de dimensiuni mari, în majoritatea cazurilor de

culoare albă-surie. Cel mai mare este albatrosul Diomedea exulans (de

mărimea unei gâşte). Anvergura aripilor atinge 3,5 m. La aceste păsări

maturitatea sexuală este atinsă după aproximativ 9-10 ani. Împerecherea,

clocirea ouălor şi apoi creşterea puilor durează 8-9 luni. Din aceste cauze


35/138

5

reproducerea are loc o dată la 2 ani. Este răspândită în zona sudică a

Oceanului Pacific.

Altă specie, Albatrosul cu spinareaalbă ( Diomedea albatrus), este mai

mic (anvergura aripilor atinge 2 m).

Se întâlneşte în sudul Japoniei. La

începutul secolului XX au fost

aproape

complet distruşi de către japonezi pentru puful

şi penele lor. Acum populaţia Albatrosului cu

spinarea albă se restabileşte. Cu toate acestea,

mai este socotită ca pasăre rară.

Aproximativ aceleaşi dimensiuni o are

şi Albatrosul cu spinarea neagră ( Diomedeaimmutabilis). Este răspândit în partea nordică a Oceanului Pacific (insulele

Curile şi Kamciatka).

Familia Furtunarii (Procellariidae )

În genere, furtunarii sunt păsări de talie mică. Numai o singură

specie, Furtunarul gigantic ( Macronectes giganteus) are anvergura aripilor

albatroşilor de aproximativ 2 m. Este răspândit la Polul Sud, în Oceanul

Pacific şi cel Indian.


36/138

6

O altă specie este reprezentată prin Fulmarul ( Fulmarus glacialis).

Acestă specie are o răspândire circumpolară nordică. Se întâlneşte în

Oceanul Atlantic şi Pacific. Are greutatea de 0,6-0,9 kg şi anvergura

aripilor de aproximativ un metru. În coloniile pe care le formează pot fi

întâlnite exemplare ce au un colorit fie mai deschis fie mai închis.


37/138

7

Un interes deosebit reprezintă specia Furtunarul obişnuit ( Puffinus

puffinus), care se întâlneşte şi în Marea Neagră, mai ales în perioada de

iarnă. Este o pasăre de dimensiuni medii (anvergura aripilor – 75-85 cm),având o culoare surie pe spate şi albă pe abdomen. Este răspândit în partea

europeană a Oceanului Atlantic. Cuibăresc în stânci deseori în galerii cu

lungimea de 1,5 m. Furtunarii zboară uşor şi elegant deasupra valurilor de

apă. Planarea este alternată cu bătăi din aripi. Se hrănesc cu peşte şi

crustacee.

Familia Hidrobatidele (Hidrobatidae )

Familia respectivă include cei mai mici reprezentanţi ai ordinului.

Dimensiunile corpului nu depăşesc mărimea unui graur, sau chiar a unei

rândunici. Aripile sunt ascuţite, coada bifurcată. Coloraţia corpului esteuniformă – sură ori neagră. Zborul este batant şi nu planant ca la ceilalţi

reprezentanţi ai ordinului. Se

hrănesc din zbor, se aşează şi pe

apă, hrănindu-se cu zooplancton

şi peşte. Au o răspândire largă:

de la Antarctida şi până la Polul

Nord. În Oceanul Pacific

(Insulele Curile, Kamceatka) se

întâlneşte specia Oceanodroma

leucorhoa, la care anvergura aripilor atinge 14-16 cm şi masa corpului de

până la 40 g. Culoarea este brună-închisă. Cuibăresc pe stânci, făcând


38/138

8

galerii cu lungimea de până la un metru. Depun un singur ou, clocesc

ambii părinţi timp de 42-50 zile. Păsările tinere se ridică pe aripă după 70

zile.

Din acest ordin fac parte Cormoranii (bâtlanii), Pelicanii,

Fregatele şi altele. Ordinul dat include păsări acvatice de talie mare şi

medie. Dintre păsările întâlnite în prezent numai la Steganopode cele 4

degete ale membrelor posteriore sunt unite printr-o membrană înotătoare.

Picioarele sunt scurte, dar puternice. Numai fregatele adaptate la zborul

planant îndelungat au picioarele ne adaptate pentru deplasarea pe uscat şi

la înot.

Ciocul acestor păsări este diferit: drept, în formă de cârlig sauaplatisat şi înzestrat cu o pungă pieloasă cervicală. Coada la Steganopode,

de asemenea, este foarte diversă: scurtă, rotundă, moale, sau lungă şi aspră.

La Fregate coada este bifurcată cu penele rectrice laterale foarte lungi.

Unele specii plutesc numai pe suprafaţa apei, altele – plonjează. Fregatele,

în calitate de excepţie, nu pot nici pluti nici plonja.

