Anul L Bltfj la 24 Februarie 1940 tascarat

Numărul 8 M O PR1ETAR - DIRECTOR

» r . ACGUST1N P O P A

Baâae | ! s ş i a d m Î B l a t r a ţ î a B L A J , JUD. TÂRNAVA MICA i

I N S E R A T E :

c e s i o n a regulamen. de a-piîaare a tarifului comsr-

» eial, categoria V.

RID ACT Olt 'j

Prof. DUMITRU KWDfi

Foaia înacriaă în Rafiatrul 4® dublicaîii al Trib. Târ«ara-V8d:

•ub Kr. 2— 1»'J*.

ABONAMENT! Pe un an . . . S t t f e ş l Pe 6 l un i . .". . I M La) Pentru străinătate 4 t f £*!l

Feaifie'feis@pic@asei — Apar© în fl@ear@ Sâmbăta

Porunca ceasului de faţă (+) Lumea noastră bisericească înţelege

prtc bine greul situaţiei actuale. Totodată însă aude sunându-l şi ef, prin veacuri, îndemnul dumnezeesc: „îndrăzniţi, eu am învins lumea/" Şi ştie, din mărturiile istoriei bimilenare ale Bisericii, că Mântuitorul nu e ca muritorii de rând, să-şi uite- cuvântul, ori să nu şH poată duce la îndeplinire. Dar pentruca btnecuvâtareo sa si fie cu cei ce-şi zic a fi ucenicit săi, se recere ca între aceştia să fie bunătnvoire isvo-tîtt! din respect şi Iubire împrumutată. Căci nu mai aşa se poate ajunge la activitate armo­nioasă şi rodnică. | Lucrul t la mintea oricui: strădanii spor­nice poate face numai o organizaţie unde fie care îşi are locul şi activează ţinând seama dt taft ceialalţi împreună-lucxăiorl fie că aceia vor ţi pe trepte mat înalte în cadrele organi­zaţiei, fie că vor avea însărcinări mai um le. Principalul e scopul urmărit de organizaţie — în căzui nostru de Biserică — şt nu gusturile, ori chiar capriciile, cutâruta care se supracoteoză pe sine, subestimând în aceeaşi vreme pe alţii. Sufletul oricărei activităţi apostolice binecuvân­tau este coordonarea forţelor. Şi cel ce, într'un chip sau altul, împiedecă această tnmănunchtere înţeleaptă a puterilor de mumă, e o peatră de sminteală, şl nu un lucrător în via Domnului. I In coloanele gazetei noastre s'a mai pus

problema aceasta. Şi se va mal pune. E de prea mare însemnătate ca să se pontă trece uşor peste ea. Mai ales în sânul Bisericii noastre române unite: care are de făcut faţă unor greu­tăţi de nebiruit fără ajutorul special al lui Dumnezeu. Care ajutor nu se dă unde nu se ţine seama de pomenitul postulat al coordonării. | Şl cari sunt poliIvnicit acestui postulai?

'— Episcopul francez Gouraud le zice pe nume.m

Duhul neatârnării; Boala individualismului; lipsa de Iubire. — Sd-i privim şi noi în faţa. ie aproape, fie şt numai fugar :

Duhul neatârnării îl face pe cel stăpânit ii ei sa na ştie de supunere nici faţă de legi 'vRobliga în conştiinţă, cum sunt rănduelile li-"nrglce, dreptul canonic, statutele diecezane ş. a. Vnul ca acesta nu şl respectă superiorii ime-tiaţl, umblând mereu după alţii mat sus puşi. ifd, dacă-i preot simplu, trece peste protopop teadreptul la episcop, ş. a. m. d. Pentru justt-icare. pretexte sunt destule totdeauna, dintre cari, l* regula, nu lipseşte cel al împrejurărilor spe-dale, cari, chipurile, nu îngăduie ascultare, ci

degrabă impun datorinţa (/) de a critica nperhrltatea imediată. — Ceealaltă meteahna,

se cheamă Boala individualismului, împu asi capul unora cu tdela ci ei sunt ceva cu

ţ\etal deosebit de ai fii şi ca dânşii au drumuri iroprll de făcut şl sunt în posesia unor mijloace ***ril pentru a izbândi. De aceea nu se încred

