I. P. F L O R A N T I N

D E C E B A L Nuvelă istorică

IAŞI EDITURA LIBRĂRIEÎ FRAŢIÎ ŞARAGA

222169

P R E F A Ţ A

I n 1868, p r imindu-se p e n t r u «-Convorbiri» nove l a m e a «Decedai», şi publ icîndu-se, a m p r i m i t de la dl . T. Maior eseu o sc r i so re în t e r m i n i ! u r m ă t o r i :

Iaş i 6/18 D e c . 1868. «Domnul m e u

A s e a r ă în a d u n a r e a „J'unimeV s'a ce t i t «DecebaU I n t r ' o soc ie ta te ca a riostră, u n d e critica a p u t u t fi uneo r îprea aspră, d a r n ' a fost niciodată prea blândă, *) l e c t u r a m a ­nuscr ip tu lu i Dv\ a fost a s c u l t a t ă cu cea

' ) Pentru a nu ve îndoi do acest adever , t r ebue s i ştiţi eă tConvorb. Uter.» nu sunt o rganul So­cietăţii «Junimea» Ce e drept tot ce se imprima în «Conv.» se ceteşte maî întâî la n o i : dar peste jumetate se respinge. Dar nevoile unuf redactor sunt mari şi l). Negruzzi susţ ine, ea pr int re g r â u t rebue să primescă şi negh ină în starea uostră 4e asţăiţl,

II

raa'l vie a t en ţ iune şi ap robă r i l e că lduroso ale t u t u r o r ve pot ii un semn precursor i i ! al impresiunii ' , ce aces ta sc r ie re va p ro ­duce in publ icul r omân . Mie în deosebf mi n p lăcu t ionul sus ţ inu t în î n t r e g a com­p u n e r e şi stilul ei cel sobru . Mfisura. este­

t i c ă este p r e t u t i n d e n e a păs t r a t ă , şi nici li­nul din cuv in te le , ce le-aţi î n t r ebu in ţ a t , nu s 'ar pu te schimba.»

Se în ţe lege dela s ine, că s c r i e r ea Dv . se va publica, în «Convorbir i» î nda t ă ce nefericita «Evreică» va fi t e r m i n a t ă , şi a-fară de nces ta Soc ie ta tea , îna in te de a vor­bi eu desp re do r in ţ a e s p r i m a t ă în s c r i s o -r e a Dv. , a decis dela s ine a i m p r i m a o-pu l şi ca volum a pai te în o ed i ţ iune po­pora lă şi în o ed i ţ iune de lux.

M u l ţ a m i n d u v g , D o m n u l meu, p e n t r u plă­ce rea ce ne a.iî tăcut pr in t r i m i t e r e a Dv. , V6 r e g să p r imi ţ i î nc r ed in ţ a r ea dist inse* mele considora ţ innî .

T. Mniorescu. Cred că a c e a s t i poate ţ i nea loc de prefaţă .

Autorul. i

Era în zilele din bălrhri. Homaniî şedeau in ceta tea liomei: şi erau

s tapînl pes te lumea întreagă; tot pămîntu l se inchinn lor. Pe toa te neamuri le le învă­ţase ră , să fie oameni de t reabă; si popoarele nu se învă ţau minte nebă tu te : romanii dară le au b ă t u t pe toate . Braţul roman frănsese cerbicia germanilor, berbecii romanilor ames­tecaseră t imurile cetăţi i Calari/o cu pulberile temeliilor; şi ferul roman îf culcase coperişele în fundurile şanţurilor; umbra vulturi lor ro­mani în tunecase soarele Eppetului; grecii trufaşi îşi plecaseră fruntea sub jugul roman: şi s tăpîni torul cel de pe u rmă al Pontului ş'a încheiat zilele în fundurile temniţe lor ' Ro­mei. Romanii de aceea se îmmiau domnii pămîntulul celui de aproape şi ai celui de depar te ; şi luau resplata în bani de aur, după ce plă teua înainte cu bani de oţel. - Dar odată a eşit ves te despre un vi teaz mare . din viţă de dac; a n u m e Hecebul. Şi Decebal a făcut aceea, că a în tors roata în­tâmplări lor; a luat el bani de aur de la Roma.

Aşa spun cărţile bă t răneş t î . Decebal de aceea se numea leul rczboaelor: groaza popoa­relor, liaslarvii ţ ineau cu el. de frica altora;

- 8 -

Cmrliî, Marcomanii şi Burii se lăsaseră de alţii, de frica lui.

Jazijfii se osteniseră odată a ţine cu el, si se deslipiră de tovărăşia lui.

— Rigă ! îî ziseră ei; t u ne porţ i ca pe nişte supuşi ; adu-ţî aminte , că încă nu ne.ai bătut : ci ţ inem cu tine de Imna voie: n'ai cuvînt de a ne da porunci.

— Bine. că mi-aţi adus anlinte. l e r e spunse el; ca să nu vă pară rău , că vă dau porunci, t a r ă de a vă fi bă tu t , vă voiu bate acuma.

Şi Iazigiî numai de odată se. treziră, că, din tovarăş i , i-s'au făcut supuşi .

Dar oare ce ar zice aces t leu fălos, cind s 'ar ivi un vu l tu r îndrăzneţ , şi ar ba te din aripi dinaintea feţei lui, şi ar cuvîn ta a şa :

— - Scoboară-te de pe t ronul Daciez, zmul-ge-ţî fălcile de balaur de pe turnur i le cetă­ţilor Arhidava, Pelendava. şi Patanssa ; zmul-ge şi de pe Arcobadaru, A zi zi şi Zurobara; smulge şi de pe Sarmizirya; smulge şi de pe -Sarmix-Egetuzal T in tueş te în locul lor tot vu l tur i ; ba, lasă, că-i voiu ţ intui e u ; numă­ra-mi tu zeciueaia din băile ta le de aur ; şi zecuieală din comorile ta le ; din apele tale îţi voiu m ă s u r a eu şi căinpiile tale le voiu impăr ţ i eu, cum mi-a plăcea mie. Scoboară-te de acolo de pe scaunul acela, câcî nu-mi

place a şa ; —şi i-ar lovi cu clonţul în -stâlpii t ronului

Dar tronul lui s tă t a re ;nimene nu-1 poa te nici a t inge; cine să-1 pdtă ' dară s c u t u r a ?

I .

« Atunci ne vom teme, cînd v'i cădu cerul pe eapnj nostru . . . . nici atuneea nu ! »

Decebal se întoarsă din resboiul ce a pur­t a t cu neamul iazigilor; şi dădii poruncă, să se facă arderile de bucurie, într 'o pădure , noaptea .

Nouă focuri mar i de drani ţe de sti lpari fîlfăie în pădure , şi o umple de groază. Co­pacii se roşesc în zarea focului. Draniţele sfîrăe şi pocnesc; pocniturile se ba t depar­te în păre ţ i de s tani şi bolovani,

Acum soseş te prada de a rs lui Zamoire si celor nevâ„zuţî ai lui. Nouăzeci de căpă-ţinî de om se durue laolaltă, şi creş te o mo­vilă fierea să.

Odată se aud în' codru buc iumătur î de corniirî si sune te de tilinci. Decebal venia la jertfa, aşa precum sosi din luptă , c u o a a t e cil tot .

In frunte venea tu rma loporarilor; lărgind calea prin desişul păduri i . După toporari ur­m a u cetele arcaşilor şi ale pră.ş li arilor, cu coamele împlet i te ca niş te şerpi;- cu barbe c iungăr i te ; cu căciule ţ ugue t e pe cap : călă­rind pe niş te cai mici. dar iu ţ i , cari nu ş t iau de şea, nici de frău, în via ţa lor. La băta ie aceştia se a runcau orbiş în mijlocul şirelor şi se ' nv î r t eau ca vîntul , improşcînd în toa te părţ i le cu praşt i i şi cu săgeţi . Unii nici tol­ba nu şi-o aduceau ; au asvărlit-o în loc de săgeţ i .

U r m a u lancerii, cu coame lungi, neimpleti-t e ; cu cojoace din urechi pînă 'n călcăe; cu căciule înal te plecate în t r 'o par te ; drept în sus nu remase nici u n a ; aceştia î nvâ r t eau lănci de că te doi stînjenl de lungi în m ă -nunchiu . Toate au g u s t a t cu ţapa din sănge de iazig. Nici un lăncer nu era întreg. Trei au remas , numa i cu mănunchiu l lăncii; şi il aduceau în mina st ingă. Şi apoi el erau cel mal mîndri din toată"' t abăra , ciunti ţ i cum e rau ; — fiind-că îşi aduceau şi cîte o diademă scumpă în vîrful mănunchelor ce­lor c iunt i te .

U r m a ceata bdrdqrilor. cu securi late 'n tă iş , groase la muche , şi s t r imbe la mănun-chiu; ei e rau îmbrăcaţ i în cojoace cu mănecl .

- 11

împrejurul bărdarului se făcea în luptă ca­te o poiană de doi stânjeni de largă şi nu pu tea întră în ea cap de duşman, pînă nu-sl lua iertăciuni de la umeri.

In urma tu tu ro r venia Deerixil. Ce cap de voinic! Nici prin ves te poves­

te al tu ca el nu s'a pomenit . Pe frunte-î lucia o diademă bă tu tă toa tă

din aur l impede, meşter i tă întreagă în chip ca o coroană de frunze de stejar, s t ropi tă pes te tot cu picături de pea t ră scumpă ro­şie; pe deasupra i-au împleti t frunză verde de dafin, pentru că a bă tu t pe iazigî.

Vîn tu l leagănă crengile stejarilor, suflă în pletele cele negre de sub d iadema lui Dece­

nal," şi ţ ese împrejurul frunţii lui cearcîn ne­gru. Zarea focurilor îi suflă lumină roşă pe faţă.