Steganopodele sunt păsări monogame. Cu toate acestea, formează

colonii destul de numeroase în apropierea bazinelor acvatice. Construiesc

cuiburile pe copaci, în tufărişuri, stufării sau pe pământ. La construcţia

cuibului participă atât femela cât şi masculul. În pontă sunt 1- 6 ouă, puii

născuţi sunt de tip nidicul, născându-se golaşi, orbi şi neputincioşi.

ORDINUL STEGANOPODELE (STEGANOPODES )


39/138

9

Hrănirea puilor se efectuează într-un mod specific: puii introduc

ciocul în cavitatea bucală a părintelui de unde captează hrana regurgetată şi

deja semidigerată. Aproximativ după 50-60 zile puii îşi i-au zborul.Pelicanii şi cormoranii folosesc în alimentaţie mult peşte. Deseori

pescuitul se efectuează în comun. Pelicanii formează un semicerc şi bătând

din aripi se îndreaptă spre ţărm alungând peştele în direcţia respectivă. În

cazul în care ţărmul este destul de departe, pelicanii formează un cerc care

treptat se micşorează. Cormoranii în interiorul semicercului sau a cercului

plonjează şi vânează peştele sub apă, iar pelicanii – de la suprafaţă. Atât

pelicanii, cât şi cormoranii aduc daune considerabile gospodăriilor

piscicole, distrugând cantităţi considerabile de peşte.

Pe unele insule oceanice se adună milioane de păsări care produc o

cantitate enormă de excremente. Grosimea depunerilor variază de la 1 m

până la 30 m (în Peru). Aceste îngrăşăminte organice bogate în azot şifosfor sunt de nepreţuit fiind exportate în Europa şi America de Nord.

Cele mai importante din acest ordin sunt 3 familii: Pelicanii

( Pelicanidae), Cormorani ( Phalacrocoracidae) şi Fregatele ( Fregatidae)

Familia Pelicanii (Pelecanidae )

Cuprinde păsări mari (7-14 kg), cu corpul greoi şi aripi mari. Au

picioarele scurte şi puternice. Gâtul şi ciocul sunt lungi, în partea inferioară

a ciocului au o pungă pieloasă. La aceste păsări oasele sunt pneumatice,

ceea ce contribuie la micşorarea masei corpului în timpul zborului. Se pot

afla o perioadă îndelungată pe apă dar nu plonjează. Se deplasează destul


40/138

10

de bine pe uscat, în timpul zborului deseori planează folosind curenţii

ascendenţi.

Cuibăresc în colonii. Depun 2-3 ouă de culoare albăstrie. Clocirea

durează aproximativ 30-40 zile. Penele

remige sunt negre. Puii se nasc goi,

neputincioşi, încep a zbura după 70-75

zile. Pelicanii sunt răspândiţi pe toate

continentele. Se cunosc 7 specii, dintre care pe teritoriul Moldovei se

întâlnesc numai două: Pelicanul roz ( Pelecanus onocrotalus) şi Pelicanul

creţ (alb) ( Pelecanus crispus).

Pelicanul roz atinge 10-11 kg, culoarea este albă cu nuanţe de roz.

În zbor poate fi deosebit de cel creţ prin culoarea neagră de sub aripi. În

jurul ochilor au un inel galben. Pecap au un smoc de pene alungite. În

delta Dunării cuibăresc aproximativ

2500 perechi. Iarna migrează în

Egipt, Delta Nilului. Se întorc în

martie-aprilie.

Pelicanul creţ este mai mare ca cel roz, atingând greutatea de 13-

14 kg. Denumirea de ”creţ” provine de la penele răsucite situate pe partea

superioară a gâtului. Se întâlneşte în Delta Dunării şi Nistrului. A fost

introdus în Cartea Roşie.


41/138

11

Familia Cormoranii (Phalacrocoracidae )

Din această familie fac parte păsărimarine şi de apă dulce răspândite pe toate

continentele. Plonjează excelent. Au ciocul

încovoiat în formă de cârlig. Picioarele sunt

deplasate spre posterior, astfel încât poziţia

corpului pe uscat este verticală. Penajul este

negru cu un luciu metalic pronunţat. Sub apă

înoată numai cu ajutorul picioarelor. În timpul

plonjărilor penajul se udă, de aceea ei deseori

stau pe mal sau pe copacii din apropiere cu aripile întinse lateral pentru a-

şi usca penajul. De pe apă îşi i-au zborul greoi, săvârşind o alergare

îndelungată. Zboară într-o linie unul după altul. Deseori, formează coloniienorme (până la zeci de mii de indivizi). Cuiburile sunt amenajate pe

copaci, stănci sau în stufării. Puii sunt de tip nidicol, născându-se golaşi şi

orbi. Aproximativ după o lună părăsesc cuibul şi încep a zbura. Hrana de

bază este peştele. În China sunt folosiţi de către băştinaşi pentru pescuit.

