_____________________________________________________________________________________________

Editor ASOCIAŢIA LITERARĂ „CRENELURI SIGHIŞORENE” ____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Redactor-şef Gabriella Costescu ● ISSN 2343 – 7693●Nr. 5 (iulie - octombrie) 2014 ______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________ _________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Petru Purcariu, “Toamna”

____________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

ANOTIMPURI Ilie cu ploile, Nicolae cu cărţile, ce ar fi mai bun

decât fiecare ajun să aibă un ajun? Am întinde aşa covoare de pre - preot cu toamna

- iarna în re. Ilie cu ploile, Nicolae cu cărţile.

DARIE DUCAN

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Iubite cetitoriu, multe prostii ăi fi cetit de când eşti. Ceteşte, rogu-te, şi ceste şi,

unde-i vede că nu-ţi vin la socoteală, ie pana în mână şi dă tu altceva mai bun la ivală,

căci eu atâta m-am priceput şi atâta am făcut. (Ion Creangă)

2

Artist plastic

M-am născut în 19 martie 1974 la Cristuru-Secuiesc în jud. Harghita. Locuiesc la Sighişoara, sunt membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici “Alma Mater Castrum Sex” Sighişoara, angajat al Muzeului de Istorie.

Între 2008-2011, am studiat la Universitatea de Arte şi Desing Cluj-Napoca, Facultatea de Arte Plastice, specialitate pictură.

În 2013 am început Master la aceeaşi facultate din Cluj.

Mă inspiră natura şi mai ales chipurile oamenilor, motiv pentru care am început să pictez de la vârsta de 30 de ani. Sunt un om liniştit şi iubesc liniştea şi încerc să redau în lucrările mele această stare.

Din activitaţile expozitionale pot prezenta: 2009 – Salonul de iarna, expoziţie de grup

– “Cel mai bogat…din cimitir”. Panflet vizual asupra vanităţii, Galeria de Artă Contemporană Turnul Fierarilor Sighişoara.

2010 – Imago. Expoziţie de grup, Mediaş, Galeria Casa Schuller.

Imago. Expozitie de grup, Bucureşti, Galeria AAP.

Salonul de iarnă, Galeria de Artă Contemporana Turnul Fierarilor.

2011 – “Identitatea”. Expoziţie personală, Muzeul de Istorie Sighişoara.

2012 – Atelier Art. Expoziţie de grup. Tabăra de pictură, Turda Salin’art.

Expozitie de grup, tema “Cod galben de zăpadă”. Galeria de Artă Contemporană, Turnul Fierarilor Sighişoara.

2014 – Expozitie de grup. Tabara de pictură Borşa-Maramureş, tema “Mirajul culorilor”.

Portret de femeie

Trecerea timpului

________________________________________

Număr ilustrat cu lucrări de

Petru Purcariu

3

Asociaţia Literară „Creneluri Sighişorene” a lansat la Hotel „Cavaler” din Sighişoara, Revista nr. 4 „Creneluri Sighişorene”. Prezentarea a fost făcută de Nicolae Băciuţ, director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Mureş, care este şi tehnoredactorul acesteia. În opinia dumnealui, revista nr 4 este consistentă şi e cel mai bun număr de până acum, apreciind munca de celei care şi-a asumat grijile editării, poeta Gabriella Costescu.

Revista, care este un jurnal al evenimentelor pe lunile ianuarie-iunie 2014, de acestă dată depăşeşte tiparul şi mai cuprinde poeţi mureşeni consacraţi. Fiecare eveniment al cenaclului „Creneluri Sighişorene” este descris în detaliu, sunt ataşate fotografii ale evenimentelor, fie ele lansări de carte, serbări sau spectacole.

La lansare, fiecare membru al

cenaclului a avum momentul său, profesoara Marcela Rezeanu şi-a exprimat mulţumirea pentru realizările de până acum, a încurajat

tinerii să persevereze în cele începute şi crede în continuitatea şi succesul revistei. Ana Munteanu Drăghici a recitat din propriile creaţii inserate în revistă, menţionând că puterea creatoare şi muza sunt la ele acasă atunci când râvna pentru frumos e instaurată în sufletele celor care iubesc arta şi cultura. Anda Voican cu vocea superbă a cântat din creaţiile proprii, acompaniată de Traian Comşa, iar Ştefania a interpretat o doină dedicată mamei şi cântece din folclor. Domnul Nicolae Băciuţ a adus aprecieri vis-a-vis de activitatea ei şi a îndemnat-o să-şi creeze un repertoriu propriu cu care să se prezinte în spectacole.

Decanul de vârstă Nicolae Codrea a

vorbit despre articolul „Horea Teculescu la Paloş” şi despre mulţumirea cu care, având în păstrare vechi fotografii, aşează pentru neuitare alături de articole, documentaţie. A recitat Anca Nicoleta Micu din creaţiile proprii, o tânără care promite să facă mai mult decât arată. Profesorul Răzvan Ducan de la Târnăveni, invitat de onoare, care are inserate articole şi poezie în revistă, s-a exprimat în termeni elogioşi faţă de sighişorenii care ştiu ce au de făcut în promovarea culturii, având în vedere că rutina vieţii şi televizorul îngroapă în uitare multe calităţi ale unor tineri, care, ar putea face cu adevărat ceva pentru emanciparea culturală şi asigurarea unui viitor cultural la Sighişoara.

Prezentă la eveniment a fost doamna Alina A. Aldea purtător de cuvânt al Primăriei Sighişoara, exprimându-şi bucuria şi emoţia unui asemenea moment încărcat cu energie pozitivă, o oază de linişte sufletească, alături de cei prezenţi la lansarea revistei. Andreea Gabriela Billig

4

din Bucureşti, care a prezentat Festivalul de Balet de la Sighişoara între 26-29 iunie 2014, a revenit în Cetate, îndrăgostită de medievala „Perlă a Transilvaniei”, a fost încântată de invitaţia primită din partea noastră, având cuvinte de apreciere şi mulţumire că în liniştea acestui oraş din Ardeal, a putut fii părtaşă la un moment poetic şi muzical, promiţând că va reveni ori de câte ori timpul i-o va permite.

Domnul Nicolae Băia, cu un entuziasm vădit, a spus: „Sunteţi minunaţi, m-aţi uimit şi încântat”. Cuvinte de apreciere pentru consecvenţă au venit şi din partea profesoarei Anika Domokos, a doamnei Luciana Todea de la Librăria „H.Teculescu”, care a punctat că, Sighişoara, care are şi scriitori de elită şi alte formaţiuni culturale, primeşte din partea Cenaclului „Creneluri Sighişorene” încă o filă de cultură. Poeta şi pictoriţa Cornelia Jinga Hetrea de la Tg. Mureş, a fost surprinsă plăcut de evenimentul în sine, de realizările cenaclului, şi-a exprimat chiar dorinţa de a fii părtaşă nouă la toate aceste realizări.

Asociaţia Litarară „Creneluri Sighişorene” invită persoanele de toate vârstele care au un talent, să ni se alăture, să închieiem parteneriate de colaborare, iar activităţile în parteneriat vor fii inserate între coperţile revistei. Până acum, s-au încheiat parteneriate cu Şcoala Gimnazială „Zaharia Boiu”, director prof. Tămaş mariana, Cercul Cultural româno-austriac „Unirea” din Austria preşedinte domnul Ioan Godja, Asociaţia „Pro Cultura” preşedinte Adrian Popa.

Prezenţi la evenimet au fost iubitorii de cultură, cadre didactice, colegi şi prieteni, invitaţi de colegii noştri Erica Purcariu-Bănărescu şi Pompiliu Rezeanu, Florin Voican şi Ana Munteanu Drăghici.

Mulţumim tuturor celor care ne citesc revista, primim şi critica şi elogiul, iar revista poate fii găsită pe pagina Radio Tv Unirea la Cultură-lectură.

GABRIELLA COSTESCU

Preşedinte Asociaţia Literară „Creneluri Sighişorene”

IMNUL CENACLULUI “CRENELURI SIGHIŞORENE”

Rostiri de suflet Atât cât astrele mai sunt, Cât oamenii sfinţesc pământ, Să dăruim alean şi tihnă În suflete ce n-au odihnă. Răsun-al crengilor caval, Chemând cocorii de cristal, Rostiri de suflet românesc Pătrund în colţ dumnezeiesc. Din lacrimi argintii mai ştim Latin condei să încropim, Rostiri de suflet zbuciumat Doinesc păstorii pe-nserat. La cetăţuia de legendă, Creştine umbre se perindă, În sufletele lor mocneşte Eternul dor de româneşte. Versurile de Andei Marilena Voican, Aranjament muzical Traian Comşa. 23 decembrie 2014

Balazs Klara, “Icoana din cruce”, 2014

5

Patriotism În numele fiinţei naţionale, adopt negaţia respirării. 5.02.2014 Crivăţul îndrăgostit În împărăţia tundrei Prin licheni şi mărăcini, Vieţuia holteiul Crivăţ Pedepsind scunzii arini. La bătrâna Auroră Cu baghete viorii Se tocmea câteodată Poleind a ei stihii. Lupi polari şi zibeline Dănţuiau la masa lor Şi-n geroasa desfătare Crivăţul cânta de dor. Şi duios şi viforos Din gâtlej ofta Parcă se îndrăgostise Însă cine-i fata? La liman de tundră Cu pământuri calde, O zări spunând Florilor s-o scalde. Avea păr de muguri Prins în curcubeie, Trupşor de miresme,

Ochi de azalee. Vrând s-o cucerească Scutură un nor Albe flori de gheaţă Îi trimise-n zbor. Dar vai! Se topiră-n Brâul de fecioară Căci era-nsorita, Blânda Primăvară. Crivăţul se-apropie Dând să o-mpresoare Braţele-i de sloiuri Se prefac izvoare. E peste putinţă Astfel de iubire, Crivăţul să fie Al Primăverii mire. 21.06.2014 La nuci Mânată de al plaiurilor dor Pecetluit cu toamne-navuţite Ating al ierbii înăsprit covor Urzeli ţesute-n veştede morminte. Urcam costiş către nucet Învăluită-n liniştea amiezii, Atrasă de nestinsul bocet De ciută jeluindu-şi iezii. Sub nuci maturi şi generoşi Prin tufe duşmănoase, acre, Nuci căutam,iar spini neomenoşi, Mâinilor mele provocau masacre. Dar înfigeam mâna voit Îndurerată-n foamea căutării, Miezul ţărânei de copilărit Mi-a potolit aleanu-n . străinării Căci pelerinul fără rost Prin lumi ce-s neumblate Revine la maternul adăpost Ţărâna-i sfântă, locuri neuitate. 25 brumar 2012

6

Preşedintă, dar şi membru fondator, a Asociaţiei Literare „Creneluri Sighişorene”, Gabriella Costescu, cea care întruchipează şi calităţi de poetă sensibilă şi de realizatoare de emisiuni on-line la Radio Tv Unirea, a adunat materiale publicistice, “jurnal de evenimente” din Sighişoara, şi sub ochiul profesionist, avizat, al scriitorului Nicolae Băciuţ, acesta având rol (şi) de tehnoredactor şi aranjor de pagini, a realizat un frumos nou număr, al patrulea , din revista „Creneluri sighişorene”.

În caseta tehnică a realizatorilor revistei, a-dică redacţia, mai putem citi nume precum: Ana Munteanu Drăghici, Anda Voican, Marcela Re-zeanu, Nicolae Codrea, revista având colabora-tori şi parteneri, atât din ţară cât şi din străinătate.

Având 64 de pagini, format A4, cu copertele 1 şi 2, dar şi 3 şi 4, în policromie, revista transcrie pe hârtie: evenimente culturale, porter-te de scriitori sighişoreni, evenimente editoriale, momente de istorie naţională, evenimente plasti-ce, evenimente muzicale, evenimente de balet etc., aceasta “periind” prin informare promptă, obiectivă şi sensibilă, cam tot ce a fost mai important în Sighişoara în ultimile luni, din ianuarie până în iunie 2014.

Citez câteva nume de articole: „Interferenţe culturale într-o iarnă ca primăvara”, „Eminescu la locul lui”, ”Tăcerea albastră” lângă un “Dor de tine”, “Carnet plastic. Ce-a adus Clujul la noi?”,Ioana Heidel - „Dincolo de orizont” (Ga-briella Costescu), Eco-Şcoala Gimnazială „Za-haria Boiu” (prof. director Mariana Tămaş), “Horea Teculescu la Paloş” (Nicolae Codrea), “Despre Breite şi oameni” (Oliviu Marian), “Primăvara copiilor” (Piroska Hanea), “Săptă-mâna copiilor” (Ana Munteanu Drăghici), ”Uni-rea Principatelor Române” (Marcela Rezeanu), “Vocea cetăţii 2014 la Sighişoara” (Anca Maria Radu), “Arc peste timp” (Luciana Todea) etc.

Poeme şi gânduri diverse sunt semnate de:

Sonia Hoisan, Anda Voican, Ştefania Pârlea, Anca Nicoleta Micu, Nicolae Horia Nicoară, Andrada Cristina Suciu, Dan Gabriel Cepraga, Delia Stăniloiu, Cornel Mafteiu, Ioan Astăluş, Dorian Marcoci, Ligia Ana Grindeanu, Ştefan Fuli, Dumitru D. Silitră, Viorica Feierdan, Viorica Şutu, Sorina Bloj, Cornelia Jinga Hetrea, Darie Ducan, Mircea Dorin Istrate, Petre Curticăpean, Piroska Hanea, Ana Munteanu Drăghici, Gabriella Costescu, etc.

Pagini consistente (inclusiv de biografie) arată „drumul” devenirii scriitorului şi publicistului Lazăr Lădariu, „Cetăţean de Onoare” al burgului de pe Târnava Mare, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de viaţă.Totul şi toate, exemplificate cu fotografii convingătoare de la „faţa locului evenimentelor”.

O pictură de Rareş Kerekeş, pe coperta I, şi o fotografie deosebit de expresivă, de la Festivalul Internaţional de Balet de la Sighişoara, pe coperta a IV-a, sunt cele care contribuie la ţinuta de gală a revistei.

Revista „Creneluri sighişorene” , acest turn cu ceas...literar, ce arată ora exactă a culturii scrise (şi nu numai) a „Perlei Transilvaniei”, poate fi citită şi în următoarea „cheie”, şi anume că ea este răspunsul unui grup de iubitori de cultură sighişoreni, (dar şi mureşeni) care şi-au dat întâlnire în spatele... crenelurilor sighişore-ne, de unde luptă, cu armele frumosului, după puterile lor, împotriva ignoranţei, subculturii şi prostului gust, propagat de peste tot, „cu polonicul”, de o societate, ce pare să-şi fi pierdut busola. Şi de ce nu ar fi (şi) aşa?

Alături de asemenea oameni, cu asemenea idealuri, nu ai cum să nu fi. De aceea, semnez şi eu, cu bucurie, câteva materiale în revistă.

Profesor RĂZVAN DUCAN Târgu –Mureş, 11 iulie 2014

7

Chemări Elizee Aş fi vrut să fiu o scânteie Din focul uscând mări Elizee Ştiu, tu voiai o câmpie... Aromata vieţii felie. Urcuşul spre cer în flăcări tresare Lumina străbate-nserare Mă destram în lumini Răsădite-n albastre grădini. Flacăra urcă limbă de grai Din văpaia rădăcinii de nai -Vino în cântec de cer... Şoptind vâlvătăile pier. -Eşti o scânteie de vis Cu cerul neinterzis Rug te înalţi din cuvânt Flacără noului cânt! Am aruncat cu putere Lemnul scânteii ce piere Şi-a renăscut în scântei Cerul purtând ochii tăi. Coloana de foc infinită Cerească gradina ivită Pe pământ aducând Elizee Întruchipând bărbat şi femeie. Poezie inspirată de focul de tabără din Tabăra de Creaţi de la Lăpuşna - 2014 Respiraţia depărtărilor Prin aerul rece al singurătăţii Dimineţilor făra urare Aburul gurii ce tace... Devine chemare Respir cu dor depărtarea Revărsată-n ninsoarea Albastră de cer în tăcere De mână mă ia sărbătoarea Întotdeauna părtaşa Amintirilor mele desenate de fulgi Flori când zăpezile-ajungi În privirile zori. Mă topesc în respiraţia depărtărilor Fulg rătăcit în Olimp Doar respiraţia ta înfiorată Îmi va reda anotimp... 28.11.2014 Sighişoara

Toamna mea Ce netedă şi verde Ai fost tu frunză stea! Doar vântul te mai vede... Vâslind în calea ta... Secundele cu riduri Ţi-au încrustat tăcerea Te-au adunat în friguri Să-ţi plângi sub paşi durerea, Dar nu fi întristată! Din toate câte sunt, Tu eşti cea mai cântată, Regină în cuvânt! La tine se întoarce Toamna de dor fior... În tine timpul toarce Glasul iubirilor. Doar tu cu resemnare Plecările-ţi urmezi Ducând în depărtare Privirile tot verzi. Păstrate peste vreme, Printre culori, nervuri, Plâng frunzele poeme Din norii trişti şi suri. Nu te întorci în toamnă Pe boltă frunză-stea, Dar vei ramâne doamnă Lacrimă-n inima mea... 30.10.2014 Sighişoara

8

Sighişoara Medievală 25-27 iulie

2014, ediţia XXII, a avut ca temă anul acesta aniversarea a 700 de ani de la arderea pe rug a lui Jacques Molay, simbolul tuturor Cavalerilor Templieri, considerat părinte spiritual prin puterea sacrificiului spre binele Ordinului.

Directorul artistic al festivalului, actorul Liviu Pancu de la Tg.-Mureş, a declarat: „Reconstrucţia istorică a spectacolelor dedicate ediţiilor festivalului de la Sighişoara, sunt o sintetizare şi estetizare a unor fragmente din istorie, oferind publicului starea de bine prin identificarea cu valorile universale ale umanităţii prin prisma scărilor valorice impuse de-a lungul timpului de către Cavalerii Templieri.

Cetatea Sighişoara fost cuprisă de forfotă, odată cu instalarea taberelor cavalereşti şi a corturile meşteşugarilor. Marea paradă de deschidere a fost făcută în Piaţa Cetăţii – Piaţa Arhanghelului Mihail, de către Toboşarul Cetăţii Dorin Stanciu, după care a avut loc Pecetluirea Hrisoavelor de bună pace. Spectacolul

stegarilor la care a participat Ordinul Cavalerilor Artgotica, a atras sute de oameni veniţi din toate colţurile lumii, animaţi şi încântaţi de sunetul cornului, instrumentele menestrelilor şi costumele medievale. Confruntarea menestrelilor Lupus Dacus, Truvierii, Cimpoierii de Transilvania, Nomen est Omen XX, Cva Domini, Huniadi Cantores, Ensemble Forfaitz şi Bucium, au organizat un spectacol muzical medieval. N-au lipsit dansurile medievale, concursurile interactive cavalereşti, poveşti medievale pentru copii, concertele ţinute de Ducu Bertzi&Band, Florin Săsărman, Adrian Ivaniţchi, Mircea Baniciu&Band. Spectacolul 700 a fost susţinut de Teatrul Scena, Ordinul Cavalerilor Lup, Lupus Dacus, Ordinul Cavalerilor de Mediaş, Ordinul Cavalerilor Artgotica, Cavalerii Străjerii Moldovei, Scutierii de Muhlbach, Terra Alba, Trupa Schema, Trupa Fabulous. În Piaţa Turnului cu Ceas au avut loc animaţii cavalereşti, şcoală de dansuri medievale, Taverna Cavalerilor – Scenă de Han, prezentare de arme, concerte, ateliere de heraldică. Scena amenajată în Piaţa Boema (Piaţa Sfântului Bernard), a fost înconjurată de sutele de spectatori care au fotografiat ineditele momente ale spectacolelor. Cetatea a fost împânzită de tarabele meşteşugarilor, care şi-au expus mărfurile în ton cu medievalul, începând de la sculpturi în lemn, vase de aramă, flori din pănuş de porumb, lucrări executate în os de corn, pânză, lemn, piele, hârtie, apoi dulciuri şi produse de panificaţie, halva, bomboane şi alune în caramel, îngheţată şi bijuterii.

9

De la chiciuri la original, tot ce a dorit sufletul vizitatorilor, a fost expus pe tarabe. La „Casa cu cerb” au fost expuse lucrările artiştilor plastici Rareş Kerekes şi Elena Gabriela Dobre din Ploieşti, lucrări care au ca temă Sighişoara. Lume, lume, măşti, măscărici cu baloane şi steaguri, copii, bătrâni şi tineri, au stat cu plăcere în fiecare zi a festivalului până în noapte când focurile de artificii au împânzit cerul medievalei cetăţi. Asociaţia Turistică Sighişoara cât şi Primăria Municipiului Sighişoara, au fost pilonii de susţinere a festivalului, facilitând directorului artistic Liviu Pancu o bună desfăşurare a tuturor punctelor din programul celor trei zile. An de an, Festivalul Medieval de la Sighişoara, are o altă temă. Toată suflarea este invitată să participe la evenimetul de răsunet mondial, românii care trăiesc în Diaspora, cu siguranţă vor primi toate informaţiile prin mass-media. Veniţi oricum la Sighişoara, singura cetate locuită din S-E Europei, „Perla Transilvaniei”. Gabriella Costescu Redactor şef adj. Radio TvUnirea.

Reporter Gabriella Costescu: D-le Pancu, după toată perioada care aţi petrecut-o în Sighişoara prin organizarea Festivalului Sighişoara Medievală, ca director artistic din 2010 până în 2014, cum puteţi caracteriza Sighişoara şi sighişorenii ?

Liviu Pancu: În primul rând vreau să vă mulţumesc pentru această întrebare, prin intermediul căreia voi putea să mă adresez prin publicaţia dvs. celor care locuiesc şi s-au născut în Sighişoara. Istoricul colaborărilor şi perceperii spiritului ce pluteşte în acest burg a fost încercat din mai multe direcţii: O dată ca actor al Teatrului Naţional Tîrgu-Mureş, prin piesele jucate în faţa publicului sighişorean, apoi prin experienţele ca director organizatoric al festivalului în 2002, director artistic în 2004, participanţi în 2009 şi iată director artistic din 2010 până în prezent. Orice director artistic îşi doreşte ca produsul, în cazul de faţă festivalul ce îl are în subordine să fie valoros şi să fie dus la bun sfârşit. Ca artist venit din afară, colaborând cu mai multe

10

instituţii şi organizaţii, am întâmpinat mai multe forme, pretenţii şi modalităţi de abordare în organizarea unui festival, ce au condus către finalul pe care toată lumea şi l-a dorit: pozitiv şi puternic. Alături de cei cu care am reuşit să empatizăm în ideile artistice, colaborând din 2009 până în prezent, Primăria Municipiului Sighişoara şi Asociaţia Turistică Sighişoara, am realizat câteva puncte de referinţă ale unui festival medieval de calibru internaţional. Revenind la Sighişoara şi sighişoreni, este clar că fără frumoasa cetate a Sighişoarei şi fără mândrii localnici nu poţi propune şi realiza unul din cele mai emblematice festivaluri naţionale şi est-europene.

