Facultatea de Litere, coala Doctoral de Studii Filologice
Dicionar elino-românesc,
comparativ)
Iai, 2018
coala Doctoral de Studii Filologice
ANUN
La data de 24.09.2018, ora 10: 00, în sala ,,Gh. Ivnescu”, doamna Mihaela Atefnesei (cs.
Lungu) va susine, în edin public, teza de doctorat cu titlul “Dicionar elino-românesc, G.
Ioanid, vol. II, Bucureti, 1864. (Ediie de text. Definiie lexicografic. Studiu comparativ)”,
în vederea obinerii titlului tiinific de doctor în domeniul Filologie.
Comisia de doctorat are urmtoarea componen:
Preedinte:
Prof. univ. dr. Lcrmioara Petrescu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iai
Conductor tiinific:
Prof. univ. dr. Alexandru Gafton, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iai
Refereni:
Prof. univ. dr. Drago Cojocaru, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iai
Conf. univ. dr. Bogdan âra, Universitatea de Vest, Timioara
V invitm s participai la edina de susinere a tezei.
Teza poate fi consultat la Biblioteca Facultii de Litere.
3
CUPRINS
1. Inventarul grafematic 11
1.1. Litere latine 12
1.2. Notaiile slovelor 17
1.4. Grafia foilor de titlu 22
2. Prescurtri curente 23
3. Notarea cifrelor 24
5. Metateza 25
6. Preiotarea 26
9. Concluzii 28
1. Consideraii preliminare 30
3. Alctuirea dicionarului 35
5. Microstructura
5.2. Tipuri de definiii
4
5.2.4. Definiii care conin explicaii de tip enciclopedic 45
5.2.5. Cuvinte-titlu fr definiii propriu-zise 46
5.2.6. Definiii care trimit la alte cuvinte sau expresii 47
5.2.7. Definiii care trimit la alte limbi 48
5.2.8. Definiii care conin glose 49
5.2.9. Definiii prin trimiteri la numr de sens 52
5.3. Definirea speciilor de plante 52
5.4. Denumirea speciilor de psri, animale 59
5.5. Denumirea speciilor de peti 61
5.6. Numr de sens 63
5.7. Introducerea exemplelor 69
5.8.1. Substantivul 73
5.8.2. Adjectivul 76
5.8.3. Verbul 78
5.8.4. Prepoziia 80
8. Raportarea la original 82
9. Dicionar de nume proprii din autorii eleni 84
10. Concluzii 85
CAPITOLUL III: Studiu comparativ asupra câtorva modaliti de construcie în
Dicionar elino-românesc, G. Ioanid, Bucureti, 1864 i în Dictionnaire grec-français
composé sur un nouveau plan, Charles Alexandre, Paris, Librairie de L. Hachette, 1850
1. Consideraii introductive 87
3. Notele introductive 88
5. Macrostructura
5.2. Cuvintele-titlu 93
8. Accentul 105
CONSIDERAII FINALE 119
6
ARGUMENT
Prezenta tez de doctorat are ca obiectiv principal alctuirea unei ediii de text pentru
volumul al II-lea al lucrrii Dicionar elino–românesc, G. Ioanid, Bucureti, 1864, fiind o
continuare a tezei de doctorat susinut de Ana Sabie în anul 2017, care a realizat ediia de
text a volumului I, studiul lingvistic i filologic.
Scopul cercetrii a fost acela de a realiza o ediie a Dicionarului elino-românesc, vol.
al II-lea, G. Ioanid (1864), prin transpunerea în alfabet latin a textului chirilic i de a face un
studiu teoretic i practic privind tipologia definiiilor i modalitile de definire a unitilor
lexicale. Studiul privind macrostructura i microstructura textului a fost realizat printr-o
punere în comparaie cu Dictionniare grec–français, Charles Alexandre (1850) i Λεξικν
πτομον τς λληνικς γλσσης (Atena, 1852), al crui autor a fost lexicograful grec
Skarlatos Byzantios. Am optat pentru compararea textului lui G. Ioanid cu dicionarele
menionate din dou motive, primul a fost factorul timp, perioada în care au fost redactate
aceste dicionare fiind la o diferen de câiva ani, iar al doilea motiv fiind faptul c la baza
acestora st lucrarea de referin Thesaurus Graecae Linguae (Paris, 1572) a lui Henri
Estienne (1531-1598).
În ediia de fa a lucrrii ne-am propus s editm un material lexical valoros atât pentru
studiul limbii române literare vechi, cât i pentru tradiia lexicografic româneasc, care s
pstreze un echilibru între pstrarea particularitilor de limb ale epocii i adaptarea la
normele de ortografie i de punctuaie actuale.
Acest dicionar ar putea deveni un instrument de lucru util specialitilor filologi interesai
de perioada de formare a limbii române literare moderne, dar mai ales pentru cei care doresc
s traduc din limba greac. Având în vedere faptul c redactarea celor dou volume s-a
realizat în decursul a 15 ani i c scopul autorului a fost acela de a satisface necesitile de
comunicare ale unui public-int cât mai extins, lucrarea reprezint un izvor de material
lexical important. În corpul dicionarului sunt cuprinse cuvinte, expresii i structuri prezente
în uzul cotidian curent, arhaisme, regionalisme, neologisme, termeni speciali din diferite
domenii de activitate, diveri termeni desemnând concepte i noiuni tiinifice etc. Ca
element de noutate, dicionarul ofer pentru cuvintele-titlu cuprinse informaii particulare, de
natur metalingvistic i stilistic, care s înlesnesc cititorului folosirea corect a cuvintelor.
E de subliniat i faptul c meniunile lexicografice stilistice prezente în articolele cuvintelor-
titlu înfieaz variabilitile lexicale prezente la mijlocul secolului al XIX-lea. Astfel,
7
dicionar prin precizri precum arhaism (arh.), varierea diastratic, redat prin informaiile
stilistice, de tipul poetic (poet.), figurat (fig.) i varierea diatopic, neavând o referire
marcat grafic, ci deducându-se prin elemente lexicale i fonetice.
