Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

„Învăţătura este frumuseţea cea mai aleasă a omului, avere ascunsă şi tăinuită; învăţătura procură plăceri; ea dă glorie şi bucurie; învăţătura este învăţătorul învăţătorilor; învăţătura este prietenul celui care pleacă în ţară străină; învăţătura este divinitatea supremă; învăţătura este onorată de regi, nu averea”

Bhastshari

2

Eco-Şcoala Nr. 11 „Mihai Eminescu” Piteşti, str. Tineretului, nr.4

Director: prof. Ionel Ţuţă

Director adj.: prof. Corina Arghira

Colectivul de redacţie:

Coordonator: Prof. Lavinia Elena Orăşanu

Andra Tănase, Georgiana Ştefan, Cristiana Iordache – clasa a VI-a D

Andrei Glămeanu, Alexandra Ionescu, Adina Petriu – clasa a VII-a D

Teodora Ghiţă, Maria Magereanu – clasa a VIII-a D

Prof. Corina Arghira, prof. Sebastian Florescu

Procesare computerizată: Prof. Lavinia Elena Orăşanu

ISSN 2068 – 147X

CHIMIE

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

3

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

“Aurul din Roşia Montana” (pag. 14)

“Un miracol din mucegai” (pag. 6)

GEOGRAFIE

“Ce ştim despre găurile negre? ” (pag. 8)

“Cât vor mai rezista coralii?” (pag. 10)

“Curiozităţi din lumea plantelor” (pag. 11)

“Amblyornis inornata - pasărea grădinar” (pag. 12)

ECOLOGIE

De-ale noastre

“Schimb de experienţă în Serbia” (pag 26)

ASTRONOMIE

Aşa cum subliniam şi în numărul anterior al revistei

noastre, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a declarat

anul 2010 ca fiind „Anul Internaţional al Biodiversităţii”.

Biodiversitatea este o noţiune recentă, care datează din

1992. Acest termen reprezintă toate formele de viaţă de pe

planetă (floră, faună, medii naturale, specia umană). Con-

servarea biodiversităţii înseamnă păstrarea speciilor, a eco-

sistemelor şi a tot ce este legat de specia umană – toate

acestea ducând la o utilizare durabilă a resurselor. De

aceea, şi în acest număr al revistei noastre dorim să vă

punem la dispoziţie articole despre diferitele specii de

plante şi de animale pe cale de dispariţie, inclusiv despre

măsurile care trebuie luate pentru a proteja mediul.

Revista noastră doreşte să vă aducă cele mai noi informaţii ştiinţifice, astfel vom prezenta în acest

număr materialul numit grafen, cel pentru studiul căruia, cercetători ai Universităţii Manchester au primit

Premiul Nobel pentru fizică în acest an.

CLUBUL ELEVILOR ISTEŢI

BIOLOGIE

FIZICĂ “GRAFENUL – material al viitorului ” (pag. 4)

MATEMATICĂ “Pitagora” (pag. 18)

“Probleme propuse” (pag. 22)

“Am vizitat…m-a impresionat” (pag. 25)

“Evenimente ECO” (pag. 16)

CHIMIE

4

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

Cercetătorii Andre Geim (Olanda) şi Konstantin Novoselov (Marea Britanie/ Rusia) de la

Universitatea Manchester din Marea Britanie au fost recompensaţi, în octombrie, cu premiul Nobel pentru

fizică pe anul 2010, pentru "lucrările lor revoluţionare asupra grafenului", a anunţat comitetul Nobel.

Grafenul este varianta bidimensională a grafitului şi este format dintr-un aranjament planar de atomi de

carbon dispuşi într-o reţea hexagonală. Grafenul a fost descoperit în 2004, prin exfolierea grafitului şi are o

serie de proprietăţi deosebite, care îi conferă un potenţial extraordinar, atât pentru fizica teoretică

fundamentală, cât şi pentru realizarea practică a unor noi aplicaţii.

Grafenul este o formă alotropică a carbonului, cu grosimea unui atom de carbon, aflaţi în

hibridizarea sp2 (în formă de fagure). Termenul grafen a fost inventat ca o combinaţie dintre cuvântul

grafit şi sufixul-enă de Hanns-Peter Boehm. Lungimea legăturii carbon-carbon în grafen este de

aproximativ 0.142 nanometri. Distanţa interplanară dintre foiţele de grafen este de 0,335 nm, ceea ce

înseamnă că un teanc de 3 milioane de foi ar avea grosime de un milimetru. Grafenul este elementul

structural de bază a unor compuşi alotropici ai carbonului, cum ar fi: grafitul, nanotuburile de carbon şi

fulerenele. Acesta poate fi, de asemenea, considerat ca o moleculă aromatică infinit de mare.

O definiţie dată într-un studiu recent se enunţă

astfel: grafenul reprezintă un monostrat de atomi

de carbon, bine legaţi într-o structură

bidimensională (2D), de forma unui fagure de

miere, şi poate fi considerat un bloc de bază

pentru toate celelalte materiale grafitice. Acesta

poate fi combinat în structuri 0D – fulerene,

laminate în nanotuburi –1D sau stivuite în

structuri –3D, grafit”. În acest sens, grafenul a fost

menţionată ca o alternanţă infinită (nu doar inel de

carbon din şase membri) de hidrocarburi

aromatice policiclice (PAH). Cea mai mare

moleculă izolată din acest tip constă din 222 de

atomi şi are de 10 inele de benzen deasupra.

Figura 1. Molecule de fullerene cu 60 atomi de C,

nanotuburi de carbon şi grafitul, toate se pot

forma din structura de fagure a grafenului.

1. DESCOPERIRE ŞI OBŢINERE

În esenţă, grafenul este un plan izolat atomic de

grafit. Din această perspectivă, grafenul a fost cunoscut de la inventarea de cristalografiei cu raze X.

Planele de grafen au putut fi mai bine separate în compuşi cu grafit intercalat. În 2004, fizicienii de la

Universitatea din Manchester şi Institutul pentru Tehnologie Microelectronică, Chernogolovka, Rusia, au

izolat planele de grafen prin utilizarea de bandă scotch. Ei au măsurat de asemenea, proprietăţile

electronice ale mostrelor obţinute şi au pus în evidenţă proprietăţile lor deosebite. În 2005, acelaşi

Manchester Geim grup, împreună cu grupul Philip Kim de la Universitatea Columbia au demonstrat că

cvasiparticulele din grafen sunt fermioni, cu masă neglijabilă. Aceste descoperiri au dus la o explozie de

interes pentru grafen. De atunci, sute de cercetători au început studierea grafenului, începând cu o căutare

extinsă pentru lucrări anterioare respective.

În prezent, este bine cunoscut faptul că fragmente mici de foi grafen sunt produse (împreună cu alte

resturi) ori de câte ori de o bucată de grafit este şlefuită, cum ar fi atunci când se foloseşte un creion. În

2008 grafenul produs prin exfoliere a fost unul din materialele cele mai scumpe de pe Pământ, un eşantion

5

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

cu suprafaţa egală cu secţiunea transversală a unui fir de păr uman costă mai

mult de 1.000$ (aproximativ 100 milioane dolari / cm2). De atunci,

procedurile de exfoliere au fost dezvoltate, şi acum companiile vând grafen

în cantităţi de ordinul tonelor.

2. PROPRIETĂŢI Structura atomică a grafenului, cu un singur strat, a fost studiată prin

microscopie electronică de transmisie (TEM), pe foi de grafen suspendate

între barele unei grile metalice Difracţia razelor X a confirmat forma de

fagure a grafenului, de asemenea, a arătat existenţa unor „valuri” pe foaie, cu amplitudinea de aproximativ

un nanometru. Aceste valuri pot fi intrinseci ca urmare a instabilităţii cristalelor bidimensionale, sau

extrinseci, datorate impurităţilor omniprezente văzute în toate imaginile TEM. Imagini ale atomilor din

grafen pe substraturi SiO2 au fost obţinute prin microscopie tunel. Grafenul diferă de cele mai multe

materiale convenţionale tridimensionale. Grafenul pur este un semi-metal sau semiconductor. Datorită

proprietăţii sale bidimensionale, este posibilă apariţia în grafen fracţionarea sarcinii electrice. Acesta poate

fi, prin urmare, un material potrivit pentru construirea de calculatoare cuantice utilizând circuite anionice.

Proprietăţile electronice unice a grafenului produc o opacitate neaşteptat de mare pentru un

monostrat atomic, absoarbe πα ≈ 2,3% din lumina albă, unde α este constanta structurii fine. Aceasta este o

consecinţă a energiei neobişnuit de scăzută a structurii electronice în grafen monostrat. Acest lucru a fost

confirmat experimental, dar măsurările nu sunt suficient de precise pentru a îmbunătăţi determinarea

constante structurii fine. Cuprul la temperatura camerei are conductivitatea termică de 401 W/m×K, deci

grafenul este de 10 ori mai bun conductor decât cuprul.

Grafenul pare a fi una dintre cele mai rezistente materiale testate vreodată. Măsurătorile au arătat că

grafenul are o rezistenţă la rupere de 200 de ori mai mare decât oţelul. Procesul de separare din grafit va

necesita o dezvoltare tehnologică pentru a fi economic rentabilă pentru a fi utilizată în procesele

industriale.

3. APLICAŢII

Grafenul este un senzor excelent datorită structurii sale 2D. Faptul că întregul volum din jurul său

este expus, îl face foarte eficient pentru detectarea moleculelor adsorbite. Deşi acest efect se produce şi în

alte materiale, datorită conductivităţii electrice de înalte a grafenulului face această schimbare în rezistenţă

detectabilă.

Panglicile din grafen sunt straturi tăiate într-un model special, pentru a da anumite proprietăţi

electrice. În funcţie de modul în care marginile libere sunt configurate, acestea pot fi într-o configuraţie zig

-zag sau fotoliu.. Structura lor 2D, de înaltă conductivitate electrică şi termică, şi zgomot redus, a arătat că

nanopanglicile pot fi o posibilă alternativă a cuprului pentru interconectarea circuitelor integrate. Datorită

calităţii sale electronice deosebite, grafenul a atras, de asemenea, interesul pentru tehnologi, care văd o

posibilitate de a construi tranzistori balistici. Conductivitate electrică mare şi transparenţa optică ridicată a

grafenului fac din el un posibil material pentru fabricarea de electrozi transparenţi, necesari în aplicaţii,

cum ar fi touchscreen, ecranele cu cristale lichide, celule fotovoltaice organice, şi diode organice

emiţătoare de lumină. În special, rezistenţa mecanică şi flexibilitatea grafenului îl fac mai avantajos în

comparaţie cu oxid indiu-staniu, care este fragil; peliculele din grafen pot fi depuse în soluţie pe zone

întinse. Se crede că grafenul ar putea fi folosit pentru a produce supracondensatori cu o densitate mai mare

de stocare a energiei decât este în prezent.

Academia Chineză de Ştiinţe a constatat că foile de oxid de grafen sunt foarte eficiente în uciderea

bacteriilor, cum ar fi Escherichia Coli. Acest lucru înseamnă că materialul ar putea fi util în aplicaţii cum ar

fi produsele de igienă sau de ambalare, care va ajuta la menţinerea alimente proaspete pentru mai mult

timp. Oamenii de ştiinţă consideră că grafenul va juca un rol major în electronică şi în alte industrii ale

viitorului.