R: Frumos răspunsul dvs., dar am senzaţia că a rămas totuşi într-un cadru general, vorbind de o strategie şi de modalitatea dvs. de a privi lucrurile. Dar totuşi, insist: Sighişoara şi sighioreanul unde le găsiţi şi unde le plasaţi dvs. ?

LP: Nu aş dori să folosesc cuvinte mari dar sunt convins că Sighişoarei îi trebuie o strategie în care să se înscrie şi Festivalul de artă medievală, pentru a transforma real oraşul într-un spaţiu în care pot fi găzduiţi, pe durata întregului an, turişti din întreaga lume, iar sighişoreanul să poată beneficia de pe urma acestei mari şanse oferite de istorie şi să se tranforme într-un real oraş istoric, necreeându-se o diferenţă puternică între spaţiul istoric al cetăţii şi partea modernă a oraşului. Ca sighişorean, pentru că o parte din mine gândeşte aşa, ar fi nemaipomenit dacă în perioada festivalului tot oraşul ar fi îmbrăcat în haine medievale. Daţi-vă seama că atunci ar fi într-adevăr cel mai tare oraş ce propune un festival şi întreaga comunitate respiră în atmosfera pe care fiecare turist doreşte să o regăsescă în locaţile în care se deplasează. Am auzit de multe ori despre nemulţumirea sighişorenilor de a plăti accesul în cetate în perioada festivalului şi fără a supăra sau a jigni pe cineva, doar prin comparaţie cu alte festivaluri şi tări unde am ajuns, pot spune că nicăieri în Europa, nu am putut intra fără un bilet. Din Italia până în Scoţia şi din Spania până în Germania, Franţa sau Portugalia, sau mai aproape de noi în Cehia, orice acces era făcut prin achitarea acelui

___________________________________bilet a cărui contravaloare nu era pentru accesul în cetate ci pentru acces la programul artistic. Bine, problemele din punct de vedere organizatoric nu sunt în sarcina mea, ci mai degrabă sunt frământări cu care m-am confruntat, la care însă îmi doresc o rezolvare firească şi un suflet împăcat pentru toată lumea.

R: Cum aţi putea sintetiza reuşitele celor 5 ediţii ?

LP: Poate singura modalitate ar fi o trecere în revistă a câtorva mecanisme noi pe care le-am propus şi iată dovedite azi ca şi o reuşită a festivalului, poate chiar puncte forte: 1) Tematica propusă an de an ce a modificat structural festivalul, din care s-a născut şi conceptul de Primul Festival Spectacol; 2) Transmiterea în direct pe internet a festivalului în forma sa integrală pe www.sighisoaramedievala.ro, în baza experienţelor acumulate cu Teatrul Scena, prin transmiterea în direct a spectatelor de teatru realizate în Cetatea Tîrgu-Mureş: Romeo şi Julia-2002, F.451-2003, Hamlet-2004 şi lista continuă; 3) Obţinerea Înaltului Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României; 4) În perioada 1 iulie 2011 – 30 iunie 2013 atingerea pragului de 2.5 milioane de accesări ale site-ului www.sighisoaramedievala.ro (accesări realizate fără publicitate plătită a site-ului) administrat de Teatrul Scena; 5) Realizarea producţiei proprii a festivalului, Merlin – Vrăjitorul lumii medievale (2011), Ioana d’Arc – 600 de ani de luptă şi credinţă (2012), Vlad – Cavalerul dreptăţii (2013), Jacques de Molay – 700 de ani de cavalerism (2014). Cred că sunt destul de grăitoare faptele mai mult decât vorbele.

R: Ce rol au jucat Cavalerii Lup în a-cest context şi care este raportul dvs. cu ei ?

11

LP: Ordinul Cavalerilor Lup a pornit ca o dorinţă şi mai mult ca o stare de spirit din vremea în care eram la Bucureşti cu studenţii uneia dintre facultăţile la care predam, unde pusesm bazele, dacă se poate spune aşa, unei prime ediţii a unui festival studenţesc al “Lupilor consumatori de artă”, şi iată-l transferat la Tîrgu-Mureş într-un context multicultural şi interetnic, al unei zone a ţării unde cetăţile au oferit dorinţa şi siguranţa locuitorilor iubitori de medieval şi istorie să-şi înfiinţeze ordine cavalereşti ARTISTICE, ce au creionat baza artistică a tuturor festivalurilor medievale din ţară. Lupii sunt pentru mine spiritul şi forţa cu care am reuşit toate cele menţionate mai sus, îmi sunt oamenii dragi cu care am reuşit să realizăm visele ce păreau atât de îndepărtate în clipa în care le propuneam. Acest ordin cavaleresc artistic e practic un proiect apar-ţinând Teatrului Scena, proiect al căror membri, după ani de muncă, şi-au regăsit locul şi, anul acesta în februarie, au fost re-cunoscuţi şi înnobilaţi ca şi Cavaleri Tem-plieri ai Ordo Equestri Sancti Bernardus.

R: Este o mare responsabilitate noua postură în care vă aflaţi, cel puţin aşa se vede din afară. Schimbă acest lucru cu ceva felul de a fi şi modalitatea de vă raporta la ceilalţi ?

LP: Noi, Lupii, din fericire suntem

aceiaşi şi practic singura schimbare ce poate fi observată este într-adevăr, aşa cum aţi spus, responsabilitatea, prin racordarea la scări valorice ce îşi au flacăra şi adevărul în perioada medievală a cavalerilor la care visează orice copil, şi la care se raportează orice adult.

R: Cu siguranţă am avea multe subiecte de atins, dar aş mai dori să ne lămuriţi cum reuşiţi să alergaţi între Teatrul Naţional, Teatrul Scena, Ordinul Cavalerilor Lup, anul acesta şi Cavalerii Templieri, cum reuşiţi să le împăcaţi în raport cu Sighişoara şi Festivalul Sighişoara Medievală?

LP: Am să vă raspund cum o fac în timpul spectacolelor: Omul trăieşte un timp limitat... de 70, 80 de ani, cât îi dă Bunul Dumnezeu şi buna lui purtare. Jumătate o doarme. Jumătate din jumătate o pierde pe drumuri. Jumătate din jumătate din jumătate se spală, mănâncă etc. Jumătate din jumătate din jumătate din jumătate învaţă, munceşte, iar pentru el din acest mare întreg rămâne cu foarte puţin. Ei... acel puţin, noi Lupii încercăm să îl multiplicăm şi să îl oferim celor dragi nouă: PUBLICULUI. Aş dori să închei în stilul nostru:

Glorie şi Onoare Sighişoarei şi tuturor iubitorilor de medieval!

12

M-am născut şi am crescut în frumosul oraş Sighişoara. Am 18 ani, şi am terminat şcoala la Liceul teoretic “Joseph Haltrich” Sighişoara. Aventura poetica am început-o când am invăţat să scriu. Încă îmi amintesc cum scriam poezii în loc să-mi fac temele, în şcoala primară. Acum, după ani de zile, încă scriu poezie romantică şi filozofică. Sunt o persoană pozitivă în viaţa de zi cu zi, dar atunci când mă pun cu foaia în faţă nu pot să nu arăt o latură nostalgică si pierdută. Alte activitaţi artistice ale mele cuprind desenul digital, grafic, muzica şi fotografia. Iubesc orice înseamnă artă, şi toată viaţa mea voi căuta să învăţ noi moduri de a crea. “Distanţa este o valoare infimă, pe când timpul este o valoare pozitivă, mult prea pozitiva.” Steaua şi granitul O stea din miile de stele… O granulă dintr-o plajă Se resemnează pe-a-mea piele, Ma atinge, nu-ncetează. Observ ca nu diferă, Granula din mâna-mi udă, Decât că ea aderă Faţă de cele de pe plaja crudă… Steaua-mi veghează de sus,

De departe, doar pe mine, În fiecare noapte după apus, Şi-n nopţile prea-clandestine. Dar eşti prea departe, Eşti o stea, iar eu un om, Deşi ai o atracţie-aparte, O să trec prea trecător. O stea plânge şi se stinge, Întrebându-şi ale sale fapte… Iubirea de-o granulă se atinge, Monotonă ca şi toate celălalte… Eu, foaia şi călimara. Imagini trec uşor pe linia subţire Care străbate dinstanţa dintre noi, O linie ce leaga a mea iubire, Care trece prin stele şi nori… Norii trec uşor pe bolta-naltă Şi-mbălsămează albastrul trecător Care tipăreşte a gându-mi faptă, Şi prin corp îmi zburdă fiori… Fiori trec uşor, îndelung aproape, Înteţesc al meu arzând potop Şi-mi amintesc de-ale mele şoapte Care-ţi deschid divinii ochi… Ochi care trec uşor privirea lor Peste aceste rânduri scrise-n grabă, Pe când tu vi-mi în dormitor, Pe mine fioros mă întreabă… Întrebări subtile de nespus, Ce mă-mping pe-abrupte margini Să cad spre adevărul cel ascuns De-ale tale minunate imagini… Nostalgii şi remuşcări Regăsesc în aşteptare o amintire Prăfuit trecut demult uitat, Acel mic strop, prima iubire Cât a trecut, ce păcat… Mă uit în gol exasperat Spre o ramă ruginit comoară, Drum spre trecutul prea-uitat… Mă intrigă…Mă doboară…

13

Direcţia Judeţeană pentru Cultură

Mureş, Biblioteca Municipală „Petru Maior” Reghin şi Muzeul Etnografic Reghin, au organizat în 15-19 august 2014, ediţia a XIV-a a Festivalului-Concurs de Poezie Religioasă la Lăpuşna jud. Mureş. Festivalul s-a desfăşurat în două etape, premierea poeţilor populari şi premierea câştigătorilor premiilor CREDO – poezie religioasă.

Domnul Nicolae Băciuţ Director al Direcţiei judeţene Mureş, a oferit premiile CREDO poeţilor:

Sorina Bloj – Reghin, pentru volumul de poezie: „Aşteptând sfârşitul lumii. Sticlă şi scrisoare”.

Gabriella Costescu – Sighişoara, pentru volumul de poezii bilingve „În numele busuiocului” – „In the name of the basil”.

Cornelia Jinga Hetrea – Tg.-Mureş, pentru volumul de poezie „Războiul de ţesut vise”.

Răzvan Ducan – Târnăveni, pentru volumul poezii „Poporul de proşti versus Eminescu”.

Ioana Heidel – Germania, pentru romanul „Dincolo de orizont”.

Ana Munteanu Drăghici – Sighişoara, gerupaj de versuri.

Anda Marilena Voican – Sighişoara, grupaj de versuri.

Ştefania Pârlea – Sighişoara, grupaj de versuri.

__________________________________ Premiile poeţilor populari, au fost oferite de Maria Borzan directoarea Muzeului Reghin, Preşedinte a Asociaţiei „Moşteniri Mureşene”, care a lansat de asemenea în cadrul evenimentului, Antologia de poeme populare BALADE, carte în cadrul proiectrului cultural „Satul creator şi păstrător de tradiţie”. „Seminţele aruncate de Dumnezeu pe pământ românesc, aduc roade” a spus doamna Borzan, referindu-se la poezia populară pe care aceste culegătoare de folclor au reuşit cu o naturaleţe desăvârşită să scrie cele mai de suflet versuri. Au fost premiate:

Marieta Matei, Elena Fecioru Scânteioară, Viorica Şandru, Mărioara Popovici, Emilia Sorlea, Muntean George, Mărioara Bârsan. La eveniment au luat cuvântul profesorul-etnolog Marcel Lapteş de la Deva şi Preotul Iacob Iustin care a oferit binecuvântare peste creaţiile acestor poete.

Fiecărui premiant i s-a făcut prezentarea, au avut ocazia să recite din creaţiile proprii, să-şi exprime trăirea poetică.

În tabără au fost invitaţi tămăduitori, astrologi, interpreţi, care au desfăşurat în cadrul taberei demonstraţii, conferinţe, filme de prezentare: Minerva Gabriela Dima – Astrolog Bucureşti, Angela Socolean – Bistriţa, realizator emisiune „Picătura de lumină”, Raul Petrişor preşedinte Institutul Hermetic Cluj-Napoca, Cezar, Serghei, Florentina, Romeo.

Şezătoarea poeţilor a încheiat sejurul în tabără, moment moderat cu măiestrie de Dan Liuţ din Bocşa, director al Casei de

14

Cultură Orăşeneşi Bocşa jud. Caraş-Severin. „Cultura tradiţională este fenomenul unic al poeţilor populari, care are mult din sufletul românesc. În Banat poezia se scrie „în grai”, iar în Ardeal se vorbeşte „în grai” dar se scrie literar. Reperele poeziei populare sunt zicătorile şi proverbele, deoarece şi ţăranul poate fii terapeut”.

S-au prezentat şi au recitat pe rând: Mărioarea Popovici care lucrează în învăţământ şi colaborează cu Muzeul Reghin, scrie poezie şi cântă, face parte din Asociaţia „Moşteniri Mureşene”. Are de asemena 13 balade culese de pe Valea Mureşului Superior.

Maria Mândroană muzeograf din Timişoara care a vorbit despre satul care se regenerează cu tinerii care vin după noi şi iubesc poezia populară şi arta. Scrie poezia „în grai” şi poezie religioasă.

Pop Maria din Şerbeni colaborează cu muzeul din Reghin de 35 de ani, scrie poezii care pot fi şi cântate.

Maria Bucin, face parte din Asociaţia „Moşteniri Mureşene” din 2007, a prezentat o carte de poezie populară, aducând lumea satului în actualitate cu filmări în care se văd obiceiurile populare. A fondat Ansamblul Folcloric „Datini străbune”.

Sorina Bloj de la Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin a recitat poemul „Sacrificiul” şi a vorbit de concursul CREDO la care a pus umărul de 12 ani.

Ana Munteanu Drăghici de la Sighişoara: „Veşnicia se ascunde în cuvinte, primind în sufletul meu cea mai câştigată ofrandă celor care nu şi-au uitat rădăcina, păstrez obiceiurile strămoşeşti şi iubesc poezia”. Apoi a recitat din volumul de versuri „Testamentul iubirii” poemul „Întoarcerea la izvoare”.

Marieta Matei din Prahova, a vorbit despre tradiţia pe cale de dispariţie pe meleagurile natale, despre strădania cu care doreşte să păstreze spiritul poporului român şi universul poeziei populare. Scrie poezie populară, este colecţionară de obiecte vechi tradiţionale, are lucrări în proză, de 35 de ani are publicaţii, antologii şi volume.

Elena Fecioru Scânteioară care se află la hotar cu Marieta Matei, face parte de 10

___________________________________

ani dintr-un cenaclu, s-a întors la

izvoarele de acasă, se consideră un simplu mesager de cuvinte, aducând plecăciune câmpiei, meleagurilor reghinene cu poemele din cartea „Baladă” poezii din 1979.

Cătălin Cioba din Nădăşa, rapsod popular care nu vorbeşte mult, cu dor de Dumnezeu, a scris poezii întâmplări în versuri. A prezntat tinerele artiste populare care au cântat cântece culese din folclor.

___________________________________ Ioan Bândilă Mărceanu taragotistul şi poetul de la Brâncoveneşti, a adus cântecul din fluier şi taragot şi voia bună. Cu o biografie interesantă, este fiu de ţăran, al şase-lea dintre fraţi. „Ţăranul are doine despre boi, pentru că ei trăgeau poverile, celui care

15

obosit de vreme mânca din blid cu lingura de lemn, dar murea la 90-100 de ani cu toţi dinţii în gură”.

Dan Liuţ care a moderat evenimentul în bătaia tobei (cu o lingură de lemn), avea un „Ceas de straiţă” mare cât o pită, a prezentat familia Anişoarei Bercea din Uila care după reţete tradiţionale face gemuri şi sirop. Alături de soţ, Anişoara a prezentat produsele aduse cu drag şi pe care le-a împărţit spre degustare invitaţilor, apoi a cântat o priceasnă „Străin am fost odată”, cu o voce caldă, pregătită în corul biserici din Uila.

Doamna Maria Borzan a prezentat-o pe Ioana Heidel din Germania, care a vorbit despre cartea autobiografică „Dincolo de orizont”, despre copilăria petrecută la Goicea în Oltenia, viaţa la Saschiz şi Sighişoara, apoi plecarea în Germania. „Mă simt bogată pentru că am avut şansa să mă aflu în mijlocul dv.,am scris această carte dintr-o dorinţă puternică de a descrie ideile care clocoteau ca lava unui vulcan. Am avut recompensa eforturilor, deoarece cartea a fost prezentată la Sighişoara, Craiova, Timişoara în cadrul UNIFERO. Nu este deloc uşor să trăieşti între atâtea lumi, oltean, ardelean, german, dar, senin şi cadenţat vă iau de mână şi vă duc pe drumul destinului meu”.

Ştefania Pârlea de la Sighişoara a interpretat câtece populare şi doine, a vorbit cu modestie despre realizările şi evenimentele la care ia parte, despre costumul popular purtat.

Subsemnata am prezentat revista „Creneluri Sighişorene”, am vorbit despre colegii acestui cenaclu şi am recitat, apoi, la final, doamna Maria Borzan a încheiat vorbind despre munca de 30 de ani de cercetări, despre tezaurul satului mureşan. A publicat 16 cărţi având ca temă zestrea , tradiţia, a realizat cataloage la care a fost coordonator sau autor, a luat contact cu oamenii satului pe care i-a promovat şi cărora le-a valorificat creaţiile. Îi numeşte „Tezaure umane vii”.

A mulţumit tuturor pentru prezenţă, domnului Dan Liuţ pentru prezentare, oferindu-i o diplomă de participare.

Darius Durutyo de la Sighişoara a

cântat cu chitara muzică folk, la focul

de tabără aprins seara târziu. A răsunat muntele de cântec şi poezie. Am fost binecuvântaţi cu toate acestea încă din prima zi, când, înainte de toate, am asistat la liturghia şi slujba ţinută la Mănăstirea Lăpuşna în sfânta zi a Fecioarei Maria, loc de priveghere şi îngenunchere a toate cele sfinte dăruite nouă, omenirii.

Cu siguranţă, păstrători de Dumnezeu, vom realiza multe astfel de momente, alături de cei care ţin în mână pacea, bucuria, poezia şi creaţia în sine.

Omul sfinţeşte locul, dar şi locul a fost de vis. Mulţumim celor care s-au îngrijit ca toate să fie aşa cum trebuie, celor care au avut grijă de transport, cazare şi masă, mâinilor care au muncit pentru ca noi să avem o tabără frumoasă şi să ne desfăşurăm activităţile.

Gabriella Costescu

Preşedinte Asociaţia Litarară „Creneluri Sighişorene”

August 2014. ___________________________________

Dimineaţa – Petru Purcariu

16

POP MARIA din Ştirbeni este rapsod popular şi face parte din grupul „Urmaşii Dacilor”. În cadrul fiecărui eveniment cultural Maria îmbracă costumul popular pe care a binevoit să mi-l descrie „în grai” aşa cum ştie din bătrâni.

Iia – cusută cu butucaşi pe pânză de casă cânepă cu bumbac urzit la război.

Cămaşa – are şirele peste cot, cu ciupag. La mânecă se termină în fodori şi cipcă.

Vesta sau pieptarul – are cusătură cu împuncturi, adică puncte de fir lângă fir după cel mai vechi model, cu culori.

Poalele – din pânză de casă terminată cu cipcă.

Catrinţa – de lână, în patru iţe. Jos la alesătură (model) ţesătură în lătunoi, de culoare mov, iar jos roşu cu alte culori. Marginea este cusută „după ac” şi are ciucuri.

În picioare poartă pantofi sau bocanci, după anotimp.

Jorjuţiu – un batic ales de bumbac, asemeni unei eşarfe cu ţesătură roşie şi ciucuri din „chiară” cu fire urzite la război.

Straiţa – ţesută în lătunoi, cu model, în culori, se poartă pe umăr.

Lăpuşna

Am evadat într-o idilă Unde brazii muntelui Tresar spre lumină. Îmbrăţişarea crengilor Cu văzduhul Îl apropie pe Dumnezeu De lutul, Vorbitor de poezie. Suflet şi lumină Bucurie şi cântec Rugăciune şi închinare. Chipuri pline de strălucire În sărbătoarea Maicii Care mai veghează încă Pruncii din noi.

GABRIELLA COSTESCU 20 aug. 2014

_____________________________________________________________________________

Bun organizator şi iniţiator al

taberelor de pictură pe icoane, profesoara Stela Iacob a antrenat în cadrul festivalului de la Lăpuşna un număr de 40 de copii care

au pictat icoane pe sticlă şi au creat un prăznicar cu scene din viaţa Mântuitorului, care va fi dăruit ambasadorului României în Irak, Iacob Prada. Pictura pe sticlă este o formă ingenioasă de a spori încrederea şi imaginaţia unui copil, relaxează funcţiile motorii şi pune în mişcare creativitatea, răbdarea şi dorinţa unui produs finit frumos. Culori vii ce nu trec neobservate, umbre şi lumini, tabăra a fost sugestiv intitulată „Lumină, credinţă, tradiţie” şi evenimentul a fost marcat de vernisarea expoziţiei a 70 de icoane. Tabăra „Baladele verii” s-a încheiat duminică seara şi zilele au trecut şi nici nu au fost zile şi nici nopţi nu au fost, ci numai veselie.

AMALIA VASILESCU

17

la Sighişoara

Menirea poeziei de a fi o rugă a

cuvântului, reîntors în noi în cântecul veşniciei, e confirmată pe deplin de opera poetului de credinţă Nicolae Băciuţ. Toamna a venit cu rod spiritual şi în urbea noastră medievală Sighişoara prin generozitatea împărtăşirii harului omului, scriitorului, poetului şi mentorului cultural Nicolae Băciuţ. Semnatar a peste şapte zeci de volume de scrieri literare, autorul mureşean a înnobilat oraşul cu o tripla lansare de carte de factură religioasă.