Noutatea acestei lucrri de doctorat este dat i de faptul c am urmrit s identificm
principiile teoretico-practice cluzitoare i strategiile lexicografice transpuse în practic de
ctre G. Ioanid pentru alctuirea unui dicionar bilingv prin traducerea unuia monolingv.
Caracterul inedit al lucrrii vine i din faptul c este singurul dicionar elino-românesc de o
întindere remarcabil, alctuit în dou volume, cuprinzând aproximativ 1500 de pagini.
Dicionar elino-românesc este un proiect de amploare, cu material lexical vast i extrem
de valoros pentru preocuprile din filologia româneasc actual. Prin punerea în circuitul
tiinific ar deveni un intrument de lucru util pentru toi cei care studiaz sau traduc texte din
limba greac veche, dar i din cea modern. Lipsa unui dicionar elino-românesc, care s
cuprind cel puin fondul lexical pincipal, se simte acut, de mult vreme, în toate instituiile
de învmânt superior cu caracter umanist. Importana pe care ar putea s o aib aceast
lucrare a fost subliniat în prefa chiar de ctre G. Ioanid ,,Depui pe altarul patriei înc o
carte, întîia în felul su, recomandat despre meritul ei chiar de numele su, Dicionarul
elino-românesc, produs din evenimentele de la 1848” (Ioanid, 1864: I).
La momentul actual se poate spune c nu exist nicio lucrare similar de proporii,
comparabil cu lucrarea pe care am transcris-o. Exist dou lucrri lexicografice în limba
român pentru limba greac veche, prima fiind Dicionar grec–român al Noului Testament,
tradus de Gheorghe Badea i aprut la „Societatea Biblic Interconfesional din România”,
Bucureti, 1999, traducere realizat dup Dictionnaire grec-français du Nouveau Testament,
Carrez, Maurice, François Morel, 1985, fiind specializat doar pentru studiul Noului
Testament. Cea de-a doua lucrare este Dicionar grec-român, Constantin Georgescu, Simona
Georgescu, Theodor Georgescu, Editura Nemira, având publicate urmtoarele volume: vol. I,
litera A, vol. II, literele B-Γ, vol. III, litera Δ, vol. V, literele Ζ, Η, Θ, Ι.
8
INTRODUCERE
Am ales s facem ediia de text pentru lucrarea Dicionar elino-românesc, G. Ioanid, vol.
II, Bucureti, 1864. (Ediie de text. Definiie lexicografic. Studiu comparativ) deoarece se
încadreaz în rândul lucrrilor lexicografice de anvergur pentru vastitatea materialului
lexical cuprins i pentru principiile de organizare. Obiectivele lucrrii sunt acelea de a
introduce în circuitul tiinific un material lexicografic valoros i de a materializa scopul
practic pentru care a fost alctuit – învarea limbii greceti de ctre vorbitorii de limb
român i crearea unui instrument de lucru util traductorilor dintr-o limb de cultur.
Aceast ediie de text prezint interes deoarece este un instrument lexicografic destinat atât
unui public nespecializat, cât i cititorilor specializai.
Pentru a ne atinge scopul, am pstrat particularitile de limb ale epocii i ale autorului i
am transcris textul respectând normele de ortografie i de punctuaie actuale. Dorind s
aplicm normele generale de redactare ale unei lucrri lexicografice actuale, am trecut toate
cuvintele-titlu de la scrierea cu majuscul la cea cu miniscul, fiind pstrat majuscula doar
în cazul cuvintelor ce corespund normelor în vigoare. De asemenea, am verificat
cuvintele-titlu în dicionarele menionate pentru a corecta greelile de accentuare întâlnite
destul de frecvent în text i am înlocuit numerotarea din limba greac cu numerotarea actual.
Lucrarea a fost motivat de lipsa unui dicionar de asemenea proporii pentru limba greac
veche, putând fi folosit i pentru neogreac, i a unui studiu care s surprind principiile
teoretice, tehnicile i particularitile de realizare care stau la baza elaborrii unei lucrri
lexicografice i pe care o individualizeaz. Lucrarea noastr, Dicionar elino-românesc, este
o traducere fcut de G. Ioanid, profesor de limba elin în Gimnasiul Naional, la sugestia
Eforiei colilor dup dicionarul monolingv Λεξικν πτομον τς λληνικς γλσσης (Atena,
1852), al lui Skarlatos Byzantios (1798-1878).
Având în vedere c lucrarea de fa se bazeaz pe o latur teoretic, dar i una practic, am
întrebuinat metode care s ne ajute în atingerea demersului vizat, dintre acestea menionm:
metoda inductiv, metoda deductiv, metoda observaiei, metoda descriptiv-lexicografic,
metoda comparativ. În scopul realizrii obiectivelor propuse, este necesar întrebuinarea
celor mai eficiente metode, metodele inductiv i deductiv sunt cele mai des folosite în
cadrul mai multor tiine. Cu ajutorul acestor metode, fenomenele lingvistice pot fi urmrite
atât teoretic, cât i practic, pornind de la concepte teoretice i trecând spre analiza
materialului lexical, dar i invers, adic de la general la particular sau de la particular la
9
general. Metoda inductiv este aplicat în special în partea practic a lucrrii i este folosit
împreun cu o alt metod, cea a observaiei. Etapa de selectare a materialului lexical a fost
îmbinat cu cea de observare în vederea surprinderii principiilor de scriere în alfabet de
tranziie i a particularitilor de realizare de la nivelul macrostructurii i microstructurii
textului. Pentru surprinderea tipurilor de articole lexicografice i a stereotipurilor de definire
a cuvintelor am optat pentru folosirea metodei descriptiv-lexicografic. Metoda comparativ
este aplicat în studiul comparativ al dicionarului lui G. Ioanid cu cel al lui C. Alexandre,
ediia 1850. În acest capitol am fost preocupai s evideniem câteva aspecte care se refer la
publicul vizat, la procesul de elaborare i la coninutul dicionarelor. Prin aceast metod am
urmrit s cunoatem în ce msur se regsesc în Dicionar elino-românesc opiuni i metode
abordate de un autor de dicionar recunoscut în domeniul lexicografic.