W ntnenl; nu iau sfat dela nimeni; nu calea, nici J*zi pul pe foc, în urmele altora. Se trtd ori-

— C e a f o s t p o s t u l a l t ă d a t ă ; c e e s t e ş i c u m a r t r e b u i » ă f i » —

de Pr. lo»n

„Să ţii posturile şi ajunurile cari şi pre­cum îţi porunceşte Biser ica" . — Iată o veche poruncă bisericească, pe care lumea de azi nu o mai înţelege. — Auzi, domnule, e păcat să mănânci! In jumătate din cele 365 zile să-ţi pui stomahul la regim şi poîta'n cui. — Desigur e o glumă a bisericanilor cu brâu roşu peste stomahul rotunjiorl...

Şi totuşi, porunca e clară şi categorică, spre stupefacţia şi ilaritatea (!) multora, mireni şi c ler ic i !

Am pastorat patru parohii din patru părţi a Arhidiecezei. Am cunoscut, cu diferite ocazii, sufletul altor multor parohii: dearân-dul am aflat tendinţa de desfiinţare a postu­rilor. Am concelebrat la multe masluri şi în­mormântări şi am fost „seţvit" dearândul, în zile de post, cu cărnuri. S'a ajuns la o atât de mare inconştienţă încât se dau, pe alocurea, „pomene" de carne şi'n miercurile şi vinerile postului mare! Cu ocaziile târgurilor se dă dovada publică, puternică, de deplină auto­nomie în ale gastronomiei. — Din nenorocire, sunt şi destui preoţi cari merg cu valul. Calcă legea postului făţiş, în public, la restaurant ori „la mărturie" „în "şatră". Alături şi îm­preună cu credincioşii. S e înţelege, că pilda lor e sminteală ş i . . . şcoală.

" Tendinţa de perfectă independenţă în ale gurii e atât de vehementă că în atâtea părţi nu mulţumeşte nici dispensa.

Pentru cine-'şi dă seama de importanţa posturilor în economia divină de formare a auto-stăpânirii şi voinţei creştine, — e ceasul târzior de îngrijorătoare sesizare.

Virtutea de căpetenie a dârzului nostru popor a fost cumpătul. Cea mai splendidă manifestare de cumpăt şi tărie în cursul alor aproape două milenii. Posturile de lege orien­tală, de o stricteţă aproape exagerată au

ginall şi vreau să rămână aşa, fie ceo fi. Fie­care din aceştia formează un tel de bsericuţă, pricinuind întregului pagube simţite, uneori ta­taie, pentru mici succese particulare, adesea şi acestea numai iluzorii. — Lipsa de iubire cre­ştină şl trăţeaica are ca rezultat răceala şi distanţarea dintre cei ce ar trebut să lucreze mână în mână. Bcnulala împrumutată, nesu-portarea slcbiciuntlor Inerente firtt omeneşti, izo­larea celor mari de cti mal micii întregesc o-pera ce murează întinderea urîclunit pustttrel în Biserica Domnului.—Coordonarea torţelor t porunca veacului de fata. Să-tdăm ascultare!

fost ţinute de poporul românesc cu o abso-luă conştienţiozitate pân' aproape în negrei* (spiritualiceşte!) zile de azi. A fost un titl* de divină nobleţe legea postului. A fost iz­vorul principal de sfinţire, de har şi puter t spirituală excepţională. Românul cu legea postului s'a menţinut cu o dârză sănătate trupească şi sufletească prin secoli nesfârşiţi de amară vitregie. Sărăcia îngrozitoare a ip-băgiei, munca extenuantă, bătăile şi schiiv giuirile tuturor varvarilor, — n'au putui frâng* trupul de o minunată vânjoşie a creştinului român. Ba în vremile ce le mai grele, în lupta ceamai crâncenă pentru existenţă, poporul â dat cel mai mare număr de copii. Şi din umi­linţele şi batjocurile cele mai acute, răsărea mândria dârză de superioritate sufletească a mulţimii. .

Cumpătul, manifestat prin observarea deplină a posturilor stricte, — a fost sursa puterilor supraumane de care a dat dovadă poporul. '

Evident, duşmanul cel mai tenace a su­fletului e trupul cu „legea" lui, lege prinsă atât de plastic în axioma sf. Pavel. Cine se lasă dus de legea trupului ajunge departe, — adânc în coridoarele întunecoase ale infini­telor şi insaţiabilelor pofte. O poftă satis­făcută naşte alta şi progresul îndobitocirii merge matematic I îndestularea trupească, lă­comia, nestăpânirea de sine nu au dus nici U H popor pe cărările spiritualităţii.