Pe gât se fixează un inel care nu-i permite să înghită peştele prins.

Cormoranul este legat de luntre printr-o frânghie. Astfel, peştele prins de

cormoran este luat de pescar.

În Moldova se întâlnesc 2

specii de cormorani: Cormoranul

mare ( Phalacrocorax carbo) şi

Cormoranul mic ( Phalacrocorax


42/138

12

pygmaeus). Cormoranul mare cântăreşte aproximativ 3 kg. Culoarea este

neagră-metalică. În perioada de reproducere de cap apar pene albe.

Maturitatea sexuală este atinsă în al treilea an de viaţă. Coloniile suntmixte, fiind formate atât din păsări adulte cât şi tinere. Cuiburile sunt

amenajate pe copaci, de care se folosesc mai mulţi ani la rând. Depun până

la cinci ouă. Clocitul durează 24 zile. Puii părăsesc cuibul după 7

săptămâni. Se hrănesc exclusiv cu peşti.

Cormoranul mic cântăreşte 800 g. Se deosebeşte de cel mare prin

culoarea abdomenului, care este mai pestriţă. Biologia este asemănătoare

cu ce a cormoranului mare. Deseori în colonii se întâlnesc concomitent

ambele specii.

Familia 3. Fregatele (Fregatidae )

Fregatele sunt păsări de talie

mare, cu o masă a corpului de 1,3-

1,8 kg. Anvergura aripilor atinge 2

m, coada este bifurcată. Coloraţia

este neagră cu luciu metalic. Pieptul

şi parţial gâtul pe partea ventrală sun

albe sau roz. Fregatele sunt

zburătoare excelente, deseori planând la o înălţime mare. Periodic

efectuează picaje rapide pentru dobândirea hranei. În procesul de

dobândire a hranei, deseori, purced la ”piraterie” atacând alte păsări

(pelicani, pescăruşi, cormorani) ce se întorc de la pescuit. Se nutresc şi cu


43/138

13

peşti pe care îi prind din zbor deasupra valurilor. Ca reprezentant poate fi

menţionat Fregata mică ( Fregata minor ), care populează regiunile

tropicale ale oceanului Pacific şi Atlantic.

Ciconifomele sunt păsări de baltă: trăiesc pe lângă bazinele

acvatice. Cu toate acestea, ciconiformele nu pot înota sau plonja.

Picioarele şi degetele sunt lungi, lipsite de membrana interdigitală. Gâtul şi

ciocul, la fel sunt lungi. Toate acestea sunt adaptări morfofiziologice

pentru viaţa acvatică de baltă. Având picioarele lungi, păsările pot intra în

apă la o adâncime de 30-40 cm, iar ciocul lung le permite să prindă hrana

nu numai de la suprafaţă, dar şi din apă sau mâl. Picioarele lungi se

datorează alungirii şi concreşterii oaselor tarsului şi metatarsului. Coadaacestor păsări este scurtă şi rotunjită. Ciconiformele sunt răspândite pe

toate continentele cu excepţia Antartidei.

Ordinul cuprinde multe specii, genuri şi familii. În cadrul acestei

lucrări vor fi analizate doar 3 familii: Ciconidele (Ciconidae), Stârcii

( Ardeidae) şi Ibişii (Threskiornithidae).

Familia Ciconide (Ciconidae ).

Din această familie fac parte cele mai mari păsări ale ordinului,

cum ar fi Cocostârcul alb (Ciconia ciconia), care este şi una din cele mai

larg răspândite şi populare păsări. De numele lui sunt legate multe

ORDINUL CICONIFORMELE (CICONIIFORMES )


44/138

14

superstiţii şi legende. Drept dovadă celor spuse mai sus, este Cocostârcul

alb cu un strugure de poamă în cioc de pe emblemele şi etichetele sticlelor

de vin şi coniac ale Moldovei. În popor persistă părerea că cocostârcul, încazul în care este ofensat de om, poate provoca incendiul caselor.

Cocostârcul este o pasăre

mare, cu picioarele, ciocul şi gâtul

lungi. În zbor întinde gâtul înainte în

linie dreaptă. Culoarea penajului este

albă, vârfurile aripilor – negre. Ciocul

şi picioarele sunt roşii.

Cocostârcul iernează în Africa. La noi soseşte la sfârşitul lunii

martie. Masculii sosesc mai înainte, apoi femelele, care sunt de talie mai

mică. Devin maturi în al treilea an. Fac cuiburile pe acoperişul caselor, pe

copaci, pe stâlpi de telegraf. Cu toate că pot cuibări şi în locuri retrase,departe de locuinţele omului, totuşi, sunt păsări sinantrope, preferând

vecinătatea omului. Cuibăresc în acelaşi cuib mai mulţi ani la rând. Cuibul

nou este construit în 8-10 zile. Cuiburile sunt mari, deseori depăşind 1 m în

diametru. Uneori alături de primul cuib este construit şi al doilea care

serveşte pentru somn şi odihnă.