Lucrarea este organizat în patru capitole, urmând, în linii mari, structura lucrrilor de
transpunere a vechilor texte româneti din grafia chirilic în grafia latin: probleme de
transcriere, modaliti i tipuri de definiii lexicografice, studiu comparativ, nota asupra
ediiei, urmate de concluziile generale. Fiecare capitol este împrit în subcapitole în care
informaiile teoretice inserate au rolul de a intermedia i de a justifica rezultatele studiului.
Am optat pentru aceast organizare a tezei deoarece putem înelege mai bine principiile i
metodele de alctuire a unei astfel de lucrri. Transformarea unui dicionar monolingv cu o
anumit limb de baz într-un dicionar bilingv nu se rezum doar la o simpl traducere a
cuvintelor.
În primul capitol, intitulat Probleme de transcriere, ne-am propus s identificm
particularitile specifice limbii române literare de tranziie, dup cum s-a putut observa
autorul redacteaz textul practicând o variant a alfabetului chirilic de tranziie. În acest scop,
am început studiul prin stabilirea normelor grafice i ortografice întrebuinate de G. Ioanid.
Astfel, am fcut o inventariere a literelor latine i a slovelor, fiind constatat o simplificare a
inventarului de semne grafice utilizate. Am evideniat inconsecveele care apar în cadrul
grafiei textului i a foilor de titlu, a prescurtrilor curente sau a notrii cifrelor. Nu am
remarcat diferene majore fa de normele actuale de ortografie i de punctuaie. Am acordat
o atenie deosebit greelilor de scriere întâlnite în text, o parte dintre acestea fiind corectate
în mod tacit în procesul de transcriere a textului. Pe baza principiilor de scriere adoptate de
ctre G. Ioanid i a faptelor de limb prezente în limba român literar din prima jumtate a
secolului al XIX–lea ne-am ghidat metodele pentru transcrierea textului.
Capitolul al doilea, Modaliti de definire a termenilor, are în vedere câteva aspecte care
privesc modul general de organizare a macrostructurii i microstructurii dicionarului. În
10
prima parte a capitolului am dedicat un spaiu amplu ilustrrii cadrului teoretic privind
definiia lexicografic. Pornind de la noiunile teoretice, ne-am orientat studiul lexicografic
de urmrire a tehnicilor aplicate pentru alctuirea dicionarului. Astfel, am identificat
principiile de selectare i de introducere a cuvintelor-titlu în fondul lexical al dicionarului,
modalitile de definire, procedeele de numerotare a cuvintelor polisemantice, introducerea
exemplelor în articolul de dicionar. Prin punerea în comparaie a articolelor de dicionar din
lucrarea lui G. Ioanid i ediia lui Skarlatos Byzantios (1852) am urmrit s ilustrm
asemnrile dintre cele dou texte, dar i elementele de notate fa de textul-surs. Pe baza
informaiilor desprinse din text am prezentat câteva preri de natur metalexicografic
privitoare la valorificarea i transpunerea în practic a unor principii lexicografice de
alctuire a unui dicionar.
În al treilea capitol, numit Studiu comparativ asupra câtorva modaliti de construcie în
Dicionar elino-românesc, G. Ioanid, Bucureti, 1864 i în Dictionnaire grec-français
composé sur un nouveau plan, Charles Alexandre, Paris, Librairie de la L. Hachette, 1850,
am folosit metoda comparativ pentru a surprinde principiile generale de redactare a acestor
dicionare. De asemenea, am dorit s evideniem în ce msur coninutul lor se aseamn sau
este diferit sau care sunt normele dup care autorii i-au redactat lucrrile.
Am optat pentru punerea în paralel cu dicionarul lui C. Alexandre din dou motive. În
primul rând, aceste dicionare sunt publicate într-o perioad relativ apropiat i dicionarul
autorului francez este o lucrare cu cert valoare în domeniul lexicografic. În al doilea rând,
ambele lucrri au ca izvor lucrarea Thesaurus Graecae Linguae a lui Henri Estienne,
dicionarul lui G. Ioanid fiind o traducere dup Skarlatos Byzantios, care, la rândul su, are la
baz aceast lucrare, iar C. Alexandre se folosete în mod direct de aceast oper, utilizând i
lucrrile lexicografice valoroase pentru limbile clasice.
În capitolul al patrulea, Nota asupra ediiei, am prezentat detaliat atât interveniile operate
în text, cât i aspectele care au fost pstrate potrivit textului original. Având în vedere gradul
ridicat de dificultate pe care îl presupune editarea unui astfel de text, am încercat s pstrm
un echilibru între pstrarea particularitilor de limb specifice epocii i adaptarea la normele
actuale de ortografie i de punctuaie. De asemenea, am pstrat particularitile de limb ale
autorului cu scopul de a oferi un material lingvistic autentic celor care ar dori s studieze
limba român din aceast perioad. Interveniile operate nu modific formele fonetice,
lexicale, morfologice sau de structur ale textului transcris, ci sunt considerate necesare i se
datoreaz inconsecvenei autorului în notarea abrevierilor i a cifrelor, greelilor de
accentuare a cuvintelor din limba greac. Potrivit normelor actuale de ortografie, am
11
înregistrat cuvintele-titlu cu minuscule, fa de textul original în majuscule, fiind pstrat
majuscula doar în cazul cuvintelor ce corespund normelor actuale.