„Unirea Poporului", gazeta pentru popor s'a alarmat de patima beţiei românului veşnîe la adalmaş!

Pentruce se rupe sf. tradiţie a postului .şi în Biserica noast ră? Care e cauza acestui criminal iureş împotriva virtuţii de căpetenie a părinţilor noştri? Unde mergem cu aces te noui apucături păgâneşti de veşnic n e s a ţ ? Ce vrem cu ridicarea stomacului la rangul de idol?

Se apropie Postul Mare. — Vom încep* preoţii Bisericii unite, un atac concentrat pe toată linia, împotriva acestui diavol (lăcomia, nesaţul). Prin pilda noastră şi cu puterea sa­cerdotală a învăţăturii şi în scaunul si. Spo­vedanii, — nu vom capitula pân' va renaşte, proaspetă, puternică, vechia lege a ţinerii posturilor.

Dacă nu facem nici atât (şi e mult!), rămânem răspunzători în faţa lui Dumnezeu şi a neamului de o prăbuşire spirituală cu urmări incalculabil de triste şi păcătoase.

ft«n&nía omagiază pe Sf. Părinte. Cu prilejul 1vizitei ""d-l&i Teoftl Slăoroulcl, camandantul „Străjii Ţării", la Roma, după audienţa ia Maj. S a Regele-Impărat Victor Émánüél III al Italiei, apoi la Duce şi la con­tele Ciano, ministrul de externe, trimisul Ro­mâniei, însoţit de b delegaţie în frunte cu d. Comnen, ambasadorul român de pe lângă Vatican, a fost primit în audienţă solemnă de Preafer. Părinte, Papa Plus XII. Cuvântul rostit cu această ocazie de d. 'Sidorovici, în lat ineşte, are următorul cuprins:

„Prea fericit Părinte şi Suveran Pontif. — Şefii şi Conducătorii viguroasei Instituţii a României, denumită „Straja Ţării", născută din larga prevedere a Augustului nostru Suveran, cu scopul ca prin puteri unite să dea- tinerimii poporului românesc şi posterităţii acea puter­nică temelie: — Credinţa în Dumnezeu — smerită închinăciune depun la picioarele Sanc­tităţii Tale, ca unul Suveran Pontif şi Suprem Apărător al Creştinătăţii, omagiul Regatului României şi al Mdjestâţii Sale Regelui CarolII.

Să ne fie permis a ruga pe Atotputer­nicul Stăpân Ceresc să dăruiască Sanctităţii Voastre mulţi şi fericiţi ani pentru propăşirea popoarelor, spre ajungerea şi păstrarea înde­lungată a păcii". - 'Vicarul Domnului a răspuns, tot în lati­neşte", zicând, între a l te le :

„Prea bucuroşi şi mişcaţi de salutarta trimisă'Nouă prin voi de Majestatea Sa Re­geleCarol II Augustul Rege ăl României, vă 'rugăm să I-o transmiteţi la fel din partea ^Noastră distinsului Cap Suprem al Ţârii voa-Mre:1 Lui II dorini călduros o îndelungată Homnle şi bucuria unor evenimente bune. Cu •fijutorul- Proniei Cereşti tn iubita Românie, care-şi are marele el Hume dela Roma, să în--florească pacea şi să strălucească acolo cu houi luciri, neamul renăscut prin evanghelia lui Christ, iar tineretul patriei voastre, prin integritatea moravurilor şi prin strălucirea virtuţilor, să împlinească din belşug aşteptările şi speranţele ce legaţi de el. — Tot ce se

întâmplă în România plăcut, he bucură şi pe Noi".'' : "

Ambasadorul nostru, d. Comnen, a rugat apoi pe Preafer. Părinte să primească daru­rile „Străjii Ţării" : O icoană, o scoarţă olte­nească , un album şi un fragment de aur din Munţii apuseni, prins într'un presse-papier de arajgdnităf ardeleană.