Rădulescu Andreea Luminiţa – clasa a VIII-a A

6

Cuvântul despre care vă propun să vorbim era cunoscut de

multă vreme medicilor şi microbiologilor şi era menţionat în anumite

cărţi. Dar până nu demult el nu însemna absolut nimic pentru cineva

care nu avea de a face cu biologia sau medicina. Astăzi însă îl ştie

toată lumea. Cuvântul este „antibiotic”.

Dar înainte ca un om oarecare să cunoască cuvântul

„antibiotic”, el a învăţat cuvântul „microb”. Este stabilit că un număr

de boli ca: pneumonia, meningita, dizenteria, tifosul, tuberculoza şi

altele se datorează microorganismelor. Antibioticele au fost

necesare pentru a lupta cu aceste microorganisme.

Acţiunea curativă a unor anumite mucegaiuri a fost cunoscută

încă din Evul Mediu. Adevărul este că ideile esculapilor medievali

erau destul de ciudate. De exemplu, se credea că singurul tip de mucegai care ajută la vindecarea bolilor

este cel luat de pe craniul oamenilor spânzuraţi sau executaţi pentru crimă.

Dar aceasta nu are o semnificaţie deosebită. Importantă este izolarea de către chimistul englez

Alexander Fleming a principiului activ dintr-o specie de mucegaiuri (ciuperci) pe care le studia. De aici a

provenit penicilina, primul antibiotic. În septembrie 1928, Fleming, înaintea unei vacanţe cu familia, s-a

hotărât să cultive stafilococi pentru a-i studia la întoarcere. S-a întâmplat să aleagă bacteria susceptibilă

pentru penicilină.

Când Fleming a deschis un container pentru a introduce stafilococi, spori

de la mucegaiul de Penicillium notatum, dintr-un alt laborator, au pătruns

în recipient. Preocupat de vacanţă, Fleming a uitat containerul pe băncuţa

laboratorului. Mucegaiul a crescut şi a secretat penicilina, împiedicând

creşterea stafilococilor şi lăsând mucegaiul de Penicillium izolat de micile

colonii de bacterii din interior. La întoarcere, Fleming a realizat imediat ce

s-a întâmplat si a încercat să producă penicilină pură, dar n-a reuşit. Totuşi

peste câţiva ani a renunţat să-l mai studieze. Penicilina a fost uitată până

către al doilea război mondial, când savanţi de la Oxford University din

Anglia au arătat că aceasta poate preveni infecţiile bactericide la animale

şi oameni şi au dezvoltat o tehnică de producere a penicilinei pure în

masă. În 1945 Fleming şi alţi doi savanţi de la Oxford, Sir Howard Florey

şi Ernst B. Chain, au primit Premiul Nobel în fiziologie. Se pare că în cele

din urmă omul a întrecut natura. Dar acest lucru nu a fost chiar aşa.

Sinteza penicilinei în laborator nu este un lucru simplu; este mult mai uşor

să fie preparată din mucegai.

Dar chimiştii nu s-au lăsat înfricoşaţi. Şi aici au avut un cuvânt de spus, fiind capabili să dea o

dovadă grăitoare. “Productivitatea” penicilinei preparată din mucegai era foarte scăzută, iar oamenii de

ştiinţă s-au hotărât să-i crească eficienţa.

Ei au găsit substanţe care întipărite în aparatul ereditar al microorganismelor le modifică

Alexander Fleming

Cultură de mucegai

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

7

caracterele. Mai mult, aceste noi caractere devin ereditare. Rezultatul a fost o nouă tulpină de ciuperci care

producea mult mai activ penicilina.

Penicilina s-a dovedit a fi o armă excelentă în lupta împotriva microorganismelor patogene:

streptococci, stafilococi etc. Ea a învins chiar Spirochaeta pallid, microbul care produce sifilisul.

Au urmat multe, multe alte descoperiri de acelaşi gen, care au extins numărul antibioticelor la

câteva mii. Sortimentul de antibiotice de astăzi este impresionant

Este foarte important de subliniat faptul că niciun antibiotic nu acţionează asupra virusurilor, de

aceea sunt recomandate strict în infecţiile bacteriene! Deşi unele bacterii şi virusuri pot determina

îmbolnăviri asemănătoare din punct de vedere al simptomelor, felul în care se înmulţesc şi provoacă boala

este total diferit. Cum diferenţiem infecţia virală de cea bacteriană?

Cele mai frecvente afecţiuni din perioada rece a anului (răcelile, rinofaringitele, sinuzitele, otitele,

bronşitele) sunt cauzate de virusuri şi nu de bacterii! Este bine de ştiut

că majoritatea infecţiilor virale, spre deosebire de cele bacteriene, se

ameliorează în câteva zile prin tratament simptomatic (antitermice,

antitusive, antiinflamatorii). De cele mai multe ori ameliorarea

simptomelor produse de infecţia virală coincide cu momentul

administrării de antibiotice, de unde şi impresia greşită că tratamentul

antibiotic este eficient în orice infecţie.

Cea mai sigură metodă de confirmare a unei infecţii bacteriene

este identificarea germenului prin metode de laborator (spre deosebire

de virusuri, bacteriile se dezvoltă uşor în culturi şi sunt mult mai uşor de

identificat). În plus, prin efectuarea antibiogramei se poate determina

sensibilitatea bacteriilor la anumite antibiotice, având astfel posibilitatea

alegerii terapiei adecvate şi cu şansele cele mai mari de vindecare.

Una dintre problemele cele mai importante, dar şi tot mai des

întâlnite în practica medicală, este rezistenţa la tratamentul antibiotic.

Aceasta apare prin selecţia unor tulpini de bacterii foarte rezistente în urma unor terapii inadecvate.

Bacteriile sunt obligate la o intensă luptă pentru a putea supravieţui, iar dacă exisă mai multe tipuri de

bacterii care trăiesc într-un anumit mediu în care sunt prezente şi antibiotice, singurele care supravieţuiesc

sunt cele rezistente la antibioticele respective.

De fapt, prezenţa antibioticelor stimulează rezistenţa bacteriană, la fel cum prezenţa bacteriilor în

organism stimulează imunitatea în încercarea de a le elimina. Astfel, orice tratament antibiotic nejustificat,

cu doze incorecte sau pe o perioadă prea scurtă de timp poate determina apariţia rezistenţei la antibiotice,

cu limitarea ulterioară a capacităţii tratării acestor infecţii cu antibioticele folosite în mod curent şi

impunerea folosirii tot mai frecvente a antibioticelor noi şi mai agresive.

Rezistenţa bacteriană nu este însă singurul risc al utilizării excesive a antibioticelor. În timpul

administrării acestor medicamente pot apărea reacţii adverse care nu sunt de neglijat şi se dovedesc uneori

foarte dificil de tratat, acestea variind de la infecţii micotice şi tulburări gastrointestinale, diaree severă sau

reacţii alergice care pot fi mortale. Tetraciclina, de exemplu, perturbă dezvoltarea dentiţiei definitive la

copii, Amoxicilina (un medicament cu largă utilizare în pediatrie) determină apariţia defectelor de smalţ

dentar iar Penicilinele şi Cefalosporinele pot provoca reacţii alergice grave, uneori chiar mortale (şocul

anafilactic).

Impactul antibioticelor asupra umanităţii este imens - cu bune şi cu rele, ca orice lucru făcut de

mâna omului - dar, una peste alta, scăderea mortalităţii, tratamentul unor boli grave - în trecut fatale sau

invalidante, - se datorează, în proporţie covârşitoare, acestor medicamente.

Ghiţă Teodora Elena - clasa a VIII-a D

Modelul structural

al moleculei de penicilină

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

8

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

O gaură neagră este un obiect astronomic limitat de o

suprafaţă în interiorul căreia câmpul gravitaţional este atât de

puternic, încât nimic nu poate scăpa din interiorul acestei

suprafeţe, cunoscută şi sub denumirea de „orizontul

evenimentului”. Nici măcar radiaţia electromagnetică (de ex.

lumina) nu poate scăpa dintr-o gaură neagră, astfel încât

interiorul unei găuri negre nu este vizibil, de aici provenind şi numele. Gaura neagră are în centrul ei o

regiune cunoscută şi drept „singularitate".

La suprafaţa limită gravitaţia este atât de mare, încât nici o rază (particulă) de lumină din interiorul

găurii nu are energie suficientă pentru a scăpa în afară. La această suprafaţă limită deplasarea gravitaţională

spre roşu este infinit de mare.

Viteza de scăpare gravitaţională este la suprafaţa limită egală cu viteza luminii, aşa încât raza

suprafeţei limită este egală cu raza traiectoriei circulare, numită „raza Schwarzschild”.

Proprietăţi fizice

Cea mai simplă gaură neagră are masă, dar nu are moment cinetic. Aceste găuri negre sunt adesea

denumite găuri negre Schwarzschild, după fizicianul german Karl Schwarzschild, care a descoperit soluţia

ecuaţiilor de câmp ale lui Einstein din 1915. Aceasta a fost prima soluţie exactă în teoria relativităţii

generale din domeniul ecuaţiilor lui Einstein care a fost descoperită, şi în conformitate cu teorema

relativităţii a lui Birkhoff numai soluţia vacuum prezintă o simetrie sferică a spaţiului-timp. Acest lucru

înseamnă că nu există nici o diferenţă observabilă între câmpul gravitaţional al unei astfel de găuri negre şi

oricare alt obiect sferic de masă asemănătoare. Noţiunea populară a unei găuri negre, că "atrage în ea tot"

din ceea ce există în apropierea sa, este prin urmare corectă doar aproape de limita orizontului găurii negre;

mai departe, câmpul gravitaţional extern este identic cu al oricărui alt corp cu masă asemănătoare

În general soluţiile găurilor negre au fost descoperite mai târziu, în secolul 20.

Formarea

Când o stea de aproximativ 20 de ori mai mare ca Soarele îşi

epuizează "combustibilul" intră în colaps nemaiputând să susţină

toate reacţiile ce au loc în interiorul ei. Ea explodează provocând o

explozie de proporţii numită supernovă. Dar miezul stelei rămâne

compact, iar colapsul continuă. Particulele miezului se zdrobesc

una de alta din cauza propriei gravitaţii până când tot ce rămâne

este o gaură neagră.

O explicaţie schematică a unei găuri negre ar fi următoarea:

Se cunoaşte faptul că masa distorsionează spaţiul. Ce vrea să

însemne aceasta? Dacă spaţiul ar fi un plan întins pentru ca Terra

să poată exista în el, distorsionează. În locul unde se află Pământul,

spaţiul nu mai este plan ci curbat, deoarece se produce o adâncitură

cauzată de masa Pământul. O gaură neagră produce o adâncitură

extrem de mare în spaţiu.

9

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

Un exemplu practic ar fi următorul:

Avem un lac. Ne imaginăm că acesta reprezintă spaţiul. Punem câteva sfere în el care plutesc şi care

reprezintă corpurile cereşti. Dacă în lacul respectiv ar apărea un vârtej de apă foarte puternic şi mai ales

adânc, toată apa (care reprezintă spaţiul), şi odată cu el şi sferele (corpurile cereşti) ar fi atrase în acel

vârtej, puterea cu care apa (spaţiul) este atrasă în vârtej este atât de mare încât sferelor le este imposibil să

scape.