Resursele care au stat la baza acestui studiu fac parte din cele dou categorii: surse
teoretice i surse legate de partea practic. Pentru identificarea particularitilor de limb
specifice primei jumti a secolului al XIX–lea, am analizat studii, lucrri i articole în care
sunt tratate probleme de limb asemntoare celor întâlnite în textul editat. De asemenea, am
studiat lucrri de specialitate care prezint problemele principale ale limbii române literare
atât în perioada veche, cât i în cea modern. Fiind un text scris într-o limb de tranziie,am
parcurs aceste lucrri cu scopul de avea o imagine clar asupra particularitilor întâlnite.
Dintre acestea menionm studiile lui Boris Cazacu, C. Frâncu, A. Gafton, Ion Gheie, G.
Ivnescu, A. Mare, N. A. Ursu etc.
Dintre lucrrile care constituie ediie de text i prezint o structur asemntoare studiului
nostru, am avut ca lucrri de referin Dicionar elino-românesc, G. Ioanid, vol. I, Bucureti,
1864, lucrare de doctorat susinut în edin public în anul 2017, Gramatica româneasc,
Ion Heliade Rdulescu, ediie i studiu de Valeria Guu Romalo, Bucureti, 1980, Codicele
Bratul (ediie de text i studiu filologic), Alexandru Gafton, Editura Universitii „Alexandru
Ioan Cuza”, Iai, 2003.
Lucrrile de specialitate, studiile i articolele care au furnizat date importante pentru
studiul lexicografic nu sunt foarte numeroase, întrucât în limba român nu exist o lucrare cu
o tem asemntoare. Acestea sunt menionate la bibliografie, îns sunt câiva autori care au
contribuit la realizarea studiului lexicografic, precum Angela Bidu-Vrnceanu, Ioan Oprea,
Narcisa Forscu, M. Seche.
Probleme de transcriere
În acest capitol ne-am propus s identificm i s semnalm particularitile grafice ale
textului, pentru a oferi o privire de ansamblu asupra modului de scriere a lucrrii într-o
perioad de modernizare a limbii române literare. Am realizat un inventar al slovelor i
literelor întâlnite în text i am precizat valorile fonetice ale acestora în situaii concrete.
Alturi de prezentarea general a acestora, am expus situaiile particulare a unor slove care
ridic probleme de interpretare i transcriere.
12
Dicionar elino-românesc elaborat de G. Ioanid, început la 1848 i finalizat la 1864, este
scris în limba român de tranziie, literele latine fiind întâlnite alturi de cele chirilice, acest
tip de scriere fiind un preambul al introducerii scrierii cu alfabet latin. În transliterarea
textului Dicionar elino-românesc, nu au fost întâmpinate probleme speciale, dei G. Ioanid
opereaz cu trei tipuri de alfabet diferit, grec, chirilic i cel latin. Fiind întrebuinat un alfabet
de tranziie avansat, care presupunea eliminarea slovelor cu grafii greu de interpretat i
înlocuirea acestora cu litere latine, transcrierea majoritii slovelor nu ridic probleme
însemnate.
Problemele cu care ne-am confruntat au fost determinate de inconsecvenele întâlnite la
cuvintele prescurtate i la sistemul de numerotare, precum i cea dat de ilizibilitatea unor
paragrafe. Dei la sfâritul volumului al doilea al lucrrii lui G. Ioanid este prevzut o astfel
de list de abrevieri incomplet, inconsecvene apar atât în text, cât i în interiorul acesteia,
unele cuvinte aprând prescurtate cu dou sau trei forme. Oscilaia în abreviere creeaz unele
probleme i în transliterarea numelor proprii, întrucât ne-am propus ca toate aceste nume s
fie întregite dup normele actuale de redactare a dicionarelor. Aadar, în astfel de situaii am
decis s optm pentru forma cel mai des înregistrat. Aceste inconsecvene de notare s-ar
datora inexistenei unor principii i norme de redactare a lucrrilor lexicografice la jumtatea
secolului al XIX-lea.
Capitolul al II-lea
Modaliti de definire a termenilor
În acest capitol, cercetarea a fost îndreptat asupra câtorva aspecte care privesc modul
general de alctuire al dicionarului, principiile care au stat la baza selectrii i organizrii
cuvintelor-titlu, structura articolului de dicionar, stabilirea tipurilor de definiii, ordonarea
sensurilor cuvintelor polisemantice etc. Pentru ca scopul acesta s fie atins, ne-am orientat
studiul urmrind urmtoarele aspecte:
s expunem câteva dintre prerile lexicografilor relevante pentru problemele de ordin teoretic
privind criteriile de interpretare a definiiilor lexicografice. Pe baza acestor concepte teoretice
generale, am putut inventaria tipurile de definiii reprezentative din lucrarea lui G. Ioanid.
II. Alctuirea dicionarului: am urmrit modul de organizare a macrostructurii textului
pentru a semnala asemnrile i deosebirile existente între dicionarul lui G. Ioanid i cel al
lui Skarlatos Byzantios (1852). inând seama de faptul c la mijlocul secolului al XIX-lea
13
lipsea o metodologie lexicografic de redactare a dicionarelor, am încercat s prezentm care
au fost greutile întâmpinate de autor i soluiile pe care le-a folosit pentru depirea
acestora.
III. Articolul de dicionar: lipsa unor principii i reguli de organizare a articolelor de
dicionar fcea s nu existe anumite tipare de definire a cuvintelor, ca urmare, am urmrit în
descrierea definiiilor tipurile de definire i elementele specifice fiecrei categorii. În analiza
pe care am iniiat-o, am inut seama de faptul c autorul pornete de la traducerea unui
dicionar monolingv pentru a redacta unul bilingv. Preocuparea noastr a fost orientat pentru
a stabili cum face posibil aceast trecere i care sunt criteriile aplicate.
IV. Raportarea la original: în procesul de traducere, traductorul trebuie s construiasc
un text în alt limb, în alt spaiu cultural, s gseasc cele mai bune soluii pentru ca acest
transfer lingvistic i cultural, s fie realizat fr a diminua din valoarea textului-surs. În acest
sens, vom urmri în ce msur a pstrat G. Ioanid macrostructura i microstructura din
original i care sunt modificrile intervenite în procesul de transfer în limba român.