, Ostaşii lui îşi aduceau cîte trei capete tă­i a t e ; el numai unul. cu diademă ca si a lui. picată cu ros ca si a lui. dar nu cu pică­tur i de prntră roşă . Vîntul ba te prin codru mânios . Tulpinele se clatină; rădăcinele pă ră i e : crengile se svăr-colesc; cele inaî moi se frîng pe j u m ă t a t e şi cad sp înzura te în jo s : v întul p lesneş te tulpinele cu e le ; . cele mai vă r toa se se frîng

_ 12 -

de tot, şi se isbesc în cele păra ie şi gropi. Un stejar s t e t ea prea sus , în virful mă-

gureî, şi se pusese prea îndără tniceş te în • calea viforului. P e acela l'a smuls din ră­dăcina, l'a r e s t u r n a t în p răpas t i e cu capu 'n jos , şi l'a împl în ta t aşa în adîncul părîuluî cu rădăcinile în sus

• Aceas t a nu-î a bine cacî Decebal s tă tot cum s t ă t e a stejarul a c e l a . . . . . Toporariî ta iă un s te jar ; lasă din tulpi­

nă de trei palme, a ş t e rn pe acel t runchiu o pele de u r s negru, şi Decebal se aşază pe ea ca pe un t ron . 1

Cine să-î poată dară scu tura tronul lui '? Ia tă . că preoţii pălărie ti presură în focu­

rile cele sfinte t ămăie s cumpă ; se înalţă .mi­ros binecuvînta t .

— Decebal remîne cufundat in cugete des­pre măr i rea lumii, t imp îndelungat , şi nu vede, n ' aude nimic din cele ce se fac im- ' prejurul lui. • Un căpi tan întrebă, ca de obiceiu, că cine ştie pe vre un dac, care să ii fost fricos în băta ie ?

Şi-î respunde un gra iu : — Acei trei de după t runchiul cel put red ,

n 'au a t ins nici pe un duşman . — Nu s t ă niniene acolo după t runchiul '

- 13 -

ace la ; r ă spunde c ă p i t a n u l : — dar cine eşt i tu, şi unde eşti , pasere cobitoare. ce-î învi­novăţeş t i pe nevăzu te ? Ce judeca tă să fie aceea, cinci înv inovăţeş te nevăzu t pe nevăzu t . Arată-mi- te , şă te vedem, dacă eşti om pămîntean.

" — Tu, doamne, nu-1 vezi nici pe eî, şi nu mă vezi nici pe mine, de oare ce ne cauţ i pr in t re ceialaţî ostaşi ; dar eu îs mai sus şi eî îs mai j o s ; şi eu s în t mai m a r e de­cât toţi , iar eî mai mici. Ia tă-mă, u n d e ' s !

Un mes teacăn frunzări, şi din vîrful luî cucuia faţa uhuî os taş .

— Dar sboară- te jos de acolo, cioară co­bitoare! •

Voinicul numai păşi îna in te ; căci nu fu­sese, su i t ; ajungea pînă'n vîrf si de pe jos era de un sţînjen şi j u m ă t a t e de lung, ne-măsurîndu-î gîtul, fiind că n'ajungea nimenea s a s la el, fără scârî.

— P r e cine învinovăţeş t i t u ? mai spune o d a t ă ; de c u m v a aî inimă să spui şi ele pe pămîn t , Cea ce aî spus din cer.

— P e cei t re i de după t runchiul cel pu t red . . — Tu mi-aî p icurat dintre n o u r i i ; eî îmi vor îsyori poate de pe sub p ă m î n t ; căci pînă acum încă nu se văd pe deasupra pămîn-tuluî. Măî, cei t re i de după, — ori de sub t run-

- 14 -

chiul cel put red , îsvoriţi-mî înanirite, dacă pute ţ i .

De printre; scorburile t runchiului se scor­moniră acum trei ostaşi , cîte de doi coţi li­nul ; dar peptoşî si pnninoşi ; cu lăncile strîn-şe 'n p u m n i ; to t încureîndu-se păşire îna­inte prin b u r u e n e ; cîte o lance era mai lungă, decit eî toţ i trei numera ţ î d rep t u* nul şi pentru că nu se vedeau prin buruene. le striga căp i t anu l :

-•• Dar sculaţ i-vă 'n pjeioiv ! Cel trei nu p u t e a u creşte mai sus , şi res-

punse ră : S u n t e m în picioare, doamne. — Staţi-mi dară înainte şi aşa;, si t u cel

ce-î învinovăţesc!, iată ti-i daţi pe urină dacă n'aî minţ i t , ia-le capu l ; căci nu-î ma­re lucru, numai pe la genunchi si pe la gles-ne aî să te aper i ; iar voi dacă-1 ve ţ i d a d e minciună: să t r ă i ţ i ; bateţi-vă colo'n poiana de alătur i .

P e drum de căt ră poiană întreba, un ve­cin pe cei scurţ i , că de ce n 'au a t ins • nici pe un duşman.

— Fiindcă iazig viu nici n ' am văzut . — De inimoşi ce eraţ i , poate v 'a ţ i u i t a t

t o t î n d ă r ă t ? — B a ne-am u i t a t to t î na in te . ' — Dar cu ochii î nch i ş i !

- 15 -

— Vei vedea tu , cum. Lungul socot i : Mie mi-i ruş ine să m ă b a t

cu viteji, care nu văd cap, ori măca r picior de duşman, în mijlocul bătăeî , ziua pe la ameazăzi .

— Aş teap tă cu ruşinea, pînă ce t e voiu bate intîî ; respunse cel mai spă tos dintre pitici, căci pe t ine te vad şi pes te copaci.

— -Tu mă vezi, .'Iar nu te văd eu de sub buruene.

— - Nu t rebue. să mă vez i ; îmi vei simţi vîrful lăncii în gît. ' — Dar să ştii, că gîtul m e u nu mi-e pe ia călcăe; cum îmi vei ajunge sus la el *?'

' — Se va sui cu o scară în t r 'un mes teacăn , s i . d e acolo; îl învăţa un pr ie ten.

— Ba se vor sui toţ i t rei în, vîrful capu­lui unul la a l tul ; şi el de acolo, d intr 'a t re ia r idicătură, va ajunge cu lancea măcar pînă la cdstele tale, - îndrepta altul.

— Ba va asvîrli cu buzduganul in sus . Uriaşul auzind de buzdugan, se îngriji : — Te rog, nepoţele, să-mi păzeş t i glezne­

le cînd t e va rostogoli buzduganul pe pămînt , — La gîtu-ţî nu m ă voiu urca, nici în ri­

dicaturi nu mă voiu sui, si nici cu buzdu­ganul nu voiu asvîrli în s u s ; dar îţi voiu cobori eti gîtul t ă u jos. ici la lancea mea .

' A c u m a sosiră în ochiul cel de poiană. U-riaşul chema pe cel întîî pitic si zise căt re eei-lalţî doî.

Âideţî şi voi, ca măcar să prindeţ i pe fratele vos t ru , cînd va cade din cer pe pă­mînt , căci a m de gînd. să sar mai întîî eu pes te el, şi apoi să-1 asvîrl , să sară şi el pes te m i n e ; nu de voie. ci de nevoie.

- - V o i u sări eu pes te ceafa ta , şi cu voia m e a ; dar fără voia t a ; îi r espunse c e l ' d e un cot şi j u m ă t a t e ; şi, î inplăntîndu-se în poa­la, poeneî. ca o cioată, s t r i g ă :

—• Sui în vîrful coas te i ; repezi-mi-te de a-colo !

Zmeul suind pe coastă la deal, se pleca l a cel scurt , şi-i şopti la ureche învăţătura.frâ-ţească : ;

- Ţine-te .de i a rbă ; ba mai bine ascunde-te sub o frunză ori sub o ciupercă, să mi te m ă t u r ; căci eu suflu cam greu cînd m ă bat .

— Nu pur ta grija aceasta ; căci nu vei su­fla mul te zile.

Un corn s u n a ; şi piticul îşi înţepeni pi­cioarele în pămînt , ca pe .n i ş t ebu tucaş î ; strân­se lancea în p u m n i ; împunse cu ea în deşer t înainte, şi r emase cu ea aşa ţ in tu i t ă în ni­mica.

• - 1.7 -

— Nu te pripi, fratele baraboilor ; strigă, lungul, năvăl ind spre el pe coaste în j o s ; nu nu mă vezi, că n ' am ajuns la t ine ; ori şi acuma baţ i la duşmani nevăzuţ i '? şi apoi sări dar nu sări bine

Scurtul , ca, uliul, îşi suci lancea dea cur­meziş , şi o ridică a supra capu lu i ; lungul, cu gurgoaele lui cele lungi, se împedecă în lance-î, şi cădu pe coste în jos, cît a fost', de lung ; el îşi frînse lancea şi la vîrf şi la mănunchiu . Acuma micul sări pe coastele lui ca o vever i ţă , şi punîndu-î călcâiul s t ing pe pept , îi a t inse gîtul cu vîrful lăncii şi-1 spăriă

— Una să nu-mi c r â c n e ş t i ; căci, t u nu m 'a i ină l ţa t în vîrful copacului, pent ru că ţi-am fost p rea jos; dar acuma eu te ingrop î n d a t ă , după un spin; căci t u nu-mi eşt i prea sus . Şi-1 gâdili cu vîrful lăncii, la gît.

Ceilalţi os taşi îi despăr ţ i ră ; şi căpi tanul îngădui piticilor, să-i poves tească , de ce n ' au nici a t ins pre duşmani ; unde ei îs a şa de voinici la b ă t a e ? —Un pitic povest i :

Cînd cu iazigii voi aţ i lua t 'o la fugă îna­inte, şi aşa noi aceşti mai ţepeni , vîr îoşi (a zis o în loc de„scur ţ î" ) a m r e m a s îndără t . Dar pune-ne cu cari-î vrea; precare să ' l ba­t e m ? (Acum nu vorbîau a l tmintre lea , ci nu­mai că „ să b a t e m ").

Florantin Decebal 2

- 1 8 -

Căpitanul nu-î lăsa să ba t ă nici pe unul- , ci-î î n t r aba : ,

Ce-mi cere ţ i , să vă dau ; pen t ru că v ă d , că s u n t e ţ i bărba ţ i cu inima la loc. 1

-Pune-ne în şirul cel în t î i , de că te ori ne-om mai b a t e .