În pontă sunt de la un singur ou până la 4-5, mai rar 7. Coloraţia

ouălor este albă. Intervalul între depunerea ouălor este de 2-3 zile. Clocitul

ouălor încep după al doilea ou. Clocesc ambii părinţi, timp de 34 zile. Puii

se nasc neputincioşi, acoperiţi cu puf. Timp de 50-60 zile sunt hrăniţi de

părinţi. În raţia alimentară intră peşti, amfibieni, şopârle, rozătoare mici.


45/138

15

Toamna (septembrie-octombrie) se adună în stoluri şi î-şi iau

zborul spre Africa. De regulă, în traseele alese, cocostârcii ocolesc mările.

Pe teritoriul Republicii Moldova situaţia ecologică variază esenţialde la o zonă la alta. Astfel, în dependenţă de zonă, efectivul numeric al

cocostârcului variază esenţial. În unele

locuri cocostârcul a dispărut complect iar în

alte numărul lor creşte. Este o specie ce

necesită să fie ocrotită.

O altă specie întâlnită, cu părere de

rău rar, pe teritoriul Republicii Moldova

este Cocostârcul negru (C. nigra). Este

puţin mai mic decât cel alb. Pentru cuibărit

preferă pădurile, pentru dobândirea hranei –

bălţi şi locuri mlăştinoase. Cuibăresc în locuri retrase, departe deconstrucţiile omeneşti. La fel ca şi cocostârcul alb, este o pasăre

monogamă. Ponta conţine 4-5, mai rar 6 ouă. Clocesc ambii părinţi timp de

o lună. La eclozare puii sunt neputincioşi şi numai abia peste 40 zile se pot

ţinea pe picioare. Zboară din cuib peste 65 zile. În raţia alimentară intră

nevertebrate, peşti, amfibieni, reptile, etc. Deoarece cuiburile sunt situate

în locuri retrase, părinţii sunt nevoiţi să parcurgă în zbor distanţe destul de

mari (10-12 km) până la bazinele acvatice. Migrează spre sud toamna

târziu. Efectivul numeric al Cocostârcului negru este permanentă scădere,

din care cauză sunt introduşi în Cartea Roşie. Reducerea efectivului

numeric este legat şi de micşorarea numărului de sectoare retrase necesare

pentru cuibărit.


46/138

16

Familia Stârcii (Ardeidae )

Din această familie fac parte păsări de talie mare, mijlocie şi micăcu ciocul drept, conic, aplatizat lateral. În zbor stârcii ţin gâtul încovoiat în

formă de litera “S”. Majoritatea sunt păsări diurne. Unele sunt active mai

mult în amur sau noaptea.

Destul de obişnuiţi şi larg

răspândiţi la noi în ţară sunt Stârcul

cenuşiu ( Ardea cinerea) şi Stârcul

purpuriu ( A. purpurea). Masa

corpului atinge aproximativ 1,5-2

kg. La Stârcul cenuşiu culoarea este

predominant sură, la Stârcul

purpuriu – brună cu nuanţe roşcate. Trăiesc în colonii mici, în apropierea bazinelor acvatice. Deseori se întâlnesc în gospodăriile piscicole, unde

hrănindu-se cu peşte aduc daune considerabile. În colonii se întâlnesc

ambele specii Cuibăresc împreună pe copaci. La construirea cuibului care

are formă conică participă ambii parteneri.

Cu intervalul de 2 zile femela depune 4-6

ouă de coloare verzuie-albastră. Clocitul începe

imediat după depunerea primului ou. Clocitul

durează 26-27 zile. Puii se nasc neputincioşi,

ridicându-se pe picioare după aproximativ 16 zile.

Uneori cad din cuibar, devenind victima

animalelor răpitoare. În căutarea hranei stârcii


47/138

17

migrează dintr-un loc în altul. Se hrănesc cu amfibii, şopârle, şerpi, peşti,

insecte. Stârcii, hrănindu-se cu peşti infestaţi cu viermi plaţi şi servind în

calitate de gazde intermediare contribuie la răspândirea acestora dintr-un bazin acvatic în altul.

Altă specie din această

familie aste Egreta albă mare

( Egretta alba). Este de o culoare

albă. Greutatea corpului este de

aproximativ 1,5 kg. Ciocul drept de o culoare

galbenă. Se hrănesc cu amfibii, şopârle, şerpi,

peşti, insecte.