Publicaţiile, care au văzut lumina tiparului dând şi cititorilor „lumină din lumină”, au făcut obiectul unei expoziţii de carte. Întâlnire literară sub semnul lui Homo Religiosus, cu câteva din cărţile pe teme religioase ale lui Nicolae Băciuţ, ediţii revăzute şi adăugite ale volumelor „Muntele Athos – Meteora. Via Bizanţ”, apărut la Editura Dacia, în colecţia „Alternative”, „Sacru şi profan în Ţara Sfântă” – Editura Dacia, colecţia „Homo Religiosus”, şi „Nicolae Steinhardt - Între lumi. Convorbiri cu Nicolae Băciuţ” – Editura Nico. A fost prezentată şi cea mai recentă carte de versuri a lui Nicolae Băciuţ, „Poeme verzi pe pereţi”, apărută la Editura Nico, iar autorul a susţinut un recital „Pe unde umbli, poezie?”, cuprinzând versuri proprii, precum şi din lirica românească şi

universală. În acelaşi timp vitrinele librăriei

gazdă „Horia Teculescu”, ne-au dat prilejul trecerii în revistă a vastului palmares literar al prolificului şi valorosului creator.

În data de 9 Septembrie 2014, începând cu orele 17, ne-am recules prin poezia dăruită de oaspetele nostru de seamă. După cuvântul de deschidere, rostit de primitoarea gazdă – patroana librăriei, Luciana Todea, prin care salută auditoriul , personalităţile prezente, colaboratorii librăriei şi nu în ultimul rând subiectul evenimentului literar, este invitată să-şi exprime opinia scriitoarea Ioana Heidel. Cu multă consideraţie pentru vocaţia artistului cuvântului Nicolae Băciuţ, scriitoarea susţine demersul literar al acestuia în plan laic si religios, în versuri şi în proză. Vorbitoarea ilustrează afirmaţiile privitoare la arta autorului cu citate convingatoare în plan ideatic, estetic, şi cognitiv din opera acestuia.

Luciana Todea, care păstoreşte cu măiestrie cărţile din librarie, s-a dovedt a fi şi o ingenioasă moderatoare. Distinsa doamnă a cărţilor invită la convorbirile savârşite întru cultura, pe doamna profesoară Stela Pintea. Am avut astfel revelaţia cunoaşterii şi pătrunderii în miezul filozofiei existenţiale abordate de Steinhard, dar şi în viaţa care dezvăluie idealurile şi sacrificiile sustinerii lor. Doamna Stela Pintea, slujitoare a artei cuvântului, la rându-i prin apostoleasca menire de profesoară de limba şi literatură română, a evidenţiat benefica amprentă a dialogurilor, de care a avut parte Nicolae Băciuţ cu Nicolae Steinhard, asupra viziunii şi operei

18

sale. Profesoara sighişoreană s-a referit şi la aspecte privind ortodoxia extinzând noţiunea în sfera sacrului şi profanului.

Auditoriul a beneficiat şi de prestaţia de înalte dimensiuni intelectuale şi spirituale a preotului paroh Cosmin Boian care în cuvinte calde, înălţătoare, a dăruit hrană sufletească iubitorilor de adevăr, frumos şi credinţă. Domnia s-a a dezvoltat ideea ortodoxismului şi oglindirea acestei credinţe în artă.

Cântecele interpretate de Anda Voican şi Traian Comşa au presărat cu farmecul romanticului dar şi mai modernului gen, atmosfera. De altfel cei doi artişti ai artei sunetului sunt prezenţi mai mereu la evenimentele literare susţinute de Cenaclul Literar „N.D. Cocea-Anotimpuri” precum şi de Asociaţiei Literare „Creneluri Sighişorene”. De data aceasta au venit şi cu surpriza a două noi piese muzicale.

Un mare şi neobosit animator cultural al Sighişoarei, profesorul Aurel Hârţoagă, s-a angajat la un impresionant dialog poetic cu oaspetele nostru.

Poetul Nicolae Băciuţ îşi deschde sufletul, înainte de a-şi deschide cărţile, spre comunicare cu noi. Harul creatorului dar şi cel al recitatorului ne învăluie şi ne cuprinde într-o lume ideatică şi fermecătoare de vis, armonizat de acorduri muzicale. Poetul simte şi trăieşte ceea ce rosteşte impicându-ne spiritualiceşte deopotrivă. Ingeniosul grupaj de poezie alcătuit din creaţii proprii, dar şi dintre cele aparţinând altor autori ai literaturii naţionale şi universale, ne-a impresionat. E timpul să spunem: „Carte frumoasă cinste cui te-a scris” căci iată poetul Nicolae Băciuţ, deschide una dintre cărţile sale despre care mărturiseşte că îi este cea mai dragă, „Poeme verzi pe pereţi”, din care citez „Trimit scrisori/ scrise cu ploi,/primesc scrisori scrise cu frig,/ mă judeci/ cu judecata de-Apoi/ Judecata d-acum/ e un dig”.Noi am trecut digul spre nemarginirea deschisa de magia cuvântului.

Librăria, devenită neîncăpătoare, ne-a unit în sufletul încăpător al poetului Nicolae Băciuţ, care ne-a acordat cu amiciţie autografe, urmând să pătrundem în lumea cărţilor sale. A dăruit librăriei o icoană sfântă, iar doamna Lucian Todea a

afirmat că această icoană va reprezenta emblema librăriei. Dialogurile pe făgaş literar au continuat în ospitaliera casă a cărţii unde toamna a sosit şi cu fructe şi bucate. Ambientul de bun gust se datorează şi doamnei profesoare Marinela Iancu, prin colajele create şi expuse.

Sighişoara se veşniceşte şi prin cărţile ce emană spiritul poetului Nicolae Băciuţ.

ANA MUNTEANU DRĂGHICI PLECAREA ANOTIMPURILOR

Nu ştiu ce-a mai rămas din toamnă, ce anotimp va mai veni, când iarna nu-i decât lucarnă prin care nu te pot privi. Nu ştiu ce-a mai rămas din iarnă, cât alb ne va mai înveli, ce pol va-ncepe să se-aştearnă, când iarba nu va înverzi. Nu ştiu ce altă primăvară o să se-ascundă în seminţe, de-o fi să mă retrag în flori, când doar copacii mai rămân fiinţe. Şi câtă vară, Doamne, câtă vară îşi va întinde ţărmul peste noi, câte castele din nisipuri o să ne-ncapă pe-amândoi. Să punem, Doamne, anotimpurilor punct şi-n locul lor să vină un adjunct. 20 septembrie 2014

NICOLAE BĂCIUŢ

19

Poetul Dan Gabriel Cepraga din Bologna Italia, a invitat în 26. 09. 2014, poeţii Cenaclului “Creneluri Sighişorene”, la o seară de poezie. Cofetăria “Burg Caffe” patronată de Nicolae Ţiţeiu, a fost gazda iubitorilor de cuvânt. Poetul Cepraga a recitat din volumul antologie de versuri în limba italiană “Poeti contemporanei” editura “Pagine” de la Roma. Atmosfera a fost una de bucurie, poetul s-a simţit bine primit, a dorit să ne cunoască personal şi nu doar dintre coperţile revistei “Creneluri Sighişorene”. A ascultat poezii din creaţiile poeţilor sighişoreni, plăcut impresionat. Sperăm că a dis la Bologna cele mai bune impresii despre noi şi burgul sighişorean.

CAUT Căutam, te caut, ne căutăm. Ostenim şi iar ne căutăm. Cădem şi iar căutăm. Ne ridicăm şi iar ne căutăm. Trăim căutând deşi toate sunt sunt aici, în noi. Apoi conştienţi de conţinutul eului nostru, căutăm în continuare. Pare a nu fi de-ajuns ceea ce suntem

şi ceea ce avem, vrem mai mult, mai bine. Mângâi cu sufetul tău acest loc unde eu mă aflu şi totul este posibil. Eşti cuvântul ce înlănţuieşte cele doua puncte extreme ale locului ce sunt doar al meu şi al tău. Cămin să-ţi fie iubirea, căci locul tău este sigur, în sufletul meu şi în al celor ce te iubim. Petale roşii de muşcata îţi înfloresc pe gura caldă şi tremură de poftă pământul pe unde ţi-ai pus piciorul, eşti fântâna de viaţă şi eu prins de nebunie mă zbat, urlu, gem cu tine în braţe, cu pofte toate cu tine Tot umblând, umblând de la tălpi pâna la fruntea ta, amor mio dolce, şi trecând “codri de aramă şi auzind mândra glăsuire a pădurii de argint, acolo lângă izvoarele tale miraculoase iarba pare de omăt, flori albastre tremur ude în văzduhul tămâiet, se umple aerul de miresme şi răcoare”.

DAN GABRIEL CEPRAGA

Livada – Petru Purcariu

20

Tânăra care promite mult şi se ţine de fapte, Ştefania, care îşi modelează de pe acum cariera completându-şi portofoliul de succes, urcând treaptă cu treaptă spre un viitor promiţător. Dăruirea şi implicarea cu care face totul, o aşează pe podiumul ridicat din aplauze. În afara faptului că este elevă în clasa a X-a la Liceul “Mircea Eliade” din Sighişoara, nu oboseşte să colinde prin ţară, de unde revine mereu cu braţele pline de florile succesului. Alături de colegii din cenaclul “Creneluri Sighişorene” participă la toate evenimetele organizate, bucurând sufletele iubitorilor de cântec şi voie bună. Activitate iunie-decembrie 2014 23-27 Iunie – Participarea la tabăra de engleză organizată de Fundaţia Veritas. 13 Iulie – Participarea ca voluntar în cadrul campaniilor sociale „Lupta împotriva cancerului la sân” organizat de Avon. 20-21 Iulie – Deplasare la Sovata cu tabăra de engleză organizată de FundaţiaVeritas. 24 Iulie – Filmări la Favorit TV interpretare cântece populare. 9 August – Participarea la festivalul de cântece patriotice pentru copii şi tineri Tg-Mureş, organizat de Asociaţia „Mioriţa” din Mureş. 14-18 August – Tabăra Lăpuşna. Premiul „CREDO” pentru grupaj de poeme religioase. 25-31 August – Tabăra naţională de muzică vocal-instrumentală Tg-Mureş. Interpretare muzică uşoară.

Voal de flori – Petru Purcariu

28 Septembrie – Spectacol “Ziua Recoltei” – Nadeş, interpretare muzică populară alături de Ansamblul „Doina” din Albeşti. 5 Octombrie – Festivalul de folclor “Pe Mureş şi pe Târnave”, la Sângiorgiu de Pădure, intepretare muzică populară. 25 Octombrie – Luduş Premiul III, la concursul de poezie, organizat de Biblioteca Orăşenească, îndrumător Emil Panaitescu. 26 Octombrie – Festivalul-Concurs “Mureș dorurile tale” Reghin – Premiul III, interprtare muzică populară. 8 Noiembrie – Emisiune în direct – TTM TV- “Viaţa satului mureşean” în care au fost invitaţi premianţii care au participat la Festivalul “Murel dorurile mele”. 8 Noiembrie – Festivalul “Hai vecine-n şezătoare” Albeşti, interpretare muzică populară. 9 Noiembrie – Festivalul-Concurs al Asociaţiei “Ţara cântecelor mele” Seleuş – Premiul III, interpretare muzică populară. 21 Noiembrie – Menţiune la Festivalul Internaţional de poezie “Andronesco” Sighişoara. 30 noiembrie – premiul de popularitate oferit la spectacolului de folclor “Datini”. 1 decembrie – interpretare muzică populară la festivitatea depunerii de coroane la “Monumentul Latinităţii” de Ziua Naţională a României.

21

Din pricina ta Să nu te pierzi! În sărutul tău E cuprinsă clipa veşniciei Din pricina iubirii tale Aud clipocitul Picăturii de apă În vâltoarea râului. Port amprenta Privirilor tale Ce înfrunzesc Revărsarea zorilor. Modelează-mă După inima ta Să recunoşti iubirea. 17. 11.2014 Taina Cu ultima fărâmă de amurg Se frânge zarea aurie Prin care te caut. Înfrăţirea visului cu lumina Rătăceşte căutând chipul tău. Am timp să mă mir Că exişti. Apă fără vad – Curgi Pe trupul pământului Unde mi se oglindeşte Taina curată A chipului iubirii. 18.11.2014

Primii... Ninge-ntr-un târziu noiembre Fulguind ca puf pe gene, Cu cristale columnare Par ţesute ca perdele. Ca din basme e pe uliţi, Iar din coşuri parcă aburi Topesc a ninsorii suliţi Mistuind cântul de grauri. Stau la geam ca o copilă Pedepsită de-ncălţare Curge-o lacrimă umilă Pentru vreo neascultare. Tu mă strigi din fulguială Întinzi braţe de iubire Eu, sărutului loială Te visez prin fulgi, ca mire. 27 nov. 2014 Amintire Hoinăresc într-un album Cu file cartonate Ca prin cenuşa timpului, Privind în ochii fetiţei care-am fost. Timidă, cu ochii leoarcă de lacrimi La povestirile tatălui. Mai inventate, mai adevărate, Dar, cu certitudinea că, În fiecare suflet începea Crăciunul. Şi credeam...Doamne!...credeam, Povestea tuturor zăpezilor, A lupilor flămânzi, Povestea copiilor fără bănuţi Şi frigul...Doamne!...frigul Ce se cuibărea în zdrenţele sparte De lipsuri şi nevoi. Noi nu puteam face nimic. Dar tata aducea rugăciunea, Împotriva neştiinţei Şi neputinţei. Cu credinţa, Că din ieslea sufletului Învingătorul aduce pacea Tuturor celor ce vor Să primească IUBIREA Chiar dacă unii o numesc Moş Crăciun. 07.10.2014

22

la Şcoala Gimnazială „ZAHARIA BOIU” Sighişoara

Toamna vine cu hărnicie la Şcoala Gimnazială ”Zaharia Boiu” Sighişoara. Patrula ”ECO-PRACTIC” a demarat prima acţiune ecologică al acestui nou an şcolar. Această practică ecologică, monitorizată de doamna director Tămaş Mariana, domnul director adjunct Agoston Zsolt, prof. Lazăr Anca şi prof.înv.pr. Moldovan Anca-Daniela, se înscrie în calendarul activităţilor de bună practică ale Patrulei ECO, un proiect naţional, parte a proiectului internaţional ECO-SCHOOLS, iniţiat de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie şi Editura Decesfera Media, aflându-se acum la cea de a VII-a ediţie a concursului. Şcoala Gimnazială „Zaharia Boiu” din Sighişoara este de 3 ori consecutiv câştigătoare a trofeului internaţional ECO-ŞCOALA, a distincţiei de STEAGUL VERDE şi din acest an şcolar a plachetei ECO-SCHOOLS, elevii sighişoreni demonstrând că iubesc şi ocrotesc natura.

Data de 29 octombrie 2014 a marcat îmbogăţirea spaţiului verde al şcolii cu noi pomi fructiferi şi arbuşti ornamentali, sărbătorind activ Ziua ECO-şcolilor din România.

Doamna director Mariana Tămaş a vorbit despre însemnătatea creşterii fondului verde al mediului înconjurător şi despre exemplele de bună practică în rândul elevilor. A mulţumit părinţilor, bunicilor, comunităţii pentru implicarea în cadrul acestui eveniment ecologic al şcolii.

Puterea exemplului personal este incontestabilă. Primul pomişor plantat în această zi frumoasă de toamnă a fost un cais donat de doamna director Mariana Tămaş.

Soţii Biriş Ioan şi Ana, părinţii doamnei prof.înv.pr. Anca-Daniela Moldovan, au oferit cu generozitate: un prun, un nuc, un alun ornamental, o iasomie, un trandafir galben, un arbust chaenomeles, un gutui, un arbust forsiţia – ploaie de aur şi

___________________________________ doi vişini. Cu bucurie răspund solicitărilor şcolii, la fiecare acţiune de plantare, cunoscând valoarea educaţională privită din perspectiva perenităţii naturii şi aportul comunităţii în formarea noilor generaţii.

Doamna Friciu Floarea, bunica elevei Blidea Sidonia Luisa din clasa a IV-a A, a dăruit: un prun, un trandafir, doi arbuşti de chaenomeles şi cinci arbuşti de liliac mov. Astfel, în fiecare primăvară, la intrarea în şcoală, vom fi întâmpinaţi de imaginea înmiresmată a florilor de liliac. Ca voluntar activ al şcolii, doamna Friciu Floarea este o prezenţă continuă în tot ceea ce înseamnă activităţi extraşcolare ecologice, artistico-plastice şi recreative.

Sub egida ”Zilelor Naţionale de Plantare: 29 octombrie-7 noiembrie 2014”, membrii patrulei eco au format grupe de câte trei-patru elevi care au sădit cu grijă arbuşti şi pomişori, respectând normele ecologice de plantare.

În acest an şcolar, din Patrula ECO-PRACTIC fac parte următorii elevi: Stan Laurenţiu, Stan Mădălina, Florea Radu, din clasa Pregătitoare (prof.înv.pr. Renate Fritch), Marton Patricia, Costea Cătălin, Pall Alexandru, din clasa Pregătitoare (prof.înv. pr. Luminiţa Onea), Simo Timeea, Rusu David, Ghenţa Antonia, din clasa I A (prof.înv.pr. Viorica Fiscu), Iuşan Larisa, Miclea Andreea, Teoc Cristian, din clasa I S (înv. Carmen Cristea), Lazăr Bianca, Saxon Ariana, Zăvoi Ştefan, din clasa II A (înv. Stela Moldovan), Demeter Paul, Chiriac Raul, Fesan Sabina, din clasa II S (prof.înv.pr. Cosmina Cristian), Horvat Anda, Şoneriu Raisa, Rad Darius, din clasa III A (înv. Adriana Focşa), Dobre Darius, Morar Maria, Berghian Rareş, din clasa III

23

B (prof.înv.pr. Elena Bucur), Bîrsan Carmen, Sighişoreanu Raul, Raţ Iulia, din clasa III S (înv. Elena Flueraş), Toth Adam, Lucacs Lorand, din clasa III M (înv. Edith Duţă), Blidea Sidonia, Boitoş Darius, Diţa Sebastian, din clasa IV-a A (prof.înv.pr. Anca-Daniela Moldovan), Olariu Roxana, Tăbărean Marcel, Bocicor Rareş, din clasa IV S (inst. Florina Venczel), Comerzan Denisa, Veza Claudia, Pop Andra, Benko Andrei, din clasa V A (prof. Mihaela Buică), Dandea Ana-Maria, Potinteu Raul, Cismaş Diana, din clasa V S (prof. Dana Burian), Cândea Alina, Erdos Andreea, Goia Ariana, din clasa VI A (prof. Viorica Lupşa), Onea Dragoş, Cheţan Sergiu, Micu Denis, din clasa VI S (prof. Alina Cioloca), Diaconu Horia, Goz Daria, Bîrsan Miruna, din clasaVII A (prof. Frunzina Agoston), Ţirca Sebastian, Gulea Cristian, Biro Raul, Mihiş Rebeca, Muntean Diana din clasaVII S (prof. Mihaela Crăciun), Mânzar Alexandru, Manta Oana, Pupăză Mădălina din clasa VIII A (prof. Doiniţa Modoi), Ciobanu Dan, Duma Andrei, Zăblău Sabin din clasa VIII S (prof. Anca Ghenţa).

Echipa ECO-PRACTIC salută prezenţa în cadrul patrulei, începând cu acest an şcolar a copiilor de la Grădiniţa cu Program Normal Nr. 7, din Sighişoara.

În cadrul acestei plantări, s-au alăturat elevi voluntari din şcoală: Barabaş Laura, Bradea Victor, Căşaru Daris, Chelemen Darian, Cismaş Andra, Cojocaru Adrian, Gavrilă Daniel, Gheorghe Lavinia, Hanea Andreea, Miclea Denisa, Mihai Ioana, Nistor Alexandru, Pascu Andreea, Pîra Maria, Rus Cristian, Samson Bogdan, ___________________________________

Curgere prin toamnă - Petru Purcariu ___________________________________Ştaer Răzvan, Stan Alexandru, Tătar Anda, din clasa a IV-a A.

Pentru ca acţiunea de plantare să se desfăşoare în cele mai bune condiţi, domnii Florea Traian şi Kosovski Ştefan, muncitorii de întreţinere ai şcolii, au săpat în prealabil gropile necesare.

Calendarul activităţilor de bună practică ale Patrulei ECO se înscrie în acest an şcolar sub tema ”Biodiversitatea ecosistemelor locale”.

Membrii Patrulei ECO-PRACTIC vor urmări, observa şi vor stabili un top zece al celor mai bune sau rele fapte din comunitate, din punct de vedere ecologic.

Cu încredere şi determinare, elevii şcolii Gimnaziale ”Zaharia Boiu” din Sighişoara, promovează ECO –CODUL: ”Natura, casa noastră!”

Prof.înv.pr. Anca-Daniela Moldovan Şcoala Gimnazială ”Zaharia Boiu” Sighişoara

24

Globul de aur al Turnului cu Ceas Meşteri, tâmplari şi zidari, Harnici muncesc toţi cu spor, Sus, o cetate, în deal,

Să construiască de zor. Turnul cu Ceas este gata, Schele sunt scoase pe rând, Însă ceva mai lipseşte, Nu se înalţă destul. S-au frământat iar cu toţii Şi puşi pe gânduri au stat... Oare, pe turn, ce lipseşte? Vor să găsească îndat! Dintr-un ţinut, de departe, Un uriaş au chemat, Care făcea, cu răbdare, Globuri de aur curat! Sighişorenii cu vrajă, Şi cu răbdare au stat, Când globul de aur, cu grijă, Cu mâna a fost aşezat. O mulţumire deplină, În toată cetatea a fost!

Pe uriaş îl aclamă Şi îl întreabă de cost. -Pentru această lucrare Eu nu voi cere nimic; Am o condiţie care, Trebuie s-o-ndepliniţi: Globul de aur rămâne Pe vârf, la Turnul cu Ceas, Până-ntr-o zi care vine Un om ca mine de-înalt. Acela, cu globul de aur, Să plece nevătămat- Voi îl lăsaţi! Şi cu darul, Astfel să fie bogat! Până acum n-a fost nimeni Suficient de înalt; În viitor, cine ştie?... Spune legenda cu fast!