-- Vă voiu pune , De ar fi ş t iu t eî, cu cine se vor mşă

ba te I * Dintre frunzării unul foişor de" r amur i velzî 'se resfiră în clipele aces te prin undele \ iuti;-; lui un cîntec dulce şi că lduros ; care topeşte! coaja tăr iei răsboinice îţi îndulceşte şi îmblăni-zeşte inima, cînd îl auzi ; aşa de l impede j aşa de m o a l e , aşa de smă l ţ a t t r emura prii/ aerul nopţii f|'Trei spre-zece copile alese _eintă «despre, mărirea neamului lor, ™° * """ "*"""*~~"* "Ta"nouâTe î remuira*cîntecul de bucu r i e ;

iubiţii lor s 'au întors din lupta cu cununi ,de s te jar . Acele nouă sun t împodobite cu ' crin şi trandafir . La trei le t r e m u r ă cîntecul de j l u r e r e ; iubiţii lor au căzut în b ă t a e ; aces te s 'au gă t i t cu flori de ch ipa ros .

A trei-spre-zecea fecioară e mai m a r e a lor; mai a lbă , decăt ele; ma l î nă l ţ a t ă , decît ele. Dacă ' ţ l farmecă văzul lor min t ea , pr ivirea • ei îţi încălzeşte in ima; dacă în vederea lor

- 19 - ,

t epe r z î , clipirea ei te re invie . In t r e pletele ei sun t împlet i te lănţujele de crini .

Nouă fete cîntă, niîndre de bucur ie ; t re i maî mîndre , de dure re ; una neşt i ind nici de bucurie nici de dure re ; cînd zimbind cu ce­le voioase; cînd suspinînd c u c e l e îndurera te .

Cîntecul îndulceşte toa te peptur i le . . . .

•Deceneu, preotul pălăr ia t , de t re i ori grăi că t ră Decebal, şi Decebalnu-1 a u d e ; e adîn-cit în gîndurl, şi fermecat de cîntecul cel dulce. Preotu l îi puse mina pe b r a ţ ; atunci el ca sper ia t d int r 'un vis, s t r igă: — Cine-i?. . .

A! mulţămeşte-ni i , că nu v reau să văd moar­t e ; căci aî fi mur i t , să fii ori-cît de sfînt .

— Eu, doamne, îs cel maî zmer i t dar Zamo. . ! • — Sfînt, ori zmerit , pară-ţ i bine, că nu v r e a u

să văd moa r t e a c u m a ! . . . — Şi tocmai m o a r t e t rebue să-ţî cer, s t r igă

preotu l , încrezîndu-se în pălăria sa, şi ma î _îmbărbătîndu-se încă, s t r iga şi maî tare;:

Zamolxe porunceş te , după legea luî, &k arzi , ca jer t fă de bucurie , pe fata cea jnistî t înără. dintre cele ce cîntă în foişor. l legeă luî nu se poa te călca; focurile ard. . .•: , ( i

• Cîntăreţele a junseră , de jelesc î n o t a t e l e pre cei; ce au căzut în b ă t a e pen t ru omătv-rea neamului lor; durerea s toarce iMn£}g/ple$-

- 20 -

turile se str ing. cîntecul se 'neacă — şi ele aud porunca cea înspăimântă toare .

, —A! striga în clipa aceas tă cântăreaţa cea mai t înără , ca muşca tă de şarpe .

Decebal respunse preotu lu i : — Perdutule! n 'auzl tu pe c în tă rea ţa cea

mal t î nă r ă? aceea e fiica m e a ! — Arză cea u r m ă t o a r e ! legea-i sf întă! Al t ţ ipet de spaimă se auzi din foişor.

Decebal adaose : •. — Ha h a ! legea-i sfinţii, şi voi totuşi o suciţi , ca într 'o clipă ar arde pe una. în t r 'a l ta pe a l ta!

— Eu sunt robul luî Zamoloxe! — Robiî l luîZamolxe! pent ru ca să-î suceşt i

legea? Dar bine că eu îs domnul t ă u ; a m dară , maî mul t cuvîntde-a o î n t o a r c e ; e u d a r ă . ia tă , că o şi întorc, aşa, că şterg de toi si pentru ,ţftţ(}gauqa-. Acum p ieHiinaintea feţe mele ; şi m u l ţ u m e ş t e luî Zamoloxe, o r î m a î

(bina mie, că nu i-am întors legea aşa, că, (ţn loc de femeea cea maî t înără , să ard pe l iarhai 111 cel maî b ă t r î n . . . .

Deceneu s'a îndepăr ta t , nu a t î ta în t r i s t a t ' ^ n t ţ u , că Decebal a ş t e r s legea, cît îmbucura t câr im,n întors 'o p r e c u m a z i s . El era bărbatul -^[mai.kătrîn.

- 21 -

Şi fetele cîntă acuma măr i r ea luî Decebal

P î n ă s e pe t receau aceste , n imenuînu-î bă tu la ochi, cum şedea de-a s t înga luî Decebal pe un t runchiu ciuntit , un bă rba t cu faţa Întunecată , acoperi t de tot , aşa că numai ochii i-ae vedeau, cum p r iveau toa te , şi cum m ă s u r a u toa te . Din cînd in cind. pe furişul cel maî ascuns , acei ochi săge tau cîte o clipă se toasă spre diadema lui Decebal. Nu lua nimine aminte , aceas ta .

Boarea zorilor leagănă frunzele aşa de blind aşa de pac in i c ! . .

Bărbatu l cel În tunecat a ş t ep ta , pînă a r se ră căpaţ inele jertfite, şi apoi păşi îna in tea luî Decebal cu faţa posomori tă ; mai t r i s tă .

— Cum?îi grăi Decebal, Biciţie, fratele meu tu t r i s t ' ? Cînd toa tă ţ a r a sa l tă de bucurie, cînd măr i rea noas t ră e deplină, cînd nu ne-o amen in ţă nimica, tu remîî t r i s t şi taci

— Mă cuprinde în t r i s ta re , cînd văd. că măr i rea ta e deplină, — căcî nu o p u t e m face şi maî s t ră luci tă . De acea remîn e u t r i s t ş i tac, cînd văd în cenuşă cea de pe u r m ă căpăţi-n ă d e duşman dintre cei de mai aproape

— Mi-au r e m a s cei maî de departe] — La Şoma ţ in teş t i? Decebale? — Cum la Roma ? Uiţi că Roma ni se în­

chină n o u ă ?

- 2 2 , -

— Nu ui t , că aceia pe care i a plătit Dormi-, (ian, ţi-au da t pungi de aur ; dar se vor deştep­t a romani i ceî adevăra ţ i , şi-ţi vor cere pun­gile acele îndără t . Odată, erau romanii pu ţ i n i ; • galii năvăl i ră a supra lor ; sparse ra ziduri le ' Romei şi ve t re le romanilor. Numai capitolul r emăsese , î n , e l cu o mînă de r o m a n i ; şi a- • ceştia, cu alţi doi t rei , de din afară au cur- ' m a t m ă s u r a t u l aurului, şi au m ă s u r a t apoi eî cu oţel.

— Eu maî întîî voiu spulbera capitolul, ca să nu poa tă ascunde în el nici un deget de roman, şi a - m î săr i în j ap . P e ceî ce vor fugi pe afară, nu-I voiu a ş t e p t a măsu-rînd la a u r ; îl voiu lua nemăsura t .

— Romani i din zilele noas t re dau din ochi, şi toa te popoarele se c u t r e m u r ă .

— Afară de poporul m e u ; dar eu voiu scă­pa şi pe celelalte de t r emuru l a ce s t a ; voiu scoate ochii romanilor, ca să nu maî dea din ochi

— Eu zic, Decenale, teme-te de R o m a ! — J u r ă că n'aî zis n imica ! — Ju r că n ' a m zis n imica! — Erolzi iuţ i să vie înaintea mea ! P a t r u erolzî săr i ră înainte , ca de pe o să­

gea t ă ; to ţ i e rau lungi în gît, uşori la fiuere şi subţir i la haine.

- 23 -

•- In clipa aceas ta sa plecaţi la R o m a ! merge ţ i toţ i pa t ru , sa aibă din cine şi omo­ri, de or vrea .

Erolziî se uitară, unii la alţii. — Spuneţ i romanilor, că le poruncesc, să-mi

t r imi tă auru l , ce mi se cuvine. Spuneţi-le, că nu-mi place să a ş t e p t p înă la ziua pusă ; pen t ru ca să se mînie. si să mă pot ba te cu ei. — La d r u m !

Deceneu se cumetă a mai zice o vorbă ple­ca tă :

— Doamne , oare n ' a r fi bine să în t rebăm maî întîî pe Zamohet

— Intrebaţ i -1; dar semne bune să-mi dea, căci de-mi veţ i aduce semne rele, eu tot n'oî ascul ta de ele.

P e Z a m o l x e î l în t rebau aşa , că-î t r imi t eau solii, să se înţeleagă cu el, la el a casă. în ceea lume. Deceneu în t reba : Pe cine să t r imi tem ? Decebal îi r e spunse . P e ceî doi voinici, cari s 'au b ă t u t odineoară.

Ceî doi aleşi încremeniră. Şi au auzi t moar tea , pe la u rech i ; şi nu era obiceiu a în t reba pef soli dacă vor să pr imească solia, ori nu ?

Ş 'apoî s 'au făcut toa te , p recum spune şf porunceş te Zamolxe în legea lui.

Nouă, os taş i , se , .«or4»du«S6.-6îte.,.de,.JiQJiă,, paş i unul de altul, în mînl cîte cu t re i să-

- 24 -

geţi neînveninate , ţinîndu-le în toarse cu ţe-pele înainte. Alţi p a t r u apucă pe cei doi a-leşi, doi pe cel lung, doi pe cel scur t ; cîte unul de piciore. altul de mini.

„ Zamolxe! " s t r igă Deceneu; — doi alţi preoţ i pălărieţ î p r e su ră t ămîe în focurile b inecuvînta te , cel pa t ru ostaşi smucesc pe imăndol solii de picioare.

„ Zamolxe ! Aslreu ! " - mal s tr igă Dece­neu; şi cei p a t r u feciori alergă cu soli înăl­ţ a ţ i în t re cer si pămîn t înaintea celor cu săgeţile ţ in t i te cu ţepele cî t ră e l ; — în ju­rul lor joacă alţi nouă daci, t rei băt înd cu buzdugane în scutur i , t rei asvsrl ind paloşe cî tră nou r i ; t rei zvârlind săgeţi c î t ră cer, şi ameninţînd pe Zamolxe , că, ce nu le v a fa­ce de bună voie, îl vor sili să le facă de nevoie.

„ Zamolxe! Aslreu ! Meitrasl" se auzi de treia oară — şi, deputa ţ i i sbura ră cu peptu-rile căt re colţii săgetelor

— EI bine, ce vrea Zomolxe'? in t rebă Decebal.