Componenţa şi efectele

La marginea unei găuri negre există o "graniţă" invizibilă

numită orizontul evenimentului. Odată depăşită această graniţă nimic

nu poate scăpa din gaura neagră, nici măcar lumina, motiv pentru

care tot ceea ce se întâmplă într-o gaură neagră rămâne invizibil . În

interiorul unei găuri negre, în ciuda aparenţelor, se presupune că este

extrem de luminos, deoarece lumina este şi ea prinsă în gaura neagră.

Materia absorbită de gaura neagră este supusă diverselor efecte fizice

precum şi comprimării. În centrul unei găuri negre se află unul dintre

cele mai misterioase fenomene fizice: singularitatea. Singularitatea este un punct de volum ce tinde spre

zero dar care conţine o masă ce tinde spre infinit. În cazul unei găuri negre, singularitatea este masa unei

întregi stele de minim 20 de ori mai mare ca Soarele nostru, concentrată într-un punct al spaţiului.

Singularitatea are o forţă gravitaţională colosală, ea dând forţa de atracţie a unei găuri negre.

O gaură neagră poate îngloba extrem de multă materie, în ciuda dimensiunilor ei nu tocmai mari,

deoarece ea comprimă materia. Materia atrasă de o gaură neagră nu intra în ea cu o traiectorie dreaptă, ci

rotindu-se în formă de spirală, apropiindu-se din ce în ce mai mult de gaură. În timp ce gaura neagră

absoarbe multă materie din cauza rotirii acesteia în jurul găurii, gaura neagră doar pare neagră din cauza

culorii materiei care, în timp ce se roteşte poate depăşi de zeci de ori mărimea găurii negre. Dar gaura

neagră rămâne în centrul cercului de materie, fiind vizibilă.

O gaură neagră super-masivă este un adevărat "monstru" spaţial. Ea este de milioane de ori mai

mare decât o gaură neagră obişnuită şi poate captura de miliarde de ori mai multă materie decât conţine

Soarele nostru. Aceşti "monştri" pot absorbi galaxii întregi. Majoritatea galaxiilor de mari proporţii (de ex:

Calea Lactee) au în centrul lor o gaura neagră super-masivă.

Concluzii

Cunoaşterea proceselor specifice găurilor negre constituie un mod de abordare a problemelor ce

conduc spre Marea Teorie de Unificare (alături de teoria „string-urilor”), astfel că într-un viitor nu prea

îndepărtat să putem dezvolta teoriile din fizică plecând de la o bază comună, bine fundamentată şi acceptată

de toţi oamenii de ştiinţă. Aceasta teorie a unificării ar conduce la un vis al fizicienilor de a explica toate

fenomenele începând de la microcosmos, până la macrocosmos, în urma unirii tuturor tipurilor de

interacţiuni. De asemenea găurile negre pot fi considerate ca un fel de microscop, ce ar putea permite

observarea structurii cuantice a spaţiului. Prin descoperirea găurilor negre primordiale am putea avea noi

informaţii despre „big bang”.

Un alt argument în favoarea acestei abordări este faptul că şi în cazuri limită valorile unor mărimi

fizice sunt definite (adică se elimină noţiunile de infinit – densitate, energie, sau nule – temperatura,

lungime, timp). Sper ca această lucrare să elimine o parte din neclarităţile avute până la prezentarea ei, să

nu mai fie considerate găurile negre atât de „negre”. De asemenea am urmărit să fac o promovare a acestui

domeniu interesant din astrofizică, „găurile negre”, mai ales că sunt şanse destul de mari de a le pune în

evidenţă în viitorul apropiat, existând bănuiala că aşa ceva ar fi în sistemul Cygnus X-1.

Petriu Adina – clasa a VII-a D Prof. îndrumător Lavinia Orăşanu

10

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

Nume comun pentru membrii unei clase mare de nevertebrate

marine caracterizate printr-un schelet alcătuit dintr-un strat protector din

carbonat de calciu. Acest schelet se mai numeşte şi coral. Coralii sunt clasificaţi în două subclase, bazate pe

diferenţele din simetria axială. O clasă conţine animale coloniale, cu opt tentacule, fiecare având un schelet

intern. Printre ele se găsesc si coralii bici, meduze si coralii roşii obişnuiesc să îl facă să sclipească.

Membrii celorlalte subclase de obicei au şase tentacule, sau multiplu de şase, dar şi culorile diferă. Ele

includ coralii de stâncă sau coralii adevăraţi. O altă clasă din aceeaşi categorie conţine de asemenea forme

de corali care nu sunt clasificaţi în ea.

Coralii adevăraţi secretă carbonat de calciu de la bază formând cupe scheletice de care polipii sunt

ancoraţi şi în care se retrag pentru protecţie. În discul oral la vârf este o deschizătură, mărginită de

tentacule, în formă de pană, şi cili, care este şi gură şi anus. Nematocistele de pe tentacule pot de asemenea

să paralizeze prada.

Câteva grupe de corali trăiesc ca polipi solitari, dar majoritatea trăiesc în colonii. Polipii coloniali

au diametrul între 1 şi 3mm. Ei sunt conectaţi lateral prin tuburi care sunt nişte prelungiri ale cavităţilor

gastrovasculare ale polipilor, şi colonia creşte prin înmulţire asexuată. Polipii vii cresc pe rămăşiţele

predecesorilor săi. Coralii coloniali pot creşte în abisul apelor, dar recifurile se găsesc doar în ape calde,

limpezi şi nepoluate. Ei trăiesc doar până unde pătrunde lumina în apă, deoarece algele, numite

zooxanthellae, care trăiesc în ţesuturile lor au nevoie de lumină pentru fotosinteză, şi coralii nu pot exista

fără aceste alge. Carbonul este trecut de la alge la coral, crescând energia, şi hrana capturată de coral poate

suplini fosforul şi hidrogenul pentru ambele organisme. Dependenţa coralilor de alge variază de la specie la

specie. Coralii scheletici sunt contribuitorii primari la un recif, dar şi alte organisme participă la formarea

lui, ca algele calcaroase, moluşte sau spongieri.

Arhitectura complexă a recifelor de corali din Caraibe este pusă în pericol de schimbările climatice,

ceea ce face ca şi populaţiile de peşti adăpostite aici să fie în pericol, după cum se arată într-un studiu citat

de Reuters. După aproape 500 de studii realizate în perioada 1969-2008, în cadrul cărora au fost ţinute sub

observaţie 200 de recife, s-a demonstrat că cele mai complexe tipuri de corali au dispărut deja din Caraibe.

Coralii lungi de până la un metru sunt locul în care peştii de mici dimensiuni se înmulţesc, iar cei mari

vânează. Aceste specii complexe de corali au fost înlocuite cu exemplare mai simple, care acoperă o

suprafaţă de până la trei sferturi din zona în care se găsesc recife în Caraibe, adică cu o cincime mai mult

decât în 1970.

Cercetătorii de la Lawrence Livermore, Stanford University şi Universitatea California din Santa

Cruz, au folosit datarea cu radiocarbon pentru a determina vârsta lui Gerarda, sau coralul auriu, şi

specimenelor din adâncuri de coral negru, Leiopathes. Cel mai vârstnic coral din cele două specii a trăit

2.740 de ani şi respectiv, 4.270 de ani. La peste 4.000 de ani, coralul negru este cel mai bătrân organism

marin în viaţă. "Potrivit carbonului 14, polipii au doar câţiva ani, sau cel puţin asta e vârsta carbonului din

ei, dar ei au fost înlocuiţi continuu mii de ani, pe acelaşi schelet", a declarat unul dintre cercetători. Studiul

a apărut pe 23 martie 2009 în revista "Proceedings of the National

Academy of Sciences". Cercetările anterioare pe bază de carbon

arătau că acele coloniile de corali aurii din oceanele Atlantic şi

Pacific trăiesc între 1.800 şi 2.740 de ani, dar rezultatele nu au fost

acceptate de toţi biologii.

Vechimea coralului este un strigăt către acţiune în plus, a spus

cercetătorul Tom Guilderson.

Glămeanu Andrei – clasa a VII-a D

11

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

Ştiaţi că ...

... mimoza îşi strânge frunzele la atingere? Dacă şocul este mai mare, se strânge toată planta şi revine la

normal după aproximativ 30 minute.

... florile iubesc muzica ? Cercetătorii au observat că, dacă într-o

seră se pune muzică, plantele cresc mai bine decât în sera în care

nu s-a pus muzică.

....la tropice există un arbore numit arborele cu picioroange.

Rădăcinile acestuia sunt aeriene şi se înfig în solul mâlos, ca

nişte picioare. Dacă şi-ar răspândi seminţele ca orice planta,

acestea nu ar avea şansa să încolţească, datorită fluxului si

refluxului. Aşa că "îşi creşte" embrionii, eliberându-i gata

încolţiţi. În cele 12 ore care există între flux si reflux, noua

plantă are timp să -şi înfigă rădăcinile în mâl.

... feriga anunţă ploaia? Înainte de a ploua ea îşi desface larg frunzele, iar dacă urmează o perioadă

secetoasă, frunzele ei se strâng şi se răsucesc.

... în pădurea tropicală din Nicaragua creşte o plantă tropicală care ...curentează? Insectele şi păsările se

feresc de ea, pentru că la atingere dă senzaţia de furnicătură. Planta "produce" mai mult curent mai ales la

orele prânzului, când razele soarelui sunt mai puternice.

... plantele insectivore se hrănesc cu insecte pentru că nu găsesc suficient azot în mediul în care trăiesc?

Numărul plantelor insectivore este destul de mare, peste 400. Ele şi-au "specializat" anumite părţi ale

corpului, transformându-se în adevăraţi vânători: lichid lipicios, perişori,

tentacule, cornete cu capacele care se închid făcând captive micile gaze care

intră în ele, sunt numai câteva din "trucurile" plantelor carnivore.

... rădăcinile plantei numită "iarba cămilei" pot ajunge până la 20 m adâncime,

deoarece planta trăieşte în zona de deşert şi aşa poate găsi preţioasa apă.

...cea mai scumpă plantă din lume este gingsengul, considerată "planta tinereţii

veşnice". Un gram din extractul de gingseng este mai scump decât un gram de

aur.

...cel mai mare ciorchine de strugure a fost recoltat în America. El avea

o lungime de 1 metru şi un diametru de 70 cm.

...există şi o floare numită cameleon, care îşi schimbă culoarea de câteva

ori pe zi? Dimineaţa este albă, apoi roz, la prânz este roşu aprins, seara

este violetă, apoi violet închis, iar noaptea devine din nou albă.

Văsii Andreea Sabina – clasa a VIII-a D

12

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

Băştinaşii le numesc tukanbokan, adică păsări-grădinar. Trăiesc în pădurile virgine ale munţilor

Arfalk din Papua Noua Guinee şi sunt vestite pentru obiceiul lor de a-şi înfrumuseţa cuiburile. Deşi efectul

produs este unul estetic, scopul acestei decorări este unul practic, servind drept “piesa de rezistenţă” în

ritualul de împerechere. Amblyornis inornata are 25 de cm. lungime, nefiind mai mare decât un porumbel.

Se diferenţiază de papagali prin coloritul ei negru-albăstrui. Masculul poartă pe cap un moţ asemănător cu

cel al mătăsarului, însă ceva mai lung.