Capitolul al III-lea
în Dicionar elino-românesc, G. Ioanid, Bucureti, 1864 i în
Dictionnaire grec-français composé sur un nouveau plan, Charles
Alexandre, Paris, Librairie de L. Hachette, 1850
Capitolul al treilea a fost conceput ca un studiu comparativ privitor la câteva modaliti de
construcie din Dicionar elino-românesc a lui G. Ioanid, Bucureti, 1864 i din cel al lui
Charles Alexandre, Dictionnaire grec-français composé sur un nouveau plan, Paris, Librairie
de L. Hachette, 1850, cu scopul de a observa asemnrile i deosebirile de perspectiv în
redactarea dicionarului.
În acest capitol am fost preocupai s comparm unele aspecte care se refer la publicul
pentru care este realizat materialul lexicografic, la principiile de organizare a materialului
lexicografic, la tipurile de definiii, la modalitile de redare a informaiilor de natur
semantic, gramatical i pragmatic. Prin metoda comparativ am urmrit s cunoatem în
ce msur se regsesc în Dicionar elino-românesc opiuni i metode abordate de un autor de
dicionar la care i-au adus contribuia un numr important de lexicografi cunoscui în
domeniul limbilor clasice.
14
Studiul a fost realizat prin examinarea notelor introductive în care de obicei autorii de
dicionare prezint opiunile metalexicografice i normele lexicografice dup care s-a realizat
lucrarea. Am constatat c, spre deosebire de G. Ioanid, autorul francez ofer mult mai multe
detalii despre publicul vizat i obiectivele fixate, despre principalii colaboratori i izvoarele
întrebuinate, precum i despre macrostructura i microstructura textului.
Capitolul al IV-lea
Not asupra ediiei
Capitolul Not asupra ediiei a fost introdus cu scopul de a oferi cititorului informaiile
necesare înelegerii coninutului propriu-zis al textului. Nota conine o prezentare detaliat a
particularitilor textului, a interveniilor operate la nivelul ortografiei i punctuaiei absolut
necesare, dar fr a afecta coninutul textului. De asemenea, nota conine prezentarea i
motivarea metodelor i principiilor de care ne-am servit în procesul de descifrare i de
transcriere a textului. Având în vedere scopul pentru care am transcris textul, am optat s
transcriem textul prin combinarea celor dou metode de transcriere, cea a trascrierii fonetice
interpretative i a trasliteraiei.
Am respectat normele de transcriere întrebuinate în primul volum, îns am adugat câteva
principii de transcriere noi. Dintre acestea menionm: scrierea cu minuscul în locul celei cu
majuscul, corectarea greelilor de accentuare, notarea cifrelor potrivit sistemului de
numerotare actual i întregirea prescurtrilor numelor de autori care nu apar în lista de la
finalul volumului. Aceste modificri au fost fcute prin consultarea dicionarelor pentru limba
greac ale autorilor C. Alexandre (1850), Anatole Bailly (1935) i Henry George Liddell &
Robert Scott (1901).
Din materialul supus analizei se pot desprinde urmtoarele aprecieri la diferitele probleme
examinate:
1. Grafia de tranziie utilizat de G. Ioanid în redactarea Dicionarului elino-românesc
prezint consecven în aplicarea normelor de scriere în alfabet de tranziie. Autorul
înlocuiete slovele cu mai multe valori fonetice cu litere latine i elimin confuziile cauzate
de asemnrile dintre unele slove (ex. folosete litera p pentru r cu scopul de a evita confuzia
15
cu ). De asemenea, noteaz vocalele [] i [î] cu grafeme care nu pun probleme de
interpretare în transcriere [ß] i [î], fiind eliminate grafemele [ø] i [´] care în anumite
contexte fonetice puteau fi interpretate atât cu [], cât i cu [î].
Simplificarea alfabetului chirilic este evident prin excluderea i altor slove dificil de
interpretat, precum æ, ü, ÿ, œ, π, ™ etc., aceste notaii ridicând probleme deosebite în
transcriere datorate de confuziile grafice, de grafiile alternante sau de atribuirea mai multor
valori unui singur grafem.
Sistemul de scriere aplicat de G. Ioanid se caracterizeaz prin unitate i consecven în
alegerile grafice, adoptând o atitudine moderat comparativ cu adepii celor dou sisteme
ortografice: etimologismul i fonetismul.
2. Apar unele inconsecvene în notarea abrevierilor i a cifrelor, în numerotarea
sensurilor cuvintelor polisemantice sau în introducerea exemplelor, fapt care demonstreaz
lipsa unor principii i norme lexicografice în a doua jumtate a secolului al XIX-lea.
3. Dicionarul elino-românesc a lui G. Ioanid pstreaz trsturile lucrrii model dup
care s-a fcut traducerea. Autorul nu aduce modificri majore fa de original privind
macrostructura textului, în schimb câteva elemente de noutate apar la nivelul microstructurii.
Pstreaz criteriul de selecie dup care au fost înregistrate cuvintele-titlu, ordinea alfabetic
a introducerii acestora, renunând la distribuirea cuvintelor pe trei coloane. Respect
principiul lexicografic de a introduce în lista de cuvinte doar numele proprii care dau natere
unor nume comune.
La fel ca în dicionarul model, toate cuvintele sunt înregistrate cu majuscul, sunt
introduse aceleai sensuri pentru cuvintele polisemantice, sunt preluate aceleai exemple, este
pstrat sistemul de numerotare, fiind pstrate chiar erorile de accentuare.
4. G. Ioanid înregistreaz, de obicei la sfâritul definiiei, etimonul cuvântului-titlu,
aspect cu totul nou fa de lucrarea lui Skarlatos Byzantios.