— Zamolxe n'a pr imi t pe nici unul din cei t r imişi .

Amîndoî feciori t r ă e s c ; cel lung a fost mal greu decît alţii de al te ori; a z b u r a t ' ! prea pe jos, şi a scăpa t pre dedesuptul să- j

- 25 -

geţ i lor ; cel scur t a fost p rea uşor şi a zbu ra t pe deasupra ţepe lor ; ba a t r ecu t tocmai şi pe deasupra capetelor acelora, cari le ţ ineau, si a căzut pe pămîn t ia spate le lor

Deceneu zise cu toa tă credinţa : . — Nu va ti bine să t r imi tem porunci lt,

Roma. Decebal, d rep t respuns , s t r i ga : — Nu v ' a m spus , că de-mî veţ i aduce sem­

ne rele, eu tot n'oi ascul ta de ele. Erolzilor, la d r u m !

— O iscoadă ! o i scoadă! se audi acum intre cete.

— „ Inălţaţi-1 la măr i re pe o creangă ! " stri­gau unii.

— Aduceţî-mi-1 înainte ! porunci Decebal. O imbulzeală tîri înainte pe un os t a ş îm­

brăca t de dac. — „ E de ai noşt r i" , s tr igară cei ce-1 cu­

noşteau. — De unde - v i i ! il în t reba Decebal. — De la Roma. — Ce veste-mi aduci ? strigă-mi-o de acolo,

porunci Decebal, neput înd răbda să sosească bine ; ves te rea să-mi spui-!

— Că tocmai r ea ves te iţi aduc : pe scaunul lui Domiţian s'a sui t Traian. Decebal se cu­t r emura .

Deceneu iara-şi pr inse inimă, şi z i s e :

26 -

- C e t r i s t e ţ ă imî coprinde inima, la ves tea aceasta. ; mărirea lui Decebal se va scur ta ; oare n ' a r fi bine. să s t r igăm solii îndără t?

— Să amuţeş t i , coabă băt r înă ! suna ţ i t râm­biţele, suna ţ i buciumele ; să n ' a u d vorbe ca a c e s t e ! - şi se în toarse in dreapta ; dar aci văzu pe Decidav, fiul luî. şi-î strigă :

— Decidave, voinicul a rma te i mele. vorbeş­te-mi tu la' inimă !

Decidav g r ă i : — Căpi tane t a re , leul Daciei U-. — Aşa, aşa! tu mi vorbescl ca fiul m e u !

Decidav u rma : — Bine g răeş te Deceneu, cînd zice, că-I

t r i s t ; dar nu zice bine, cînd se teme, că măr i rea lui Decebal se va scurta ; măr i rea lui Decebal se va stinge ! Solii t r ebue str igaţ i îndără t , şi t r imişi alţii, in mînă cu aur, în inimă C u" frăţie.

— Ce, s tr iga Decebal, s ingur am r ă m a s la lucru ? dar destul s u n t şi s ingur !

— Singur eşti destul , doamne, linguşi Bicilie din stînga-î, robii tă i îs destul de credincioşi. Tu vel fi fulgerul lup te lor !

— Bun cuvînt grâişi, Bicil ie; ba te ţ i buz­duganele în s c u t u r i ! s t indardele -să fâlfăe ! buciumele să bubue!

- 27 -

Scuturi le durduiau. s t indardele fîlfâiau, buciumele bubuiau.

Corul fecioarelor cîntă cîntec aprins, cîntec de rezboiu.

Peptur i le creş teau, inimile se oţeliau, ochii se apr indau.

— „Un s t r ă in ! un r o m a n ! " se auzi a c u m din depăr ta re .

— Te cunosc, îi s t r iga Decebal, cînd îl vă­ii; ce veste-mi aduci din R o m a ? de-mi aduci

ves te bună, întoarce-te îndără t cu ea cu to t . De la mine şt iu că vei duce ves te rea.

— Decebale, grăi romanul ; îţi aduc ves tea , că pe tronul Romei s'a su i t Traian; şi că nu-ţî va maî da haraciu .

— îmi pa re bine. Nu pofteşte Tra ian ca să-î t r imi t îndără t şi cit mi-au p lă t i t romani i pînă a c u m ?

Ba îţi porunceşte, să î-1 t rămi ţ î îndără t — Nu mi-aî întâlni t solii? de la el ai fi

pu tu t auzi, ce-ţî dau de r e spuns . , — Ba i-am în tâmpina t .

— Aşa dară ne-am în ţe les ! — în ţe l e s ; dar nu pe 'dep l in . Solii tă i s 'au

î n t u r n a t c u mine. Poa te , la ves t ea mea , t e vei gîndi la a l tă solie. • — Ce? a m ă sper ia ai venit . Ai r ă t ă c i t !

BMlie, spune-î respunsu l meu . Pălăr ie ţ î ! băr-

- 28 -

darî! fete! după mine la peş t e r a neagră! Să arză jertfele de luptă . Şi plecară cu toţi la peş te ra cea neagră.

Bicilie se t r a se de o pa r t e cu romanul şi-î grăi :

— Respunsul luî Decebal e, că Roma să-î p lă tească de zece ori a t i t a haraciu, pe cit ei p lă teau pînă acum.

— îmi pare r ă u dară; căci a şa v ' am adus şt ire de bătaie.

— Şi mie-mi pare bine! — Cum? — Aşa, căci ştiu- că ne ve ţ ţ ba te . — Cimilituri nu ş t iu să desleg. — Te voiu î nvă ţ a eu. — Dar a s t a să ml-o deslegî tu : cum poţi

dori să ba t em noi pe fraţii tăi? — Aşa , pen t ru că eu nu-s dac. — A c u m

spune-mi t u ce om e Traian? — Nu-ţî o pot spune . — Aî şi învă ţa t , a face cimilituri; orî nu

ştii deslega nici ce nu-î cimilitură. Nu ştii ce om e un om?

— Tu m'a i întrebat, ce om e Traian? — Şi aceas ta nu o poţi deslega? — Ar t rebui să-fi sciu un sac de cărţ i de

de cele la te , bună tă ţ i l e luî,

- 29 -

— Plăteşte s ănă tos dacă i al făcut vre un bine?

— Ca si un Dumnezeu. — Aceas t a singură nu mi-arfi de ajuns

ştie el şi a osindi bine pe cei făcători de rele?

— Ca şi un diavol. — Asta-mi place mai bine. — Pen t ru Decebal gîndeşti? — Imî ghicişi dorul inimei. Decebal t rebue

osindit diavoleşte. El e urgia neamului om-menesc . ,

— Tralan îi va c răpa capul în şap te . — Şi ştie Train resplăti binele, c e i faci?

mai spune-mi odată . — P r e c u m ţi-am spus . De-î placi, te puneî

crai •- Craiu strigă Bicilie, s t rălucind din ochi

şi reculegîndu-se adaose: — Spune-î, că, lăngă duşmanul lui cel mai

înfocat, veghează robul lui cel mai credincios. Arderea binecuvînta tă se dămoli; peptul

nui Decebal se invăpăia . — Ce i-aî vorbi t? în t rebă pe Bicilie, după

ce s'a re întors de la peş te ră . — I-am vorbit, doamne aşa: iiidată ce va

ajunge acasă, Traian se va imbrăca de bă tae , mărirea t a va ajunge zile noui.

- 3 0 -

Oare zile de s t ră lucire , ori zile de în tuner ic? Acea ta a u i t a t Bicilie, să- i -o lămurească .

Decebal mai in t reba şi pe sol: — R o m a n e ! e ga t a Traian, a ieşi la lup­

t ă cu mine ? — Gata! ia-ţi numai s e a m a ! — A m ă îngrozi îţi încerci capul, romane ?

Spune-i s tăpînuluî tău, că pe noî n u m a i a t u n c î n e va cunoaş te groaza, cînd ni se vor r e s tu rna bolţile cerurilor in cap . . . . nici alttncia nit!

— Ii voiu spune .

]J

Decebale. fulgerul bătăilor. încinge-te de lup tă

Dacă ai b ă t u t tu pe toţi duşmani i tăi cei de aproape, s 'au sculat asupra ta cei maî dedepar te . — De ce nu vraî tu să t răeş t î bine cu oamenii ? A c u m a să văd cum vei eşi din cursa, ce ţi-aî întins-o căci s'a ridicat un v i teaz mai m a r e de cît t ine, să. te osândeas­că, să scape pămîntu l de faptele tale; s'a sculat Traian, şi-ţi scu tură porţile munţi lor . Să te vedem . . . . Incinge-te!

Traian ieşi cu oaste m a r e a supra Dacilor, si e pe drum câ t ră ce ta tea , ce-î zicea Tapis.

In t r 'o zi îl in tămpină un sol s t răin; acesta sosind, cade la pâmîn t de pe catăru-î. şi ridicîn-du-se, îi dă un burete de cel mari , scris pes te to t cu vorbe dăcescî. Cărturar i i cetiră pe el.

«•Jiuriî şi al te n e a m u r i s t au îna rma te g a t a ; întoarce-te, de unde ai veni t ." Traian respunse solului:

- 3 3 -

— Sfarmă-ţî bure te le , şi du-1 aşa s fâ rmat îndără t la acela , care te-a t r ă m i s .

— Solul se r e in tu rnă , cu burete le s f ă rma t . Ia r Traian calcă ţ inutur i le Daciei, de lăngă Dunăre, şi s t ă b ă t u în m u n ţ i , tâindu-şî cale pr in stâncile munţ i lo r .

Decebal se s imte s t r imto ra t ; porunceş te lui Bicilie, să scrie cărţ i la t a v a r ă ş î ; Bicilie, le s c r i s e , şi apoi le t r ămesă luî Traian; care văzu de aci, ca t r e b u e s ă se grăbească! Drept aceea se şi grăbi , incit Decebal, şi mal str im­to ra t . ii t rămiso o solie de pace ; dar numa i t re i daci comaţi, nepălăriealî, cu coamele zbul-t u r a t e , cu cojoacele sden ţă roase .