Aceste păsări sunt extrem de îndemânatice şi foarte atente la detalii. În prima fază, ele îşi aleg un

luminiş neted, în mijlocul căruia să se afle un copac, nu mai înalt de un metru şi jumătate. În jurul acestui

arbore, care serveşte drept stâlp de susţinere, aştern o pătură de muşchi, pe care o netezesc cu picioarele şi

cu coada. Acoperişul îl construiesc din ramuri de plante epifite, care se găsesc din belşug în habitatul lor

natural. Acestea sunt folosite drept coarde în construcţia acoperişului. Un capăt al coardelor este înfipt în

pământ cu ajutorul ciocului, iar capetele opuse sunt îmbinate, din zbor, foarte apropiat, astfel încât să

formeze o boltă înaltă de 0.5 m şi largă de aproximativ 1m. Datorită umezelii din aer, coardele îşi păstrează

prospeţimea vreme îndelungată. Păsările nu uită nici de “elementul de acces”, având grijă să lase o

deschizătură prin care să poată intra şi ieşi când vor. În faţa acestei intrări, masculul Amblyornis

amenajează o peluză verde, formată din muşchi culeşi cu grijă şi curăţaţi de pietricele, bulgări de pământ şi

de orice buruiană care i-ar putea face mai puţin netezi. Pe acest covor mătăsos, păsările presară flori de

merişor sau fructe violete de Garcinia, pe care au grijă să le împrospăteze de îndată ce se ofilesc, pietre

colorate, bulbi, frunze şi chiar obiecte din plastic, monede sau bucăţi de sticlă. Amblyornis petrece ore

întregi aranjând această colecţie de obiecte decorative, astfel încât micul părculeţ să fie cât mai atractiv

pentru femele. Conform unor studii efectuate de specialişti, culorile decoraţiunilor se potrivesc cu

preferinţele femelelor. Acestea vizitează mai multe chioşcuri, deseori întorcându-se la acelaşi mascul de

mai multe ori. Ele privesc felul în care masculii decorează peluza, inspectează fiecare obiect în parte şi

uneori gustă din “materialele de construcţie”.

Admiraţi construcţia din imaginea

alăturată? Nu e la fel de falnic ca turnul

celuilalt Donald, Trump Tower, dar e

totuşi impresionant, fiind construit cu

unica unealtă aflată la dispoziţia lui:

ciocul. Donald, o pasăre grădinar ce

trăieşte în pădurile întunecoase din Munţii

Adelbert, din Papua Noua Guinee. Aici, în

jurul unui pom tânăr, pe o platformă

acoperită cu muşchi, el şi-a ţesut turnul din

surcele şi crenguţe. La bază, a îngrămădit

nuci, gândaci şi ciuperci de culoarea

smântânii; pornind de la crengile de jos, a

înşirat ghirlande de excremente de omidă

brobonite de rouă. Astfel împodobit, turnul

său atinge aproape un metru înălţime.

Păsările grădinar grupează o familie deosebit de interesantă de păsări înrudite îndeaproape cu

corvidele, familie care astăzi numără 20 de specii care trăiesc doar în Papua-Noua Guinee şi nordul

Australiei. Pasările grădinari sunt celebre pentru ritualurile de împerechere şi construcţiile ridicate de

13

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

masculi pentru a-şi impresiona femelele. Pe lângă aceste

aspecte, o echipă de ornitologi australieni a descoperit noi

trucuri cu care masculii se străduiesc să îşi cucerească

partenerele.

Drept rezultat, cercetătorii sunt de părere că păsările grădinar

sunt singurele specii de vieţuitoare, cu excepţia omului, care

creează scene artistice al căror rol este acela de a produce iluzii

vizuale, precum şi încântare expresă din partea femelelor. Orice

mascul îşi construieşte un cuib platformă, realizat din fire de

iarbă împletite şi legate între ele sub forma unei scene pe care

acelaşi mascul se produce în direct cu mare efect artistic,

înfoindu-şi penajul viu colorat pentru a părea mai atrăgător

femelei. Însă eforturile masculilor nu se opresc aici,

admirabilele păsări aşează plante, pietre şi diferite obiecte astfel încât întregul ansamblu să creeze într-un

final o iluzie optică ce fascinează femelele care trec prin teritoriul său. Nici partea culinară nu este uitată,

masculii aducând din timp hrană pe care o aşează pe scenă ca un plus de atracţie pentru femele.

Când primii colonişti europeni au ajuns în Australia, au găsit printre tufişuri nişte construcţii

ciudate, împodobite cu flori. Erau un fel de îngrădituri, aşternute cu nuieluşe. Cam la o jumătate de metru

distanţă, înfipte în pământ, se înşirau nuiele ceva mai lungi, ca o palisada deasă. Vârfurile nuielelor erau

curbate şi unite în partea de sus, formând deasupra îngrăditurii un fel de acoperiş în două pante. În faţa

uneia dintre intrările în "colibă", pe pământ, zăceau risipite sute de nimicuri colorate în tot felul: cochilii,

cicade moarte, flori, fructe de pădure, ciuperci, pietricele, oase, pene de pasăre, bucăţi de piele de şarpe. De

curând, într-o asemenea colecţie s-au găsit o periuţă de dinţi, cuţite şi furculiţe, jucării, panglici, ceşcuţe

dintr-un serviciu de cafea şi chiar o cafetieră, catarame şi alte obiecte lucitoare.

Abia mai târziu s-a constatat că aceste colibe erau opera unei păsări. Numele constructorului

înaripat este pasărea-grădinar. Dar "colibele" lor nu sunt cuiburi. Păsările le folosesc ca loc de joacă. În

momentul când socoteşte că a împodobit-o îndeajuns, masculul, care s-a străduit să înfrumuseţeze, pleacă

să o aducă pe femelă.

Aceasta intră în "colibă" sau rămâne afară, cu un aer destul de indiferent, în timp ce masculul apucă

cu ciocul când un obiect colorat, când altul. Se învârteşte pe loc ţinând în plisc obiectul pe care l-a ales. Îl

azvârle, ia de jos altă jucărie, răsucindu-se şi înclinându-se din ce în ce mai energic. Uneori înmărmureşte

cu gâtul întins către iubita lui, având în cioc câte un obiect, de obicei colorat asemeni penelor sau ochilor

ei. După aceea, demonstraţia pasionatului colecţionar este reluată.

Zi de zi, câteva luni în şir, din iunie până în noiembrie sau decembrie, masculul cu penaj negru se

joacă cu înfocare cu jucăriile viu colorate, uitând de multe ori şi de hrană, şi de apă, şi de teama de duşman.

Pentru a impresiona femelele, masculii a 17 dintre cele 20 de specii cunoscute de pasăre grădinar

construiesc structuri – ca nişte umbrare, pe platforme decorate cu măiestrie. Benz a măsurat toate

umbrarele masculilor pe care le-a găsit în această pădure, aşa că ştie ce spune. Benz mai e la curent şi cu ce

fac Donald şi alţi masculi în adăposturile lor, întrucât are camere video ascunse care înregistrează fiecare

mişcare a păsărilor, inclusiv împerecherea. Oamenii de ştiinţă sunt atraşi de păsările grădinar pentru că ele

dovedesc clar puterea selecţiei sexuale, forţa evolutivă pe care Charles Darwin a definit-o pentru a explica

trăsături remarcabile ale masculilor, precum cântatul, culorile ţipătoare şi coarnele.

La majoritatea speciilor, observa Darwin, femelele aleg bazându-se pe ornamentaţia şi parada

folosite de masculi pentru a le atrage. Întrucât majoritatea păsărilor-grădinar sunt poligame (masculul fiind

perechea mai multor femele şi constructorul umbrarelor decorative), ele constituie un subiect excelent

pentru testarea acestei idei.

Iordănescu Ioana – clasa a VIII-a D

14

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

În vacanţa de vară am mers împreună cu câţiva colegi într-o tabără în Apuseni. Am descoperit cu

încântare, în mijlocul unui peisaj pitoresc, Roşia Montană. Auzisem câte ceva despre ea, mai ales din

reportaje difuzate la televizor, legate de controverse cu privire la exploatarea aurului din zonă. Aveam

ocazia să mă aflu într-un loc cu rezonanţă, să simt patima metalului preţios ce a atras deopotrivă de-a

lungul vremii, aventurieri sau împăraţi. Dimineaţă devreme am pornit, după cum zicea un coleg mai filosof,

“goana după El Dorado”.

Fig. 1- Harta munţii Apuseni

Localitatea Roşia Montană este străbătută de Valea Roşiei, ale cărei ape sunt de culoare roşie-gălbuie.

Ni s-a explicat că această culoare se datorează oxizilor de fier continuţi în apele de mină, colectate pe

parcurs. Domnul profesor de geografie ne-a prezentat aproape enciclopedic zona. Roşia Montană se află în

mijlocul unui peisaj pitoresc; putem aminti astfel: masivele Cîrnic şi Cetate, vârful Rotunda - situate chiar

în localitate, Detunatele (Detunata Goală şi Detunata Flocoasã), vârfurile Geamăna şi Corabia, Poiana

Narciselor, Negrileasa, formaţiunea calcaroasă Vulcan-Buceş, Valea Arieşului, Peştera Scărişoara, Cetăţile

Ponorului şi Muntele Găina cu renumitul Târg de Fete.

Priveam încântaţi peisajul aproape nepământean ce ni se înfăţişa privirilor. Cromatica preponderent

roşie şi gândul că soarta a hărăzit ca pe pământul pe care vieţuim să fie aur din belşug ne conducea către

mister. Am vizitat „Muzeul mineritului din Roşia Montană” care cuprinde: expoziţia tehnică în aer liber,

galeriile romane din Orlea şi expoziţia pavilionară.

Muzeul Aurului este de fapt o casă cu gratii verzi şi câteva încăperi unde poţi afla poveşti născute de-a

lungul timpului de căutări ale minereului preţios. Ghidul a pornit a ne spune o poveste a oamenilor coborâţi

în galerii pentru a aduce la lumină metalul preţios. “Roşia Montană este un tezaur naţional şi universal sub

aspect minier, mineralogic, istoric şi cultural. Localitatea adăposteşte cel mai mare zăcământ aurifer din

ţară şi Europa, unde se poate desluşi tehnica folosită de-a lungul timpului pentru extracţia aurului. Aici, la

sapte kilometri de Brad, exista o galerie săpată încă din vremea romanilor.”

Fig. 2- Imagini din galeriile romane

15

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

Ascultam vrăjiţi o poveste ce părea desprinsă din cărţile de istorie. Un om cu harul vorbirii ne atrăgea

cu fiecare cuvânt rostit. “În tradiţia populară se spune că, acolo unde sunt îngropate comori, în Noaptea de

Sânziene dansează Ielele. Cine le vede îşi pierde minţile. Scapă doar cel care le priveşte printr-un ban din

aur găurit.”

Muzeul Mineritului a fost amenajat între anii 1970 şi 1979, în zona din apropierea intrării în

galeriile romane, şi este alcătuit din diferite instalaţii de prelucrare a aurului utilizate de manieră industrială

sau artizanală în secolele XIX şi XX. Galeriile traversează mai multe filoane aurifere şi prezintă diferite

moduri de exploatare a aurului. În muzeul de la Roşia Montană pot fi văzute steampuri din lemn, în mărime

naturală, restaurate între anii 1970 şi 1979, care erau folosite pentru zdrobirea rocilor în procesul de

extracţie a aurului. După ce minereul era scos din galerii, era dus la steampuri. Pentru punerea în funcţiune

a acestora era folosită forţa animală sau umană (pe vremea romanilor), iar mai târziu forţa apei.