„Di scu ţ i i l i b e r e "

La unirea bisericilor Părintele V. Popa-Ntcoară din Slobozia-

Botoşani publică, sub aces t titlu, numărul dela 15. II. 1940 al Curentului, un articol de interes deosebit, privind problema c e a mai importantă a viitorului nostru apropiat: unirea bisericilor.

„Da, fraţii mei, slujitori la altarele Dom­nului!" — scrie Prea Cucernicia S a — „va trebui să ne unim cu catolicii. V a trebui să fim una cu fraţii dela Roma". Apoi câ t eva rânduri mai apoi: «Altcum existenţa noastră ca şi a lor, e absurdă".

Aşa este. — Un Domn, o credinţă, un botez — zice apostolul. O turmă şi un păstor — cere Mântuitorul

Pentru noi, Românii, în deosebi, aces te postulate evanghelice sunt de o actualitate palpitantă. Nu există pe faţa pământului două biserici mai asemănătoare c a c e a ortodoxă şi c ea românească, Unită cu Roma, — amân­două atât de naţionale. Ocupându-se de ele în minunata sa conferenţă „Concepţia româ­nească a ortodoxiei", d. N. Iorga arăta ma­gistral că Biser ica Blajului a păstrat în între­gime „legea românească" . Ceeace a importat, ca element nou, aceas t ă Biserică, zicea D-sa, este legătura cu Papa dela Roma, atât de fo­lositoare Neamului românesc. Căci, spunea mai departe d. N. Iorga cu atâta cunoştinţă de cauză, deosebirea c e a mare dintre patri­arhul fanariot al Constantinopolului şi urmaşul Sfântului Petru dela Roma a fost totdeauna c ă c e l dintâiu a fost un simplu etnarh, adică

O o Foiţa „Unirii44 o o

Despre începutul şcolii de experi­mentare dm Blaj

Pe !a inul 1910 pătrunseră la noi cu ră­sunet veşti despre studiul copilului, precum f doctrina lui Foerster despre disciplină prin li­bertate, discipliaa liber cosimţită. Un mănunchiu de învăţături, care at'rigrau prin dreptatea lor şi fermecau prin noutatea lor.

Dsi afli mai târziu, ascultam cursurile u-aiversităţli poporale în Vălenii de Mante, unde â m c M o s c u t experimentările şi concluziile lui W .nat, Neumann, Alfred Bioet prin rostul pro­fesorilor dela liceul «M^ha' Viteazul" «Un ca-

ypi taU: Gh. Bogdan Doica. Nae loneicul ' La conferinţe, cercuri, prin reviste, şctala muncii (Arbeitscbule) era In voga. Ni se pre­luata « t e o r i e , pe c«re cei ce propovăduiau nu 6'pătraadeăU deajuns, fiindcă nu o practicau, 'iar'"cal ce practicau, au confundat şcoala muncii cu lacr i r i aspre d* atelier. S e pretindea ele­vilor 'cm corpul în desvoltareV să mânuiască ro­bustei'-'ameltc de măiestri desăvlrşiţî.

Am înţeles de atunci, 'că nu palmele bă­tătorite Ş< degetele umflate pot să duci la

activităţii proprii. !

• ' l ă şboa'a mea, de semnul liber şi compti-nerea*'liblră' ţi-au găsit rostul. Compuneri de ale elevilor mei apăreau în „Românul" din Arad, cel m-.i mare'cotidian ardelenesc.

După lăsboml, care oprise pe un moment aceste strădanii, ziare, reviste, brojuri, cărţi, purtau titluri sug-stive despre educaţia nouă, totuşi nebuloasa pers'Sta şi zările s'au limpezit numai după ce a fost scormonit tezaurul de gândire al Înaintaşilor pedagogi.

Atunci «'a convins toată lumea, că şcoala activă, nou termen sosit dtla Geneva, care nu e altceva decât o prescurtare de cuvinte d'n scoală activităţii proprii, nu e un produs nou, fiindcă e Întrezărită de genii cu multe secole înainte. Orientarea şi practica sant nouă. La a-ceastă clarificare şi-a dat uriaşa contribuţie ilustrul pedagog elveţian Adolf Ferii -e, care a Împărţit cnvintfi de apostol prin scris, prin graiu, din România pană în America Sudică.