Aceşt ia cum s 'au dus aşa au şi v e n i t . Decebal văzînd-î venind cu mina goală, şi-î

smulse de coame, de mania ce-1 cutremura. — Trei săptămînî îmi t rebuesc ca să m ă

gătesc de b a t a e , cum şt iu eu ; şi Traian e numai de trei zile de depa r t e ! ce să fac? — Voiu t r ă m i t e i o m pălârielt; n ' am încotro Şi p recum a zis , aşa făcu! t rămise doispr-e zece boe-ri pălăr ie ţ i , douăspre zece femei cu prunci neînţărcaţ î în braţe , şi douăspre zece fete , ca să ceară pace .

Sosind solii Înaintea lui Tra ian , căzură în genunchi , şi îi se rugară de pace , cu lacrimi a m a r e .

Decebal 3

- 3 4 -

A douăspre zecea fată era maî t înără de-cît t o a t e , şi visa ma i mu l t de cit toate . Ea nu şt ia b ine , ce se făcea îinprejuru-î.

Traian nu le p u t u asculta rugămin tea ; romanii îî porunciseră să se întoarcă.

— Duceţi-vă de unde aţ i ven i t , şi spuneţ i lui Decebal , că viu şi eu , le r e spunse el.

Ce săgea tă în peptul soliei! Ce rază fer­mecă toa re în peptul fetei celei mai t inere . Graiul cel d'întîiu al luî Traian îi legăna t oa t ă fiinţa în t r 'un t r e m u r ile p lăcere , ce nu mai s imţise pînă a t u n c i ; îi venea , să rîdă; îi venea să plîngă; şi nu ş t i a , de ce ? îşi u i tase ochii pe faţa voinicului celui falnic, de ai cărui ochi nu se maî pu t ea despăr ţ i .

Boeriî se ridicară din genunchi , se grămă-• dirâ mai aproape de Traian şi i-se ruga ră de

pace cu braţele deschise.; suspinind dureros . Traian nu-i p u t u ascul ta . A c u m a se de te ră bărbaţ i i îndără t , şi-î că­

zură femeile, cu pruncii în b ra ţe , la, genuchî, cu vaie te , d e ' ţi-se sfăşia suf le tu l : copilaşii îî cuprind genunchii cu braţe le lor cele mi­ti tele, şi plîng şi ei, dacă-şl văd mamele plîngînd.

Traian p 'aci p 'aci era să-i iea în b ra ţe Să-i să ru te , dar se t r e z i : Aci e vorba de porunca poporului roman, şi nu de lacri-

mile pruncilor celor nev inova ţ i ; ci-î de . oa­sele părinţi lor lor celor vinovaţ i . î ş i în­toarse dară ochii intr ' i i l ta pa r t e şi se smulse dintre mânuţele cele ce erau să-1 scoată din minţi .

Solia spuse ves tea că t re Deceba l : — Trăiau ne-a ascu l ta t . . . . • — Y ' a a s c u l t a t ? strigă Decebal, repede

şi îmbucura t . — Ne-a ascu l ta t vorba, şi apoi ne-a res-

puns , că nu poa te să închee pace. Decebal spumegă, şi str igă ca scos din

minţ i : — P e el dară ! Dacilor! să 'ncepem noi

bă ta ia ! Apoi s 'au a runca t Dacii a sup ra a rma te i

romane , cu ur la te , că: , .Au nu şt i ţ i voi măi roman i lo r ! că pe noi nu ne-a b ă t u t încă om p ă m î n t e a n ? Nu şt i ţ i voi aceas ta ?"

Romani i le r ă s p u n s e r ă : « Ba ş t im! dar voî şt i ţ i u n a ? că acum vă vom ba te noi? stiţl-o

(voi aceas ta , Daci lor?» „ N u o ş t i m ! " respund Dacii. „ S ă v ă ' n v ă ţ ă m d a r ă ! " strigă Romani i ;

şi apoi îî şi î nva ţ ă ca pe scris, cu vorbe de oţel, t ipăr i te 'n frunte si 'n coaste .

* * I a rna cu un ger ne-mal pomeni t despăr ţ i

pe cele două popoare încă ie ra te ; ele se t r a s e r ă

- 36 -

înapoi, îşî n u m ă r a r ă cîţî fraţi li s'tui culcat la somnul cel de şfîrşit.

La infloritul pomilor, a l tă învăţătură de oţăl, scrisă to t în frunte şi'n coaste de dac. Cari o î nvă ţau deplin, aceia nu o maî ş t iau de cît pe cealaltă lume.

Bicilie strigă oda t ă : — Doamne, totul e perdv.t! --Nimicanu-i pe rdu t . pînă s t au eu! res-

punse Decebal. — Cu atita-i maî rău deno i ; Romani i strigă

tocmai după t ine, după capul tău . — Mă duc la ei, si ini-1 d u j . — Lasă-mă, s ă n f : duc eu ; să-mi pun capul

m e u pen t ru t ine. — Nu le ar fl de ajuns. — Du-to dară, însă viu şi eu cu tine. — Nu te las. Tu t rebue să s tal acolo, de

unde lipsesc eu. — De aî l ipside unde gîndesc eu, îşî înşira

Bicilie cugetele Decebal plecă în t abără la Traian.

s O r a m u r ă verde îl deschise cale pr int re şirele Romanii lor. Cum păşia c u c a p u ' n p e p t cu ochiî in pămint , — alţii îl opriră cînd sosi dinaintea lui Tra ian; şi el nici aici nu-sî rîdică ochii în sus , ci gră i :

— Pace , împăra te , cu ce p re ţ vei vrea.

Lăngâ piciorul cel s t i n g ă lui Decebal e u n bulgăr. Trăiau nu zăreş te , cum calcă el cu stîngul pe bulgarul acela, cînd a zis „împă­ra t e , " şi nu şt ie, cît de bine i-a păru t , cînd a simţi t , că şe sfarmă sub picioru-I.

— P r e ţ m a r e ţi-oiu pune, r e spunse Traian. — Porunceş te , să-ţi dau capul m e u şi ca­

pul luî Decebal se plecă şi mai jos. Dinţii îl se înfigeau în buze.

— Toate uneltele de resboiu să mi le dai. să le duc cu mine.

-- Voiu asculta, doamoe. • — P e toţi meşter i i romani să-i scoţi din ţa i a ta . . — Po al mei nu ?

— Toate cetăţuele , care n 'am apuca t eu să ţi-le sfărâm să le r isipeşti tu .

— Meşterii ţi-I voiu da, zidurile mele le voiu risipi eu şi fără eî. A risipi poa te omul şi fără meş te r i . Meşterii t rebuesc cînd le ridici.

— Mai porunceşte , împă ra t e ! — Acelora, cari ne vor binele, să le fi voi­

tor de bine; duşmanilor noştri , duşman . — Frate le şi deaproapele cel mal drept îţi

voiu 'fi, doamne. Traian împăr ţ ia fâşii pen t ru răni ţ i ; şi nu

p u t u vedea, cum mal sfarmă Decebal un bul­găr sub picior, cînd a z is„doamne."

- 38 -

In clipa aceasta, grăi Trian: — Ia t ă fâşii din haina mea, legaţî-îl! — „ Lega—pre m i n e ? Decebal îşi ridica

ochii în sus , să se u i te în dinţii mor ţ i i ; dară îndată şi văzu, cum Tra i an îşi 'sfâşia ha ina de legături pen t ru un răn i t dac. Dreap ta luî se r idecă dusă de o pu te re nevăzută , d iadema de pe cap, şi o pune la piciorele împă­ratului,- căzînd şi el în genunchi, în ţer înă. Apoi grăi, cu ochii împl în ta ţ î în p ă m î n t :

— Ia tă-mă, în genunchi , î m p ă r a t e ; calcă pe cercul cel de au r ; iată-1 la picioarele tale.

Traian se pleacă, de luă d iadema din ţerînă,, i-o puse îndără t pe frunte, şi ridicîndu-1 din genunchi, îî dete mîna de pace şi-i gră i :

— Jură , că ve r ţ inea pacea! Decebal j u r ă : — Cînd voiîi maî întoarce fălcile balaurilor

mei că t ră împără ţ i a ta , a tunci să-şi împlînte ciuma fălcile în împără ţ i a mea. Cînd voiţi pune pasul jntîî pe brazdă romană , a tunci să se apr indă casa dăcească cea de pe u rmă. Cînd va lovi mai întîî d reapta mea, cu bardă de dac în căpăţ ină de roman, a tunci să-mi crape căpă ţ ină mea; a tunci să se întunece s t e a u a ţăreî mele ; dea tu rba re în inimile fiilor şi fetelor el;" iee-le lumina vederii , să nu o vadă maî.mult , şi să-şi întoarcă cuţ i tu l

- 39 -

cel s t r âmb , frate a supra fratelui să-şi aprinză, casa, soră la sora ; să, nu r emănă nici săpă tor i de gropi; să vie corbii păduri lor să ne îngroape! Crezi-mâ acum, împăra te , Zamolxe, As t reu , Maitros mă aud!

Decebal, t ă c u ; din dinţî scrâşnea , din inimă t r e m u r a ca şi cum l 'ar fi ajuns frigurile ' galbene. Peptu-i ferbea în clocot t u rba t , mintea-î ţ ese cugete n e g r e :

, — „Una ai u i ta t , Tra iane : să m ă jur i pe aceea, că-mi voiu ţ inea ju rămîntu l . Şi pe aceas ta m ' a ş fi j u r a t căci şi a şa îl voiu ţi­nea. — Nu eu imivoiii întoarce balaurii cu făl­cile că t ră împără ţ ia ta , ci stegarii me i ; pasul m e u cel în Iii nu '1 voiţi pune pe brazdă, ci pe căpâţ ină romană ; cu barda întîîa nu voiu lovi în coaste romane ţinînd-o cu dreapta , ci cu st ingă». El zise t a r e :

; - Să trăescî , împăra te! Decebal ieşi din t abcrâ . Sosind în cortul său îşi în toarse jurămîn­

tul cu totul . , — „ M'am plecat lui, p en t ru ca să m ă a-prind şi mai amar , şi să rad păngara a s t a de pe numele m e u Bicilie! scrie car te că t ră Pa-cor, în ţ a ra Partid, să v ie ! Apoi sfarmă-mi ce tă ţu ie ie ; începe cu cele maî p u t r e d e ; maî ales cele ce cad în vederea Romanilor ; întîr-

- 40 -

zie cu cele maî tar î j t recî cu vederea pe ce­le din mijlocul ţ ă ro î ; Sermis-Egehtsa u i t 'o a-şa, cum sta as tăzi . T rămi te meşter i i romani acasă ; pe cei mai netrebnici ; alunecă de u i tă aici pe cel mai cu min te .