Un interes deosebit reprezintă Egreta

albă mică ( E. garzetta). Pe ceafă şi gât sunt

prezente pene filiforme alungite. Acestea sunt

renumitele ”egrete”, din care cauză specia a

suferit mult fiind pretutindeni nimicită. În 1898 numai din Venezuela au

fost exportate pene de la aproximativ un milion şi jumătate de păsări. Din

această cauză în unele localităţi egreta a dispărut. În timpul de faţă este

ocrotită prin legislaţie fiind introdusă în Cartea Roşie. Modul de viaţă este

asemănător speciilor descrise anterior. Pe lângă peşti, amfibii şi reptile,

Egreta albă mică se hrăneşte şi cu insecte, din care cauză poate fi

observată în apropierea cirezilor de vite.

Printre păsările de noapte ale acestei familii poate fi menţionat

Stârcul de noapte ( Nycticorax nytcticorax).


48/138

18

Stârcul de noapte se deosebeşte mult de

celelalte specii menţionate atât prin

dimensiunile mai mici cât şi prin culoareacenuşiu - suriu - verzuie. Picioarele, gâtul şi

ciocul sunt mai scurte. La formele mature pe

cap sunt prezente 2-4 pene filiforme albe. Este

activ în amurg şi noaptea. Deseori poate fi auzit

în timpul zborului după sunetele produse: “cva-

cva”.

Duce un mod de viaţă ascuns. În timpul reproducerii formează

colonii. Cuibul este construit pe copacii sau tufarii din apropierea bazinelor

acvatice. Se hrănesc cu peşti,

amfibii, insecte.

Un mod de viaţă deosebit îlare Buhaiul de baltă mare

( Botaurus stellaris). Duce o viaţă

ascunsă, poate fi observat rar, dar

este deseori auzit după sunetele

produse asemănătoare cu cele ale

vitelor cornute mari - “mu-u…”.

Din cauza coloritului pestriţ este greu de observat în stufării. În caz

de pericol ia o poziţie verticală, întinzând tot corpul şi contopindu-se cu

stufărişul. Cântăresc până la 1 kg. Cuibăresc în perechi. Sunt păsări

călătoare. La noi sosesc primăvara devreme. Cuibul îl construiesc în


49/138

19

desişurile de stuf. Depun 3-5, uneori 6-7 ouă. Clocitul durează 25-26 zile.

Peste 2 luni puii pot zbura. Toamna îşi iau zborul spre sud.

Buhaiul de baltă mic( Ixobrychus minutus) are greutatea

de 130-150 g. Culoarea spatelui

este predominant brună, pe burtă –

galben pal sau suriu, ciocul -

galben. Modul de viaţă şi

răspândirea este asemănătoare cu a

Buhaiului de baltă mare.

Familia 3. Ibişii (Threskiornithidae )

Familia este foarte bogată în specii, majoritatea cărora se întâlnescîn Anglia, China şi Japonia. Multe specii în Africa şi Asia se consideră

sfinte, printre care şi Threskiornis aethiopicus de la care a provenit

denumirea familiei. La noi în ţară se întâlnesc 2 specii: Lopătarul ( Platalea

leucorodia) şi Ţigănuşul ( Plegadis falcinellus).

Lopătarul se deosebeşte de celelalte ciconiiforme prin forma plată

a ciocului (de unde a şi provenit denumirea). Este de culoare albă ca

zăpada, de dimensiuni mari, la distanţa poate fi confundat cu egreta albă.

Picioarele sunt negre. Pe cap au un moţ din pene lungi. Cuibăresc

împreună cu alte specii din ciconiforme. Uneori cuibăreşte în desişurile de

stufării. Depune 3-4 ouă albe cu pete brune. Clocitul începe imediat după

depunerea primului ou. Clocirea ouălor durează aproximativ 25 zile. Peste


50/138

20

o lună puii trec la viaţa de sine stătătoare. Se hrănesc cu larve şi insecte

acvatice, crustacee, moluşte, peştişori mici. Pentru a dobândi hrana

lopătarii introduc ciocul în apă şi mişcă capul în diferite direcţii filtrânddiferite organisme. Sunt active ziua, în amurg, mai puţin noaptea. Este

introdus în Cartea Roşie.

A doua specie, Ţigănuşul se întâlneşte numai în delta Nistrului,

Prutului şi Dunării. Se deosebeşte de toate Principala deosebire este

culoarea roşietic - brună şi ciocul lung încovoiat în jos. Trăiesc în colonii,

în locurile mlăştinoase cu tufari şi stuf. Cuibul poate fi situat pe copaci ori

în stuf. Depun 4-5 ouă verzi-albastre. Clocesc ambii părinţi. Durata clocirii

este de 21 zile. Peste 30 zile de la eclozare puii părăsesc cuibul. Se hrănesc

cu insecte, larve, crustacee, broaşte, peştişori. Începutul migraţiilor revine

lunilor septembrie-octombrie.