5. Ca inovaii pentru perioada în care a fost elaborat dicionarul sunt indicaiile stilistice
(figurat sau poetic), tipul de întrebuinare (principal, obinuit), filiaia cu sensul de baz (prin
întindere), indicarea formei greite sau domeniul din care face parte, ceea ce face ca
dicionarul lui G. Ioanid s se apropie de structura unui dicionar modern. Apar menionai
termeni din anatomie, aritmetic, astronomie, termeni bisericeti, botanic, termeni
chirurgicali, filozofie, geometrie, metric (versificaie), matematic, muzic, retoric.
Neavând cuvintele necesare în fondul lexical românesc pentru echivalarea acestor termeni,
autorul aplic urmtoarele metode: cea a împrumuturilor lexicale din limbile romanice
16
occidentale, explicarea cuvintelor, adugarea de sensuri noi unor cuvinte existente în limb,
formarea de cuvinte noi cu ajutorul derivrii sau calhierea.
6. Pentru definirea cuvintelor sunt folosite atât sinonime, cât i definiii propriu-zise,
multe dintre definiii fiind mai cuprinztoare decât cele din textul din care se face traducerea.
Efortul autorului este remarcant în ceea ce privete gsirea unor soluii acceptabile la toate
problemele întâmpinate la nivelul vocabularul românesc.
7. Exist o mare diversitate a definiiilor lexicografice, fiind diferite atât din punct de
vedere structural, cât i prin modalitatea de redare a coninutului semantic. O precizare care
trebuie fcut este c, dei nu se remarc formule unice de prezentare a definiiei
lexicografice, autorul îi organizeaz informaia astfel încât s cuprind elementele relevante
pentru informaia de natur semantic, gramatical i pragmatic.
8. Prin studiul comparativ al dicionarului lui G. Ioanid cu Dictionnaire grec-français
composé sur un nouveau plan, C. Alexandre, Paris, Librairie de L. Hachette, 1850, se
constat c sunt asemnri între soluiile tehnice i modalitile în care sunt consemnate
definiiile în dicionar. Ambii autori cuprind informaiile de natur gramatical i indicaiile
pentru sensurile speciale ale cuvintelor prin aplicarea unor metode asemntoare. La C.
Alexandre se identific aceleai tipuri de definiii (redate prin sinonime, serii sinonimice,
definiii simple sau care conin explicaii etc.), îns se distinge preferina autorului pentru
definiiile cu o structur relativ simpl, în care sunt introduse doar exemple care s
întregeasc i s susin sensul exprimat.
17
BIBLIOGRAFIE
Andriescu, Alexandru, Limba presei româneti în secolul al XIX-lea, Editura Junimea, Iai,
1979.
Asan, Finua, Bulgr, Gherghe, Cplescu, C., Proiect de transcriere a textelor cu caractere
latine din secolul al XIX-lea, LR, Nr. 1, p. 21-23, 1959.
Avram, Andrei, Afirmaii nefondate în legtur cu interpretarea grafiei chirilice, LR, Nr. 3,
p. 231-235, Bucureti, 1987.
Avram, Andrei, Contribuii la interpretarea grafiei chirilice a primelor texte româneti, în
SCL, XV, 1964, fasc. 1-5, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureti,
1964.
Avram, Andrei, Despre o încercare de cronologie a unor fenomene din fonetica istoric a
limbii române, SCL, Anul XXXIII, Nr. 3, p. 260-270, 1982.
Avram, Andrei, Transferul accentual în limba român, SCL, Anul XIX, Nr. 5, p. 457-462,
1968.
Avram, Mioara, Dimitrescu, Florica, Principii de transcriere a textelor româneti. Secolele al
XVI-lea i al XVIII-lea, în LR, XI, nr. 6, 1962, 653-660.
Bahnaru, Vasile, Consideraii privind tipologia dicionarelor, LR, XVIII, nr. 3-4, p. 104-112,
Chiinu, 2008.
Banta, Andrei, Analiza textului i traducerile, în SCL, XXIX, nr. 3, p. 341-346, Bucureti,
1978.
Barboric, Elena, Onu, Liviu, Teodorescu, Mirela, Introducere în filologia român. Orientri
în tehnica cercetrii tiinifice, Editura Didactic i Pedagogic, Bucureti, 1972.
Brbulescu, Ilie, Fonetica alfabetului cirillic în textele române din veacul XVI i XVII,
Tipografia ,,Universitara”, Bucuresci, 1904.
I-II, Bucureti, p. 11-17, 2000.
Bidu-Vrnceanu, Angela, Lexic comun. Lexic specializat, Editura Universitii din Bucureti,
2002.
Bidu-Vrnceanu, Angela, Forscu Narcisa, Observaii privind modalitatea contextual de
analiz la nivelulu lexicului, SCL, Nr. 1, XXXV, Bucureti, p. 3-12, 1984.
Bidu-Vrnceanu, Angela, Structura vocabularului limbii române contemporane, Editura
tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1986.
18
Canarache, Ana, Lexicografia de-a lungul veacurilor. De când exist dicionare?, Editura
tiinific, Bucureti, 1970.
Cazacu, Boris, Probleme ale studierii lexicului limbii române literare în secolul al XIX-lea,
SCL, XIII, Nr. 4, p. 399- 489, 1962.
Cazacu, Boris, Rosetti, Alexandru, Probleme de fonetic în studiul limbii române literare din
secolul al XIX-lea, LR, nr. 2, 1955, 29-38.
Cazacu, Boris, Rosetti, Alexandru, Studii de istoria limbii române literare, vol. I, Editura
pentru literatur, Bucureti, 1969.
Cazacu, Boris, Studii de limb literar. Probleme actuale ale cercetrii ei, Editura de stat
pentru literatur i art, Bucureti, 1960.
Cazimir, tefan, Alfabetul de tranziie, Editura Humanitas, Bucureti, 2006.
Chivu, Gheorghe, Textele scrise cu litere latine în epoca veche a culturii româneti, în
volumul Receptarea Sfintei Scripturi: între filologie, hermeneutic i traductologie, p.
85-96, Iai, 2011.