Cu aceată Înţelegere în minte ţi in g tnd, am adresat, în primăvara anului 1928 o cerere către autoritatea şcolar* imediată, de a se învoi să practic şcoala activă. Şi răspunsul a venit prompt şi neaşteptat ds favorabil. Aveam cre­dinţa,că vor fi necesare dovezi, tratative, rapoarte.

Tranziţia dela şcoala vecke la şcoala nouă am făcut o cu ajutorul călătoriilor lui Sven H^dia, exploratorul suedez,

Gtteam la el discursuri şi povestiri im­presionai te, cu amestac da ebservări şi judecăţi sugestive, de variate iniţiative şi aspre stăruinţe, motive de creaţii spontane. EUvii mei, la vârsta lor dela 11-14 ani, s'au aşternut pe lutru. Re­zumate tn scris, desemae libere, tăieturi în hârtie, modelaj în lut, cusături pe pânză, închipuiau ferry boaturile Mării Baltice, pescuitul pe fur­tună a chihlimbaruluiî-produs al pinilor de mare

şef şi religios şi politic al neamului său «, cesc , pe când Papii sunt inter — şţ m ţ i ^ supra-ntţionali. Toţi Italienii cari au ţ j^ Papi au ştiut să înăbuşească în ei glasul» cluvist al sângelui şi aceas ta le'-a adus prestigiu fără seamăn în istorie, aşa tmâtţ lelalte popoare catol ice nu cer numai ^ Papă neital ian.

Qeea c e mi se pare că trebue r eţi s

din frumosul articol al păr, V. P. Nicoarăej apelul călduros ce-l face să ne pregătim p e n j ziua c e a mare a unirii religioase a tutuj „Să ne desmorţim" — scrie D-sa — „ s j , lepădăm de anumite p r e j u d e c ă ţ i . . . "

Vorbind apoi de piedicile acestei «vi ghelice mişcări, P. C. Sa găseş te că cea» de căpetenie e semeţia. — Nu tăgădm existenţa ei în cazuri speciale. Mi se pj însă, că ea j o a c ă un rol cu mult mai reâ la noi, Românii, decât Ia alte neamuri. | mânui, din firea lui, e mai curând blau blajin, sfios chiar, — nu semeţ, îngâmfat. Dint popoarele cu care Românul a avut de a Ut în cursul sbuciumatei. sale istorii, două s« mai cu seama pe care le ştim s e m e ţ e : Gr», şi Ungurii. Nu înzădar expresia „megalomanii e de origine g recească . Despre unguri pos populară afirmă: „Unguru-i fălos, nu-i-f mejdios."

Altă piedică mi se pare că stăvili mai cu seamă avântul unionist al feţelor n« stre bisericeşti . Es te teama de a nu fi so« tiţi ca apostoli trădători ai unei tradiţii! atâtea ori seculară .

Oricât de puţin mărturisită, însă, i există şi se exerc i tă cu o putere nebănuii

Dar este un lucru anume că, între toi bisericile ortodoxe, cea românească este iii mai progresistă. E a a fost numită „augusti între celelal te biserici drept măritoare 1 Răsăritului creştin, — Şi cu drept cuvânt;

Nu vă atingeţi de limba liturgică pale slavă, ziceau unii habotnici în veacul al! lea şi al 18-lea, introducând în locul ei lintf română, fiindcă, înlăturând limba slavonă,!

de pe coasta Franţei. Desrădăcinaţi de toi mării, valurile îi purtau pe crestele lor la W drpărtări, li lăsau la fund, ca prin presiune se prefacă răşina lor în chihlimbar, care « scos la suprafaţă de furtuni după mii de * Repede facem legătura cu chihlimbarul i Buziul nostru, dovadă că odată, de de mult, P mântui aostru era fund de mare.

Harta geografică nu mai era o sp*l!

pentru elevi, ea era un îndreptar prejios I baza căruia se putea călători, In imag<n«f dela B i l t i c i pe coasta Franţei şi de ait Bazau. Acum nu a raai interesau numirile. \ se Încleştau de de idei, iar ideile dau un « ţinut viu hărţii mute.

Dunărea ne-a foît o temi , o probi*' un sub ect central, un centru de interes; 1

cum ştie de altfel Sven Hrddin s i alăture 0 terial aliat la orice chestiane.