_______________________________________________________________________

EEaa Ea vrea să îl ferească de ploi reci, să le preia asupra ei, ca pe nişte gânduri,

să le aştearnă în manuscrise, să le depună arhivelor în calde nopţi, cu sau fără lună. Ea vrea să se transforme în miez de lemn, să-i dea căldură, durerile să i le împartă la buruieni şi în pustiu să îi alunge adunături de brumă. Ea vrea ca el să domnească pădurile şi verzi să-i fie straiele, în sărbătoare. De întunericul pământului să îl ferească, să sape cu gândurile ei în adânc, să lumineze ca un opaiţ ca el să aştearnă amintiri, pe lespezi, când, desigur, timp va avea şi pentru ea.

25

Cu ce rămânem...

Până la urmă, asta-i tot ce-ţi rămâne. Un sac prăfuit plin de amintiri, neînţelese, îndrăgostiri, câteodată trădate, uneori transparente, urâte, triste, dar şi frumoase, vesele când veselia e la înălţime, mii şi mii de amintiri.

Întreaga ta avere, constă în zâmbetele lu-minoase, nostalgice sau resemnate; în lacri-mile amare de deznădejde sau în lacrimile dulci de fericire, în cuvinte, şoapte, în căl-dura sufletului, în adâncurile speranţei...O viaţă plină în care oamenii vin şi pleacă. Unii îţi lasă ceva, alţii îţi iau ceva...Mulţi oameni tăcuţi care trec fără să-i simţi.

Ascultă, dacă poţi adulmecă, gustă, păstrează totul, umpleţi sacul cu amintiri. Lasă o bucăţică din tine pe oriunde treci.

Îţi imaginezi cât poate fi de trist să nu ai pentru ce zâmbi, pentru ce plânge, pentru ce ofta? Îţi imaginezi cum ar fi să nu ai amintiri? Efecte de toamnă M-am trezit din vis demult E toamnă... Pădurea-i arămie şi săracă Păsările pleacă. Via-i tare încărcată, Iar nucile se dezbracă Pe câmp oamenii lucrează Ca furnicile acumulează.

Rămân cuiburi goale Iar codrul, fără muzicieni, Parcă-mbătrâneşte pe dată Făurind pe pământ Covor de frunze. Noaptea – de la somn – tot creşte Iar ziua – de la muncă – istoveşte. (Premiul II la Festivalul concurs „Andronesco”) Despre dragoste

Nici nu ştiu cum să definesc această zi, dar în mod sigur nu e ziua în care noi ne declarăm iubirea. Ne iubim şi în douăzeci şi în zece şi în şase şi în fiecare zi. Nu există o lună, o zi, o oră, un minut, o secundă sau un moment prielnic pentru a ne împărtăşi unul altuia că ne iubim, acel moment este ceva neaşteptat, unic şi irepetabil. Pentru noi această zi este o alta în care ne întâlnim, ne zâmbim, iar tu mă strângi în braţe şi îmi şopteşti un dulce scurt „te iubesc” la ureche, ca un secret pe care nimeni nu trebui să-l mai ştie.

Nu facem paradă cu iubirea noastră, nu avem nevoie să dovedim nimănui că ne iubim, este suficient să ştim noi, restul lumii e de prisos. Pentru mine nu contează dacă îmi spui azi, mâine sau peste o lună că mă iubeşti, atât timp cât îmi areţi asta zilnic prin gesturi mici, semnificative.

Eu nu spun că te-am iubit ieri, trecutul e deja istorie, nu-ţi spun că te voi iubi mâine...viitorul e mister, îţi spun că te iubesc azi, pentru că azi e un dar.

Ceaţa – Petru Purcariu

26

RÂNDURI GÂNDURI

Trei fotografii şi două cărţi

Se spune că o fotografie face cât 1000 de cuvinte. E un sâmbure de adevăr în această afirmaţie deoarece şi eu am pornit de la o fotografie când am scris prima mea carte. Acum mi-am zis că, dacă tot am câteva sute de poze, aş putea să fac cu ajutorul lor o carte, două. Dacă nu împărtăşim şi altora (cât mai mulţi la număr) din ceea ce avem, din experienţa noastră, din ceea ce ştim să facem bine într-un anumit domeniu, din poveştile sau trăirile

___________________________________

noastre, riscăm să devenim mult mai săraci cu toţii, odată cu trecerea timpului - căci amintirile ori calităţile noastre se vor pierde odată cu noi. Ba chiar mai rău, se vor găsi alţii dornici să ne scrie istoria, aşa după cum vor crede ei de cuviinţă, pentru a-şi clădi pe ea (pentru sine) un viitor mai bun.

Cele două fotografii vechi prezentate spun fiecare câte o poveste - a treia, cea din zilele noastre, este o punte de legătură între trecut şi prezent. Toate au în fundal, ca element de reper - o biserică - neclintită de trecerea celor 100 ani, aşa după cum şi acest popor are de câteva mii de ani în centrul vieţii sale spirituale, în familie sau societate - pe Dumnezeu.

Aflată la 10 km distanţă de Vatra Dornei, vechea biserică din Gheorghiţeni, căci despre ea este vorba, a fost martor tăcut al unor istorii şi poveşti ce trebuie spuse măcar acum, la mai bine de un secol de când au fost scrise.

Una dintre ele ne spune că la 1800, prin Bukowina (aflată sub stăpânire austriacă) se făceau primele încercări de plutărit pe râurile Bistriţa Aurie, Ceremuş şi pe Siret, în scopul reluării şi dezvoltării unor relaţii comerciale cu vecinii de la răsărit şi cu turcii.

Pădurile de aici puteau furniza lemn foarte bun pentru construcţii navale şi catarge ,,datorită creşterilor extraordinare în lungime şi aspectelor de cilindricitate şi rectitudine” iar la aceste calităţi ale lemnului, se mai adăuga ,,centricitatea şi regularitatea creşterilor, observabilă la inelele anuale de la molid îndeosebi, ce i-au conferit masei lemnoase calităţile cele mai de preţ, înmagazinate în lemnul de rezonanţă şi claviatură”.

27

Lungimea totală a râurilor flotabile (apte pentru plutărit), pe teritoriul Bucovinei era în anul 1908 de 352 km, iar în 1910, când s-a renunţat la plutitul sălbatic în Valea Siretului, s-a redus 1a 335 km. Dincolo de graniţele Bucovinei lemnul mai avea de parcurs de-a lungul Bistriţei şi Siretului, până la Galaţi, aproximativ 400 km, iar pe Prut şi Dunăre, până la Reni, 480 km. După datele furnizate de F. A. Wickenhauser în lucrarea „Die ersten Flöβungen auf der goldenen Bistritz in der Bukowina" (Primele activităţi de plutărit pe Bistriţa Aurie în Bucovina), sau de inginerul Josef Opletal în cartea „Das forstliche Bauinvestitionen im Bereiche der k. k. Direction der Güter des Bukowiner Grechische Orientalischen Religionsfondes in Czernowitz – 1906”, traficul mediu anul de plute, pe Bistriţa şi afluenţii săi, în perioada anilor 1906-1910, a fost de 227.512 m3 de lemn, din care 97.352 m3 proveneau din pădurile bucovinene, iar 130.160 m3 din pădurile transilvănene; în aceeaşi perioadă, pe Ceremuş şi Prut, s-a înregistrat un trafic mediu anual de 146.240 m3 lemn, din care 81.032 m3 era reprezentat de plutele formate în Bucovina, iar 64.008 m3 din plutele constituite în afara graniţelor Bucovinei, respectiv în Galiţia. Zeci şi sute de fierăstraie apărute la tot pasul, au făcut ca milioane de metri cubi de lemn să fie tăiaţi şi transformaţi în cherestea sau lemn de construcţii, mare parte pentru export. În anul 1898, producţia anuală de cherestea a Bucovinei, ajunsese la cca. 500.000 mc. Prin strădaniile consilierului cameral Wenzel Schaulawy, începute în 1841 şi prin intermediul autorităţii Domeniului Public din Câmpulung, în vara anului 1842, Michael Steier şi câţiva plutaşi în frunte cu Peter Strochmayer (mandatarul cameral din Dorna) vor reuşi să ducă 42 plute până la Galaţi.

Importanţa acestei acţiuni nu a fost dată de profitul realizat în urma vânzării lemnului. Acesta a fost mic, parte din el s-a dus pe cheltuielile făcute în mahalaua mocirloasă a Galaţilor pe mâncare, apoi pentru peşcheşuri la autorităţi şi pe drumul de întoarcere; câştigul real a fost însă reclama pe care şi-au făcut-o autorităţile austriece în scopul dezvoltării relaţiilor

___________________________________ comerciale. Prin agenţia firmei Lloyd-ului Austriac din Galaţi (interesată şi ea în dezvoltarea relaţiilor comerciale cu Egiptul şi Turcia) se va face publicitate mărfurilor din Bucovina în publicaţia Journal der Österreichischen Lloyd, ziar distribuit gratuit pe toate vasele de pasageri ale companiei şi tuturor agenţiilor comerciale unde operau acestea. În numărul 62 din 03.08.1842 al ziarului Journal der Österreichischen Lloyd apare articolul „Üeber den holzhandel in der Bukowina“ (Despre comerţul de lemn din Bucovina), unde se relatează pe larg despre calităţile superioare ale lemnului extras din pădurile Bucovinei, lungimi şi sortimentele de lemn (trunchiuri sau cel prelucrat) ce sunt aduse cu plutele până la Galaţi.

Mai sunt şi relatări referitoare la plutăritul pe Bistriţa (perioada, traseul, note de călătorie), care vor să facă pe cititor curios, să-l atragă aici ca om de afaceri sau cel puţin ca vizitator. În anul următor (1843), acelaşi Strochmayer împreună cu Steier şi un număr impresionant de plutaşi, vor duce pe Bistriţa încă 120 de plute la Galaţi, sub protecţia unui firman care le apăra acţiunea de orice act samavolnic, stabilindu-se în acest mod o serie de noi relaţii comerciale cu Moldova şi Constantinopol. Acesta este începutul plutăritului în Bucovina - o poveste care va dura încă 125 ani, spusă pe larg într-o carte - pe care îmi doresc să o lansez pe 15.08.2014 la Ciocăneşti.

Cea de-a doua poveste de spune că, imediat după declanşarea Primului Război Mondial, în august 1914 Bucovina de Nord este atacată de ruşi prin Divizia Cavalerie Terek şi o parte a Detaşamentului Nistru (ulterior Corpul 30 Armată) condus de

28

generalul Aritiunov, fiind ocupată până pe linia râului Siret. Legăturile feroviare cu Viena fiind executate numai prin Galiţia, armatele austro-ungare au fost blocate în acest colţ al Bucovinei, fără posibilităţi de aprovizionare, transport sau retragere. Aşa că acestea au construit în numai câteva luni de zile, legături feroviare directe între Bucovina şi Ardeal, prin locuri grele, la altitudini mari şi într-un timp scurt – fapt care nu poate fi egalat nici în condiţiile de azi de către CFR. Ştim şi de ce, nu-i aşa?

În cursul anului 1915, armatele austro-ungare şi cele germane au găsit soluţii şi resursele necesare pentru a începe şi construcţia unei căi ferate militare înguste, cu ecartament pe 600 mm, de la Vatra Dornei până la Broşteni. Pentru nevoile armatei s-au folosit materiale de cale ferată rezultate din demontarea unor alte linii forestiere aflate în zonă, a liniilor forestiere de pe valea Borca şi de pe Sabasa (aproximativ 25-27 km) precum şi infrastructura oferită de către două linii forestiere particulare cu ecartament de 600 mm, ce erau construite de către antreprenorii D. Ştefani (14 km de linie) şi C. Popovici (5 km linie). Linia a fost începută în luna iulie 1915 (cu acordul tacit al României, aflată în stare de neutralitate) de la ambele capete, din Vatra Dornei şi ulterior de la Sihăstria Negrişoara, dar sfârşitul războiului găseşte lucrările parţial neterminate pe o mică distanţă aflată între localităţile Crucea şi Barnaru de pe valea Bistriţei, deoarece s-a lucrat în salturi, funcţie de deplasarea liniei frontului. De la Vatra Dornei, linia militară pleca dintr-un depou amenajat pe locul unde acum se află blocurile ANL, IMR şi CFR din strada Schitului, în apropiere de fabrica de cherestea P.C. Goetz de pe Chilia – unde era amenajat un mic triaj pentru transbordarea mărfurilor - trecea râul Dorna peste un pod din lemn, continuându-şi calea pe fostul amplasament al fabricii Foresta îndreptându-se spre Gheorghiţeni, Chiril, Cojoci, Crucea, pe un traseu aflat pe marginea şoselei şi firul râului Bistriţa. Construcţia liniei a avut un scop strategic – de deplasare rapidă a trupelor şi a unor baterii de artilerie în vederea contracarării atacurilor ruseşti, de evacuare a răniţilor, dar

şi de aprovizionare a trupelor cu mărfuri (cereale şi alte produse alimentare, animale, combustibil), multe cantităţi fiind procurate din Regat în mod oficial sau chiar prin contrabandă. La început tracţiunea vagoneţilor pe această linie militară (rollbahn) a fost a fost asigurată de către Divizia 11 Cavalerie care a pus la dispoziţie un număr de 40 de cai, dar mai târziu linia a beneficiat şi de tracţiune mecanică, prin folosirea unor locomotive provenite din captură de război. Pentru a fi depăşite Cheile Bistriţei, acestea au fost străpunse printr-un tunel realizat în grabă de Compania Tunele 5/24 Austriacă, a cărui galerie s-a surpat însă la scurt timp după terminarea războiului şi retragerea armatelor. Până la terminarea tunelului, pentru transportul materialelor peste munte, a fost construit un funicular între localităţile Sunători şi Lunga, peste muntele Pietrosu, la 1700 m, de către militarii din Betriebskompanie 5/7. Această poveste şi multe, multe altele - spuse totuşi succint, îşi vor găsi locul într-o cronică (bine) ilustrată a Primului Război Mondial în spaţiul bucovinean, ce va apare cre, în luna septembrie. Vor fi incluse câteva sute de fotografii din Bucovina acelor timpuri, din acest colţ sud-vestic al ei (din Tihuţa, Dornişoara, Poiana Stampei, Candreni, Vatra Dornei, Neagra Şarului, Chiril, Crucea, Iacobeni, Ciocăneşti, Cârlibaba, Pojorîta, Câmpulung Moldovenesc, Vama, Molid, etc.) care a fost mult timp o ultimă redută, foarte greu de apărat.

Frânturi de poveşti … parte a două cărţi ce aşteaptă să vadă lumina tiparului, spre a ajunge în mâinile celor ce ştiu că lectura e şi lumina minţii…

Pentru toţi cititorii mei, cu aleasă consideraţie.

PAUL BRAŞCANU, Ciocăneşti - Suceava

29

V-am dat pe mâini o ţară ca o floare! V-am dat pe mâini o ţară ca o floare, V-aţi întrecut să-i smulgeţi din petale, Vânzând pistil, înstrăinând stamine, Aţi aruncat în desuetitudine albine. Pe trântori i-aţi pus paznici peste miere, Şi pe soldaţi, să vă menţină la putere. Pe lucrătoare, lumea în cap să-şi ea, Romburi în stupi să facă altora. Rod al gândirii voastre fruste, Pârtie aţi deschis pentru lăcuste. O haiducie inversă-n Carpaţi, Luând săracilor şi dând la bogaţi. Luând bogaţilor şi dând la săraci, Doar greutatea grijilor, pe sub araci. Măi, haită de lupi, peste-o turmă de oi, Daţi-mi ţara înapoi! 24 august 2014

Iisusa Femeie iubită şi femeie mamă, Iartă-ne c-am pus minciuni în ramă Şi-am făcut expoziţii de ziua ta, Cu chipul care nu se potrivea. Te-am pus constructoriţă sus pe schelă, Spunând că pentru tine-i o dantelă, Că te-ai cerut cu sunet de trompetă Să-ţi bată vântul peste salopetă, Şi ploile să-ţi joace ude-n păr, Să-ţi muşte frigul faţa, ca din măr. Şi zidăriţă te-am făcut, turnând mortar, Punându-te cu faţa-n zid, de var, Te-am pus şi pe escavator, Să fii mecanic(ă) de motor. La strung, spunând că eşti cochetă, Fierul ţi l-am dat ca pe-o poşetă Şi-n el, pe post de ruj şi fard, Producţia de pe un vârf de gard. Şi obrazul, cu mirositoarea vaselină, Am spus că e uşor să se-ntreţină, Zicând că pentru frumuseţea ta, Un dinte al pilei, e tot ce poţi spera. Femeie iubită şi femeie mamă, Iartă-ne c-am pus minciuni în ramă Şi te-am făcut şi mineriţă, Cu cărbune negru pe guriţă, Ţi-am pus ciocanu-n mână şi cazmaua Şi-am spus că eşti mai pură decât neaua. Te-am pus pe camion, ca şoferiţă, Lăudându-ţi uleiul din şuviţă, Lăudându-ţi bocancii grei şi tari, Cu trei numere mai mari. Ca să sudezi metal peste metal Te-am îmbrăcat cu ochelari de cal Şi platoşă de piele, şorţ umil, De parcă luptai la vreun turnir. Şi te-am împins să faci copii, Să-i înregimentăm în frizerii, Cu toţii tunşi breton şi raşi cazon, Aplaudând cu toţii la buton. Femeie iubită şi femeie mamă, Iartă-ne c-am pus minciuni în ramă Şi te-am pus alături de bărbat Să mânui patul puştii-n loc de pat, În gărzile de apă(rare) te-am mai pus, Duminica să mergi la cucuruz Şi peste sfânta săptămână Să fluturi dejnădejdea într-o mână,

30

Mulţumind în schimb, la toţi, fierbinte, Voie că ţi-au dat, să fii cuminte, Ca să găteşti ce vrei, ce poţi, ce ştii, De pe cârlige goale, din măcelării. De ai ajuns să faci mâncare Din plase pline numai cu răbdare. Eu nu sunt Veronica, n-am năframă, Femeie iubită şi femeie mamă, Aş vrea, deşi ştiu că-i peste poate, Sudoarea să ţi-o şterg, eu, pentru….toate Şi în genunchi să cad, să-ţi cer iertare Pentru durerea timpului în care O Via Dolorosa ai străbătut Şi nu te-ai plâns, deşi n-ai mai putut. Te-am condamnat sub reflector De-ai îndrăznit să îţi domneşti câte-un fecior, Să lase sapa şi să prindă mapa, Te-au dat afară şi ţi-au rupt şi apa, Supusă unei naşteri premature, Din pântec s-a-ncercat chiar să te fure, Să-ţi fure fiul şi să-ţi fure fiica, Într-un regat unde domnea doar frica. Femeie iubită şi femeie mamă, Iartă-ne c-am pus minciuni în ramă Şi te-am împins spre chip cioplit, Tăiat din bardă cum s-a nimerit, Modelat într-o falsă icoană, Făr`de Dumnezeu şi făr`de mamă, Unde cea adevărată nu ai fost, Căci viaţa îţi fusese veşnic post. Pe mine dacă nu mă poţi ierta, Eu nu am dreptul de-a mă supăra, Iartă-i în schimb, te rog, de poţi, de vrei, Pe toţi bărbaţii ce-au fost farisei Şi au fost slabi şi au fost laşi, Împingându-te-n ingraţii paşi Şi nu te-au apărat cum se cuvine, Iisusă a unor vremuri de ruşine. Curbura Carpaţilor În partea concavă a Carpaţilor s-a adunat Transilvania, luând forma curburii în care a fost turnată. În partea convexă a curburii Carpaţilor, Moldova şi Muntenia, toată. Principiul vaselor comunicante a făcut să ţină ce aluneca dintr-o parte,

Sângerii - Petru Purcariu

___________________________________ şi dintr-o parte în alta a curburii să se dea, preaplinul iubirii ce se dorea. Iniţial, munţii Carpaţi erau liniari, înalţi, semeţi, frumoşi şi clari. În ei era un popor de oameni vii, ce modela viitorul pentru copii. Ca un arc, munţii au fost încordaţi, de cei de-o parte şi alta al acestor Carpaţi. Pentru ca să se destindă şi să sară la cei, ce vor să muşte din rotundul ei. A contesta arcul Carpaţilor e o chestiune gravă, şi-n partea convexă şi-n partea concavă. De aceea, nu-l îndreptaţi cu ciocanul pe nicovală, e vigilenţa dreptului de a avea o ţară.