Fig. 3- Utilaje folosite pentru extragerea aurului

Am aflat atunci din pliante şi răspunsurile ghidului explicaţia pentru cunoaşterea şi folosirea aurului de

către om datorită proprietăţilor lui. Este inalterabil, găsindu-se în natură, în stare nativă, fiind uşor de

recunoscut.

Aurul nativ din cele mai multe zăcăminte aurifere este în realitate, un aliaj natural – soluţie solidă – de

aur şi argint.

Culoarea galben-aurie a aurului este influenţată de impurităţi şi de structura sa. În aliaje, argintul în

cantităţi mai mari albeşte aurul, iar cuprul face culoarea să devină mai roşietică. Greutatea specifică a

aurului este în jur de 19,3 gf/cm3, iar argintul are între 10 şi 11 gf/cm3.

Diversele şi numeroasele întrebuinţări ale aurului le întâlnim sub formă de aur rafinat, aliaje cu alte

metale şi compuşi chimici cu diverse elemente. Rareori se utilizează aurul pur, fiind mai puţin rezistent la

uzură şi la solicitări mecanice. Aurul de mare puritate, solicitat cu precădere în electrotehnică, conţine

99,99% Au, fiind numit aur fin, rafinat sau aur de 24 carate (Caratul, exprimă proporţia în care aurul se

află în aliaj; aurul fin are 24 carate, iar aliajul care are 50% aur, este de 12 carate, etc. Un carat reprezintă

un indice privind conţinutul în aur al aliajelor de metale preţioase, exprimat, o parte de aur la 24 părţi de

aliaj. Aurul se utilizează în acoperiri galvanice, producerea diferitelor aliaje, aparatură chimică şi de

laborator, tezaurizare, baterea monedelor şi a medaliilor, giuvaergerie (confecţionarea podoabelor şi a

obiectelor uzuale de lux), confecţionarea obiectelor de cult, fabricarea oglinzilor, fotografie, medicină,

scopuri ştiinţifice, tehnică industrială, etc.

Roşia Montană s-a dovedit a fi o destinaţie de neuitat, aici am aflat multe lucruri interesante şi am văzut

locuri pitoreşti de neuitat.

Ghiţă Teodora Elena - clasa a VIII-a D Prof. Coord. Florescu Sebastian

16

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

Proiectul Na- ţional „O lac- rimă pentru Terra“

Şcoala noastră activează în Programul Internaţional „Eco-Schools“ din anul şcolar 2002/2003 şi

este deţinătoare a Premiului Simbol Steagul Verde din 22 Aprilie 2005 şi premiată de 3 ori (vezi

„Ghidul Şcolilor ECO din România“, editat de către Editura DECESFERA) având responsabilitatea de

Centru Zonal Eco-Şcoala (centrul zonal Centru Sud 1 - pentru judeţele Argeş, Dâmboviţa, Teleorman).

Ca urmare a experienţei dobândite în domeniul educaţiei pentru mediul înconjurător (între anii 2003

-2009) prin programele coordonate la nivel naţional de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie

(Membru cu Drepturi Depline în FEE) –„Programul Internaţional Eco-Şcoala” („Eco-Schools“), „Să în-

văţăm despre pădure” (LeAF) şi „Tineri reporteri pentru mediul înconjurător” (YRE) – cât şi prin Proiectul

„Împreună pentru viitorul Terrei“ (aflat anul acesta la a III-a ediţie), am considerat oportună implicarea şi

în Proiectul Naţional „O lacrimă pentru Terra“.

Elevii şcolii noastre au fost antrenaţi în diverse activităţi de educaţie ecologică ce au vizat temele

din proiect. Astfel că, prima temă a proiectului „Apa – esenţa vieţii“ se regăseşte ca mod de desfăşurare în

acest an şcolar prin celebrarea Zilei Mondiale a Apei (ZMA) – 22 Martie 2010.

În fiecare an, Ziua Mondială a Apei (ZMA) are o temă distinctă, iar coordonarea organizării campa-

niei pentru sărbătorirea acesteia revine uneia sau mai multor agenţii ale ONU. În anul 2010, tema Zilei

Mondiale a Apei a fost „Apă curată pentru o lume sănătoasă“, coordonarea organizării campaniei fiind

preluată de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). Obiectivul general al campaniei a fost

acela de a sublinia pe plan politic aspectele legate de importanţa calităţii apei astfel încât acestea să fie dez-

bătute împreună cu aspectele privind cantitatea apei. Campania ZMA 2010 a avut în vedere următoarele:

creşterea conştientizării în ceea ce priveşte menţinerea sănătăţii ecosistemelor şi a bunăstării oamenilor

prin abordarea provocărilor din ce în ce mai mari legate de calitatea apei; încurajarea guvernelor, or-

ganizaţiilor, comunităţilor şi a oamenilor din toată lumea de a se angaja proactiv în ceea ce priveşte abor-

darea aspectelor calităţii apei, cum ar fi prevenirea poluării, curăţării, reabilitării, etc..

În baza parteneriatului încheiat cu S.C. Apă Canal 2000 S.A. Piteşti, am celebrat împreună „Ziua

Mondială a Apei“ – 22 martie 2010 – prin participarea elevilor şi profesorilor noştri la următoarele activi-

tăţi: 1 - Săptămână „Porţilor deschise“ organizată de Societatea Apă Canal 2000 SA, prilej cu care un

grup de elevi ai şcolii (25 de elevi din comitetul eco-şcoala al claselor I-VIII, cu profesorii lor) au vizitat

Staţia de epurare a apei alături de elevi piteşteni şi de alţi elevi din judeţul Argeş; 2 - Sesiune de referate şi

comunicări ale elevilor (prezentări în power point), la nivelul claseleor V-VIII cu tema „Apa-esenţa

vieţii“; 3 - Lecţie deschisă interactivă de biologie la clasa a V-a D cu tema „Monitorizarea apei de la iz-

vorul din cartierul Craiovei“, în cadrul căreia elevii au prelevat probe de apă, au efectuat măsurători şi de-

terminări cu ajutorul kiturilor puse la dispoziţie de Societatea Apă Canal 2000 S.A., analizând 4 indicatori:

temperatură, oxigen dizolvat, pH, turbiditate. 4 - Lecţie deschisă interactivă de cunoaştere a mediului la

clasele a II-a cu tema „Circuitul apei în natură“, în cadrul căreia elevii au dezbătut tema, au realizat de-

sene cu circuitul apei în natură şi au vizionat filmuleţul Picătura Piky; 5 - Concursul judeţean de creaţie

literară „Mesajul lui Piky pentru o lume mai frumoasă“ organizat şi premiat de SC Apă Canal 2000 SA,

dedicat atât Zilei Mondiale a Apei - 22 martie cât şi Zilei lui Piky - 3 iunie. (La concursul de creaţie literară

au participat cca 30 de elevi din şcoală noastră, iar 3 dintre ei au obţinut premii la secţiunea Proză I-IV:

Vochin Mihnea II A, Premiul I, Proză V-VIII: Rădulescu Anca VII B, premiul al II-lea şi Cîrstea Ştefania

VII B, premiul al III-lea.

A consemnat:

Coordonator – Prof. Sorina Victoria Grosu

17

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

CONCURSUL NAŢIONAL ECO-FOTOGRAFIA ANULUI 2010,

ediţia a II-a

Proiect de încurajare a observǎrii mediului înconjurǎtor

şi de reliefare a valenţelor pozitive ale acestuia, prin imagini

Elevii Şcolii Nr. 11 „Mihai Eminescu” Piteşti au participat cu numeroase fotografii la acest concurs.

Prezentăm în continuare unele dintre ele:

“Îngerii au pictat un peisaj…” Fuziune de azuriu si argintiu,amestec de vis şi trăiri…

“Printre nori” Soarele îşi revarsă raze peste noianul de nori.

Fotografii realizate în Munţii Parâng, staţiunea Rânca, jud. Gorj de Tănase Andra Ioana –clasa a VI-a D

“Oglindire…” Imagine din Tinovul Mohoş, rezervaţie floristică ce se află la o altitudine de 1050 m. Tinovul Mohoş se afla în craterul vecin cu cel al lacului Sfânta Ana. Este o rezervaţie floristică cu numeroase rarităţi botanice (ca de exemplu, Roua Cerului, o plantă carnivoră).

“Raze…” Imagine a Lacului Roşu (Ghilcos), lac de baraj natural ce se află la altitudinea de 980 m, în apropierea Cheilor Bicazului.

Fotografii realizate de

Mihail Luiza – clasa a VII-a C

18

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

a avut mai mult noroc decât alţi savanţi ai lumii antice. Despre el s-au păs-

trat o mulţime de legende şi mituri, adevărate sau nu. De numele lui se leagă

mari descoperiri din domeniul matematicii, şi în primul rând – teorema care

poartă numele lui. Însă această teoremă n-a fost descoperită de Pitagora. Ea

a fost cunoscută pentru cazuri particulare în China Antică, Babilonia, Egipt.

Unii consideră că Pitagora a fost primul care a dat o demonstraţie riguroasă

a acestei teoreme, alţii nu recunosc nici meritul acesta.

Despre viaţa lui Pythagoras multă vreme informaţiile au fost contra-

dictorii, fiind considerat când ca un personaj legendar, când ca omul istoric.

Se ştie că s-a născut în prima perioadă a secolului al VI-lea (ap.580)

şi că ar fi trăit până la anul 500. Se zice că ar fi fost de "neam berber", etrusc din Italia, născut pe insula

Samos. Pythagoras a cunoscut îndeaproape cultura grecească a timpului său, 22 de ani a călătorit în Egipt

(unde ar fi aflat că sufletul este nemuritor), 12 ani se ocupa cu ştiinţe în Mesopotamia. Probabil că, anume

de la preoţii şi magii Babilonului a preluat misticismul numărului, care a fost transformat de către Pythago-

ras în filosofie proprie. L-ar fi cunoscut pe Zarathustra, concepţia acestuia influenţându-l mai ales în ex-

punerea viziunii despre contrarii şi rolul lor. Reîntorcându-se la Samos, Pythagoras a înfiinţat o şcoală, mai

exact a strâns în jurul lui oameni care îi împărtăşeau ideile, i-a organizat, practicând un învăţământ specific

închis, cu reguli draconice, asemănător mai degrabă unei secte.

Şcoala lui Pythagoras a devenit un "ordin" cu cicluri de iniţiere, reguli şi norme de comportare, în

care intrarea era tot atât de dificilă ca şi ieşirea. Erau trei reguli forte ale acestui "ordin" – ascultarea, tăce-

rea şi supunerea. Să observăm, că nici un text nu vorbeşte despre suprimarea gândirii novicelui, ci doar de

supunere, tăcere şi ascultare, iar aceasta pentru o perioadă de 2-5 ani. Abia după ce învăţau "lucrurile cele

mai grele – tăcerea şi ascultarea" – abia atunci unii puteau să vorbească, să întrebe şi să-şi spună părerile

lor. O altă regulă a şcolii era păstrarea secretului. Această regulă era cu mult mai aspră decât cele dinainte.

Regula a avut efect negativ, pentru că obligativitatea secretului n-a făcut din doctrină o parte componentă a

culturii în circulaţie. Între primii ucenici ai şcolii au fost şi femei, inclusiv şi Teano – soţia lui Pythagoras.

Dar ideologia aristocratică şi net antidemocratică a şcolii pythagoriene intra în contradicţii cu democraţia

antică, care domina în acest timp la Samos. Părăsind insula, Pythagoras şi adepţii săi şi-au găsit refugiul la

Crotona, unde pentru un timp au trăit în admiraţia oamenilor, fiind apreciaţi pentru comportarea lor.