Bicilie apoi aluneca, de împlini toa te porun­cile pe dos. Respunsul lui Pacor îl t r imise şi la Traian.

I I I

,. Ferice de acela, care se na ş t e în zilele . lui Trăiau " aşa se mîndrau fiii Romanilor;

şi n u m a i a t î t a groşiau. că nu adăogiau : „ şi a m a r de mama aceluia, care d u ş m ă n e ş t e cu e l ."

In zilele de pace. îi aduse un cioban ves­t e din Dacia :

— Doamne tăriile Dacilor, cele ce nu le-ai sfirmat tu , s t au sănă toase , ca mal î n a i n t e ; nu le sfărâmă nimine; ba Dacii şi pe cele cam ş t i rb i te le cîrpesc.

— Nu vorbeşt i vorbă d reap tă ; grăi altul, ; sos ind; m ţara. Daciei resar şi cresc tu rnur i , pe unde din mosi-strămoşl nu s'a pome­ni t picior" de zid.—

Un al treilea aduse ca r tea lui Pacor că t ră Decebal, unde spunea, că vine cu pu te re , să facă piept înaintea Romanilor.

Traian o ce t i — şi apoi făcu două. ju rămin te : — „ A ş a să mi se înal ţe împără ţ i a m e a

p recum voiu ş terge eu împără ţ i a lui Decebal de pe unde a fo s t ! — A ş a să. t ră iască numele meu , p recum voiu rade eu numele* de Dac de pe faţa p â m î n t u l u i ! "

- 42 -

Dacule, de ce nu t r emur i ' ? Vine Traian. să t e ia în danţ ele resbunare , fără scăpare .

Cînd auzi Decebal, că Traian vine, ga t a de război cum ştie el, Îngălbeni la faţă. Bicilie îl văzu, şi-î zise :

— Doamne, tu t remur i . — Zi, că nu t r e m u r ! Cine m ' a văzut. '? — - Nu t r e m u r ă nimene ; eu a m t r e m u r a t ,

şi mi-s 'a păru t , că tremuri tu. Eu t r e m u r pen t ru t ine ; pen t ru capul t ău .

— Tremură pen t ru capul luî Traian, dacă vrei ; căci a m un gind . . . .

— Ce gind ? — Să-1 fac blînd . . . foarte blînd . . . Un corn sună ; un sol în t ră şi g răeş te : — Decebale, Traian iţi porunceş te , să

curmi toa te pregătir i le de resboiu. — Nu-mi porunceş te Traian să-mi curm

zilele ? — I ţ i maî porunceş te încă, s a t e închini luî. — Adecă imî porunceş te să-mi curmi zilele.

Spune-I, că i-le voiu scu r t a eu pe ale lui. — I-oi spune. Solul ieşi. Bicilie se apropie de Decebal şi-î ş o p t e ş t e : — Taie-mi capul, d o a m n e ; eu a m socoti t

u n a : Să-ţi luăm vorbele în aeve . . .

- 43 -

— Bine zici. Alege pe doî ; ceî maî iuţi de fugă; solul să sosească a casa, pe la arde­rea oaselor lui Traian . . . stăî! — s t a l ! — nu vei găsi om pen t ru aces t lucru. Cu cit gin-desc maî mul t la aceas tă faptă, cu cit cau t în gînd, că pe care dac p răpăd i t să-1 trimi­t e m ; nu găsesc nici pe unul. Dacul îţi ră­peş te bucăţica- din g u r ă ; îţi sparge capul, f ă ţ i ş ; dar pe furiş, nu ucide.

.Bicilie rise. Nu te îngriji, doamne :mi -am adus eu din

llaca doi feciori, şi-s bum de lucru... m ă grăbesc!. . .

S tă î ! nu t e grăbi. Cînd mi-a veni t cuge­tul prin cap, mi-a p lăcut ; cinci a m v ă z u t că n ' avem om, rn 'am în t r i s t a t ; şi acum,— acum, — cînd s tai să te grăbeşti . . . a cum m ă spariu de mine. Bicilie, mi-î g rea ţa de o fap­t ă ca aceas ta . — Uită- te , p re cine vrei t u să ucizi! Stăî, Bic i l ie , s tă î ! . . . . s t ă î !

— Doamne tu-ţî dai cuv în tu l , . ş i iară ţi-1 îeî.

— Mustră-ină, pen t ru că-mî calc cuviritul ' m a i aspru m ' a r m u s t r a fapta...

—-Te va arde şi mai a m a r ruşinea, în lan ţur i b ă t u t e din auru l t ău , — după carul luî Traian. — Eu zic, maî aprig m ' a r arde f a p t a . .

— Şi eu mai zic încă: ma i cumpli t te va arde flacăra păreri i de rău , căci scapi pe u n

- 44 -

om, şi-î arunci în vîrful lăncilor un popor în­t reg, poporul t ă u ; — cînd aî p u t e a să-1 înalţi la măr i re nespusă,, te dai pe pocăite; dai vetrele s t răbuneş t î mamonilor s t ră in ; tot-neamul t ă u îl ineci tu cu mîna ta, vrînd să iaci milă aceluia, carele ţie nu-ţî face dreptate; vrei să ţii v ia ţa aceluia, care porunceş te după, capul t ău , ca-apoi să-ţi sugrume copii mal uşor. . . .

-- In peptul luî Decebal clocoteşte vifor tur­bat . Inima i-se s toarce, pe fruntea sa curgeaţi picături . Tremurînd din buze, vorbi după Bicilie ca în a iu ra re : ,, mamoniî , s t r ă in i . . . capul meu . . . . . .

Bicilie u rmă : „ . . . îmi iau mîna din joc: t ră iască

Iraian, moară. Dacia; Traian e o m . a t î t de frumos, că, îşi poate înnebuni duşmanii . Traian e s trăluci t la faţă; pen t ru ca să orbească pe aceia, cărora vrea , să le iea argintul , ca să nu-şi găsească cuţi tul la şold; Traian e om destul de puternic , ca să poată sug ruma cu pu te re pe acela, pe care nu l'a p u t u t nici înebuni, nici a'l orbi. Iraî ieu mîna din joc: t ră iască Traian, moară Dacia] Mie şi a şa nu mi e mamă dreaptă.

— Dar mie mi-e mamădreaplă s t r igă Decebal ca, scăpînd cu mintea d int re verigile unul văr te j sugrumător .

- 45 -

Bicilie dă poruncă la doi I t o c a n I : — „ Decebal vă porunceş te , să merge ţ i - .

în t abe ră lui Traian şi să veniţ i cu capul lui, ori fără ale voas t r e . "' Porunca li-o spuse în auzul unui pîndaş r o m a n :

— După ce eşiră ucigaşii, Bicilie chema pe pîndaş înaintea sa, şi i grăi.

" — Auzişî, ce porunci dete Decebal? — Lase-mă să zbor la Traian! — Fă, după cum te duce inima ta; ,sivei

face, după cum doreşte inima mea. Romanul se perdu în fugă . . . Sosind apoi ucigaşii la Traian s 'au lovit de-

piedicî; Traian t r imise lui Decebal vorba aceas ta .

— „ S a p ă - ţ î groapă!;<

Decebal a rde de ruşine, spumegă ca în t u r ­bare . El se gîndi la un lucru mare .

— Voiu vedea eu oare, un neam întreg nu va înghiţi pe un pilc de duşmani ca să nu ştii, nici unde a fost?

— Dar Traian l'a da t de minciună în redinţa aceas ta .

P e unde se izbesc valurile Dunării mai tu rba t , acolo zidi pes te ea un pod de pea t ră cioplită,de p a t r u mii şap te su te şi şap te , zeci de u r m e de lungă; cu douăzeci de boite, cîte de o s u t ă şi şaptezeci de u r m e AQ. larg

- 46 -

fie-care ; pe douăzeci de slîlpî, cîte de o su t ă si cincizeci de u r m e de nalţ i , şi şase-zecî de u r m e de laţi; to ţ i aşezaţ i sul) apă, unde clocoteşte Dunărea mai t a re .

Dacă au zidit podul apoi t recu peste ea cu t oa t ă armata .s fărmînd pe toţi ceî ce, îi şte-t e a u în cale. Apoi spulbera s u m ă de castele de pe creştete l munţi lor , şi impresură nea­mul dacilor cumpli t .

Decebal se pomeneş t e s t r i m t o r a t de toa te părţ i le şi vede peirea .neamului său la pra­gul uşel .

Mal mari i ţăreî se adună în sfat mare . Decebal pă şeş t e în t re el.

— Porni ţ i curînd, le zise el. Tu, Decidave, să ţii ar ipa d r e a p t ă ; tu . Bicilie, s t înga Pelasigoane, şi tu , Bisenie, ieşiţi la munţ i . Tu, Toride, şi tu , Gilil, năvăl i ţ i p re tn t indene pe unde a r a ş t e p t a Traian năvală; caf să nu poa t ă zice că a m scăzut , şi că nu ajun­gem cu număru l pe unde t rebue . Tu JHege, tu Eusire, Midon, Terante, Zenore şi tu Ala-store,— voi veţ i da năva lă pu ru rea , pe unde n u . v a aş tep ta ; ca să vază , că a m crescut în puter i , că în t recem în n u m ă r _ şi ajungem şi pe unde nu t rebueş te . Femei le voas t re să păzească vetre le şi să înveţe pe copiî să arunce p e t r 3 cu praş t ia , şi să învâr tească

47 -

cuţ i tu l în gatul ursoaeî . — Doamne taie-ne capetele, femeile noas­

t re nu sun t a casă. Au veni t cu noi. — Femeile voas t re să se întoarcă pe a

casă! Porunceşte-] e tu, doamne; de noi nu

maî ascultă. Femeile căpitanilor in t rară . Decebal le

întrebă: — Ce vre ţ i voi femeilor aici ? — Vrem să mergem în rezboil r e spunse

ZijjjJlUJl^ soţ ia luî Pelasgion. — Mergeţi pe a c a s ă ! La ve t re , la

copi i ! —Vetrele le am s fă râmat ; —copii mici,

copii mici —nu maî avem Zimbrura îşi acoperi ochii. — — A m a r de capul v o s t r u ! ce a ţ i f ă c u t ? — Şi noi z icem, a m a r de capul nos t ru ! . . . — Vecinele noas t re au ars ,cu prunci cu t o t

în casele lor; romanii ard totul . Noi ne-am • scut i t pruncii noştr i de cuţ i tul s t răinului ; şi a m veni t să ne lup tăm a lă tu rea cu voî, maî înainte de a m u r i . De scăpa t , nu vom

, s c ă p a nici unul , şi nici u n a . Acolo ne-ai-adus! Decebale

Luî Decebal î i -ses t r înse inima în p e p t .