Am fxolorat Dunărea dela Isvoare pin' gurile ei . Lungimea, media lăţimei. alvia el f» apele cari o hrănesc, ţările prin şi pe 1*1 care curge, drum de comunicaţie, isvor d« nergie, nelntrebuinţat la producerea electr taţii —cărbunele alb. Podul delà Cerna-opera Regelui Carol I, Podul lai Traian. 0* Remanii, Somânia.

împreună cu Sven Heddin am trecut B1

forul în Turcia, prin Ciucaz în Persia, în I i ' Din lucrările elevilor despre subiecte al*

am constatat predilecţia băieţilor pentru , !

male şi vânătoare, a fetelor pentrn pante ranjament intern, VânStorilè de cămile^ de *' fanţi, de tigri erau ascultate aproape cu

Mr. S U N I K E A

"'ăturaţi ortodoxia. — Paleoslava s'a înlăturat, ortodoxia a rămas.

Nu introduceţi literele latine în locul slovelor chirilice, pretindeau alţii pe la înce­putul, şi chiar pe Ia mijlocul veacului trecut, căc i odată cu scrisul se schimbă şi sufletul românesc. — Faţa scrisului românesc s'a schimbat, dar sufletul,a rămas acelaşi.

Nu veniţi cu noul calendar bisericesc, spuneau acum câţiva ani unii „stilişti pe vechiu" fiindcă altfel se prăpădeşte România. — Noul Calendar e introdus şi toţi se conving c ă el e deplin îndreptăţit, iar România, slavă Domnului nu s'a prăpădit.

Nu primiţi Papalitatea, căci celelalte puncte dogmatice nu se mai discută, afirmă junii confraţi în zilele noastre, fiindcă ea e satanică . Papa e Anti-Crist. El nu caută decât j s ă s tăpânească şi să exploateze. — Dar exis- | tenta şi prosperitatea de două sute de ani şi ' mai bine a Bisericei române unite desavuează j straşnic, z i .de zi, pe aceşti fraţi.

fată de ce autorul aces tor rânduri, ca şi părintele V. P. Nicoară şi, mai ales, ca şi d. î*rof. N. lorga, marele animator al acestui nou ideal românesc, e optimist şi priveşte cu încredere viitorul apropiat.

Dumnezeu să ne a jute! I o n Cepa ru

I d e e vrednică d e • fi î m b r ă ţ i ş a t ă . Ocapându-se de „Asociaţia foştilor elevi ai Blajului", d. Isaia Tolan, distinsul ziarist, are o seamă de observaţii bune de reţinut şi de cumpănit. Scrie privitor la foştii elevi ai Bla­jului (vezi .Curentul" 16. II. 4 0 ) :

„Cei cari au avut norocul să se numere printre crescuţii Blajului, au o datorie şi mai mare de recunoştinţă decât foştii elevi ai şcolilor de aiurea: au fost nişte privilegiaţi între şcolarii Ardealului, şi trebue să dea un 1 exemplu".

Perfect adevărat şi bine spus. Şi tot aşa j sunt şi c e l e j c e urmează în continuare: j

„Mai cu seamă că, într'adevăr, este de j

dat un exemplu în privinţa aceasta. Şi îndeo­sebi acolo . la noi, în Ardeal. Foştii elevi, ai nu interesează cărei şcoli, şi-au uitat de şcoala, de locali tatea şcolară care i-a crescut, tot aşa cum cei mai mulţi dintre intelectualii noştri şi-au uitat şi de satul de unde au por­nit, nesimţind nici o tragere de inimă ca să-i vină într'ajutor. E, aceasta, principala pricină că localităţile noastre cari au dat oameni a-junşi la mari posibilităţi — şi îndeosebi Ia posibilitatea de a ajuta pe căi oficiale un progres local — au rămas, după 20 de ani, (în speţă, la noi după 20 de ani dela desro-bire) tot unde erau înainte. Ardealul în deo- , sebi — dar pot fi citate în aceeaşi măsură şi celelalte provincii desrobite — a scăpat pri­lejurile de progres (la sate ca şi la oraşe) tocmai din pricina' acestei amnezii a fiilor săi. Exemplele date de fii ai unei sau altei localităţi din ţara veche, cari având puterea să o facă, au dat localităţii lor natale tot concursul ca să propăşească, nu au prins în era luptelor de partid decât pe ici, pe colo (în frunte cu Săl iş tea părintelui prof. dr. I. Lupaş şi cu Săce le le ) la cei de peste dispă-; rutele graniţe. încât, atunci când s'a înfiinţat (cu nu ştim ce urmare) asociaţia intelectua­lilor plecaţi din Sâmbătenii de pe Murăşul arădan, sau de curând asociaţia prietenilor unui sat sibian (ni-se jiare Miercurii), inovaţia aceas ta a putut fi socotită* ca adevărat un fapt din domeniul senzaţionalismului. — Tot a şa cum ar fi trebuit socotită şi înfiinţarea ee acum doi ani şi jumătate a „Asociaţiei foştilor elevi ai Blajului".