Ocupându-se de armonie, pythagorienii au observat că deosebirile calitative ale sunetelor sunt

cauzate de deosebiri cantitative ale coardelor sau flautelor. Astfel un acord armonic în sunetul a 3 coarde se

obţine în cazul, când lungimile lor se raportă ca 3:4:6. Acelaşi raport a fost observat şi în multe alte cazuri,

de exemplu, raportul între feţe, vârfuri şi muchii ai unui cub este 6:8:12.

Ocupându-se de întrebarea despre acoperirea

suprafeţei plane cu poligoane regulate de acelaşi fel,

pythagorienii au aflat, că sunt posibile numai trei cazuri

de aşa acoperiri: în jurul unui punct al planului pot fi

aranjate sau 6 triunghiuri regulate, sau 4 pătrate, sau 3

hexagoane regulate.

Numerele de poligoane în aceste trei cazuri se află în raport de 6:4:3, iar raportul numerelor de

muchii ale poligoanelor este 3:4:6.

19

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

Pe baza unor observaţii de aşa natură în şcoala lui Pythagoras, a apărut credinţa că toate fenomenele

universului sunt supuse numerelor întregi şi relaţiilor între acestea. De fapt, nu atât matematicul capătă

transfigurare filosofică în pythagorism, ci geometricul. Punctul, fiind scos din situaţia lui de construcţie

geometrică se transformă în număr, iar numai apoi în marea realitate a lumii. Pentru Pythagoras principiul

lumii este număr, având punctul ca expresia corporală a lui. Tot ceea ce este, este număr. Indiferent că este

vorba de un corp oarecare, de un lucru, de o structură a universului ori de o melodie, de suflet, de iubire, de

minte, toate vin din număr şi toate sunt numere. Număr este, deci, esenţa lumii şi realitatea ei actuală, origi-

nea şi cauza ei, dar nu este o "idee" sau o "abstracţie". Universul e rezultatul "devenirii" numărului.

Diogene Laërtios nota că, pentru pythagorieni "principiul tuturor lucrurilor este unitatea, dar în

această unitate provine doimea nedefinită, servind ca suport material al unităţii, care este cauza". Din uni-

tate şi doime, continuă Deogene Laërtios, se extrag numerele, din numere – punctele, din puncte – liniile,

din linii – figurile plane, din figurile plane – figurile solide.

Astfel, educaţia în matematică şi prin matematică avea destinaţia precisă a adepţilor pythagorismu-

lui. Cercetând numerele, şcoala lui Pythagoras a pus începuturile teoriei numerelor. Aici însă, ca şi în toată

Grecia Antică, practica calculelor nu se considera un lucru demn pentru şcolile filosofice, ci o chestiune

zilnică a oamenilor de rând. De aceea pythagorienii studiau numai proprietăţile numerelor, dar nu calculul

practic. Numărul pentru pythagorieni reprezenta o colecţie de unităţi, deci pot fi numai numere întregi

pozitive. Unităţile care alcătuiesc numărul au fost considerate indivizibile şi au fost reprezentate prin

puncte, situate în felul unor figuri geometrice regulate. În aşa fel pythagorienii au obţinut şiruri de numere

"triunghiulare", "pătratice", "pentagonice". Fiecare şir reprezenta în sine sumele consecutive ale unei pro-

gresii aritmetice.

Pe desenul alăturat sunt arătate numerele "triunghiulare" 1,

1+2=3, 1+2+3=6, 1+2+3+4=10; reprezentarea generală a lor fiind:

Pe desenul alăturat sunt arătate numerele "pătratice" 1,

1+3=4, 1+3+5=9; forma generală a lor fiind:

1 + 3 + 5 + ... + (2n-1) = n2

Numerele "pentagonice" 1, 1+4=5, 1+4+7=12, arătate pe

desenul de mai sus, au următoarea reprezentare generală:

La fel, pythagorienii au evidenţiat numerele "cubice" 1, 8, 27, ... ; numerele "piramidale" – sumele

celor "triunghiulare":

Studiind proprietăţile numerelor, pythagorienii primii au atras atenţie la legile de divizibilitate. Ei

le-au împărţit pe toate în pare şi impare, în simple şi compuse. Numerele compuse, ce se descompun în

produs de doi factori, pythagorienii le numeau "numerele plane" şi le reprezentau sub formă de drep-

tunghiuri.

20

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

Iar numerele compuse, ce se descompun în produs de trei factori, – "numerele corporale", şi le

reprezentau sub formă de paralelipipede. Numerele simple, ce nu se descompun în produs de factori, au

fost numite "numere liniare". Pythagorienii au creat învăţătură despre numerele pare şi impare, care din

poziţiile contemporane poate fi considerată ca teoria devizibilităţii prin 2.

Sunt cunoscute unele probleme teoretice cu care se ocupau pythagorienii. Ei au studiat ecuaţia

x2 + y2 = z2, ale cărei soluţii întregi se numesc de atunci "triplete pythagorice", şi au aflat o infinitate

de aşa triplete de forma

.

Pythagorienii se ocupau de problema găsirii numerelor perfecte, care sunt egale cu suma tuturor

divizorilor săi (cu excepţia a însăşi numărului) ca, de exemplu, 6=1+2+3 sau 28=1+2+4+7+14. Numerele

perfecte nu-s prea multe. Între numerele uniforme – numai 6, între numere compuse din două, trei şi patru

cifre numai 28, 496 şi 8128 respectiv. Toate aceste sunt pare şi au formula 2 p-1(2 p-1), unde p, 2 p-1 sunt

numere prime. Până în prezent nu se ştie nici un număr perfect impar şi, în genere, dacă acesta există.

Două numere, care posedă proprietatea că suma divizorilor unuia să fie egală cu suma divizorilor

altuia, se numesc prietene. Se afirmă, că Pythagoras, la întrebarea cine este prietenul, a răspuns: "Acela

care este alt eu, ca numerele 220 şi 284". Alte numere prietene pythagorienii n-au ştiut.

220 284

1184 1210

2620 2924

5020 5564

6232 6368

Cu ajutorul calculatorului electronic într-o universitate

din S.U.A. au fost cercetate toate numerele până la milion. În

rezultat s-a obţinut colecţia din 42 de perechi de numere

prietene:

12285 14595

67095 87633

Există şi perechi de numere prietene impare:

Însă formula generală pentru acestea nu este cunoscută şi până azi, se ştie foarte puţin şi despre pro-

prietăţile lor.

Magia numerelor cu fascinaţia ei a generat speculaţii frumoase. Corpul este numărul 210, focul nu-

mărul 11, aerul numărul 13, apa numărul 9. Calitatea şi culoarea ar fi exprimate cu cifra 5; 6 este potenţa

creatoare de viaţă; 7 semnifică inteligenţa, lumina primordială, principiul vieţii, sănătatea, ciclurile sau

bioritmurile; 8 (octava) semnifică dragostea, prietenia, chibzuinţa, gândirea. Universul este analogat cu nu-

mărul 10, iar 10 reprezintă perfecţiunea, echivalenţă cu tetraktys-ul (1+2+3+4). Tetraktys-ul a fost gândit

ca "număr ce cuprinde izvorul şi rădăcina veşnic curgătoarei naturii". Pentru a demonstra că 10 este perfec-

ţiunea şi că exprimă universul, Pythagoras avea să adauge celor nouă cercuri (cer, Soarele, Luna, Pământ,

Mercuriu, Venus, Martie, Jupiter şi Saturn) cel al zecelea – al Anti-Pământului (o invenţie arbitrară).

O semnificaţie aparte a avut numărul 36. El i-a impresionat pe pythagorieni foarte mult datorită pro-

prietăţilor sale. Pe de o parte, el reprezintă suma cuburilor primelor trei numere (13+23+33), pe de alta – este

suma primelor patru numere pare şi impare:

(2+4+6+8) + (1+3+5+7) = 36.

Conform părerii pythagorienilor, toată lumea, a fost construită pe primele patru numere pare şi im-

pare, de aceea cel mai groaznic jurământ se considera jurământul cu numărul 36.

21

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

Descoperirea faptului incomensurabilităţii laturii şi diagonalei pătratului a adus la prima criză.

Doctrina lui Pythagoras, bazată pe numere întregi pozitive, nu putea să accepte existenţa altor numere. De

aceea pythagorienii au jurat cu numărul 36, că vor păstra această descoperire în secret. S-a creat o legendă

conform căreia Gippas de la Metapont (adeptul lui Pythagoras), care a încălcat jurământul, a fost "pedepsit

de către zei" şi s-a pierdut în urma naufragiului.

Rezolvarea unei astfel de probleme dificile precum construirea poligoanelor şi poliedrelor regulate,

i-a impresionat foarte mult pe cei care au găsit soluţia, fiindcă aceste figuri se considerau "cosmice".

Fiecăreia i se atribuia denumirea unei stihii, incluse după părerea grecilor, în bazele existenţei: tetraedrul se

chema foc, octaedrul – aer, icosaedrul – apă, hexaedrul – pământ, dodecaedrul – univers. Din toate

corpurile geometrice sfera întruchipează perfecţiunea. Pythagoras primul a ajuns la concluzia că Pământul

are formă sferică, a stabilit că un foc, însă nu Soarele, se află în centrul Universului, iar Pământul se roteşte

în jurul lui pe o circumferinţă.

Pythagorismul admite existenţa a zece "principii" ca unele care germinează cosmosul: finitul şi

infinitul, unul – pluritatea, repaus – mişcare, lumină – întuneric, bun – rău ş.a., primele fiind pozitive,

celelalte negative. Cosmosul (noţiunea se datorează lor) este armonie, tetraktys, perfecţiune, ordine,

măsură. Un univers generat de număr (geometric, aritmetic), de principii polare (de limitat – nelimitat),

comportă logic şi cu necesitatea, măsura. Măsura a fost corelată cu timpul oportun – "momentul potrivit"

sau "potrivirea favorabilă".

Un loc important în doctrina pythagorismului a fost acordat sufletului şi, fireşte, comportării

omului. "Pythagoras, – informează Diogene Laërtios, – mai spune că sufletul omului se împarte în trei:

raţiune (nous), minte (phrenes) şi pasiune (thymos)". Sufletul este o existenţă în trei, o armonie a funcţiilor

sale, o triadă, cum se vede, complexă. Sufletul este nemuritor prin minte, celelalte două (raţiune şi pasiune)

fiind comune omului şi animalului. A fost adept frecvent al metempsihozei: sufletul călătoreşte după

moartea omului, trece prin alte fiinţe, plante, etc, până să revină în om, aceasta ţinând, cumva, de practicile

sale pământeşti.

Au conceput un sistem diferenţial al educaţiei, luând în

consideraţie vârsta: copiii să înveţe literele şi alte discipline; tinerii să

deprindă rânduiala şi legile cetăţii, datini, bărbaţii să se consacre

treburilor practice şi slujbelor cetăţeneşti; bătrânii să cugete cum ar fi mai

bine, să ţină sfat şi să judece. Au dispreţuit disproporţia, dezordinea,

anarhia. Pythagorismul, astfel, este un aliaj între ştiinţific şi magic,

raţional şi mistic.

Însă ideologia, pusă în baza activităţii pythagorienilor, îi atrage

după sine în pierire. Majoritatea adepţilor doctrinei au fost reprezentanţi

ai aristocraţiei, în mâinile căreia era concentrată guvernarea în Crotona.