Corpul acestor păsări este de dimensiunea unei gâşte, însă

picioarele foarte lungi îl înalţă destul de sus faţă de substrat. Gâtul este de

asemenea foarte lung şi încovoiat, ciocul curbat. Reprezentantul principal

este Flamingul roz ( Phoenicopterus roseus). Se întâlneşte în delta râului

Volga (Marea Caspică), în Spania, Franţa, Africa, India. În Africa deseori

formează colonii enorme, populând lacurile cu apă caustică (picioarele

sunt acoperite cu epiteliu cheratinizat). Pentru nutriţie zboară spre lacurile

cu apă dulce obişnuită, după ce se întorc din nou în lacurile cu apa

ORDINUL 5. FENICOPTERIFOMELE SAU FLAMINGII

(PHOENICOPTERIFORMES )


51/138

21

caustică. Pe insulele Caribe locuieşte Flamingul roşu ( Ph. ruber ), care este

tot atât de frumos, ca şi cel roz. În timpul reproducerii formează colonii. În

pontă sunt 1-2 ouă. Puii se nasc acoperiţi cu puf. Peste câteva zile părăsesccuibul. Pot zbura peste 60-70 zile. Se hrănesc cu crustacee, moluşte,

viermi, alge.

Din acest ordin fac parte gâştele, raţele şi lebedele. Ordinul

cuprinde păsări mari, mijlocii şi mici. Duc o viaţă acvatică. Au corpul

îndesat, acoperit cu pene şi puf. Culoarea penajului este variată, deseori se

observă dimorfismul sexual. Picioarele au membrană înotătoare

interdigitală, ciocul este plat, pe margine înzestrat cu dinţişori

cartilaginoşi. Aripile sunt ascuţite, coada – scurtă. Zborul este rapid, produc zgomot. Plutesc bine pe apă, unele se cufundă, altele plonjează

până la 40 m. Cele ce nu plonjează au gâtul lung, care este introdus în apă

în căutarea hranei.

Aceste păsări populează bazinele acvatice sărate şi cu apă dulce.

Majoritatea-s păsări călătoare. Cuibăresc mai ales în emisfera nordică.

Anseriformele sunt păsări nidifuge. Puii peste câteva ore de la naştere pot

fugi, pluti şi a se cufunda în apă. Se hrănesc cu plante.

Anseriformele sunt păsări de mare importanţă economică.

Majoritatea sunt vânate. Multe au fost domestice (gâştele şi raţele).

Ordinul se împarte în 2 familii: Palamedeelor ( Anhimidae) şi Raţelor

ORDINUL 6. ANSERIFORMELE (ANSERIFORMES )


52/138

22

( Anatidae). Unii autori consideră gâştele, lebedele şi raţele ca familii

independente: Anseridae, Cygnidae şi Anatidae.

Familia 1. Palamedeele (Anhimidae )

Din această familie fac parte păsări mari, greoaie, cu unele

caractere morfologice deosebite: picioarele sunt lungi şi n-au membrană

înotătoare. Corpul este acoperit cu puf şi pene moi. Ciocul este scurt şi

asemănător cu cel al găinilor. Pe maxilare lipsesc dinţişorii. Scheletul este

pneumatic. Zboară uşor.

Palamideele sunt răspândite în zona tropicală şi subtropicală a

Americii de Sud. Populează lacurile cu stufăriş. Nu plutesc şi nici nu

plonjează. Intră în apă atât cât le permite lungimea picioarelor. Sunt păsări

coloniale. Perioada de reproducere durează din iunie până în septembrie-octombrie. Depun aproximativ 6 ouă. Clocitul durează 44 zile. Peste

câteva zile puii părăsesc cuibul.

Familia 2. Lebedele (Cygnidae )

Una dintre cele mai mari este Lebăda cântătoare (Cygnus cygnus)care atinge în greutate 7-10 kg. Este o pasăre frumoasă şi elegantă. Are

gâtul lung, capul mic, ciocul drept şi rotunjit la capăt. Penajul este des cu

mult puf. În timpul înotului gâtul este ţinut drept, capul îndreptat înainte.

Aripile sunt strâns lipite de corp. Spinarea în profil este curbată. De pe apă

îşi ia zborul greoi, alergând mult bătând din aripi. Zboară cu gâtul întins.

Mişcările batante ale aripilor sunt rare, dar cu un zgomot specific. Pe


53/138

23

pământ se deplasează greoi. Este destul de atentă, se ţine la mare distanţă,

în locurile deschise. În caz de pericol îşi protejează descendenţa cu mult

curaj.Dimorfismul sexual nu se observă (culoarea ambelor sexe este

albă). Ciocul este galben oranj, picioarele – negre. Preferă bazinele mari,

cu stufării dese pe maluri. Astfel de locuri sunt delta Dunării, delta

Nistrului, lacurile Ialpug, Sasâc, Manta. Maturitatea sexuală o ating în al 4-

lea an. Sunt păsări monogame (perechile se formează pentru toată viaţa).