I V .

E rau zile de toamnă , .F runze le cădeau des, mai des cădeau feciorii de m u m ă de dac .

Romani i să reau pes te şanţur i le cele pline de tepe, ac idâu .scările --cu dinţii cârligelor, in virfurile" zidurilor; —şi —cine n 'a căzut de s ăgea t ă , a căzut de tăişul paloşului , in lup tă do bra ţe .

E o năvală cot ropi toare . Doi ostaşi scot pe un călăraşi r oman răn i t

şi căzut îl duc pe umere la» cor tur i . Vindecă­torii îl p r ivesc , şi apoi zice u n u :

— De ce l ' a ţ î s c o s d int re cei căzu ţ i ? Să-î dăm ceva, să moară mai uşor ; d reap ta lui nu va ma l s t r inge măiier de paloş .

— Minţi, orbule; nu vezi că şi acum îmi s tr ing paloşul cu m i n ă ? Dar—dacă nu-mi poţi da zile ce nu a m / n u - m î lua măcar ciasu-rile cite mai a m . Lăsa ţ i -mă să ma înţoţcla l up t ă , că aşa voiu mur i mai uşor

Şi porni , ca fulgerul, — se lup ta , lupta me-

- 49 -

reu, pîaa ce căzu i e s t aceia, pe cari îî t ă iase - e.l

Astfel de copii erau romanii . Longin era mina dreaptă a lui Traian Jnt r 'o noapte întră la el un bărba t întune­

ca t , în veş tmin te romane . Cine eş t i ! îl întrebă Longin. Un voitor de bine a lui Traian, sînt

Bicilie. Te cunosc, dace. Dar de ce în haine

' • s t r ă i n e ? de ce tocmai tu, si noap t ea? 'Decebal nu vrea să se mai lupte.

Vino la el, că ti-1 dau să-1 aduci cu tine legat cum îţi va plăcea.

- - Nu cred dace. V a n i făcut a t î t a bine. l-am făcut a t î ta

r ă u ; tot nu mă crezi? Şi aceea o crezi, ca eu voiu avea a t î ta minte , de voiu t rece pr in t re lăncile voinicilor voştr i în t imp de noapte lumi­n a t ă de lună, ducîndu-mi capul, în pericol ca să m ă pun la poveşt i c u . t i n e ? — Longin se 'ncrezu în vorbele şerpelui. . . . . .

Decebal nu mai avea. somn. Odată intră 'la el Bicilie în haine romane, Decebal se spa­d e . Ce ai făcut?

. 1- — 'Ţi f a m adus , iî şopti el; şi-apol întră Ia Decebal, Longin. Bicilie ieşi.

Decebal • 4

- 50 -

—Vrei să-mî vorbeşt i despre pace, romane?!.. — Maî întîî să-mi pul cercul cel de au r

de pe frunte la picioarele mele. —De noapte văd, că-î noapte ; dar tu nu do rmi ; cum dar to tuş i al visuri ? Mai bine vino-ţî în minţi, ' şi spune-mî toa te cîte ş t i i ; cum s t ă t a b ă r a voas t ră ; câţi sunte ţ i , ce-mî veţ i face şi cînd? ori n u maî vezi soarele.

— R e m a s bun! dară , l ume! Maî b ine să nu t e maî văd decît să nu m ă pot u i ta la t ine, de ruş ine că î -amvîndut pre ai mei . Da-* că crezi tu, că eu voiţi veni la trezie din visuri , pen t ru ca să-mi văd fraţii, apoi eu zic, că ţi-aî eşit t u din minţi .

— Şi eu îţi zic la aceas tă , că te-oii. ' - vinde lui Traian. Aduceţ i l an ţur i ! Toride

zboară la Traian, spune-î, Să-şi cumpere p< Longin aşa, că să s e d u c ă , de unde a venit cu oas te cu tot.

— Zbor, doamne, str igă Torid şi porni îi • fugă.

— Stăî, Toride, s t r iga Longin, îşî s t răpunge peptul, se t rage pînă afară, strigînd după sol:

— la tă -mă, a m muri t ; să n u duci vorba de c u m p ă r a t căci eu' sun t m o r t .

Şi mur i pen t ru ca se nu aibă Traian ce cumpera dela Decebal

Decebal ridica pumnii, , şi se ba te cu ei în cap.

- ' 51 -

Prin un codru t rec doisprăzece feciori, cu saci în spa te ; îna intea lor un om întu­necos, cu două cuţ i te la brîu; cu spadă la tă la sold, şi săgeţi veninoase în ochi

Unul dintre feciori îşi apropia buzele de urechia al tueia, şi-î şopteş te .

F ă r t a t e , sacii aceşt ia şed bine pe umere le noas t re . " un altul audi, adaose:

„I-am pu tea duce cit de depar te . Auru l nu-i poamă grea," Cel întîiu zice din nou :

„Si la împăr ţ i t nu ne-am lua de cap: fe­ciorul şi sacul, feciorul şi sacul.

„ Tăceţi , măi , şopti unul mai cu min te , Bi'cilie-î năzdrăvan; noi s u n t e m doisprăzece, dar e l . . . cînd sal la el, îţi piere pr in t re tufe, dinaintea ochilor, ca vever i ţa ; de-1 ajungi îţi piere din ochi în ponoare ca şerpele ; de' l prinzî,îţî alunecă din mină ca peştele . T ă ­ceţi, pînă vom îngropa sacii. P e d rum vom mai vedea ce vom pu tea face cu el, după ce ne vom u ş u r a de sarcini . . . "

Feciorii pun sacii în t r 'un ponor s ă p a t costiş într ' o r ipă de rîu, cu apă puţ ină , pentru că e s tăvi l i tă mai sus . Bicilie sa re la s t ravi lă , împinge o scândură cu călcâiul în la tur i , rupe* un par cu mina, şi t a ie grinda din mijloc cu spada. Apa ma i rupe şi ea din stavi lă , cit a mai r e m a s se r is ipeşte a sup ra

feciorilor, şi-i acoperi , cit ai batw' n palme-Că ţi au înota t deasupra apei, Bicilie le-sparge capetele cu cuţi tele, cu spada şi cu bolovani. Unul scăpa cu inotul pînă dincolo. Bicilie dă după el cu petre; asvăii i şi amădouă cuţi tele, dar nu '1 nemeri . Feciorul i ş i i a un cuţ i t cu sine îl ridică sus , amenin ţă eu" el pe Bicilie, şi apoi se perde prin tre­stie şi sălcii

In ţ a r a dăcească sun t grădini mul te şi în ele înfloresc flori m u l t e ;şi nici o grădină nu e ca grădina lui Decebal ; şi în grădina aceea nici o floare nu înfloreşte maî frumos, de-cîţ floarea sufletului său, fica luî, Dochia.

De cînd a văzu t Dochia pe Traian, a u i t a t a r î d e ; s'a î n v ă ţ a t bine a plînge.

Sînt zile de t o a m n ă ; florile să veştejesc maî t a re , să veştejesc zileleJStafiiigjL Are zile de t ră i t ; şi de ce, de ce maî mul t se apropie de moar t e . ' Ce-i e bun aş t e rnu tu l noaptea"? dacă ea umblă prin grădină; şi cînd luna-i aduce dorul de voinicul cel falnic, i se str inge inima, şi cînd gîndeşte, că nu-1 v a mai vedea nicioda­tă , suspină cu amar , îi curg lacrimi şi I linge, plînge!..

„Scumpă m a m ă ! de ce te-af dus, d e m ' a î l ă sa t singură aşa de m u l t ? Oare cui am

- m -făcut eu ceva. de m'ai blestemat aşa de r ă u ? De cînd te-ai dus tu dela noi în ceea lume. de a tunci ta tă l meu nu-mi rîde niciodată; şi el s'a făcut r ău ; de a tunci numai m'a să ru t a t . Trăesc fără de v i a ţ ă ; şi voiil mur i cu zile. Eu n 'am făcut n imărui nici un rău; de ce m'ai afurisit dară aşa de g r e u ? . . . "

„Dar s ta i ! tot ara greşi t şi eu u n a : că >îndesc to t la s trăinul acela; asta-mi v a ii greşală. Dar ce s a m ă fac? Nu-mi pot lua gîndul dela el? Şi facă-ne ori cîte rele eu tot la el aş gănoi. Dar şt iu că nu voiu ma l gîndi m u l t . . . .

Şi b ia ta fată plînge p l înge . . . . Odată numai pe cine văzu ieşind la ea

în gr idină? pe ta tă l său. El cînd o văzu îşi deschise braţele, şi venea lîngă ea. Ea-'i sbură în bra ţe le lui, şi nu p u t u grăi un cuvînt . Tatăl său o- ţ inu aşa îndelung, o s ă r u t ă pe frunte, şi "i z ise:

- D e cînd nu te-am s ă r u t a t , fiica m e a ? De cînd a mur i t mama..

— Aşa. e. De-tuncî m ' a m făcut r ă u ; pen t ru că m'a. lăsa t în as tă lume s ingur , cu du­rerea mea cea fără marjinî şi fără leac, cum nu l'a mal d u r u t pe n imene pe lume.

De jalea mea nu ştia n imene ; de aceea mi-am a runca t sufletul în urgiile resboaielor

- 54 -

\ şi n ' am d a t milă la cap de om p ă m î n t e a n ; i afară de seminţ ia n o a s t r ă .

— Nici la mine nu t e u i t a i . i —Nu m ă u i t a m ; p e n t r u că mi se reînoia

durerea de zece ori maî a rză toare şi acuma ia tă te ţin în b r a ţ e , pen t ru că de acuma nu

I ne vom maî vedea . Vom muri, astăzi. Te / s ă r u t de iertăciuni. Traian ne va ucide pe L^ to ţ i ; e la porţile Sarmis-Eyeluzeî.