Astfel ordinul a avut o influenţă mare în viaţa politică, servind intereselor

aristocraţiei, pe când în Atena şi alte colonii greceşti s-a instaurat

guvernare democratică. Cu timpul tendinţele democratice au început să

predomine şi în Crotona. Pythagorienii au stârnit într-atât furia

crotonaţilor, încât aceştia au dat foc cluburilor pythagorice şi "au ars de

vii" cei adunaţi într-o locuinţă. Rămas viu, Pythagoras de la Crotona s-a

retras în Metapont, unde la vârsta de 80 ani, s-a stins din viaţă.

S-a sfârşit viaţa lui Pythagoras. Nu însă şi pythagorismul. Metafizica,

ştiinţa şi viziunea despre educaţie au constituit motivele reale ale

durabilităţii lui şi influenţei exercitate atât în ştiinţă, cât şi în metafizică. Cu numele lui Pythagoras a fost

numit un crater de pe partea vizibilă a Lunii.

Ivănescu Adela Ştefania – clasa a VIII-a D

22

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

Olimpiada de Fizică Etapa pe localitate - 4 decembrie 2010

Subiecte propuse la clasa a VIII-a

1. Un cub de gheaţă (ρgheaţă=917kg/m3, cgheaţă=2090J/kgK) cu latura de 5cm este scos din congelator având

temperatura de -200C şi este introdus într-un calorimetru în care se află apă (ρapă=1000kg/m3, capă=4185J/

kgK) la temperatura camerei (200C). Considerându-se topire gheaţă = 3,3 105J/kg, aflaţi:

a. ce volum de apă se afla în vas, dacă temperatura de echilibru este 00C şi se topeşte doar 1/3 din cubul

de gheaţă.

b. ce masă de petrol lampant cu puterea calorică q= 45MJ/kg este necesar pentru a încălzi vasul

calorimetric precedent în vederea obţinerii apei la temperatura de 200C, dacă se consideră capacitatea

calorică a vasului C= 184J/K, iar randamentul încălzirii de 60%.

2. Cele două resorturi din figura 1, sunt aşezate simetric şi au aceeaşi

constantă elastică k=50N/m. Considerând pistonul de m=100g, secţiune

S=20cm2 şi putându-se deplasa fără frecare în tub, să se calculeze:

a. ce înălţime trebuie să aibă apa din tub astfel încât resorturile să se

deformeze cu 2cm;

b. cu cât se deformează resorturile dacă se toarnă 200mL de apă

(ρapă=1000kg/m3);

c. Reprezentaţi grafic deformarea unuia dintre cele resorturi în funcţie de

înălţimea coloanei de apă, dacă apa se toarnă foarte încet în tub, astfel

încât pistonul să fie permanent în echilibru.

3. Se consideră vasul din figura 2. Se cunosc masa şi suprafaţa

pistonului, m=10g şi S=10-4m2, iar densitatea lichidului este ρ=13,6g/

cm3.

a. Să se calculeze diferenţa maximă dintre nivelul lichidului în cele

două ramuri ale vasului, dacă tensiunea pentru care firul nu se rupe este

Tmax=2,62N

b. Dacă se înlătură pistonul împreună cu firul, ce volum dintr-un lichid

nemiscibil cu primul şi cu densitatea 1,2 g/cm3 trebuie adăugat în vas

astfel încât între cele două ramuri ale vasului să se păstreze aceeaşi

diferenţă de nivel?

Subiecte propuse de: prof. Lavinia-Elena Orăşanu - Şcoala Nr.11 „Mihai Eminescu”Piteşti

Fig. 2

Δhmax

ρapă

Fig. 1

23

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

Subiectul I Parţial Punctaj

10p

I a) 4p

Scrierea datelor problemei şi stabilirea faptului că temperatura de echilibru este

LVtc

tcl

V

ltclQ

tcVQ

C

a

aaa

tggg

a

tggggprimit

aaaaced

2,0;)(

3

1)(

3

1)(

)(

0

3

33

0

1p

1p

1p

1p

I b) 5p

gmq

tclVtCl

m

tclVtClQunde

q

Qm

mq

Q

Q

Q

fagaaftg

fagaaftgutilă

utilăutilă

consumată

utilă

2;

)()()(3

2

)()()(3

2

,

33

334p

1p

Oficiu 1p

Subiectul II Parţial Punctaj

10p

II a) 4p

Datele problemei şi transformările

Reprezentarea corectă a forţelor

Din condiţia de echilibru pentru piston

(forţele de apăsare datorate presiunii atmosferice sunt

egale în modul şi de sens contrar, deci au rezultantă nulă),

rezultă:

,02 FFG e

cmhgS

mglkhlkmgghS 5

22

1p

2p

2p

5p

Barem de corectare

24

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

Δhmax V

B A

II b) 2p

Analog cu situaţia de mai sus:

cmlk

mggSllkmggV 3'

2''2'

II c) 3p

, deci reprezentarea grafică este o dreaptă.

Ştim deja două puncte ale dreptei (h=5cm, Δl=2cm;

h’=V’/S=10cm, Δl=3cm),

deci reprezentarea este cea din fig 2cR

Intersecţia cu axa verticală h=0, Δl=mg/2k=1cm

corespunde situaţiei iniţiale, înainte să înceapă

să se toarne apă în tubul vertical, când cele două

resorturi sunt comprimate doar datorită

greutăţii pistonului.

k

mgh

k

gl

22

1p

1p

1p

Oficiu 1p

Subiectul III Parţial Punctaj

10p

III a) 5p

Reprezentarea corectă a forţelor ce acţionează

Din condiţia de echilibrul de translaţie

pentru piston rezultă:

cmhgS

mgTh

mgShgGFFT o

20;

)(

maxmax

max

1p

3p

1p

III b) 4p

S

Vgphgppp BA

'

0max0

3

max'226; cmVShV

2p

2p

Oficiu 1p

Total general 30p

Δhmax

G

T

F

0F

25

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

Pentru argeşeni, meleagurile ar trebui să fie una

dintre cele mai mari mândrii: de câte ori nu v-aţi mirat când cineva din alt judeţ v-a întrebat de unde

sunteţi, şi spunându-i, a început să vă întrebe curios

despre Argeş, despre relief, industrie, resursele

bogate, peisaje, cultură. De câte ori?

Judeţul nostru este un colaj al tuturor celor

enumerate mai sus. În el se ascund istoria, cultura,

şiragul de ape menţionate încă din cele mai vechi

timpuri,precum şi câmpiile bogate ale

sudului,dealurile domoale ale Ștefăneştiului, munţii Făgăraş, străjerii bătrâni ai pădurilor întunecoase şi... Faimosul lac Vidraru, ochiul limpede în care se

oglindeşte agerimea şi înţelepciunea spiritului celor ce s-au născut aici, în leagănul unuia dintre cele mai

înzestrate zone din România.

Lacul Vidraru, construit pe râul Argeş, este un lac de acumulare, creat de Barajul Vidraru, unul

dintre primele baraje în formă de arc din ţară. Scopul principal pentru care apa lacului este folosită este

energia produsă în Centrala Hidroenergetică Vidraru, veche de 44 ani, care funcţionează în condiţii foarte

bune şi astăzi. Anual, centrala produce 400 GWh, fiind alimentată în principal din L. Vidraru, dar şi din

L.Cumpăna, L.Baciu şi L.Baia lui Stan, situate în apropierea acestuia. Coborând la o adâncime de 104 m,

sub albia râului Argeş, trecem printr-un tunel lung de 125 de metri, apoi intrăm într-o încăpere înaltă,

„creierul” centralei. Aici găsim cele patru turbine şi transformatoarele de înaltă tensiune, care conlucrează

pentru a obţine energia. Aici începe povestea. Apa, transportată printr-un canal de aducţiune, intră în cele

patru turbine puternice,de 55 MW, iar energia rezultată este transportată la staţia de transformare Arefu.

După ce procesul este sfârşit, apele uzate sunt transportate la aprox. 15 km. distanţă, printr-un canal

subteran, ajungând în final la coada lacului de acumulare de la Oieşti.

Trebuie să mai ştiţi că C.E.H. Vidraru este una dintre cele mai importante hidrocentrale din

România, ocupând locul cinci in clasament, imediat după Hidrocentrala Mărişelu de pe Someş. Spre a mea

concluzie, potenţialul energetic al judeţului trebuie valorificat prin mijloace ieftine şi eficiente: cum ar fi şi

acesta. Acest baraj a fost început în anul 1961, la cererea sistemului comunist care a dorit cu orice preţ să

îşi vadă visul împlinit. Pentru aceasta, au fost inundate 870 hectare de pământ, iar microclimatul zonei s-a

schimbat, umiditatea aerului crescând semnificativ,

ajungându-se la schimbarea mediului de viaţă pentru

fauna existentă. Dacă astăzi am dori să realizăm un

proiect asemănător, ne-ar trebui aproximativ 450

milioane de euro şi foarte mult curaj în faţa sistemului.

În concluzie, Argeşul beneficiază de unul dintre

cele mai performante hidrocentrale din România,

având în vedere puterea instalată (220 MW), despre

care foarte mulţi oameni nu ştiu că există. De ce să nu

fim mândri de asta? Doar suntem argeşeni...

Tănase Andra Ioana – clasa a VI-a D

26

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

De mulţi ani, în fiecare primăvară, elevii şi

profesorii Şcolii Nr. 11 “Mihai Eminescu” Piteşti

participă cu entuziasm la schimbul de experienţă al

şcolii noastre cu Şcoala “Milutin i Draginja

Todorovic” din Kragujevac, Serbia. Colegii noştri

din Kragujevac ne vizitează cu ocazia “Simfoniei

Lalelelor” şi a Simpozionului Internaţional

“Împreună pentru viitorul Terrei!” la începutul

primăverii, iar o delegaţie formată din elevi şi

profesori ai şcolii noastre participă la începutul lunii

mai la Zilele Oraşului Kragujevac, oraş înfrăţit cu

oraşul nostru. În fiecare an, elevi şi cadre didactice

ale şcolii se bucură alături de prietenii noştri sârbi

de această sărbătoare, împreună cu oficialităţile

oraşului nostru. În continuare vă prezentăm câteva din impresiile elevilor noştri ce au participat la această

frumoasă experienţă în ultimii doi ani

.

„Într-o frumoasă zi de mai, eu împreună cu

3 colegi din Şcoala Nr. 11 din Piteşti am plecat în

Serbia. Drumul a fost lung şi obositor, dar a fost

încântător, plin de peisaje mirifice, de neuitat. După

mai multe ore am ajuns în Serbia, în oraşul

Kragujevac. Acolo am fost aşteptaţi de gazdele

noastre. Eu am stat la o familie care avea două fete:

Neda (clasa a V-a) şi Ana, sora ei mai mare. Acea

familie locuia într-un cartier de vile, în apropierea

şcolii. Şcoala din Kragujevac este foarte mare şi

sălile de clasă sunt foarte bine organizate.

Aproape în fiecare zi, eu, colegii mei, doamnele şi

domnii profesori mergeam în afara oraşului pentru a

vizita împrejurimile. De la marginea oraşului se

zărea un lanţ impresionant de munţi. Acolo era şi o

locaţie turistică pe care am vizitat-o, cu multe căsuţe

şi sculpturi din lemn. Acele mici case aveau doar o

27

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

cameră, decorată în stil rustic.