Cuibarele le fac în stufării la mari distanţe unul de altul. Lebedele

cântătoare sunt teritoriale (deseori între perechi au loc confruntări pentru

teritoriu). Femela depune 4-6 ouă mari de culoare albă. La clocit participă

numai femela. Masculul păzeşte teritoriul. Clocitul durează 35-40 zile. Puii

sunt nidifugi.

Lebăda cucuiată (Cygnus olor ) este ceva mai mare decât ceacântătoare (8-13 kg.) Spre deosebire de Cygnus cygnus, în timpul înotului

ţine gâtul încovoiat în formă de litera “S”, capul şi ciocul sunt îndreptate în

jos, spre apă. Produce un sunet şuierător, După modul de viaţă şi biologie,

are mult comun cu Lebăda cântătoare.

Lebăda neagră (Cygnus atratus) este răspândită mai mult în

Australia. Uşor se adaptează la condiţiile antropogene. Poate fi

domesticită. Este o specie decorativă, des întâlnită în parcurile europene.

Este de culoare neagră, numai remigele sunt albe, coada este

scurtă, gâtul lung şi un cap mic. Înoată graţios, dar şi mai elegant arată în

timpul zborului, când penele albe ale aripilor se evidenţiază clar pe fonul

celor negre.


54/138

24

Familia 3. Gâştele (Anseridae)

Cuprinde păsări mari, adaptate la modul acvatic de viaţă. Înoată bine în apă, dar nu plonjează. Degetele picioarelor sunt dotate cu

membrană înotătoare.

Reprezentantul tipic al familiei este Gâsca sură ( Anser anser ) –

strămoşul gâştelor noastre domestice. Strămoşul gâştelor chineze, la care

ciocul este negru, se consideră specia Anser cygnoides.

Gâsca sură este o pasăre mare – cântăreşte 4-6 kg. Corpul ei este

îndesat, acoperit cu puf şi pene bine dezvoltate, gâtul e comparativ lung,

capul – mic, ciocul plat înzestrat cu dinţişori pe margine. Pe uscat se ţine

bine pe picioare şi aleargă repede. Pluteşte excelent pe apă. Gâştele sunt

păsări puternice şi viteze. Masculul, în caz de atac, se apară cu vitejie de

câinii-vânători. Zborul este rapid cu toate că din aripi bat rar.După culoare seamănă cu gâştele domestice: spinarea este sură-

cafenie, trecând în cenuşiu. Penele subcodale sunt albe, ciocul este puţin

roz, picioarele – roşietice. Femela este mai mică decât masculul.

Gâsca sură este pasăre călătoare. Iernează în Africa, India, Iran.

Primăvara devreme (aprilie) soseşte la noi şi trecând în zbor ajunge la

nord, în tundră. Colonii nu prea mari rămân şi la noi în delta Nistrului,

Prutului şi Dunării. Preferă locurile din sudul Basarabiei, lagunele sărate

ale Mării Negre, în deosebi lacul Sasâc. În timpul zborului transcontinental

se aranjează în formă de unghi.

În locurile de reproducere are loc împerecherea. Cuibarul îl

construieşte femela, depune 4-10 ouă, cloceşte numai femela, masculul


55/138

25

păzeşte teritoriul. Durata clocitului este de 28 zile. Puii pot părăsi cuibarul

peste câteva ore: însoţesc mama care pluteşte pe apă. Cresc repede: în două

luni ating dimensiunile părinţilor. În căutarea hranei stolurile de gâştezboară de la un bazin la altul. După caracterul nutriţiei gâştele sunt

erbivore. Se hrănesc cu lăstarii plantelor acvatice şi cu iarba din jurul

bazinelor, uneori pasc culturile cerealiere.

Altă specie este Ancer fabalis, cântăreşte 2,7-4,5 kg. După modul

de viaţă este mai terestră decât gâsca sură. Se deplasează destul de bine pe

uscat. Pe apă se ţine bine şi înoată uşor. Este mai întunecată la culoare,

ciocul este negru. Populează bazinele acvatice din zonele silvice.

Din această familie mai fac parte şi speciile A. albifrons, A.

cygnoides, A. Canadicus. Biologia speciilor menţionate este asemănătoare

cu a gâştei sure. Pot fi menţionate şi gâştele de talie mai mică, cum ar fi

Branta ruficolis, B. leucopsis, B. canadensis şi altele.

Familia 4. Raţele (Anatidae )

Cuprinde păsări de talie mijlocie şi mică, la care picioarele sunt

mici, acoperite cu scuturi cornificate. Gâtul este scurt, capul mic. Culoarea

este variată. La multe specii pe aripi se află nişte pene colorate ce formează

aşa numita “oglinjoară”. Dimorfismul sexual este bine pronunţat. Masculul

este mai mare şi mai colorat.