31

Născut la 14 august 1993, în Baia Mare,

judeţul Maramureş. A absolvit în anul 2012 „Colegiul Naţional Mihai Eminescu” din Baia Mare secţia Filologie. În momentul de faţă este student în anul al III-lea la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, la Facultatea de Litere, specializările Limba şi Literatura Română şi Etnologie. Este membru la Cenaclul Scriitorilor din Maramureş. Scrie poezie încă de la vârsta de opt ani, poeziile fiindu-i publicate în revista şcolii în care a învăţat. În noiembrie 2013 debutează în revista Nord literar cu poemele: Definiţia visului, Mitologie urbană şi Sobrietate cosmică. De atunci colaborează la mai multe reviste cu profil literar, publicând poeme atât în România, Republica Moldova şi Canada. I s-au publicat poezii în mai multe reviste. Din februarie 2014 este colaborator permanent la Revista Boem@ din Galați, efectuând corecturi și propunând materiale pentru publicare. În iunie obţine Premiul I, secţiunea poezie la Fesitivalul - Concurs Naţional de Creaţie literară „Bogdania”, ediţia a III-a, Focşani. A apărut în diferite antologii de poezie: Cuvânt în lume, Antologie de creaţie literară şi artistică, Mai 2014; Lira de foc, Antologie de creţie literară, Asociaţia Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice (A.S.P.R.A.), Galaţi, 2014; Poezia, prietena mea, Editura Dandes Press, Drobeta-Turnu Severin; Poezii, poezii, Editura Dandes Press, Drobeta-Turnu Severin, 2014; Iluzii de vară, Editura Dandes Press, Drobeta-Turnu Severin, 2014; Antologia „Limba noastră cea română”, STARPRESS, 2014; Simbioze lirice, Antologie de poezie, volumul VIII, Editura ANAMAROL, Bucureşti, 2014; Antologia omagială Adrian Păunescu, „Să nu-l uităm”, Editura Inspirescu, 2014; Iubirea, dincolo de vis, Editura StudIS, Iaşi, 2014.

toamnă era aşa de toamnă prin Baia Mare frunzele cu ADN-ul crăpat de la atâta ploaie tremurau în intimitatea trotuarelor ştampilate cu sărutul melcilor cocoşaţi comunitatea a rămas doar o trăire neexplicată în mintea Săsarului naufragiat între blocuri căci fiecare entitate cu umbrelă îşi vedea de treaba ei duplicitară o nuanţă fecundă de galben auroral îmbrăcată cu dantela prafului jilav cutremura Biserica Reformată din zidurile contemplative ce urcau până în orologiu pe feţele bătrânilor aşteptând de-o veşnicie autobuzul numărul patru în staţia de la parc se putea zări fără unelte astronomice amurgul zilelor sprijinit într-o geană ninsă moşnegii cu voci limfatice îşi ocupă timpul rămas până la căderea cortinei discutând la fiecare pas despre reţete compensate, medicamente şi bolile ce merg în mai multe sensuri în trupul acrit de timpul acesta autumnal poem de noapte bună noaptea aceasta o să fie ca o corabie scufundată prin mările gândului şi dacă îmi voi ridica o mână stingheră către stele îmi voi alege o steluţă uscată din ecoul văzduhului aţipit o voi aşeza cu cea mai mare grijă sub pernă să pot aluneca mai bine în visul pavat cu petale veşnice de poezie

32

contract poeziile, flori de hârtie scufundate în lacrimi, cristale de suflet mânjite, rupte uneori din abisul inimii, absorbind la fiecare pas al secundei gândurile şi toată îndrăzneala metaforei oarbe naufragiind prin ochiul lui Homer; atâtea lumânări drepte precum Coloana Infinitului ard în fiecare vis al poetului culcat pe-un muşuroi supraaglomerat de stele policrome; odată o stea cu temperatură mai scăzută i s-a aşezat ex abrupto pe retină, însă nu i-a topit câmpul vizual de tot, privirea i s-a îndrăgostit nebuneşte de cuvintele stelei şoptite în fiecare seară sub cupola văzduhului; mai târziu a fost obligat de mâinile clăditoare de fantezii să semneze un contact nelimitat cu poezia je ne sais pas n-am ştiut că stafidele sunt doar struguri împietriţi de durere n-am ştiut că frunzele uscate sunt solzii toamnei în ziua de azi nu mai ştii nimic cu adevărat teoria relativităţii funcţionează diferit de la o entitate la alta poate că doar pietrele ne mai ţin picioarele în echilibru în fiecare dimineaţă ce naufragiază sublim în sâmburii de rouă în a şaptea zi când mă voi trezi la realitate voi muta într-un alt punct centrul de greutate al lumii lăsând genetica singură să-şi facă de cap în lumea ce încearcă să prindă din zborul căderii meandrele iluziei

cu merite în “baterea” de monedă - 1 -

Format la Şcoala caracterelor militare, în prezent pensionar de 13 ani, mi-am descoperit câteva pasiuni care îmi menţin vigoarea şi cheful de viaţă. Azi studiez şi colecţionez instrumentele finanicare ale lumii, deci sunt un numismat împătimit, scriu despre această pasiune, cultiv mândria locală şi naţională într-un blog cu peste 1500 de articole (http://epaminonda-paminonda.blogspot.ro/) şi cochetez cu epigrama.

Ca orice militar iubesc istoria, geografia, arhitectura, politica, cultura civilizaţiilor, ori petecul de hîrtie sau metal al unui cec, bond, talon, cupon, acţiune, obligaţiune, bancnotă sau insignă, jeton, medalie, plachetă sau monedă îmi oferă bucuria să mă aplec, uneori cu lupa, asupra acestor “documente istorice nefalsificate”, cum justificat le-a denumit cineva, şi să le studiez detaliile grafice şi toate înscrisurile de pe ele. Aceasta este satisfacţia unui numismat pe care încerc să ţi-o mărturisesc şi ţie, cititorule. Un catren scris de mine cândva spune cam aşa:

Banii n-aduc fericirea, Spune Corina-n cântul ei, De preţ - zice - e doar iubirea, Şi-atunci, mă-ndrăgostii… de lei!

În “lupta mea” cu bancnotele şi monedele lumii, am descoperit localitatea Sighişoara şi revista sa de cultură “Creneluri

33

Sighişorene” pentru care scriu cu plăcere despre frumoasele monede bătute de principii transilvăneni. Cel dintâi principe transilvănean care a “bătut” monedă este Ioan Zapolya. Arăt aici succint împrejurările sociale şi politice care au contribuit la devenirea sa ca principe al Transilvaniei. După Bătălia de la Mohács (Ungaria – 29 august 1526) dintre Regatul Ungariei şi Imperiul Otoman, regatul maghiar, înfrânt, s-a divizat între Imperiul Otoman, Casa de Habsburg a Austriei şi Principatul Transilvaniei. După această dată, Transilvania a intrat într-o perioadă de anarhie, care a luat sfărşit abia în anul 1541. În anul 1514 Ioan Zapolya înăbuşeşte în sânge Răscoala Ţărănească condusă de Gheorghe Doja. La 10 noiembrie 1526, Ioan Zapolya a fost încoronat ca rege al Ungariei la Alba Iulia, dar, o lună mai târziu, partida magnaţilor îl alege rege pe Ferdinand de Habsburg. Între cei doi regi începe o îndelungată luptă, care avea să aducă multe nenorociri asupa Transilvaniei, a căror bogăţii naturale au atras atenţia lui Ferdinand I, într-un moment când situaţia finanţelor Curţii de la Viena era destul de grea.

Ferdinand a înteles că nu-şi poate asigura dominaţia asupra întregii Ungarii decât supunând centrul de rezistenţă al lui Ioan Zapolya, care era Transilvania. Din aceste motive economice şi politice, înca din 1527 Transilvania a intrat în obiectivul politicii expansioniste habsburgice. Cum atât forţele susţinătorilor lui Ferdinand, cât şi cele ale lui Zapolya erau insuficiente pentru a putea obţine singure victoria, cei doi adversari au căutat să-şi asigure

dominaţia asupra Transilvaniei solicitând ajutorul domnului Moldovei, Petru Rareş. Domnul Moldovei a decis să intervină de partea lui Zapolya, contribuind la obţinerea victoriei. Ferdinand I continua să ducă tratative cu Zapolya, iar in 4 aprilie 1535, semneaza un act chiar cu Petru Rareş, care după anul 1534 a început să se apropie de Ferdinand, dar până la urmă nu l-a mai putut ajuta şi ca urmare, Ferdinand şi Zapolya cad de acord şi semnează pacea de la Oradea, din anul 1538. Potrivit păcii de la Oradea problema Transilvaniei se rezolvă în favoarea lui Zapolya, care urma s-o stăpânescă, atât cât va trăi.

Ioan Zapolya (în limba maghiară Szapolyai János sau Zápolya János), născut în anul 1487 în localitatea Spisske Podhardie, Slovacia de astăzi, şi decedat în anul 1540 la Sebeş) a fost voievod al

34

Transilvaniei între anii 1526-1540. Ioan Zapolya s-a aflat în fruntea unui grup de nobili unguri care, în adunarea nobililor de la Rakos, au susţinut ca nici un străin să nu poată fi ales ca rege al Ungariei, pretendentul străin fiind Ferdinand de Habsburg.

În fotografii, sunt reprezentate două monede de argint, din anii 1538 şi 1540. Fiecare dintre aceste monede au diametrul de 22 mm şi cântăresc câte 3,5 grame. Încercând a descifra înscrisurile aplicate pe acestea desluşim pe avers; IOANNES D.G.HVNGARIE = IOAN PRIN MILA LUI DUMNEZEU UNGARIA, iar pe revers: S. LADISLAVS REX 1538 = SFÂNTUL LADISLAVS – REGE 1538. Literele majuscule F şi G aplicate pe revers fac referire la guvernatorul principatului transilvan - Gheorghe Martinuzzi, cunoscut sub numele Frater Georgius. Sfântul Ladislau apare pe multe bancnote transilvănene el fiind considerat patronul spiritual al Ungariei.

Moneda de mai sus este de 1 ducat şi este bătută în anul 1539. Este aproape identică cu prima postată, doar că este marcată cu majusculele P şi P – guvernator Peter Petrovici. O astfel de monedă s-a vândut la o licitaţie internaţională cu preţul de 1300 de dolari americani.

Moneda aplicată aici este de 1 ducat

aur, bătută în anul 1539, însă pe aceasta nu apare înscris numele niciunui guvernator.

Voi continua în alte articole prezentarea şi altor principi transilvăneni cu merite în “baterea de monede”.

Catren Mă privesc în buletin Şi la Dumnezeu mă-nchin Să îmi apere destinul Şi să îmi sporească... vinul!

Victor Bivolu, - Buzău.

35

Poeţi populari

Poet popular din Nădăşa, scrie „în grai” o poezie care pare pamflet la prima citire, însă, el intră cu talent în cele mai sensibile băieri ale inimii stârnind interesul pentru poezia lui. Căminul Cultural din Nădăşa îl are pe Cătălin ca principal animator, satul are de câştigat din pricina lui, deoarece dă o culoare frumoasă tradiţiei locale, iar localnicii îl iubesc. Cartea „Plin mi-i podu’ de mulţam” este a cincea din portofoliul de poet. Plin mi-i podu’ de mulţam Plin mi-i podu’ de mulţam Mu-mi me trebe nici un gram Nici de foame nu îmi ţâne, Nici nu mi-a mere mai bine Da decât o vorbă rea Şi mulţamu îi ceva. La câne îi dai să mânce Nici mulţam nu ştie zâce, Da nu te uită nicicând Că nu l-ai lăsat flămând, Nu te vinde nimănui, Nu-i samănă omului. Şi la pom de îi pui apă Creşte şi de necaz scapă, Mulţam nu ştie să spuie Da cu pome te îmbie Şi la umbra lui cea deasă Ca să hodineşti te lasă. Da şi cea mai rea fântână De-o cureţi, dă apă bună Să ştii că nu-ţi mulţumeşte Da setea ţi-o potoleşte, Fără apă poţi muri, Cu mulţam nu poţi trăi Omule fii cumpătat Că ai multe de-nvăţat. Tăt amu şi mintenaş Tăt amu şi mintenaş Aş sta lângă ceteraş C-aşa îi tăt neamul meu Jucăuş, aşa-s şi eu. Mă trag dintr-un neam fălos Tăţi avem glasu frumos, Nici eu de ei nu mă las Că îi moştenesc la glas.

Haida cântă ceteră Să-mi trecă la inimă, Că numa a tale strune Îmi fac zilele mai bune. Ţâne Doamne neamul meu Ca să mă bucur şi eu, Dă-le zâle cât de multe Alături de mine să cânte, Dă-le la tăţi zâle bune Da nu uita nici de mine. Zestrea mea din canapeu Zestrea mea din canapeu Două ţoale şi-un tindeu Şi o pernă înflorată, Toată zestrea me de fată Da averea ce-am pierdut Îs anii care-o trecut. Eram numa de o şchioapă Când m-o pus mama la sapă, Şi-atunci mi-o zâs: „Fată dragă mâna de lucru să-ţi meargă”. Mintea la lucru mi-o stat, De tinereţă am uitat. Mulţi feciori m-o me peţât, Bade cinaş mi-am găsât, Şi-o venit cu car, cu boi, Ca la casă de găzdoi, După zestrea me de fată Şi tinereţea uitată. Trag boii la deal cu greu, Două ţoale şi-un tindeu, O pernuţă înflorată Şi tinereţea me toată, Ie corbaciu din căruţă Şi mână boii bădiţă, De nu mă-ntorc înapoi Şi te las cu tăt cu boi.

36

Mă-ntorc în rădăcină Sunt doar un pumn de humă Ulcică nedospită Mă-ntorc în rădăcină În lacrimi primenită Sunt doar un pumn de humă Purtând pecetea vremii Mă-ntorc în rădăcină Plângând la poarta vămii. Rămânen van tulpina Uscată şi amară Nu va vedea lumina Ce-n valuri mă-mpresoară. Nu va vedea tulpina Cum pumnul cel de humă Va fi ulcică plină Scăldată în lumină. Doar, pământeanul Dor Va priveghea în noapte Al stelelor izvor Şi-a rădăcinii şoapte. Destroienind cuvinte Mi-e frig şi mi-e iarnă În sihăstrie sufletul Şi-a troienit durerea Încremenite lacrimi Zăgăzuie lumina. Mi-e gândul stei Şi-aş vrea să zbor! Pe buze, Durute cuvinte Aşteaptă dezlegare. Dar, iată, poemul Arcuş de vioară Desferecă zâmbetul Sufletul, gingaş ghiocel Sărută Primăvara cuvintelor Slăvind pe Dumnezeu!

Poetă populară născută la Bilciureşti

Dâmboviţa, cu o activitate impresionantă. A condus 10 ani în calitate de preşedinte, Cenaclul poeţilor populari Prahova -„Glasul Izvoarelor”. Premiată la concursuri, festivaluri, Scânteioara cum i se spune, are în pregătire o nouă carte, unde cititorul va putea afla totul despre taina cuvintelor sale, poezia adusă în Ardeal. ______________________________ Clipa fragedă lumină De-aş prinde clipei Frageda lumină Să-ndepărtez a vremilor furtuni De-aş prinde clipei Viaţa în cunună Să fim mai înţelepţi Să fim mai buni. Să-nmugurim a bobului Credinţă De bunul Dumnezeu Să ne-amintim Prin rugăciuni Şi-adâncă pocăinţă Pe ramul de lumină să-nflorim.

37

De-ar prinde clipei Fraged răsăritul Zădărnicind întunecate zări Cu-a păcii stea să-mpodobim pământul Balsam de rugăciuni şi de cântări. Să nu lăsăm a timpului vâltoare Să ardă clipei fragedu-i lăstar În sufletul cuprins de-nfiorare Lui Dumnezeu să-i dăruim altar. Am pornit pe drum de carte Am pornit pe drum de carte Şi mi-am pus cuvânt de pâine În urcior, izvor de rouă Dăruit de Mioriţa. Am doinit lângă mioare Pe-un imaş cernut cu dor Şi-am vorbit lângă izvoare Cu Zâna Izvoarelor. Dăruit-am fost de zână Cu o pană de argint Ca să las pentru lumină Mici steluţe de cuvânt. Am aflat cu bucurie Că cea zână fermecată A fost muza poeziei; Fie binecuvântată! Numai ea, vrăjita muză M-a-mbrăcat în poezie Şi mi-a dat cuvânt de pâine Pentru-al cărţii drum de flori.

Dimineaţa la Maramureş

Petru Purcariu

În apusul destinului M-am încurcat prin stelele din seară, când orizontul s-a ascuns în mine, fumând delirul unei şoapte sacre, pierdută-n bezna ce fura destine. Simţeam cum vertical se scurg tărâmuri, din vremea ce-a apus de mult în noapte, îngrop acum ecou şi întuneric, în ceaşca mea cu amintiri şi fapte. La vest se strâng gândirile secrete, în ecuaţii de-amintiri ce-mi ţine iubirea caldă-n calea disperării... Îmi plânge timpul şi mi-e dor de mine. Vama dintre poluri Salut eternitatea captând secunde nude, ca cioburi de lumină cad fulgii, în pereche, se despleteşte iarna prin vama dintre poluri, în murmur de cristale c-o rânduială veche. M-a invadat tăcerea cu valuri moi şi umezi, nu simt nici o durere, căci nu mai sunt în stare, îngenunchez cuvinte sub tălpile de sănii şi-mi scutur trupul rece de ceaţă şi uitare. Între zăpezi bolnave de-atâta veritate,

38

zâmbesc un pic cam straniu şi mă cuprinde-un dor, privesc spre cer să-mi cumpăr un pumn de amintiri şi sunt înfăşurată-n ninsori ca-ntr-un fuior. ....................................................................... Dureri îmi trec prin vene, rănindu-mi plămânul, am devenit tamponul dintre pământ şi cer, iar de singurătate alerg în a mea urmă, sub templul zilei astăzi sunt ultim grănicer. Presupus apocalipric Un decor apocaliptic cu ore pietrificate, ce se pierd uşor în umbra uitată de Dumnezeu, stăpâneşte infinitul bântuit de nevedere, şi coboar-adânc în golul adormit în minereu. Fuziune mâl şi ploaie concluziona prin piatră, sufocând vertigiul care iar dansa în ritm păgân, un profil în zodiacul rămăşiţelor bipede, ce-au rămas ascunse-n roca, fără aer şi plămân. Timpul caută sub oase vlăguit de existenţă, o fărâmă din deşertul injectat cu plânsul meu, iar pământul se revoltă oprindu-i centrifugarea, când descoperă femurul unui sfânt arhiereu. ................................. Îndrăznesc să-mi plimb privirea cu o patimă atroce, prin gramatica culorii absorbită de eclipsă şi din propriile-mi gânduri rătăcite-n vama nopţii, îmi culeg nemărginirea pentr-o nouă Apocalipsă.

autor Mariana Moga Sebeş 14 decembrie 2014

Impresii

Scrierea, această minunată artă, capabilă să exprime idei complexe din domeniul poeziei, religiei sau a filosofiei a apărut în timp odată cu elementele esenţiale ale arhitecturii casei şi templului: coloanele, arcul şi bolta, permiţându-i istoriei să brodeze pe timp infinitele variaţiuni ale binelui şi răului. A trecut ceva vreme de când natura modelează oamenii, iar arta a învăţat să-i reprezinte în această nevoie a lor de-a se exprima. În ritmurile caracteristice ale istoriei, ca şi cum oamenii s-ar fi săturat pe rând de excesele ordinii şi libertăţii, precum organismele vii în evoluţie ce tind către o interdependenţă tot mai sporită între elementele componente, tot aşa înflorirea literaturii, a poezei româneşti pe internet a înlesnit comunicarea dintre societăţile omeneşti ajutându-le să se unească în grupuri de…frumoşi nebuni ai cuvântului scris. Astfel, iată că în prezent, noi, scriitorii şi poeţii electronici, am ajuns să ne întâlnim

39

tot mai des pe la evenimente culturale din ce în ce mai bine elaborate şi organizate prin toate colţurile ţării.

De departe unul dintre cele mai deosebite evenimente este cel organizat de Mariana Moga la lansarea romanului său “Înaintând prin ceaţă” o lucrare excepţională despre care am avut onoarea să vorbesc, alături de poeta Gabriella Costescu şi autoare, la lansarea care a avut loc la Târgul Internaţional de Carte - Gaudeamus 2014 la Romexpo-Bucureşti.

Am venit de la Cluj la Sebeş, să fim alături de Mariana Moga, împreună cu poetul Sandu Cătinean (cel ce vine din brazi) scriitorul Cornel Udrea care semnează şi prefaţa romanului, dr. Eugen Albu preşedintele Cenaclului “Satiricon”, Antonia Bodea preşedinta Cenaclului “Artur Silvestri” al Ligii Scriitorilor Români, poetul Alin Cucuruzan şi soţii Căpuşan proprietarii muzeului etnografic “Poarta de su’ Feleac”.

M-am bucurat că într-o societate în care pare să renască din propria cenuşă, fenomenul cenaclului literar şi accesul la ceea ce este scris, şi nu neapărat la ceea ce reprezintă cineva, iată că autorii nu întârzie să apară, cu lecturi care să ţină seama de dorinţele publicului şi au capacitatea de a organiza în privat evenimente culturale de asemenea nivel. Alături de prieteni am petrecut o seară minunată în compania cântecului, a poeziei, a momentelor de umor fin şi de calitate al maeştrilor Udrea şi Albu care s-au făcut vinovaţi de atmosfera de bună dispoziţie, ce s-a împletit armonios între comentariile şi aprecierile critice asupra romanului Marianei Moga. Am cunoscut oameni frumoşi, sensibili şi m-am bucurat împreună cu ei că existăm. Am simţit că suntem cu toţii doar nişte fluturi ce dăm rotocoale flăcărilor vieţii căutând puţină lumină şi căldură în belşugul iadului din jur. …Cam atât în proză de la mine. Poet fiind mi-am îngăduit să adun în câteva catrene impresiile şi să încerc să redau o parte din imaginea pe care lumina ochilor minţii mele au reţinut-o.

Marianei Moga, cu adâncă preţuire şi reverenţă! Între coperţi de carte din lumină Prin slovă sacerdoţi cuminecaţi Ne-am deşteptat la stihuri din rutină Şi-ntru Cuvânt am devenit confraţi. Înjunghiaţi de tainele celeste Plutind uşor ca paşii unei sfinte Am scris poem, romane şi poveste Distinşii domni şi doamne de cuvinte Cu toţi ne-am adunat din ieri şi azi Un gând şi-o respiraţie română Apologeţi discipoli şi heralzi La Sebeş să ne dăm mână cu mână Am alergat alăturea să-i fim Astăzi acestei doamne de cuvinte Şi locul printre stele să-i găsim Noi, paznicii şi hoţii de cuvinte 5 decembrie 2014

40

Dăruire Mă dăruiesc prin versuri Şi mă destram în fire De plânset de fecioară Şi slovă de zidire, Alcătuit în noapte De îngeri în cădere, Din vinovate şoapte Şi căzătoare stele. Venit pe-o albă cale, Romantică solie, Cu vorbă de la Tatăl La oricare Marie. Prin apă şi descântec, Din cuget şi simţire, Mă descompun în versuri Să dăruiesc iubire. Ne plânge cerul Ne plânge şi cerul cu lacrimi de ploaie Durerea şi răul făcut cu ştiinţă, Din ura aprinsă ca focul de paie Ce-o stinge pe cruce Divina Fiinţă. Ca mielul tăcut a murit să renască, S-aprindă în lume creştina făclie, Obrazul smerit pentru palma frăţească, Când lumea putea să o ardă de vie. Sărmani fără minte, trufii aberante, Greşit-aţi o dată, halal să vă fie, A doua venire-a Fiinţei înalte Găsească-vă-n rugă, smeriţi pe vecie. Lucrare Din corduri pietrificate am cioplit cruci ascuţite până la cer. Din droburile de sare am cioplit chipuri Cu frică de moarte şi de Dumnezeu.