165-178, Bucureti, 2007-2008.
„Alexandru Ioan Cuza”, Iai, 2012.
Coteanu, Ion, Structura i evoluia limbii romîne (De la origini pîn la 1860), Editura
Academiei, Bucureti, 1971.
Coteanu, Ion, Dnil, I., Introducere în lingvistica i filologia româneasc. Probleme.
Bibliografie, Editura Academiei RPR, Bucureti, 1970.
Cristea, Teodora, Lemantizarea în dicionarele bilingve, în SCL, XXXI, nr. 5, p. 406-40,
Bucureti, 1983.
Diaconescu, Paula, Elemente de istorie a limbii române literare moderne. Partea I.
Probleme de normare a limbii române literare (1830–1880), Bucureti, 1974.
Dragomir, Mioara, Un dicionar bilingv eleno-român din secolul al XX-lea (prea) puin
cunoscut, ,,Philologica Iassyensia”, an XII, nr. 1 (23), p. 33-45, Institutului de Filologie
Român „A. Philippide” – Filiala din Iai a Academiei Române i Asociaiei Culturale
„A. Philippide” Iai, 2016.
Draica, Dumitru, coala ardelean i lupta pentru unificarea limbii i instituirea ortografiei
româneti (cu referire la Ion Budai Deleanu, 1760-1820), LR, nr. 2, XXIV, p. 168-176,
Chiinu, 2014.
Fischer, I., Principii de transcriere a textelor româneti, LR, XI, Nr. 5, p. 577-581, 1962.
19
Bucureti, 2007.
fiançaise, Université de Montréal, 2001.http://www.collectionscanada.gc.ca. (ultima
accesare 3. 06. 2018).
Iai, 2009.
Gafton, Alexandru, Codicele Bratul (ediie de text i studiu filologic), Editura Universitii
„Alexandru Ioan Cuza”, Iai, 2003.
Gafton, Alexandru, Constituirea vechiului aspect literar românesc, în RRL, LIX, nr. 1, 2014,
63-75.
„Alexandru Ioan Cuza”, Iai, 2005.
Gafton, Alexandru, Introducere în paleografia româno-chirilic, Editura Universitii
,,Alexandru Ioan Cuza” Iai, 2001.
Gafton, Alexandru, Introducere în paleografia româno-chirilic, Editura Universitii
„Alexandru Ioan Cuza”, Iai, 2001.
Gheie, Ion, Baza dialectal a românei literare, Editura Academiei Republicii Socialiste
România, Bucureti, 1975.
Gheie, Ion, Contribuii la istoricul alfabetului românesc de tranziie. Un precursor al lui
Heliade Rdulescu, în Omagiu lui Alexandru Rosetti. La 70 de ani, 1965, Editura
Academiei Republicii Socialiste România, Bucureti, 1965.
Gheie, Ion, Mare, Alexandru, De când se scrie românete?, Editura Univers Enciclopedic,
Bucureti, 2001.
Român, Bucureti, 1974.
1978.
***Gramatica limbii române, ediia a II-a, revzut i adugit, vol I, II, Editura Academiei
Române, Bucureti, 1963.
***Gramatica limbii române, vol. I - Cuvîntul, vol. II Enunul, Editura Academiei Române,
Bucureti, 2005.
Guu, Romalo, Valeria, Principiul morfologic în concepia ortografic a lui I. Heliade
Rdulescu, SCL, XXIX, Nr. 4, p. 553-557, 1978.
Harht, Bogdan, Definiia lexicografic. Tipuri recurente în dicionarele româneti din
secolul al XIX-lea, în Dacoromania, serie nou, XX, nr. 1, p. 7-28, Cluj-Napoca, 2015.
Harht, Bogdan, Informaie enciclopedic în dicionarele româneti din secolul al XIX-lea,
în DR, serie nou, XX, nr. 2, p. 135-124, Cluj-Napoca, 2015.
Hristea, Theodor, Brâncu, Grigore, Sinteze de limba român, Editura Didactic i
Pedagogic, Bucureti, 1981.
secolul al XIX-lea, LR. Nr.1, p. 19-38, 1955.
Ivnescu, Gheorghe, Istoria limbii române, Editura, Junimea, Iai, 1980.
Ivnescu, Gheorghe, Problemele capitale ale vechii române literare, Ediia a II-a, revzut i
adugit; îngrijirea textului, bibliografie, indici i not asupra ediiei de Eugen
Munteanu i Lucia-Gabriela Munteanu, Editura Universitii „Alexandru Ioan Cuza”,
Iai, 2012.
Ivnescu, Gheorghe, Studii de istoria limbii române literare, Editura Junimea, Iai, 1989.
Lyons, John, Introducere în lingvistica teoretic, trad. Alexandra Cornilescu, Editura
tiinific, Bucureti, 1995.
Lupu, Coman, Lexicografia româneasc în procesul de occidentalizare latino-romanic a
limbii române moderne (1780-1860), Editura Logos, Bucureti, 1999.
Macrea, Dumitru, Ortografia limbii romîne. La o sut de ani de la introducerea alfabetului
latin, în „Cercetri de lingvistic”, I, nr. 1-2, p. 7-29, 1959.
Macrea, Dumitru, Pe marginea discuiilor asupra proiectului noii ortografii, LR, p. 25-31,
1952.
Mrnduc, Ctlina, Modernizarea definiiei lexicografice, în LR, LXI, nr. 2, p. 251-261,
Bucureti, 2012.
socioculturale, Editura tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1978.
Oprea, Ioan, Coordonate ale structurii definiiei lexicografice, în SCL, XXXVII, nr. 2, p.
109-112, 1986.
Oprea, Ioan, Definiia lexicografic, în ALIL, XXV, nr. 7, p. 97-113, 1976.
Oprea, Ioan, Definiia lexicografic–metatext sau metadiscurs, în ,,Meridian Critic”, nr. 1
(vol. 28), p. 35-41, 2017.