Apoi, a urmat ziua şcolii din Kragujevac, unde

fiecare din copii a pregătit un program artistic.

Un coleg a ţinut un mic discurs, prin care şi-a

exprimat bucuria că se află la o foarte

importantă zi a şcolii, iar apoi a prezentat

programul artistic pe care eu împreună cu două

colege l-am susţinut în numele şcolii noastre: eu

am cântat la pian, iar apoi împreună cu ele am

susţinut un program cu cântece şi dansuri

populare româneşti, fiind foarte apreciate de

public.

După ce s-a terminat spectacolul, eu, împreună

cu familia la care eram cazată, am fost la barajul

unui râu din apropierea casei lor. Acolo peisajul

era încântător, cu aer curat care te făcea să uiţi

de toate problemele. Dacă mergeai de-a lungul

râului mai sus ajungeai la un loc amenajat

pentru înot. Acea zona era una foarte liniştită şi

curată, ceea ce am apreciat foarte mult. În drum

spre casa familiei gazdă, am vizitat şi o

expoziţie de peşti şi ţestoase vii, unele chiar cu

o istorie interesantă.

A doua zi, la şcoală, am învăţat un dans

de la profesorii de acolo, cu ocazia zilelor

oraşului Kragujevac, apoi toată după-amiaza

eu, colegii şi toată şcoala ne-am îmbrăcat cu

nişte costume cu măşti şi am defilat la o parada

care s-a desfăşurat pe strada centrală din oraş.

Seara, după toată agitaţia, eu şi familia

la care am stat am mers la un concert pe care

Neda şi Ana îl aşteptau cu nerăbdare.

În ultima zi am fost prin magazine, pentru a lua

suveniruri acasă. Familia gazdă m-a dus pe mine

la un restaurant deschis recent, în semn de rămas

bun.

Următoarea zi de dimineaţă, ne-am luat rămas

bun, şi am plecat spre casă. Pe drumul de

întoarcere a fost la fel de frumos, am făcut câteva

opriri, pentru a admira peisajele mirifice. Seara

am ajuns în Piteşti, la şcoală, şi fiecare s-a dus

acasă, toţi încântaţi de minunata experienţă pe

care au avut-o.

Mitrea Mădălina – clasa a VI-a C

28

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

‹‹Era o zi de primăvară ..., iar noi eram

nerăbdători să plecăm. Nici cu câteva ore înainte de

plecare nu conştientizam că o să plecăm în Serbia

împreună, că o să vizităm Serbia, o să cunoaştem o nouă

cultură, un nou mod de a trăi, o nouă limbă.

Odată ce am pătruns pe teritoriul Serbiei, parcă

am intrat într-un alt tărâm. Verdele copacilor, al ierbii, al

câmpiilor era altul... un verde mai intens, mai crud.

Oamenii erau alţii. Şi parcă toate acestea aveau un efect

pozitiv asupra noastră, asupra comportamentului nostru.

Parcă nu mai eram aceea fată. Parcă rămăsesem şocată de

frumuseţea naturii, parcă descoperisem o nouă lume.

Dar atunci mi-am dat seama ca mai avem de mers

cu maşina. După un drum de şase ore aflam că mai

aveam de mers alte două. Chiar şi din maşină totul mi se

părea minunat. După ce acele două ore pe care le mai

aveam de parcurs au trecut, am ajuns în sfârşit în oraşul

pitoresc aşezat pe o colină, numit Kragujevac, acesta

fiind unul dintre cele mai mari oraşe ale ţării.

Ne-am oprit într-o parcare unde trebuia să ne

întâlnim cu copiii la care vom sta. Când am coborât din

maşină i-am văzut. De la prima vedere ne-au vrăjit: nişte

copii simpli cu care ne-am înţeles foarte bine. Chiar dacă

am avut de învins bariera de limbă, ne-am înţeles foarte

bine cu ei prin intermediul limbii engleze, şi eram nevoiţi

să o facem deoarece urma să petrecem următoarele zile cu ei. Fiecare dintre noi a mers la un copil acasă, să

locuiască împreună cu familia sa, să o cunoască şi să-i afle obiceiurile. Astfel, Andrei a mers la Vlad,

Alexandra la Tanya, Adina la Jovanna şi Mădălina la Neda.

Andrei: „De cum am făcut cunoştinţă cu Vlad, mi-am dat seama că este un băiat cumsecade şi

foarte deştept. Tatăl său mi s-a părut un om foarte blajin şi amuzant. Când am ajuns acasă la Vlad, ne-a

întâmpinat mama sa. Am salutat-o, dar atunci când am primit salutul înapoi am rămas uimit. Aceasta m-a

salutat în română. Uimit, am aflat mai târziu ca dumneaei ştia mai multe cuvinte în română, aşa că din

partea sa bariera limbii a fost depăşită. Apoi am aflat ca Vlad mai avea un frate mai mare, de 17 ani, numit

Nicola. Acesta ştia mai multe cuvinte în limba

engleză, aşa că atunci când Vlad dorea să îmi

spună ceva şi nu reuşea, fratele său îmi descria

zona sau ceea ce dorea Vlad să îmi spună.”

Alexandra: „Eu am făcut cunoştinţă cu

Tanya, o fată cu un an mai mare ca mine, de

treabă. Casa ei se afla undeva la ieşire din

Kracujevac. Acasă ne-a întâmpinat mama sa

care a fost amabilă cu mine. Seara la masă am

descoperit că bunica Tanyei ştia câte ceva din

limba română, deoarece stătuse un an la Turnu

Severin. Tanya avea o soră mai mică, de 10

ani, care m-a uimit prin lungimea părului ei.

29

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

Zilele petrecute lângă Tanya mi s-a părut c-au trecut foarte

repede. Eu am avut şi o picătură de noroc, deoarece am fost

singura dintre cei 3 colegi ai mei care am putut prinde la

televizor posturi româneşti.”

Adina: „Eu am fost la o familie care m-a impresionat

prin dragostea pe care mi-au oferit-o, prin bunătatea şi

dărnicia lor. Jovanna, fata care m-a găzduit pentru câteva

zile, s-a comportat foarte frumos şi mi-a oferit tot ce poate

oferi o adevărată prietenă. Am fost încântată de camera ei

care avea un desen mare pe perete, de culoare roz, poze peste

tot mai ales pe şifonier, ceea ce m-a îndemnat şi pe mine să

fac la fel, să păstrez toate amintirile cu prietenii dragi. Deşi

timpul a fost scurt, mi-a arătat câteva din locurile superbe ale

oraşului. Sora mai mare a Jovannei avea un nume ciudat şi,

pentru că nu-l puteam reţine i-am pus o poreclă ...era foarte

frumoasă şi imediat mi-a venit ideea "Barbie". Din clipa

când i-am zis aşa, s-a simţit şi mai bine în compania mea. A

fost o experienţă pe care nu voi putea să o uit şi de la care

am învăţat multe...Chiar dacă nu ştiau multe lucruri, s-au

ataşat foarte repede de mine şi mi-au demonstrat acest lucru

pentru că în ultima zi mi-au făcut un mic dar şi în dimineaţa

plecării, bunica şi mama Jovannei mi-a oferit un ineluş cu

lacrimi în ochi...Mi-a părut foarte rău că a fost aşa de scurt timpul, dar acum de abia aştept să vină la mine

şi să îi ofer aceeaşi iubire şi bunătate pe care ei mi-au oferit-o.”

Sperăm să putem participa şi în viitor la astfel de experienţe din care să avem atâtea lucruri noi de

aflat.››

Ionescu Alexandra, Petriu

Adina,

Glămeanu Andrei – clasa a

VII-a D

„Mereu mi-am dorit să călătoresc.

Am visat de mult să merg în alte

ţări. Pe lângă Grecia, mi s-a oferit

o experienţă extraordinară, un fel

de schimb de experienţă cu o

şcoală din Kragujevac.

Scăpam de şcoală şi aveam să mă

distrez...a dat norocul peste mine.

Drumul a fost foarte

distractiv, căci m-am distrat

foarte mult cu ceilalţi 3 colegi

care au venit de asemenea cu acelaşi scop ca al meu. Primul lucru remarcat a fost curăţenia şi calitatea

drumului imediat cum am trecut graniţa.

Am ajuns în oraş...Nu părea foarte diferit de orice oraş din România, dar din nou se făcea remarcată

30

Nr. XVII - anul VIII

Decembrie 2010

curăţenia. Familia la care am stat a fost foarte amabilă

cu mine, împlinindu-mi dorinţele. Desigur că nu am

exagerat. Dar m-am simţit foarte bine cu ei.

Am fost în vizită la şcoala lor, foarte

interesantă, diferită faţă de a mea şi oarecum ciudată.

Ei aveau câte o sală de clasă pentru fiecare materie.

Un lucru pe care l-am observat în tot oraşul a

fost reacţia oamenilor când aflau că sunt din altă

parte. Afişau un zâmbet larg şi se comportau frumos

cu mine, făcând glume şi complimente.

Am adorat această călătorie şi pentru faptul că

mi-am putut exersa foarte bine engleza. La un

moment dat, când am ajuns acasă, am început să vorbesc cu părinţii în engleză fără să-mi dau seama şi mi

se părea firesc să vorbesc aşa.

Ne-am plimbat prin parc, ne-am jucat, am admirat un muzeu cu o formă interesantă şi am văzut

peisaje frumoase. Am petrecut şi mult timp cu colegul meu Ştefan.

Nu ştiu dacă am cuprins tot ce am făcut. Au fost atât de multe şi amintirile îmi zboară printre

neuroni.

Cert este că dacă aş mai avea norocul să mai fiu ales pentru a pleca undeva, aş zice DA fără să mă

gândesc. Merită din plin!”

Niţu Mihai Alexandru – clasa a VII-a C

„Kragujevac mi-a lăsat o imagine frumoasă a lumii din

Serbia. În primul rând m-a mirat viaţa simplă pe care o

duc oamenii de acolo. Nu este o viaţă agitată, cum o duc

majoritatea piteştenilor, ci o viaţă fără palpitaţii, fără

griji prea mari.

Oraşul este unul foarte frumos. Sunt o mulţime

de lucruri de vizitat. De exemplu, foarte interesant este

muzeul de război. Se găsesc poze ale multor soldaţi

participanţi la război, care au murit pentru patria lor. Ar

mai fi parcul din jurul acestui muzeu, cu diferite

monumente. Cel mai “trist” monument, ca să zic aşa,

este V-ul din piatră, care semnifică o clasa a 5-a

asasinată împreună cu profesorul acesteia, în timpul războiului.

Kragujevac este un oraş plin de viaţă. Pe parcursul vizitei mele s-au sărbătorit

zilele oraşului, deci centrul era plin. Am prins şi un concert de muzica rock, muzică sârbească, muzică

foarte bună. Au mai fost organizate multe evenimente, ca paradele, ceea ce arată că primăria se ocupa de

oraş. Centrul oraşului este foarte frumos amenajat, spaţiile verzi fiind pretutindeni.

Transportul în comun, ceva foarte important pentru tineret, este foarte bine organizat. Liniile de

autobuz se întind în tot oraşul, până la cele mai îndepărtate periferii. Chiar şi cu acestea, sunt şi mulţi

taximetrişti.

După mine, oraşul Kragujevac merită vizitat. Este armonios, şi lasă amintiri frumoase oamenilor de

orice vârstă.”

Georgescu Ştefan – clasa a VII-a C

31

32

ISSN 2068 – 147X