Din veşmintele păpuşilor de cârpă am tăiat fâşii de voinţă Să oblojesc destine frânte. Din creierele curate şi spălate am tăiat felii, servindu-le în aspic la masa tăcerii. Ispăşind nevina printr-un gest util, Dintr-un ghem de nervi am împletit o furie. Apoi, prosternat în faţa icoanelor, Dintr-un cuvânt de învăţătură am inhalat iubire cât să topească polii. Smintit de drag Iubita mea, am răsturnat un munte Aşa numai de dragul tău odată, Podoaba florilor de colţ mărunte Am vrut să-ţi cadă la picioare toată. L-am împlântat cu piscurile-n glie, Cu baza sprijinind cupola lumii, Numai aşa de dragul tău să fie Ca să admiri corolele minunii. Să curgă cer albastru prin cascade Aşa numai de dragul tău odată Ca să-ţi alegi o stea dintre pleiade La fel ca tine albă şi curată. Şi să alergi desculţă printre stele, Iar de pe tălpile de cer albastre Să-mi laşi doar sărutările rebele, În urmele de paşi cu praf de astre. Când timpul îmi va cere socoteală Că am întors pe dos o lume-ntreagă Numai de dragul tău, dintr-o sminteală, Atunci numai vei ştii cât mi-eşti de dragă. Şi-n raiul tău între pământ şi apă Mărturisindu-te voi recunoaşte, Voi implora să-mi sape-n cer o groapă, La tine să cobor pentru-a renaşte. Din volumul „Versuri clare dulci-amare, 2013 Ovidiu Vasile”

41

Vă mulţumesc pentru această cuprinzătoare şi reuşita revistă! Mihai Stirbu On Fri, 7/11/14. Mulţumiri şi felicitări, cu pretuire şi drag Veronica Oşorheian iulie 11, 2014. Dear Gabriella

Ştiu că vrei să mă faci să îmi pară rău pentru că nu am putut scrie articolul pentru numărul acesta dar, nici o grijă, mă voi răzbuna în numarul viitor. Luni încep să scriu la teză şi voi fii în Biblioteca Loma Linda. Voi căuta inspiraţie şi o temă. Am citit toată revista şi cred că i-am luat pulsul. Nu ar fi fost bine deloc să scriu fără să citesc, ar fi fost ceva în dizarmonie cu celelalte teme. O să fie bine. Domnul cu tine. Prof. Nicu Butoi – Loma Linda, California. Vă mulţumesc, Doamnă! Spor la rime şi alte creneluri! Lect. univ. drd. Florin Lăiu Romanian SDA Theological Institute, Cernica-Bucharest Mulţumiri că exişti astăzi şi mâine şi mereu dragă Gabriella, “Creneluri Sighişorene” te identifică în forme de ordine, simetrie şi armonie internă; Nr.4 dovedeşte că totul este posibil, fiecare pagină ne întâmpină cu taine şi comori ce nici când au fost pătrunse, tu dragă Gabriella ne-ai demonstrat ca toate sunt aici, în noi “şi se umple aerul de miresme şi răcoare” căutând fragmente de fericire. Te îmbrăţisez şi pe curând (probabil că la începutul lunii septembrie voi trece prin Sighişoara) Cu bine şi numai bine. Dan Gabriel Cepraga UNIBO, Bologna University, Physics Department Preţioasă reverenţă & Mulţumiri cordiale! Fiţi binecuvantaţi Dv. cei de la revista“Creneluri Sighişorene”de bun simţ, rafinat gust literar-artistic şi ţinută de o demnitate aristocrată!

Cordial, Rudy Moca

Romanţa timpului Unde-aţi zburat anii mei dragi Ca frunzele de pe copaci? V-o fi bătut năpraznic vânt, De n-aţi rostit nici un cuvânt... Pe ram de suflet mai înşiri Clipele-lacrimi amintiri... Răsfrâng privirile culori Amurgul înverzind din zori. Pe-alei se plimbă un pustiu În locul râsului zglobiu... Degeaba înserare-alungi Vrând dimineţile de-atunci, Timpul se scurge spre apus În noaptea gândului nespus Din fiecare răsărit Lipsesc sclipiri, spre asfinţit, Dar altele se înmulţesc Talanţii darului ceresc Îi răspândim, ne răspândesc Harul divin spre omenesc. Se-ndreaptă minutarele Cernind din mers cadranele, Dar cât mai respirăm lumină Să fim o rodnică grădină! Albastre înfloriri de vis Ne reculeagă sacru scris Romanţa timpului ne fredoneze Şi neuitarea pururea vegheze! Eu – frunză din copacul vieţii Mai port verdeaţa tinereţii Vlăstare veşnicirii firii Nestinsele romanţe-ale iubirii ... 15.12.2014 Sighişoara

Ana Munteanu Drăghici

42

Gabriella dragă şi dragilor care iubiţi lumina infinită a versurilor . Dante Aligheri sfârşeşte poemul “Divina comedie” cu versurile: “L’amor che mouve il sole e altre stelle” – iubirea dă energie soarelui şi la toate celelalte stele (trad. liberă); cu ocazia lansării revistei “Creneluri sighişorene”, vă trimit compoziţia mea poetică, un sonet de zbucium şi iubire. Te ţin strâns în braţe Să nu te smulgă valul De teroare şi spaima Care creşte în jurul tău Şi duce totul Rîmâne doar moloz şi bucăţi rupte din noi Totul se năruie Se dizolvă în toxic amestec De ieri şi de azi, Simt că se apropie Timpul amânat de veacuri Orbitor ca o sabie Vibrând de lumină; Noi suntem în eternitate frumoşi Îndrăgostiţi fără încetare Împleteciţi în lungi priviri şi gânduri Îmi şopteşti: “existăm în noi Cămin ne este iubirea Căci locul nostru este sigur Şi după Judecata de Apoi” Miracol că te ţin în braţe, Oriunde te ating dau de comori Petale roşii de muşcată Îţi înfloresc pe gura caldă. Gânduri alese pentru voi Dan Gabriel Cepraga

15 -04- 1956 , family, Monica, 4 girls, three sons in law, one niece and another nephew or niece on the way, pastor, doctorand Oxford Centre for Mission Studies, UK . Loma Linda, Ca. Cine l-a ucis pe Brâncoveanu?

Sunt unele lucruri atât de bine înrădăcinate, mulate şi împământenite în viaţa noastră încât a îndrăzni să întrebi ceva în legatură cu ceea ce a devenit un lucru de la sine înţeles, pare stupid. Într-un documentar filmat în Coreea de Nord, un redactor întreabă interlocutorul, dacă Liderul Suprem, respectiv preşedintele ţării, poate greşi. Traducătorul nu traduce, ci pare palid, uluit şi confuz. Redactorul întreabă ce s-a întâmplat, iar el nu poate spune decât că nu înţelege întrebarea. Cum e posibil să pui o astfel de întrebare?!... Unele din multele lucruri împământenite sunt, de multe ori, produsul unei abordări superficiale şi unilaterale. O pildă veche spune ca tatăl îşi trimite cei patru feciori să observe părul din gradină, în patru anotimpuri diferite. Îndată ce au observat atent pomul, el, le cere să-l descrie. Natural că descrierea pomului în iarnă a fost diferită de cea din vară. Fiecare descriere era adevărată dar în acelaşi timp era incompletă. Doar când cele patru descrieri au fost puse la un loc, s-a putut face o descriere completă a părului. La fel este cu observarea diferitelor

43

fenomene, evenimente, persoane sau acţiuni. Totdeauna observaţia va fii subiectivă în general şi aproape de adevăr în particular fiindcă anotimpul, timpul sau împrejurarea vor da o nota specifică obiectului observaţiei noastre. Doar coroborarea datelor pe o perioadă suficient de lungă şi într-un număr suficient de mare de ipostaze, poate să dea o descriere apropiată de adevăr. Am văzut o caricatură: un Moş Crăciun , cu haina roşie şi cu sacul de jucarii în spate este întrebat de un copil: “Tu unde poţi fii găsit in Biblie?” Moşul este decumpănit şi pare să se întrebe: “Chiar aşa este: Eu unde mă găsesc în Biblie?” Răspunsul e simplu: nicăieri. Evident credinţa populară cu privire la Moşu nici nu ştie, nici nu crede răspunsul moşului. Nenumărate alte tradiţii şi practici ar da acelaşi răspuns dacă ar fii expuse la aceeaşi întrebare. Revenind la tema articolului ne întrebăm: Cine l-a ucis pe Brâncoveanu? Marele nostru martir creştin şi domnitor progresist. Răspunsul superficial este: turcii. Dacă însă privim tabloul panoramic al acestei tragedii, constatăm că nu se poate da un răspuns atât de sărac şi că sunt multe alte elemente care trebuie luate în consideraţie. Va trebui să ţinem cont de situaţia politică, economică, istorică şi religioasă a vremii. Va trebui să ţinem cont de multe elemente ale persoanei şi personalităţii Domnitorului şi să privim cu reverenţă în cele ale sufeltului său. Desigur spaţiul unui articol de revistă nu permite o descriere amănunţită a acestei complexe istorii. De aceea, din toate elementele contribuabile la întregirea imaginii panoramice a morţii marelui om de stat şi de spirit aş dori să ne oprim asupra unui aspect particular care are puternice ecouri în viaţa noastră de fiecare zi şi care poate fii exprimat prin câteva întrebări. Cea dintâi întrebare care mă preocupă în perspectiva acestei tragedii şi prin ea a oricărei alteia din viaţa noastră, este: era aceasta tragedie evitabilă? Dacă nu, de ce nu, şi dacă da, de ce da? Care sunt factorii care au contribuit la dezvoltarea acestui scenariu, care sunt circumstantele atenuante şi cele agravante în situaţia respectivă.

Ogive - Petru Purcariu

___________________________________Nu de mult timp am predicat şi mi-a fost predicată Evanghelia în mai multe locuri din jud. Teleorman. Am fost plăcut surprins să întâlnesc într-o casă de bătrâni o doamnă care s-a recomandat cu mândrie: “Eu sunt vecina lui Zaharia Stancu”! Tot acolo am întâlnit un domn profesor şi inspector de învăţământ care a fost apropiat prieten al scriitorului martir de la Siliştea Gumeşti… De un interes special pentru articolul nostru este un om de cultură şi istorie pe care l-am întâlnit în sala de cult a bisericii Adventiste din Roşiori de Vede. Acolo am cunoscut pe Domnul Profesor şi istoric Gheorghe Vlad. Domnia sa a publicat mai multe lucrări cu caracter istoric şi biografic, cea mai recentă dintre ele ocupându-se tocmai cu Constantin Brâncoveanu. Voi face referire la cartea domnului profesor şi vom urmări concret elementele care aruncă lumină asupra acestui caz zguduitor care în care să nu ramână doar o pagină de istorie, ci o lecţie vie pentru noi astazi şi pentru generaţiile care vor veni după noi. De obicei la slujbele de înmormântare se spune: “Aşa a vrut Dumnezeu” ...ba chiar am auzit expresia: “căci a bineplacut Celui Preaînalt”. Aceeaşi expresie am auzit-o şi în dreptul unor accidente sau a unor catastrofe naturale.

44

Aici în SUA, companiile de asigurări numesc diferitele dezastre: “an act of God” - o lucrare a lui Dumnezeu. Cum?! Lucruri care au provocat pierderi materiale sau moartea uneia sau mai multor persoane să fie voia, fapta sau plăcerea lui Dumnezeu? Profetul Ezekiel ridică sprâncenele la astfel de cuvinte. El nu a auzit vorbindu-se despre Dumnezeu ci L-a auzit chiar pe El zicând: “Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască? Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, şi veţi trăi.” Ezechiel 18,23-32. În acest context se ridica întrebarea: A fost oare voia lui Dumnezeu ca Brâncoveanu să sfârşească în aşa chinuri şi dureri? Dacă moartea lui Brâncoveanu a fost “voia lui Dumnezeu”, atunci însemnează ca El a colaborat cu turcii şi a dat pe Brâncoveanu în mâinile lor iar ei au împlinit “voia Lui”.

Cartea Constantin Brincoveanu, Martirul şi Sfântul Românilor a domnului profesor Gheorghe Vlad aruncă o lumină clară asupra acestei tulburatoare întrebări, întrebare care framântă mii şi miloane de inimi cu privire la propria lor situaţie: se putea evita această situaţie de un tragism nemaipomenit? Este sau a fost aceasta voia lui Dumnezeu? Iată câteva ipostaze care ridică mari semne de întrebare cu privire la “voia lui Dumnezeu”şi la evitabilitatea dramei Brâncovene. “Se strângea tot mai mult laţul în jurul lui Brâncoveanu” (p.112) scrie prof. Gheorghe Vlad. Tradarea din ţară şi intrigile de la Istambul, ridicau nori negri şi grei asupra Domnitorului şi a casei lui. De obicei astfel de scene curg netulburate până la deznodamânt. Aici însă situaţia se schimbă pentru că “S-a produs însă un fapt mărunt care putea da peste cap tot ceea ce puseseră la cale complotiştii.” (p. 112). La capul unui caimacan bolnav pe nume Anton Corai, a fost chemat acelaşi doctor care lucrase şi la curtea lui Brâncoveanu. În timpul şederii lui la curtea domnitorului român, fusese tratat şi plătit bine iar el a plecat de acolo cu o foarte bună

impresie despre acesta. În timp ce trata pe caimacan îi ingheaţă sângele în vene auzind discuţia dintre bolnav şi un înalt demnitar turc cu privire la Brâncoveanu. Sunt communicate în limba turcă, detalii infiorătoare ale planului de a “lichida familia domitorului român Brâncoveanu” (p. 24). Doctorul cunoaşte bine limba turcă dar complotiştii nu ştiu acest lucru şi de aceea vorbesc liber. El trimite, cu preţul vieţii, un mesager cu un mesaj urgent şi dramatic care ajunge la Brâncoveanu. “Din păcate, pentru Brâncoveanu, el nu a luat în seamă preţioasa informaţie primită deoarece căpătase atâtea dovezi din partea vizirului care îi acordase toată încrederea, iar mai înainte şi sultanul îl asigurase toatala sa susţinere…” (p. 113).

Cu alte cuvinte, Brâncoveanu are încredere tocmai în cei ce puneau la cale moartea sa dar nu are încredere în cel ce dorea să-i salveze viaţa. Dacă era “voia lui Dumnezeu” ca el sa moară, pentru ce ar mai fi trebuit să audă doctorul conversaţia aceea sinistră şi să-şi rişte viaţa, trimiţând mesajul de avertizare? Nu cumva tocmai riscul vieţii acestui om era “voia lui Dumnezeu”? Şi mai tragic, Brâncoveanu arată scrisoarea chiar celui care dovedise de atâtea ori că îi doreşte moartea, anume unchiului său, Constantin Cantacuzino. Acesta râde la citirea mesajului cu un râs diabolic şi spune: “Probabil grecului (n.a.: doctorului) îi trebuiau bani pentru sărbătorirea Paştelui creştin care se apropie” (ibid).“Brâncoveanu s-a lasat convins de spusele unchiului (ucigaşului n.n.) său, a rupe şi aruncă scrisoarea înlăturând fără să ştie, ultima şansă de a salva viaţa sa şi a familiei sale”(p. 113). Nu era ultima sansă, pentru că Dumnezeu continua sa lupte pentru trezirea şi convingerea lui Brâncoveanu prin soţia sa Maria. Aceasta depune mari eforturi de a-l convinge să se retragă la Târgovişte de unde vor putea uşor fugi la Brasov, în Transilvania, în afara oricărui pericol. Şi de această dată Brâncoveanu se împotriveşte contând pe protecţia promisă a Împaratului Austriei, Carol al IV-lea, pe banii şi diplomaţia sa şi pe agenţii săi de la Istambul care au fost straniu de tăcuţi în faţa primejdiei care se ridica. Încă odată

45

Dumnezeu se aruncă în luptă ca să-l câştige pe Constantin pentru viaţă. Fiica lui, de asemena are o descoperire dumnezeiască dovedită cu putere a fii adevărată, în care vede întreaga lor familie “stropită de sânge şi plină de suferinţe” (Ion Pârvănescu, Martiri ai Neamului, Constantin Brâncoveanu şi fiii, editura Pârvănescu, Turnu-Severin, 2008, p. 182).

Aceasta se poate numi cu adevărat ultima şansă a lui Brâncoveanu de a evita nenorocirea lui şi a casei lui. Va răspunde el favorabil acstei ultime încercări a Providenţei de a-l salva şi de a-i salva casa? Trist este că nu. El consideră descoperirea dumnezeiască, “simple halucinaţii ale unei fiinţe bolnave” (p. 134). Ultima şansă îşi stinse ecoul în depărtare şi Brâncoveanu singur şi total părăsit stă în faţa morţii în care a refuzat sa creadă. În ziua de 24 martie 1714, Mustafa – aga Mombar Emini vine sub un alt pretext în Bucureşti dar în sala tronului, unde întâlneşte demnitarii români, aruncă sfidător şi sinistru năframa neagră a mazilirii pe umărul lui Brâncoveanu. Când acesta palid, vrea să se aşeze pe tron, turcul îl îmbrânceşte brutal. El se uită cu disperare spre boieri, spre bani , spre Împăratul Austriei, spre cetăţenii Bucureştiului şi ai ţării, spre promisiunile sultanului şi vede că nici unul din lucrurile pe care a contat nu ajută cu nimic. Toate acestea se dovedesc a fii, după expresia biblică, trestii frânte în care cel ce încearcă să se reazeme îşi înţeapă mâna. Ori încotro priveşte, nu vede decât disperare şi pare încolţit din toate părţile şi fără scăpare: “Veţi fi ca un om care fuge dinaintea unui leu pe care-l întâlneşte un urs, şi care, când ajunge acasă, îşi reazemă mâna pe zid, şi-l muşcă un şarpe!” (Biblia-Amos 5,19). Sfârşitul lui Brâncoveanu şi al fiilor lui este groaznic. Copiii moderni refuză să li se citească această pagină de istorie. Rămâne dar să răspundem în faţa vieţii noastre şi a adevărului: A fost oare voia lui Dumnezeu ca Brâncoveanu să moară aşa cum a murit? Ce să înţeleg eu din cele trei încercări de a schimba cursul lucrurilor? Se putea evita

Margarete – Petru Purcariu

___________________________________aceasta crudă pagină a istoriei? Cum să clasific răspunsul lui Brâncoveanu în faţa posibilităţilor reale de a preveni nenorocirea? Fără să mai întreb, ştiu că acest lucru are o legătura profundă cu viaţa fiecăruia dintre noi şi într-un fel sau altul suntem puşi să alegem între viaţă şi moarte în diferite ipostaze şi prin diferite mijloace. Nu cunosc motivul pentru care Brâncoveanu a refuzat scăparea: poate s-a încrezut în sine, în banii şi diplomaţia sa, în promisiunile mincinoase ale sultanului sau ale Împăratului Austriei Carol al IV-lea, aşa cum scrie profesorul Gheorghe Vlad, sau poate s-a gândit la ţara care nu s-a gândit la el, mai mult decât la sine şi cu preţul vieţii nu a vrut s-o lase pe mâini pătate de sânge. Doar Dumnezeu ştie motivele. Nu este obiectul acestui articol de a elabora pe această temă. Marea lecţie a istoriei însă, rămâne. Lucru sigur este că, Dumnezeu nu doreşte moartea şi că voia lui Dumnezeu cu privire la noi este astfel exprimată de Isus: “Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul, şi crede în El, să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 6,40). Loma-Linda California

46

Cu adevărat Numai pietrele plâng Cu adevărat Când li se face dor De muşchiul verde- Ochiul tău sărat Şi mâna care stă de veghe. Numai izvoarele aduc Întristare Când le curg şiroaie dorurile Din cosiţele fetelor- Zâmbetul tău furat Mister de care-mi este sete. Zborul cade în petale Astăzi De verde care nu există Albastrul cel deschis spre tine, Spre mine zarea e închisă. Iowa City, Februarie, 2007 De departe adus În tara mea e noapte... Păsările cerului Străbat zările Şi mă poartă în vis În pragul copilăriei Acolo unde am învăţat Viaţa cuvintelor Rostite frumos Cu iubire şi patos, Cu oameni în gând Pentru oameni, Cu bucurie şi plâns câteodată Viaţa cuvintelor Plămădite ca pâinea caldă, La izvor de lumină Aproape de cer şi de astre. În ţara mea e noapte… Mă învălui strâns În şoaptele mărilor Ca într-un plâns De departe adus… Chicago, 17 Iunie, 2009

Lacrimă şi cânt Mă simt lacrimă şi cânt Mă adie un cuvânt Dar mă las în grija zării Să-mi aducă lăutarii. Mă simt lună, dar şi soare Şi mă rog la-ntinsa mare Să-mi dea valuri de iubit Castele de-mpodobit. Prea ramân cărările Şi ne pleacă zborurile Sărutul culorilor Din prea plinul zorilor. Cum să pleci şi cum să uiţi Ploaia cum cădea în munţi, Toamna apunând în vie Ţesătura de pe ie. Pâinea cum se coace-n vatră Izvor luminând pe piatră Jocul ierbii despletit Legendele-n chip zidit. Nu te-ntoarce prea târziu Când e totul un pustiu… Vino când lumina cade Peste luncile din sate. Ligia Ana Grindeanu, Iowa City,14.03.2007

47

Poveste Ea se mişca Gânditoare Gânditoare Plimbându-şi povara Substanţele fiind Elementele ei vii Din sufletul daco-român O amintire genetică Din vremuri de glorii Şi ochii ei de foc Ardeau în noapte El În oricare loc Călător O căuta Ea Nu-l ştia Revărsa fructele coapte Fermentate Pentru mai târziu Ea era şi este Amintire – poveste Măcinând Gânduri – dorinţi În piaţa cea mare Pe rugul cu sfinţi Din nou Şi din nou început Ea este chipul făcut Să-mi consume menirea Urlet străbun Explozia ieşirii din mine Căutare În înţelesul pierdut

Ea este Iubirea din ea pentru mine Şi toate acele Ce nu am avut Din deşertul uitării Înţelesul dorit Ne-nţelesul grăbit Universul durut Paradisul pierdut. 18 iunie 2008 Norwalk Mesaj 3 Ei erau copii cuminţi Aveau şi veri şi verişoare _____________________

Anotimpuri

Petru Purcariu

Flori – Petru Purcariu

Unii chiar fraţi Surori Şi ascultau de mori Cum macină porumbul Ei nu se desprindeau De poala fustei mamei Că ei erau copii cuminţi Şi când părinţi Îmbătrâniţi de vreme S-au dus puţin să moară Ei n-au ştiut să treacă Pe la mori N-au înţeles ce vor Noile mori în viaţă Mama Pământul lor cel viu Nu mai era Pierduţi Rătăceau printre planete Şi sorii îi ardeau Şi căutau Pofta de-a fi Ce le-o tot fura De mult şi încontinuu Cei ce păreau a fi daco-români Dar nu erau E timpul necesar A înţelege gloria Pentru trecutul ce-l purtaţi Abia acum Simple femei Simpli bărbaţi Îngemănaţi Daco-români Se tot gândeau Către copii lor Încă nerătăciţi Cum să le spună Şi au găsit răspunsul Nu fiţi total cuminţi Şi îndrăzniţi Asta-i porunca de la daci. 31 mai, 2007, Hartford

48

Corespondenţă de la Viena

Ziua Naţională a României, sărbătorită în Lanzenkirchen,

Austria

Cercul Cultural Româno-Austriac Unirea (Rumänisch-Österreichischer Kulturkreis – RÖKU –, preşedinte Ioan Godja) a organizat „Ziua Naţională a României”, ediţia a XI-a, sâmbătă, 29 noiembrie 2014, în Lanzenkirchen sărbătorind, totodată, 11 ani de activitate, ziua Sfântului Apostol Andrei şi Ziua Românilor de Pretutindeni.