Traian:? E el aşa de r ă u ? — El nu-î r ă u ; dar a m fost r ă u eu , şi i-am

făcut mul te re le ; de aceea nu m ă va mai e r t a . Mai să ru tă -mă încă oda tă ; şi apoi vom m e r g e , de ne vom mai lupta oda t ă , ş f .

" vom mur i l up t î ndu -ne . .- — Tată ," îî'u-i' i l imene, care să te împace cu Traian?

— Ba este . Tocmai la aceas ta era să viu cu vorba . Es te cine-va, care poate să ne scape de urgia lui

— Dacă es te cine-va, şi nu v rea să facă acea s t a , apoi îl afurisec eu , p reu teasa lui Za-

/ molxe, că de-i preot, ochii luî să n u m a i vadă ardere cu ra t ă ; de-I m u m ă , să-şi vază copiii vînzătorî de ţ a r a lor, de-I o fată să-şî vază odată iubitul, şi apoi s'o pă ră sească pent ru veci ; ori să fie datoare neamulu i s ă u , să-1 va­ză şi să-1 ucidă cu mîna sa . Zamolxe m ă aude ! Cine-î acela?

— 55 —

— Tu s ingură! t u vei merge la Traian] — Jur , că voiu merge ! Zamolxe m ă aude . — Şi vei face ce-ţî voiu porunci e u ? — Voiu face. — Si de nu? — Voiţi mur i — Căci de nu vei tace, aceas ta cînd vei

veni acasă, te voiţi omori eu, fiica m e a ; şi ' vo iu -mur i şi eu cu tine. Jură dară, că ori vei mur i

— Jur , că voiil m u r i . . . . . — Ori vei —ucide pe Traian] Dochiâ sbură din bra ţe le ta tă lu i său, ca

m u ş c a t ă de şerpe, şi fugi depar te de el. Apoi iară îşi veni în fire, şi grăi cu voace

moar tă , ca cei ce-s judecaţ i la perire, răzînd. — Cînd porunceşt i , Decebale să ucid pe

1 raian? — Acuma. — Mă duc. R e m a s bun! — Te a ş t e p t la peş te ra cea neagră, la focuri­

le cura te . — De n'oiu veni pînă 'n zori, semn, că

a m mur i t . — Semn, că ai mur i t , şi s emn că mi-a

ven i t şi t impul mie. Cînd vei vedea c ă nu te lasă inima să-1 omorî, răpeziţ î gîndul la ju rămîntu l , ce ai făcut.

.— Bine zici, t a t ă . Nu-l voiu u i t a ; îmi va va prinde bine.

— Ci ia tă şi Bicilie) meargă şi el cu t ine. în chip de sol. Bicilie, ai îngropa t sacri unde a m zis?

— îngropat , Doamne, respunse Bicilie, sosind — AI ma i Îngropat şi pe cei ce i-au îngropat? — Şi pe dînşil. — Acum plecaţi, ia tă o r a m u r ă de măslin,

semn de pace; ca să pu te ţ i ajunge pînă la Traian — Să ne maî vedem în pace!

In ce pace se voi' maî vedea ace ştia!...

Decebal se sue în t r 'un turn. Dochia cu Bici­lie ies din grădină pe o port i ţă , şi să văd într 'o poiană do pădure . Apucînd înainte , Bi-cile socoate, cum să facă, să apere pe Traian de Dochia; Dochia cum să-1 apere de Bicilie.

Odată n u m a i pe cine văd amîndoî, cum vine din pădure spre eî? P e Traian.

Dochia, îl cunoaş te ; să răpede cîtră el, cu cuţ i tu l r idicat în sus , şi s t r i g ă : '

— Apără- te , Traiane!... Bicilie a leargă după ea şi s t r igă :

— Apără- te , Traiane de Dochial şi — o s t ră­punge. Dar Dochia s t r igase : — Apără - t e de Bicilie, şi se s t r ă p u n s e şi ea pe sine, p e

cînd dedea Bicilie, de o s t r ăpunse . Ea că­zu, cum cade o floare.

Dar căzu şi Bicilie. Căci ei nu vedeau cum Decebal se u i t ă la ei de pe vîrful tur­nului celui mai înalt, cînd el a văzu t pe Bici­lie ucizîndu-I fiica, ci îşi pune săgea ta la ochiu, săgetează pre Bicilie în coaste, şi-1 dete la pămînt .

Bicilie s tr igă din gura mor ţ i i : — Traiane, scapă-mă, du-mă de aici, şi-ţî

voiu spune unde-s îngropate comorile lui Decebal.

Traian se re în toarse repede în pădu re ; dar lui Bicilie îi respunse alt c ineva:

— Să te scape pe tine"? A m scăpa t eu -din mîna t a ; dar tu nu-mi vei scapă «lin mina mea.

De odată îî se năluci înaintea, ochilor un cu­ţ i t de ale sale;, şl apoi îl s imţi în pep t ; iar in u r m ă nu mai s imţi nimica,

Era feciorul care scăpase dintre cei doispre­zece, ce au îngropat sacii cu comorile lui Decebal

•Decebal mai t rase odată cu săgeata , şi, în-loc de Traian, ucise pe feciorul acela, c a s a nu vîndă taina comorilor. .Dar aces ta cu cit suflet mai avu. str iga după Traian şi-î s p u s e în ce loc zace comoara îngropată .

5 8 -

Decebal dă un semn, din vîrful turnului celui ciunt, şi deodată se aprind toa te pala-turi le şi toa te turnur i le Sarmis-Egetuseî, şi se încinge o m a r e de foc pes te t oa t ă ce ta tea .

Flăcările biciuesc ceî păre ţ i , flutură, se încolăcesc pes te cele coperişe şi zbură pî-nă pes te vîrfurile turnuri lor .

Decebal stă în vîrful turnului , maî sus de . cit toa te zidurile, şi se u i tă de acolo, cum moare o seminţ ie . Zidurile t rosnesc şi se risi-

,pesc de jur împrejur; bătrîniî şi femeile săr i ră 'm foc, cîntînd cîntecele morţi i .

P e un cîmp dinaintea Sarmis-Eţ/etuzeî se incaeră oastea romană cu cea dacă în lup­t ă grea.

Decebal se u i tă la ele din vîrful turnului , de asupra flăcărilor. Stălpiî de fum se nal­ţ ă mînioşî, şi se fac nour i întunecoşî pe dea­supra capului lui, mîncîndu-se în viitori ur iaşe .

Dacii şt iu că luptă lupta cea de moar te ; îşî înzecesc puteri le , şi romanii nu prea pot s t r ăba t e înainte. Dar Traian zboară în frun­tea lor, şi apoi încep a cade şi dacii, ca frunzele.

Decebal ză reş te pe Traian, şi îî s t r igă: — P e t ine te a m a ş t ep t a t , ca să m ă vezi

ieşind din lumea aceas ta nebiruit.

- 59 -

Apoi îşî s t r ăpunge pieptul cu spada, şi fcrăeşte murind: ' r — Să t răeş t î , l u m e ; eu îmî închid ochii; nu te voiu mai s cu tu r a din somnul păcii. Şi se adinei în somnul fără deş tep ta re ; în noap­tea fără dimineaţă!

Mîna morţ i i s'a înt ins pes te ţ a ra Dacici. — Fugi ţ i ! Va i ! de zilele tale, dacă eşt i n ă scu t de

m u m ă de dac! Vai! de capul t ău , dacă te închini altarelor luî Zamotxel S t eaua ţi s'a ş terge , pomenirea îţî va peri.

Fug i ! căci va t r a ţi-o r i speş te ferul roma­nului; spada luî te t ae pe pragul colibei ta le . Nu fugi, căci s ăgea ta lui t e ajunge pînă nu soseşt i la marginile ogoarelor tale. Ui tă că aî v ă z u t soarele luî Meitras; u i tă cum se t r ă e ş t e ; învaţă- te cum se m o a r e ! — Lăsa­t e de a t e mal urca pe scările mărir i lor de pe lume; cari au c a p ă t ; coboară-te în a d î n -cul intunericuluî nemărgin i t ! . . . .

Romanii joacă împrejurul unul foc în mijlocul codrilor. Focul aces ta e aşa., că arde o ce ta te mare , Sarmis-Egetusa.. — Şi apoi an r e m a s numai ziduri negre şi pr in t re ele tăciuni de oase şi mai negre.

A fost odată pe pămîn t o ţ a r ă falnică

- 60 -

Sfîrşit.

Ţinea o mie ele mii de paş i înprejur; ţară : aceas ta s 'a făcut cimitir !

Vîntul se vă ie tă prin codri. Frunzele tre­m u r ă ; puţ ine au mai r emas ; acuma cad şi acele mereu -- mereu .

Luna se ui tă pr in t re f'runzişele fagilor; cum s 'au ră r i t ! şi se uită prin ferestrele caselor-cum a u r emas fără. coperiş! Raza ei pribegeşte pr in t re pă re ţ i î •pă răs i ţ i , prin ferestre u i ta te deschise; cum aii r e m a s pust i i !

Corbii adulmecă pes te ve t re risipite, la oase neîngropate , ce zac pe câmpie. . Riurile mină la vale movile de oase ; în ele săgeţi frînte.

A t î t a spun cărţile băt râneşt i . At î ta scriu tablele pomenirii.

Şi pe unde s t e t eau palaturi le acele străluci­te , şi pe unde se ridicau turnur i le acele înalte ce-î acuma pe acolo?

Praf şi terină.

Sub presă

GH. A S A C H I

F A B U L E II

Preţu l 25 bani

In curînd

H. IBSEN

STRIGOII traducere de Al. Antemireanu

Preţul 25 bani

Adevărul asupra operi lor abatelui

SEBASTIAN KNEIPP Acum de curînd au apărut nişte

extracte din operile preotului SEB. IvNEIPP, cari cuprind, culegeri de ici colea, din cele 4 mari volume, scrise de autor în l imba germană . Publicul a recunoscut îndată acest fapt şi a re-mas surprins, pînă unde poate m e r g e îndrăzneala unui editor, care a făcut din aeeste cărţi folositoare sănătate!, iu extract, care descrie palid ceea ce

autorul a compus atît de frumos. De­mascam această speculă dînd de Q cam: dată, două din vo lumele com­plecte ale preotului Seb. Kne ipp :