21
Oprea, Ioan, Fenomene caracteristice modernizrii limbii române literare, în ALIL,
Academia român, Institutul de Filologie Român „Al. Philippide”, tom XXXI, 1986-
1987, A. Lingvistic, 65-82.
Popa, Cornel, Teoria definiiei, Editura tiinific, Bucureti, 1972.
Rdulescu, Ion, Heliade, Gramatica româneasc, ediie i studiu de Valeria Guu Romalo,
Editura Eminescu, Bucureti, 1980.
Rosetti, Alexandru, Avram, Mioara, Principii de transcriere a textelor româneti. (Secolul al
XIX-lea), în LR, XI, nr. 5, p. 577-590, 1962.
Rosetti, Alexandru, Cazacu, Boris, Probleme de fonetic în studiul limbii române literare din
secolul al XIX-lea, LR, Nr. 2, p. 29-38, 1955.
Rosetti, Alexandru, Cazacu, Boris, Studii de istoria limbii române literare. Secolul al XIX-
lea, vol. I, Editura Pentru Literatur, Bucureti, 1969.
Seche, Mircea, Câteva preri desprelimba român literar în prima jumtate a secolului al
XIX-lea, Problema traducerilor, p. 102-106.
Soare, Liliana, Elemente de istorie a limbii române literare, Editura Universitaria, Craiova,
2012.
Seche, Mircea, Schi de istorie a lexicografiei române (III), în LR, VIII, nr. 2, 1960.
Seche, Mircea, Schi de istorie a lexicografiei române, vol. I-II, Editura tiinific,
Bucureti, 1969.
Stanciu-Istrate, Maria, De la paleografia chirilic la scrierea cu litere latine, în LL, nr. 3-4,
p. 25-32, 2009.
LR, LXIV, nr. 1, p. 49-60, Bucureti, 2016.
Sterian, Florin, Inventar de definire lexicografic, în LR, LXII, nr. 1, p. 88-97, Bucureti,
2016.
Sterian, Florin, Sinonimia ca modalitate de definire lexicografic, în LR, LXIV, nr. 3, p. 389,
Bucureti, 2015.
***Studii de limb literar i filologie, vol. I, Editura Academiei, Bucureti, 1969.
Ursu, Despina, Probleme de limb în revista ,,România literar” din 1855, LR, Nr. 1, p. 40-
50, 1955.
Ursu, Neculai, Alexandru, 1960, Problema interpretrii grafiei chirilice româneti din jurul
anului 1800, în LR, IX, nr. 3, p. 33- 45, 1960.
22
XXV, nr. 5, 475-487, 1976.
Ursu, Neculai, Alexandru, Împrumutul lexical în procesul modernizrii limbii române
literare (1760-1860), vol. I-II, Editura Cronica, Iai, 2004, 2006.
Vasilescu, Florin, Dicionarul limbii române, între tradiie i modernitate, în LR, XVIII, nr.
11-12, p. 165-170, Bucureti, 2008.
Vasiliu, Emanuel, Sens i definiie lexicografic, în SCL, XXXI, nr. 5, p. 631- 635, Bucureti,
1980.
Bucureti, 1984.
Vasiliu, Laura, Observaii semantice asupra ,,derivatelor” fr sufixe, în SCL, XXXV, nr. 6,
p. 495-504, Bucureti, 1984.
Vianu, Tudor, Probleme de stil i art literar, Editura de Stat pentru literatur i art,
Bucureti, 1955.
2. EDIII DE TEXT
Chivu, Gheorghe (ed.), Codex Sturdzanus, Editura Academiei Române, 1993.
Gafton, Alexandru, Codicele Bratul, Editura Universitii „Alexandru Ioan Cuza”, Iai, 2003.
Rdulescu, Ion, Heliade, Gramatica româneasc, ediie i studiu de Valeria Guu Romalo,
Bucureti, 1980.
Sabie, Ana, Dicionar elino-românesc, G. Ioanid, vol. I, Bucureti, 1864, lucrare de doctorat
susinut în edin public în anul 2017.
3. DICIONARE
Librairie de L. Hachette, 1850,
https://www.lexilogos.com/grec_ancien_dictionnaire.htm (ultima accesare 2. 06. 2018).
Bailly, Anatole, Dictionnaire grec-français, Paris, Librairie de L. Hachette, 1935,
https://www.lexilogos.com/grec_ancien_dictionnaire.htm (ultima accesare 2. 06. 2018).
(ultima accesare 3. 06. 2018).
DEX = Dicionar explicativ al limbii române, Academia Român, Institutul de Lingvistic
,,Iorgu Iordan”, Ediia a II-a revzut i adugit, Editura Univers Enciclopedic,
Bucureti, 2009.
DOOM 2 = Dicionarul ortografic, ortoepic i morfologic al limbii române, Academia
Român, Institutul de Lingvistic ,,Iorgu Iordan”, Ediia a II-a revzut i adugit,
Editura Univers Enciclopedic, Bucureti, 2005.
DL = Bidu-Vrnceanu, Angela, Clrau, Cristina, Ionescu-Ruxndoiu, Liliana, Manca,
Mihaela, Pan-Dindelegan, Gabriela, Dicionar de tiine ale limbii, Editura Nemira,
Bucureti, 2001.
Liddell, George, Henry, DD., Scott, Robert, DD., Greek-englis lexicon, American Book
Company, 1901, https://www.lexilogos.com/grec_ancien_dictionnaire.htm (ultima
accesare 3. 06. 2018).
Ioanid, G., Dicionar elino-românesc, vol. I-II, Tipografia Statului, Bucureti, 1864.
MDA = Mic dicionar academic, Institutul de Lingvistic ,,Iorgu Iordan–Al. Rosetti”,
Bucureti, vol. I: A-Me, Bucureti, Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucurei, 2010;
vol. II: Mi-Z, Bucureti, Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucurei, 2010.
4. SIGLE
LL = Limb i Literatur
SCL = Studii i cercetri lingvistice