Deschiderea festivităţii a fost făcută de către dl. Bernhard Kranthaler, primarul comunei austriece Lanzenkirchen, din Landul NÖ (Niederösterreich), un om cu un caracter deosebit, prietenos, care a adresat salutul de bun venit tuturor celor prezenţi. Alături de dumnealui, au mai fost invitate pe scenă, să se adreseze participanţilor, şi alte oficialităşi, atât din Austria, cât şi din România, precum d-na Heide Lamberg, viceprimar în Lanzenkirchen, dl. Lukas Marcel Vosicky, secretar general al Asociaţiei Austro-Române din Viena, dl. Michael Anders-Kraus, vicepreşedinte al Asociaţiei „Vecinătatea-Săsească-Augarten”, consilier al “Asociaţiei Saşilor Ardeleni din Viena”, d-na Gabriela Mihaela Folfa, Consilier diplomatic, Şefa secţiei consulare din Viena, dl. Dumitru Flucuş, primarul comunei Şinca Nouă, din judeţul Braşov, dl. Leon Taudien, solist vocal de muzică clasică, tenor şi Preotul Iulian Hotico.

Dl. Ioan Godja, preşedintele Postului RadioTv Unirea, conform unei vechi tradiţii creştin-ortodoxe româneşti, a întâmpinat invitaţii pe scenă, cu pâine şi sare.

Sarea – element purificator, simbol al înţelepciunii şi pâinea – simbolul vieţii

„trupul Domnului“, cum este denumită în religia creştină, au constituit, pentru români, două elemente cu caracter sacru, dragoste, bunătate, credinţă. “Cozonacul prieteniei” a fost facut de d-na Mariana Goraş, o gospodină din comunitatea românească de la Wiener Neustadt. Fiecare dintre cei amintiţi au gustat bucatele, după care au salutat cu bucurie auditoriul prezent la această sărbătoare. S-au schimbat cadouri simbolice şi s-au rostit cuvinte de mulţumire de către cei doi primari, semn al unui început de prietenie sinceră.

Leon Taudien, Primarul Dumitru Flucuş

şi Lucian Ştefan ___________________________________

Programul artistic, a ţinut două ore, fiind foarte diversificat. Fanfara din Şinca Nouă jud. Braşov a interpretat colinde şi cântece de Crăciun, dedicate celor prezenţi. Ansamblul Şinca Nouă a prezentat diferite dansuri, din mai multe zone ale României: „Fecioreasca Fetelor”, „Joc de pe Valea Hârtibaciului”, „Joc de Codru”, „Joc din Câmpia Transilvană”, „Suită de dansuri din Năsăud” şi altele. Pe scenă au mai evoluat trei solişti de muzică diferită: Leon Taudien a interpretat muzică pop, rock şi clasică, Lucian Ştefan – muzică folk, iar Mariana Şandru, folclor românesc, solo şi în duet cu Lucian Ştefan. Au urmat un grup de profesori din Arad: Pavel Filipaş şi Mihai Henţ, alături de scriitoarea Floarea Candea, Rozalia Pota şi Sava Sifora, care au făcut o surpriză organizatorilor, mai ales domnului Godja.

49

Ansamblul din Şinca Nouă

___________________________________ Spectacolul s-a încheiat cu cântecele „Aşa-i românul” şi „Hai să-ntindem hora mare”, lu-mea s-a prins în horă, iar jocul şi voia bună au continuat până la orele două dimineaţa.

Se aduc mulţumiri domnului Marius Cisar, director al Centrului Cultural Reduta din Braşov, om de bună credinţă, fără de care, evenimentul ridicat la un nivel superior nu ar fi avut loc, instituţie care a suportat cheltuielile de transport, cazare şi masă pentru întregul grup, de 51 de persoane, sosit de la Şinca Nouă.

Mulţumiri se aduc tuturor celor care au sprjinit, într-un fel sau altul, această festivi-tate, şi anume: doamnei Dora Gillmann, de la firma Flowers by Gilli, pentru amenajarea şi decorul scenei, al sălii de spectacol, d-lui Adi Lăcătuş şi d-lui Ion Bărbieru.

Domnul Ioan Godja a mulţumit, în mod deosebit, primarilor Bernhard Kranthaler şi Dumitru Flucuş, care au arătat un interes deosebit pentru organizarea acestei sărbători.

Adaug spre final, în atenţia cititorilor, o menţiune de interes general privind istoria comunei Şinca Nouă.

Comuna este atestată documentar în anul 1291, iar în anul 1764 au avut loc două evenimente importante, care au dus la scindarea comunităţii româneşti din Şinca:

- Din ordinul Împărătesei Maria Tere-za, românii din Ardeal să treacă la catoli-cism.

- Înfiinţarea regimentelor de grăniceri, ale Imperiului Austriac.

În urma acestor evenimente, 88 de familii din Şinca au hotărât a-şi părăsi casele şi s-au retras în pădurile situate în amonte, pe valea Şincii. S-au oprit în aceste păduri, la circa 9 km de vatra vechiului sat, şi s-au aşezat în jurul unei mănăstiri ortodoxe,

situată pe dealul “Ghie”. Au defrişat o parte a pădurii şi au creat

vatra unui nou sat, pe care l-au numit Şinca Nouă. Aceste familii şi-au lăsat casele şi toată averea pe care o aveau în vechiul sat (cu excepţia lucrurilor pe care şi le-au pus în căruţe, când au plecat), dar şi-au păstrat credinţa ortodoxă şi nu au participat la regimentul de grăniceri.

În Şinca Veche au rămas doar 4 familii, cele mai bogate din sat – Bălan, Bârsan, Strâmbu şi Urs – care nu s-au îndurat să-şi lase averile şi să plece. Aceştia au trecut la religia greco-catolică şi s-au înscris în regimentul de grăniceri.

Localitatea Şinca Nouă a fost reînfiinţaă în 2002 ca şi comună şi reprezintă cea mai mare comunitate românească din Ţara Făgăraşului. Localitatea a avut statutul de comună, până în anul 1968 când, datorită refuzului localnicilor de a intra în colectiv, comuna a fost desfiinţată şi a devenit sat al comunei Poiana Mărului. Astăzi, comuna Şinca Nouă – situată pe drumul naţional 73A, la 50 de km Vest de oraşul Braşov – are o populaţie de cca. 2000 locuitori şi un frumos renume.

*** Cercul Cultural Româno-Austriac

Unirea (RÖKU), este o organizaţie culturală româno-austriacă care nu se implică în probleme cu caracter politic, cu excepţia manifestărilor culturale dedicate unor aniversări deosebite din istoria românilor, precum Marea Unire din anul 1918, de la Alba Iulia, care a fost, desigur, un eveniment eminamente politic.

Domnii primari Bernhard Kranthaler şi

Dumitru Flucuş, cu soţiile. ___________________________________________

50

DIN PĂDUREA LENŢEA, DINTRE SATUL PALOŞ şi

COHALM-RUPEA

Am ţinut mult şi iată că astăzi 16 august 2014, am reuşit să revăd pentru a treia oară monumentul cunoscut sub denumirea de MONUMENTUL EROILOR DIN PĂDUREA LENŢEA, închinat memoriei ostaşilor căzuţi în 1916 pe câmpul de luptă de pe hotarele localităţilor, Paloş, Cohalm şi Caţa. Am profitat de vremea bună, de starea căilor de pământ svântate şi cu Dacia Logan MCV am reuşit, în ciuda faptului că am întâlnit şi porţiuni de drum deosebit de grele. Acestea au fost treceri peste pâraie fără podeţe, coborâri în serpentine pe drum de pământ cu ogăşii foarte adânci spălate de ape, locuri băltite cu noroi şi mlăştinoase, dar cea mai dificilă parte atraseului a fost o porţiune de cca. 300m pe o cale de pământ în debleu şi în

coastă, cu mari ogăşii făcute de tractoare, care presupunea a circula pe muchiile mai pronunţate, dar nu cu abateri în lateral prin alunecări unde mărăcinişul zgâria maşina. Garda de la sol a maşinii de cca.14 cm., a fost un avantaj. Odată angajat pe această porţiune, nu te mai puteai întoarce, nu aveai cum, decât a da cu spatele şi atunci alunecai în ogaşie maşina căzând pe promotoriu de pamânt (inima căii) şi stând astfel suspendată. Am reuşit să trecem -mulţumită lui Dumnezeu- apoi am luat direcţia în susul unui canal artificial făcut până la capătul din pădure, apoi mai sus unde părăul ce-l alimenta se reducea la un mic sănţuleţ ce ne-a permis să-l trecem.

Spre monument am urmat un drum în coastă pe o cale de pământ, printr-o vegetaţie de ierburi de aproape 40 cm. înaltă şi încâlcită până în calea de acces ce ştergea lateralele maşini. În această zona se afla şi plaiul de la marginea pădurii de sejar în care creşte aşa zisă popular „iarba cea frumoasă” o plantă ierboasă mătăsoasă tremurătoare, ce se păstrează în vazele sătenilor ca ornament fără apă, aceasta nu se scutură este ţinută pe o perioadă de lungă durată.

51

Ajunşi la monument am aprins lumânări, am făcut o rugăciune în memoria ostaşilor căzuţi şi am ţinut un moment de reculegere împreună cu colegul meu cantorul bisericii din sat, domnul Gheorghe Uliţă. Am făcut apoi fotografii imortalizând acest moment rar şi greu de realizat. Mulţumiţi de această reuşită, am continuat drumul şi revenind în sat pe alt traseu, de această dată coborând o pantă mai lină, trecând peste un pârâu cu un podeţ format dintr-un tub de beton, am urcat apoi pe coasta în terase, locul unde s-au purtat luptele din toamna anului 1916. Apoi am coboât spre drumul comunal asfaltat, astfel am fost mulţumiţi de reuşita de a parcurge peste 25 de km. în cele mai deosebite şi dificile condiţii.

Schiţa turului realizat cu maşina

În Revista „Fiii Satului Paloş Ardeal”, nr.2/ 1996, domnul colonel în rezervă Ioan Negoiu, publică- Manuscrisul - încredinţat de către profesorul emerit Vasile Ghibedea, (dispărut dintre noi), cu amintirile despre „Paloşul aflat în timpul Primului Război Mondial” (dânsul fiind copil de 11 ani) martor ocular al acestor evenimente. În anul 1995 după 79 de ani, la vârsta de 90 de ani consemnează aici despre: „Luptele pentru eliberarea satului natal Paloş de către armata română în timpul Primului R.M.,în toamna anului 1916”. Aşa a ajuns să asiste în copilărie prof. Vasile Ghibedea la ultimele ofensive ale armatei a -ll -a în împrejurimile satului natal Paloş şi apoi la începerea retragerii lor.

Locuitorii Paloşului, toţi români ortodocşi, au întâmpinat cu mare bucurie trupele române, cu flori, cu hrană, au găzduit militarii, armamentul şi alte materiale, au ajutat la săparea tranşeelor şi amplasamentelor, sperând că a sosit ceasul eliberării de sub stăpânirea străină. Paloşul nostru este un sat pur românesc, cu un trecut istoric deosebit, cu vechi tradiţii de luptă pentru desrobire şi libertate, încă de pe vremea lui Horea de la 1784 şi a revoluţiei de la 1848.

O primă etapă a fost lupta la baionetă între trupele române şi cele austro ungare. Această luptă, foarte crâncenă s-a desfăşurat pe locul numit”Faţa Căţii” în spatele Pădurii Teişului, la 11-12 sept.1916. Configuraţia

52

terenului este deosebită, avem de a face cu o depresiune alungită sau cu o vale între două dealuri, la est se ridică prelungirea Dealului Teişului, înalt de 665m., cu versantul prăpăstios, iar în partea opusă se află, Dealul Cohalmului după denumirea dată de locuitorii satului Paloş. Spre nord valea se închide, iar în partea opusă spre Cohalm-Rupea, valea se continuă. Mai adaug faptul că fundul depresiunii sau al văii este mlăştinos în anii ploioşi şi acoperit cu trestie. Anul 1916 a fost un an secetos, mai ales toamna. Aici, în grai popular se zice „LaTina Hai Rea”. Prin aceste locuri există un vechi drum de căruţe, cel mai scurt dintre Paloş si Cohalm -Rupea de astăzi de cca. 9-10 km.

În această zonă s-au purtat luptele la baionetă, aici au căzut ostaşi din ambele tabere, română şi austro-ungară. În amintirea celor 28 de eroi din Primul R.M. 1914-1918, din satul Paloş, s-a ridicat în faţa bisericii din sat, un monument din iniţiativa şi pe cheltuiala proprie a doi inimoşi fii ai satului Paloş, Negoi Ioan şi Băia Nicolae. Mormintele luptătorilor-eroi paloşeni din acest război nu se regăsesc în satul natal, ele au rămas pe pământ străin. Numele lor sunt trecute pe monumentul din satul Paloş, situat în faţa bisericii. Osemintele ostaşilor căzuţi în zona Pădurii Lenţea, au fost recuperate şi înhumate într-o groapă comună, (osuar) peste care în anul 1937 a fost ridicat acest monument de la marginea Padurii Lenţea.

„Aceste file de cronică închinate consătenilor mei, Fiii satului natal Paloş, de

ieri,de azi şi de pretutindeni”, consemnează –Vasile Ghibedea în încheierea relatării. Iată două scrisori-poezii, care descriu cât se pot de reale şcenele de luptă de pe câmpurile de bătaie din războaiele purtate de ostaşii români, pentru apărarea patriei şi dezrobire.

53

O scrisoare de la Muselim-Selo

George Coşbuc

Măicuţă dragă, cartea mea Găsească-mi-te-n pace! Pe-aici e vânt şi vreme grea, Şi-Anton al Anei zace De patru luni, şi-i slab şi tras, Să-l vezi, că-ţi vine plânsul, Că numai oasele-au rămas Şi sufletul dintr-însul. Apoi, să ştii c-a fost război Şi moarte-aici, nu şagă: Cădeau pe dealuri, dintre noi, Ca frunza, mamă dragă. Şi-acolo-n deal, cum fulgera, Un plumb simţii că vine Şi n-avu loc, cât larg era, Decât în piept la mine. Mi-e bine-acum, şi-aşa socot Că nu va trece luna Şi-oi fi scăpat de-aici detot. Dar vezi te rog de una: Să nu mai faci cum ai făcut S-aduni la tine satul, De veselă că ţi-ai văzut Acasă iar băiatul! Să vezi pe-aici şi ciungi şi-ologi! Hristos să-i miluiască! Tu mergi la popa-n sat să-l rogi O slujbă să-mi citească. Puteri de nu vei fi având De plată, vorba-i lasă, Că-i voi lucra o zi, oricând, La-ntorsul meu acasă. Pe Nuţu vi-l lăsasem mic, Cu creştetul cât masa -

O fi acum ştrengar voinic Şi vă răstoarnă casa? Făcutu-i-aţi şi lui la fel Căciulă, cum am vrut-o? Aveam o piele-n pod, de miel, Doar nu veţi fi vândut-o? Nevestei mele să-i mai spui Să-mi cumpere o coasă, Cea veche nu ştiu este-ori nu-i Şi-o fi acum şi roasă De când rugina scurmă-n ea. Să-mi văd, o date-ar sfântul, Cum cade iarba-n faţa mea Şi-mi bate-n plete vântul! Ea lupte-se cum biet o ştii, C-aşa ne dete soartea, Că şi noi ne-am luptat pe-aci Cu greul şi cu moartea; Dar l-a ajuns şi pe harap Blestemele şi plânsul, Că noi i ne-am ţinut de cap Şi-ntrarăm după dânsul. Şi i-am făcut, măicuţă, vânt! L-am scos detot din ţară, Măcar stătea pe sub pământ Şi nu ieşea pe-afară. Şi-am prins şi pe-mpăratul lor, Pe-Osman nebiruitul, Că-l împuşcase-ntr-un picior Şi-aşa i-a fost sfârşitul. Păi, ne ţinea pesemne proşti, Să-şi joace hopa-tropa, Că nu puteam să batem oşti! Dar poate taica popa V-a spus de prin gazeturi tot - El cum şi-a dat juncanii? Acum i-aş cumpăra, să pot, Dar nu mai am, azi, banii. Mă doare-n piept, dar nu să ţip, Şi-aşa mi-e dor de-acasă, Şi-aş vrea să plec, dar nu e chip Că vodă nu mă lasă. Dar uite, nu e nu ştiu cât O lună chinuită, Şi-o să te strâng de după gât, Măicuţa mea iubită...

54

............................................... Aşa mi-a spus Ion să-ţi scriu, Iubească-ţi-l pământul! Şi-am tot lăsat, pân-a fost viu, Şi-mi ţin acum cuvântul. Să te mângâie Dumnezeu, C-aşa e la bătaie - Şi-am scris această carte eu, Căprarul Nicolae.

Nu plânge, Maică Românie!

Versuri găsite în raniţa unui soldat mort în toamna anului 1918, pe muntele Sorica, din Carpaţii de Curbură.

“Nu plânge, Maică Românie, Că am să mor ne-mpărtăşit! Un glonţ pornit spre pieptul tău, Cu pieptul meu eu l-am oprit….

Nu plânge, Maică Românie! E rândul nostru să luptăm Şi din pământul ce ne arde Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie! Pentru dreptate noi pierim; Copiii noştri, peste veacuri, Onoare ne vor da, o ştim!

Nu plânge, Maică Românie ! Adună tot ce-i bun sub soare; Ne cheamă şi pe noi la praznic, Când România va fi Mare!”

Versuri compuse despre această bătălie de pe hotarul Teişului.

FOAIE VERDE DE TRIFOI Foaie verde de trifoi Vai Doamne’n hotar la noi, A fost un mare răsboi. Foaie verde de măcriş În hotar lângă Teiş, Fost-a un foc mare aprins. Frunză verde de rozete, S’au bătut în baionete, Şi mulţi voinici s’au rănit, Dar mai mulţi au şi murit. Frunză verde a mărului Pe câmpul Paloşului. Frunză verde garofiţă Sunt făcute de-o fetiţă Şi iar verde ca iarba, O cheamă Paraschiva, Şi prenumele Florea

(Poezie culeasă de Gheorghe Cernea, direct de la autoare, după Primul Război Mondial şi inclusă în culegerea de folclor a acestuia, Doine de război, apărută la Sibiu în 1937)

______________ Foto: Tedeumul ţinut în faţa bisericii din Paloş în memoria eroilor cazuti, cu ocazia Sarbatorii Fiilor Satului Paloş- în fiecare an la 15 august.

55

La ceas aniversar, se cuvine să credem în drumul poetului rapsod, Valentin MARICA, cel care transcrie geografia lăuntrului cu muzicalitatea tăcerii scufundată, ca mai apoi să se reverse la suprafaţă într-un crescendo livresc. Ce înseamnă pentru noi, Valentin Marica? Înțeleptul în folosul semenilor ori cum a precizat Nicolae Băciuț, cu mărturisită acuratețe: „Provincia noastră culturală, prin Valentin Marica, a căpătat strălucire de Capitală. [...] pentru noi, cei care am beneficiat de cuvântul lui mereu ales cu inspiraţie şi dreaptă măsură, pentru a ne face a înţelege neînţelesul care se schimbă în neînţelesuri şi mai mari, cum ar spune Blaga.” (Ochean întors, ediție specială, în „Vatra Veche”, Anul I, nr. 12 decembrie 2009) Valentin Marica este rapsodul a cărui delicatețe este atât de apropiată cu a poetului onorat în cuget și-n simțire, Grigore Vieru, cel despre care se scria că a exersat o poetică „armonică până la cantabilitate (de altfel, poetul însuşi s-a străduit să unească

versul cu muzica) şi unind elegia cu feeria domestică, [...] un continuu ritual al adoraţiei materne, adoraţie răsfrântă, cu aproape aceeaşi religiozitate, şi asupra graiului, iubitei şi plaiului.” (Al. Cistelecan, 2000) Nu în ultimul rînd, este poetul unei naturi imperiale, reunind, în tematica poeticii sale, ființa și ființialitatea, și nu doar pentru a deplasa accentul iubirii celui-aflat-dincolo-de lucruri către un alt ceva, ci pentru că realitatea se împlinește în omenesc, într-un mit al sacrificiului de sine, dând sens edificiului spiritual.