Reprezentantul principal este Raţa obişnuită ( Anas platyrhynchos)

– strămoşul raţelor domestice. Raţa sălbatică cântăreşte aproximativ 1 – 2

kg, bine înoată, dar nu plonjează. Fiind rănită sau urmărită se cufundă şi


56/138

26

plonjează la distanţe relativ mari (până la zeci de metri). Pe pământ se

mişcă greoi. Zboară repede, dând des din aripi, produce un sunet şuierător

de pe apă îşi i-au uşor zborul.Masculul are o culoare variată, capul şi gâtul sunt albastre –

verzui, pe gât au un inel alb, partea dorsală – cafeine, penele caudale –

negre, guşa neagră-cafenie, abdomenul este sur pestriţ. Câteva pene

caudale sunt răsucite. Pe aripi au oglinjoară albastră-violetă. Femela are

culoare mai modestă; cafenie-surie cu pete mărunte. Oglinjoara are aceiaşi

culoarea asemeni masculului. Populează cele mai diferite bazine, cu locuri

retrase.

Este pasăre călătoare: iernează în regiunile calde ale Europei, Asiei

şi Africii. În regiunile noastre soseşte primăvara devreme. La momentul

sosirii perechile sunt deja formate. În unele cazuri în stolurile migratoare

se află mai mulţi masculi. În acest caz, în perioada de reproducere, întremasculi au loc confruntări pentru cucerirea femelelor. Sunt cunoscute

cazuri când masculii se încrucişau cu alte specii de raţe.

Jocurile nupţiale sunt o parte indespensabilă în procesul de

reproducere. Masculul cufundă capul în apă, scoţându-l repede, apoi se

ridică pe membrele posterioare ţinând corpul vertical şi bătând din aripi

sau se culcă pe apă întinzând gâtul înainte. Aceste mişcări sunt însoţite de

sunete stridente speciale. Locul pentru cuib, cât şi construirea acestuia este

efectuat de ambii parteneri. Pentru amenajarea cuibului sunt alese locuri

retrase. Uneori sunt folosite cuiburile stârcilor sau egretelor.

Cuibul este aşternut cu puf. Ouăle depuse se află în puf. Numărul

ouălor variază de la 6 la 16. Clocitul durează 26 zile şi este efectuat numai


57/138

27

de femelă. Puii se nasc cu puf. După puţin timp după eclozare puii

părăsesc cuibul urmându-şi părinţii. Cresc repede, astfel încât peste două

luni ating masa corpului de aproximativ 1 kg. Se hrănesc atât cu plante, câtşi cu animale acvatice.

Raţa sălbatică reprezintă obiectul de bază al vânatului în toate

localităţile.

Din această familie mai fac parte: Raţa pitică ( Anas creca), Raţa

fluierătoare ( Anas penelope), Raţa cârâitoare ( Anas querquedula), Raţa

pestriţă ( Anas strepera), Raţa-suliţar ( Anas acuta), Raţa de vizuină

(Tadorna tadorna), ş.a.

Un număr mare de specii fac parte şi din raţele cufundătoare.

Specific acestui grup este capacitatea acestora de a plonja şi de a parcurge

sub apă distanţe considerabile. Acestea sunt: Raţa cioc-roşu ( Netta rufina),

Raţa cap-roşu ( Aythya ferina), Raţa cu ochi albi ( Aythya nyroca) ş.a.

Ordinul cuprinde păsări de talie mare şi mijlocie. Toţi

reprezentanţii ce caracterizează prin prezenţa unui cioc puternic şi

încovoiat în forma de cârlig. La baza ciocului, în locul de deschidere a

orificiilor nazale este acoperit de o peliculă de nuanţe gălbui. Degetele

membrelor posterioare sunt puternice şi înzestrate cu gheare ascuţite. Pe

partea inferioară au nişte pernuţe care la ajută la capturarea şi menţinerea

prăzii. Ochii sunt bine dezvoltaţi, adaptaţi la focalizarea dublă a imaginii.

Astfel pasările pot percepe imagini clare de la distanţe mari.

ORDINUL 7. FALCONIFORMELE SAU PĂSĂRILE RĂPITOARE

(FALCONIFORMES )


58/138

28

Dimorfismul sexual este slab pronunţat în coloraţie. Sexele se

deosebesc numai după mărime masculii fiind mai mici decât femelele. Au

o răspândire largă pe globul pământesc. Longevitatea diferitor speciivariază între 5-15, 15-25, 25-50 sau chiar până la 70 ani. Sunt păsări

monogame. Se reproduc o dată în an sau odată la doi ani. Cuibul este

construit în vârful copacilor. Deseori sunt folosite cuiburile altor păsări.

Acelaşi cuib este folosit mai mulţi ani la rând. În pontă sunt 1-2 ouă.

Perioada de clocire este în dependenţă de specie, durând 1-2 luni. Puii

ecluzează fiind acoperiţi c

suport de curs zoologia vertebratelor_carte aves

Documents