Ca poet, încheagă un discurs cu semnificative ipostaze ale habitatului interiorității sale, o realitate care prinde contur în gândirea poematicului cu infuzii din atmosfera specifică a lui Rainer Maria Rilke. Dacă la Început era Cuvântul și Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr ca noi să privim slava Lui, fără îndoială că exista și iubirea, parte din care Valentin Marica o re-aduce în vers, alături de lumină, ascensiune și voluptate: „Pietre cresc din bărbat și femeie,/ înmuindu-se în sângele ierbii,/ înmuindu-se în chinul cuvântului.” ( Statui, Variantă, din vol. Metanii peste strigătul arborelui Versuri închinate lui Grigore Vieru, Editura „Cezara Codruța Marica”, 2013, Tîrgu-Mureș) Pe de altă parte, cuvântul poetic nu poate ființa fără jertfa de sine, jertfa prin care se ridică un templu în însăși taina unui dat, un axis mundi. Valentin Marica reiterează o sacralitate în alungata-I chemare dintre ceea ce ar putea fi și ceea ce sunt pietrele ploii, taina temporalității bărbatului și a femeii, re-născută în cuvântul șlefuit. În dialectica lui acum ca și atunci, jertfa arderii nu este lipsită de ambiguităţi; corporabilitatea cuvintelor aduce reconcilierea, ca legătură cu ecoul existenţei, în pofida dezlegării de o iubire nelocuitoare: „În zvâcnetul ochiului/ Îți măsor liniile mâinilor albe./ Mă acopăr cu ele .../ E ca și cum aș întinde/ peste iarba pieptului meu/ mătasea liniei de orizont./ E ca și cum/ aș ocoli o inimă ce arde/ sau, într-o noapte, o făgăduință” (Amestegându-mă cu drumul, din vol. cit); ca într-un joc al gândirii, în raport analogic cu cele două stări ale aceleiaşi unităţi, aflate dislocat într-un

56

hiat de netrecut al exproproprierii, făgăduința devine un loc locuit de înțelegere al înțelegerii (Emm. Lévinas, 2000)

Poetica lui Valentin Marica stă sub semnul unui sacru ce se deschide interiorității omului religios contemporan tocmai prin elementele numinosului, surprinse în așezata idee care întemeiază o lume a spiritului, reală şi semnificativă. Conceptul de sacru deschide lumea fabulosului unui illore tempore într-un demers comparativ şi sintetic, un drum inițiatic (folosind exprimarea istoricului religiilor, Mircea Eliade). Poetul, amestecându-se cu drumul în parcursul liric, reiterează solidaritatea dintre dorinţă şi înfăptuire, dintre cunoaşterea apofatică şi cea catafatică, făcând comprehensibil, la un moment dat, dizarmonia dintre fiinţă şi raţiune ca o alternativă a traseului dificil al cunoaşterii divine, un parcurs creştin în identificarea ipostazelor spirituale. Într-o melancolie de tip byronien, îngerul şi omul întregesc universul celest şi universul terestru prin atingerea hotarelor, confruntându-se fiecare cu propriul destin; o materializare a divinului sugerează acceptarea superiorităţii plăsmuirii ancestrale: „Numai Îngerul îmi spune/ cum îmbătrînește ochiul/ într-o linie albă,/ cum se vor înveseli gurile/ ce-au atins iarba în pustiu.” (Numai Îngerul, din vol. cit)

Într-un altfel de timp, ochiul poetului descrie starea de trecere a vârstei; există o dialectică a perceperii timpului într-o juxtapoziție, precum mierla/aerul, luna/mărul, care leagă trecerea timpului biologic de universalitatea cu reflexe ale înnoirii, unde întâlnirea lui homo religious cu sacralitatea împlinește aspiraţia omenescului către desăvârşire: „Vei îmbătrâni sub aripa mierlei/ sau în creșterea de noapte a iernii,/ când va cădea seceta lunii/ și vor rodi casele/ printre mere de sus.” (De sânge-i tăcerea din vol.cit.) Cu vibraţia acelui tremendum fascinans, obligat „a sfinţi în inima ta” treptele primare şi inferioare ale devenirii umane, deopotrivă cu „erschauern” în cele nobile şi superioare, poetul își exprimă fiorul sacru: „Durerea o port,/ o mai port .../ Neputința de a da drumul apelor/ din zăgazuri/ o port.../ Chiar

și o fărâmă de amintire/ poate alina dureri și neputințe,/ chiar și recele unei ploi./ Numai recele sârmei ghimpate, nu !” (Îndurare) Gândirea filozofică a poetului aduce trecerea ca pe o monadă a unei urcări, realizabile printr-o coborâre a iubirii dintr-un dincolo al tăcerii sacre.

Ca mesager al tainelor se sus, poetul așează taina tăcerii (o aducere aminte de Doinaș ori Labiș) în ordinea unor parabole transcendentale încărcate de simboluri şi mistere: „În aerul ce n-a ucis nicio pasăre/ sau în clătinarea amiezii,/ când gura mamei va încălzi,/ peste marginea pietrei,/ albul cel alb/ al cuvântului obosit.” (De sânge-i tăcerea, din vol. cit.) Limbajul imaginar înseamnă o spiritualitate privată a poetului în virtualitatea versului. Nu o filozofie poematică se caută, și nici simptome concentrate în cronicizarea temerilor formelor culturale, ci o lămurire a unui chip vrut, un ecumenism al unui dat prin cuvânt: „Îmbrăcat în cămașă de iarbă/ Poetul/ taie cărări în dealul cu spini./ Măcar un trecător,/ unul singur,/ va lua în mâini/ grăuntele de mărgean.” (Îmbrăcat în cămașa de iarbă, din vol. cit.) Efervescența intenționalității lui Valentin Marica, de origine testmentară, unește litera cu voința, puterea și înfăptuirea, o priveghere a unui locus-sacer printr-o re-apropiere a sinelui de ceea-ce-se-ascunde vederii, o necesitate imperios cerută peste care inteligibilul veghează. Ca un sentimental al neantizării noastre, într-un majestas devenit reflex subiectiv, leagă sentimentul stării de creatură cu puterea obiectivă, absolută pe care o simte, o înfățișează și o transmite cu dragoste de semeni și iubire de oameni.

Întru mulți ani, poetului Valentin MARICA.

CRISTINA SAVA

1 Valentin Marica, Metanii peste strigătul arborelui Versuri închinate lui Grigore Vieru, Editura „Cezara Codruța Marica”, 2013, Tîrgu-Mureș.

57

În orice clipă eşti,

până-n cuvânt te îngereşti. (N.B.)

Că Nicolae BĂCIUȚ iubește arta cuvântului, că vorbirea-i este așezată și înțeleaptă vine dintr-un registru al formelor liricii picturale; mai mult, se dovedește ardența expresivității unui optzecist în indiscutabila originalitate a poeticii sale. Echinoxist, debutant (în volum) al anilor 1986, aduce un plus de apreciere generației sale; de altfel gruparea din care făcea parte, se pare că, nu avea privilegiul unor critici favorabile, întrucât nu au depăşit aşteptările, scria Zaharia Sângeorzan în Cronica (1987): „Multă versificaţie, puţină poezie autentică. Există şi o excepţie: Nicolae Băciuţ, Muzeul de iarnă. Este un debut de zile mari, care anunţă pe unul dintre cei mai talentaţi poeţi ai momentului literar”. Nicolae Manolescu nota în România literară (1986): „Provenit din grupul de la Echinox, Nicolae Băciuţ este (...) un poet interesant, îndeosebi prin fineţea scriiturii, elegantă, concisă şi cultivată. Se poate cita aproape orice. (…) Remarcabilă este ingeniozitatea metaforică. (…) Acurateţea stilistică e neîndoielnică, Nicolae Băciuţ fiind în definitiv un calofil, cu emoţii discrete, o natură aşa-zicând delicată”. Cornel Moraru, în revista Vatra anilor 1987, aprecia că Nicolae Băciuț este un „poet instruit şi inteligent, sigur pe mijloacele sale, se afirmă de la început şi din interior ca o voce originală în lirica tânără”. Poet ușor bizantinizat, este remarcat de N. Steinhardt care afirmă că „am găsit cu bucurie şi nu fără emoţie la Nicolae Băciuţ, una din marile obsesii ale poeziei din vremea tinereţelor mele: ideea poemului ca operă impecabilă, ca ideal absolut, unic, suprem, atotîmbărbător şi atotbiruitor al oricărui cutează să scrie versuri.” (Tribuna, 1986). Constanţa Buzea, în Amfiteatru (1987), articulează efluviile lăuntrului poetului care „din tinereţe iubeşte şi exprimă esenţe, contemplă stări limită şi o face cu calm şi sinceritate emoţionantă”.

Cezar Ivănescu este de părere că „Nicolae Băciuţ e unul dintre rarii poeţi care (pe urmele lui Nichita Stănescu) dematerializează, dezîncarnează cuvântul dintr-o tentaţie absolutorie: poezia sa pare scrisă într-o purificată stare de rasă, transmiţând continuu o jubilaţie a gândului autarhic…” (Luceafărul, 1983). În opinia lui Viorel Chirilă „versurile (...) îl situează pe Băciuţ mai degrabă în vecinătatea primei generaţii echinoxiste (Adrian Popescu, Ion Mircea, Dan Damaschin) prin caracterul reflexiv al textelor, printr-o accentuată aplecare spre esenţele lor, prin familiaritatea cu sensurile grave ale lumii şi, mai ales, cu moartea altoită în trunchiul vieţii”. (Familia, 1995). Sensibilitatea poetului, până la urmă, divulgă starea interiorității, iar „absorbţia dramei antologice în câmpul poetic şi stringenţa autoreflexivă şi autoreferenţială a poemelor estompează şi ele indicele de implicare existenţială, închizând suferinţa într-un cerc şi privilegiindu-i componenta profesională. Drama poiesisului îi e, într-adevăr, intimă lui Nicolae Băciuţ şi revelaţiile sale din interior sunt tulburătoare. (...) Spectacolul poietic e, fireşte, unul implicit existenţial şi sub acest unghi el cumulează o funcţie confesivă mult mai amplă”, scria Al. Cistelecan, în Vatra (1990). Nicolae Băciuț rămâne un poet „grav şi melancolic, geometru abstract al trăirilor, de un senzualism rece, uşor livresc al versurilor; se înscrie, prin formulă şi

58

tematică, în cea mai bună tradiţie a poeziei echinoxiste”, observă Iulian Boldea (Ambasador, 1997). Fără a închide cercul juraților critici, Valentin Marica în Laudatio scrie : „El poate fi foarte repede profesorul, cel care ştie să se întâlnească cu alţii, să împartă, să corecteze, să pretindă, să formeze, să convingă, precum Montaigne în eseurile despre prietenie, că noi trebuie să fim noi şi el să fie el. Nu loveşte cu măciuca orgoliului în personalitatea celorlalţi, dimpotrivă o stimulează înspre ce poate exprima ea mai semnificativ. Cartea aceasta e foarte rară...” (2009)

Referindu-ne la starea creației lui Nicolae Băciuț, se constată că poetul cultivă, în parcursul său de artizan al versului, un adevărat cult pentru imagine, o imagine a unei interiorități specifice lui homo religious, care aduce transcendentul în și prin tăcerea corporalității cuvântului la acea circumstanță „până când trupul tău/ devine cruce, până ce iarba-şi răstigneşte/ noaptea/ ce-ngroapă iar/ secunda dintre septembrie/ şi toamnă/ şi dintre sâmbătă/ şi-altar,/ dintre tăceri/ şi minutar.” (Îngerul din cuvânt, în Poeme verzi pe pereți, din vol. „Despărțirea de înger”, Editura NICO, 2014, Tîrgu-Mureș). Iconografia spirituală devine un aproape - departe a unei exigențe existențiale: „Aproape înger,/ aproape zbor,/ aproape mal,/ aproape nor –/ dar ce-aş putea să-ţi fiu,/ când prea devreme-i/ prea târziu?” (Aproape, din vol. cit.) Limita unui depășit-atins pare intenţie caligrafică, de sublimare a naturii în scopul exprimării atitudinilor voit naive, aşezate sub pecetea tainei, figurate de un anume ceremonial, unde tăcerea mai poate infiltra o perspectivă de înțelepciune blândă: „Când prea aproape-i/ prea departe,/ când ziua/ încă este noapte,/ când floarea/ n-o să-ţi fie fruct,/ când punţile de ploi/ s-au rupt?” (Aproape, din vol. cit.) Palpitația energiilor acelui ne-văzut latent, ca o poartă deschisă spre elementaritatea cosmicului, ne aduce în proximitatea alungate-I chemări, o tăcută iubire din imperialitatea îngerului soliei nepărtinitoare: „Aproape înger,/ niciodată zbor –/ mai lasă-mă/ să îţi fiu nor!” (Aproape, din vol. cit.). Într-o lege a iubirii mozaice, norul devine, funcțional, elementul numinos ce desparte

Gabriela Costescu, Nicolae Băciuţ,

Sighişoara, 2014 ___________________________________noaptea tăcerii de zorii unei noi dimineți. Credem că aparenta linie, oarecum, specifică nostalgiei, nu face altceva decât să contureze anume trăsături de poezie filosofico-didactică, ridicând sentimentul sacrului la gradul de absolut în limitele perceptului horaţian, ut pictura poesis, valorificând pe de o parte ocaziile de plasticizare a cuvântului, nu chiar un descriptivism, ci mai degrabă o exteriorizare a emoţiei în perspectiva eternităţii: „În orice clipă eşti,/ în orice parte –/ ţi-e sângele o urmă/ ce cândva se desparte/ în lacrimă/ şi în privire/ şi în mireasă/ şi în mire.” (Îngerul din cuvânt, din vol.cit.)

Sentimentul teluricului transfigurează universul cuvântului spiritualizat, în care sunt evocate principiile constitutive ale unui peisaj mitizat, încărcat de „semne” simbolice, „bântuit” de fervori mistice, marcat de o convulsie neașteptată: „ Mi-e foame de sfârşit/ şi sete, deodată,/ de parcă n-aş fi fost,/ de parcă-s niciodată.” (Foame, din vol. cit.); un ceas care răscoleşte și surprinde o sensibilitate primitivă într-un amestec de logică infantilă cu fabulosul, observaţia crudă cu realismul, ceremonialul cu familiarul, arhaicul cu modernul: „Mi-e foame de cuvinte/ şi sete mi-e, deodată,/ de dincolo de dinainte,/ de Cel ce nu se-arată!” (Foame din vol. cit.) Poetul face dovada unui caracter programatic, restaurând posibilitatea reveriei, celebrării credinței și frumuseții smereniei: „Mi-e foame de tine, Doamne,/ cum sete mi-e, de toamne.” (Foame din vol. cit.) Înțeleptul iconar-liric pare că reflectă la

59

alunecarea progresivă în maniera artei poemului: „Singur, Doamne, singur,/ nu mai singur/ decât singur eşti;” (Singur din vol.cit.) Amprenta singurătății se așează cu solitudine peste tristeţea metafizică; cât de adevărat este că poetul nu tinde spre împlinire spirituală totală, nu deschide căi de pătrundere în transcendent; preferă fisuri prin care se poate insinua dezechilibrul cosmic ca un regres gnoseologic: „număr după tine,/ număr, Doamne, anii/ şi mă-mpiedic/ singur,/ mă opresc la toamne-n care/ mă priveşti.” (Singur, din vol.cit.) Absența unei prezențe singulare devine consolantă: „Singur, Doamne, singur,/ cum în mine creşti!” (Singur, din vol.cit.) Stările poematice imprimă versurilor o pretenţie de profunzime mai mult sau mai puțin filosofică, marcate de discreţiea sentimentului, supralicitând tristeţea, dar asta nu înseamnă, desigur, că sentimentul acesta devine totalitar; din unghiul sensibilităţii melancolice, ies la iveală meditaţiile poetului asupra sensului vieţii, atât de evidente. O tonalitate de ușoară elegie arborează atitudinea optimistă, oarecum, asupra re-nașterii umane: „până la tine,/ ploaia mă mai naşte/ o dată,/ e sora cea bună,/ de pământ;// până la tine,/ ploaia bate la uşă/ cu degete moi,/ de cenuşă./ Până la tine,/ eu sunt ploaia ce vine!” (Așteptare, din vol. cit.) Viziunea poetului privitoare la efemeritatea făpturii este marcă livrescă, picturală: „Ninge cum n-a mai nins,/ ninge dinspre ieri,/ ninge dinspre mâine -/ anotimp pierdut,/ ninge dinspre tine.// Ninge dinspre ___________________________________

Nicolae Băciuţ între cenaclişti sighişoreni,

2014

Nicolae Băciuţ şi Răzvan Ducan – de strajă la bustul lui Eminescu, Mediaş,

2014 ___________________________________păsări/ ce-au rămas în cer –/ ninge din colinde./ lerui-ler.” (Colind, 10 decembrie 2012, din vol. cit.)Modelul de scriitură a lui Nicolae Băciuț rămâne predilecţia pentru sugestia cromatică, surprinderea acelor aspecte de natură care te aduc în vecinătatea atmosferei din illotempore: „Iarba ne leagă,/ /iarăşi şi iară,/ cum tu eşti chiar podul/ între mine şi vară;/ apa ne leagă,/ iarăşi şi iară,/ cum tu eşti chiar podul/ între mine şi seară;” (Legământ, din vol. cit.) Ceea ce particularizează versul, fixându-l într-o poetică evocatoare, este pregnanță plasticității imagistice de o subtilă descriptivitate: „cuvântul ne leagă,/ cât ne mai leagă,/ viaţa întreagă,/ moartea întreagă.” (Legământ,din vol. cit.) Poemele lui Nicolae Băciuț transcriu, în grilă pictu-rală, tensiunile lăntrului, metamorfozate în imagini decorative ale cadrului cu funcţiuni stilizate, în spiritul general al modului său de creaţie. La ceas aniversar, credem alături de poet că “(...)/ redevenim copii/ întregi în vârstă,/ cu fiecare parte.//(...)/ tragem cerul peste noi/ şi visăm:/ îngereşte!” (Visul, din vol. cit.), într-un colind de La mulți ani, mulți ani cu bine !

CRISTINA SAVA

60

Cărţi noi

Înglobând o mare varietate de teme si

motive, redescoperind o poveste a trecutului îndepărtat, cu personaje puţine și aflate de cele mai multe ori în antiteză, balada este definită o creaţie epica în versuri care aparţine literaturii populare (dar si celei culte) și care contopește în desfășurarea ei realul cu supranaturalul.

Numită și cântec bătrânesc, textul baladei populare este de cele mai multe ori susţinut, integral sau parţial, de o melodie simplă, destul de uniformă, cu accent pe ritmul versului, dar de o răvășitoare profunzime. Interpretul poate uza și de suport instrumental, pentru a crea mai multă emoţie, mai multă convingere.

Prin tezaurele umane vii, satul românesc încă păstrează asemenea nepreţuite comori, transmise până nu demult numai prin viu grai. Astăzi dispunem de suficiente procedee prin care putem înregistra aceste produse ale geniului popular nu numai în scris, ci și audio și video.

Muzeul Etnografic din Reghin, prin hărnicia și stăruinţa cu care d-na prof. Maria

Borzan, directorul instituţiei, descoperă, recuperează și pune în valoare satul românesc mureșean sub toate aspectele lui (umane, arhitecturale, artizanale, gastronomice, etc.), continuă să ne bucure sufletul cu o nouă publicaţie, o culegere de balade populare, completând astfel colecţia coordonată de dânsa, care mai cuprinde : Antologia de poezie Populară (Sibiu, 2010), Antologia de poezie Populară – oraţii și strigături de nuntă (Tg. Mureș, 2011), Antologia de poezie Populară – Glăsâturi, bocete de înmormântare (Tg. Mureș 2012), Nașterea și Botezul (Tg. Mureș, 2013), Mâncăruri tradiţionale românești (Tg Mureș 2013).

Fiind și președinta Asociaţiei Moșteniri Mureșene, dar mai ales din perspectiva calitatăţii de cercetător știinţific, d-na Maria Borzan a descoperit și promovat o mulţime de valori umane autentice pe care le-a antrenat în activităţi atractive nu doar pe plan local, ci și naţional și internaţional.

Cartea de faţă recuperează o parte din povestea satului românesc și ne îmbogăţește istoria cu eroi și teme învelite în umbra amintirii. Chiar dacă sunt variante ale unor balade cunoscute, elementul noutăţii este adus de locul unde este păstrată, de interpretul care-și pune la rândul lui amprenta, de anul în care este recuperată.

Cinste acelora care mai ascultă glasul bătrânilor, vocile lor hodorogite și tremurânde, acelora care-i mai încurajează în a-și primeni ţoalele de sărbătoare, care le mai sorb ceaiurile din flori știute numai de ei și culese cu mâini bătătorite de muncă dar sfinţite prin rugăciune!

Pe cei care-și desăvârșesc munca profesională până la nivelul artei, îi numim maeștri!

Iată de ce, prin aceste rânduri scrise cu sinceritate, aduc gestul meu de admiraţie și respect d-nei Maria Borzan, cea care a însufleţit satul românesc în curtea Muzeului Etnografic - expresie a Grădinii Raiului în mijlocul Reghinului, și care, asemenea pomului bun roditor, onorează nu doar propria viaţă, ci și pe aceea a contemporanilor săi, cu fapte demne de admiraţie!

SORINA BLOJ

61

Săteni din Paloş în costume populare la o slujbă de omagiere

______________________________________________________________________________________

Poeţi populari premiaţi la festivalul CREDO Lăpuşna 2014

62

Refugiu – Petru Purcariu

___________________________________________________________________________________________________________________

Redacţia: Ana Munteanu Drăghici, Anda Marilena Voican, Nicolae Codrea, Anca Daniela Moldovan, prof. Răzvan Ducan. Tehnoredactare NICOLAE BĂCIUŢ Colaboratori: Petru Purcariu (Sighişoara), Ligia Grindeanu, Nicu Butoi şi Nicholas Andronesco (SUA); Mihai Anthony (Viena); Mariana Moga (Sebeş); Ovidiu Vasile (Cluj); Dan Gabriel Cepraga (Italia); Cătălin Cioba (Nădăşa);Victor Bivolu (Buzău); Elena Fecioru Scânteioară (Bilciureşti –Dâmboviţa), Hotca Marin (Baia-Mare), Paul Braşcanu (Ciocăneşti-Suceava). e-mail: creneluri.sighisorene@yahoo.com telefoane: 0265772220 sau 0746461692 Parteneri: Centrul Cultural româno-austriac UNIREA, Asociaţia „Pro Cultura”, Şcoala Gimnazială „Zaharia Boiu”, SC „Hora” SA Reghin, Asociaţia ATE Bucovina. ____________________________________________________________________________________________________________________

Publicaţia bianuală de cultură şi artă, editată de ASOCIAŢIA LITERARĂ „CRENELURI SIGHIŞORENE”

Preşedinte GABRIELLA COSTESCU Tiparul executat la S.C. Intermedia Group, Târgu-Mureş, str. Cuza Vodă nr. 57, România. Nicio parte a materialelor nu poate fi preluată fără acordul editorului. Copyright©Gabriella Costescu 2014 * Materialele nepublicate nu se restituie. Responsabilitatea asupra conţinutului textelor revine autorilor. Opiniile reflectă exclusiv punctul de vedere al acestora.