Fiecare dintre localităţile noastre cari şi-au aşteptat zadarnic sub trecutul regim posibilităţile de propăşire, trebue să-şi vadă adunaţi fiii cu posibilităţi de a ajuta, în jurul câ te unei asociaţii de „prieteni" ai comunei, cum ni se pare s'a botezat asociaţia celor dela Sâmbăteni. In epoca- de astăzi a des­centralizării administrative, a dispariţiei di­honiilor politicianiste, înmănunchierile aces t ea simbolice, revenirile aces tea la matcă, la da-

ilaree oprită. Repetând copilul fazele civilizaţiei, sîevii mei — mă întrebam, -—au se găsesc sare ta epoca vâaatuimf

Na pot aita Imuf-eţ rea şi setea de ştiinţa sie sare erau cuprinşi, când au Înţeles fluxu> şi refluxul după umoreasca Întâmplare a cort

%uIor Iui Alexandru cel Mare pe undele râului ~f idas.

Mi s'a părut daodati c i prea umblăm pe meleaguri străine. Ne-am întors fără Sven

SîetddiBi, pe care H vor relua elevii din proprie iniţiativă şt am poposit la băcanul din coiţ.

••: 'Wteesre elev şi-a l i a t să vorbească despre un fel de Marfă. Lada ca fiină ae-a dat prilejul să studiem viaţa plantei; grâul. Butoiul baca-«aloi cu scrumbii, ca in Sven Hcddtn, carte «ere va a r t a multă trecere In şcoala viitorului, a e a inspirat următoarele lucruri: viaţa peştilor: broacaii , laotătaarea, c l r n i , vezica de Înot — "Colacal d« salvare al marinarilor, plutirea cor­purilor, taaaulţirea peştilor, râuri, lacuri cu peşti la noi Ia ţară, păstrarea cărnii, viaţa de pescar

; sosotaliie unai ptscar, construirea unei plas«-de prins peşte, In faptă, la atelierul şcolii, Vâl-soval, scrumbii de Dunăre, de Norvegia, sar-,

••tâvlc portaghaze, viaţa tn porturi, cea dintâi vtaţă — la ţărmul mării, desvoltarea speciilor de aaimale din peşti. Viaţa de pescar a lui

-"?«tr« Rareş. Cuprinşi In vraja acestor lucrări adunate

"în alvia firului coadaci tor , spontaneitatea şi Imaginaţia copiilor erau purtate pe aripi nevă­zute, însufleţirea era mare, orele sburau ca şi P i p e l e . Cine mai lua seamă că a sunat clopo­

te m pentru recreaţie ? Nici o recre.ţie dm lum^a a «ta nu ne-ar fi odihnit mai mult decât con­vorbirea noastră la mese şi scaune aşezate faţă în faţă. Orariat din perete a rămas solitar ca o vestigie a trecutului, L-atn înlocuit cu orariul mob i despre acţiunile elevilor.

Mupmea şi varietatea articolelor de pro­ducţie şi de negoţ, adunate d n pieţe şi pră­vălii, cereau o grupare. O ord ne trebuia fi-cută în luDgiig noastre liste. Cea mai naturală ni s'a ofer>t provenienţa lor de animale, plante, minerale. N> s'a uşurat astfel orientarea spre cârtite de zoologie, botanică, fizică, chimie. Chiar cărţile dm bibliotecă le am aşezat con­form acestei grupări naturale pe o prate cărţi despre «ornate, pe alta despre plante, pe a treia despre minera'e.

Noi ştiam acum să descoperim şi alte gru­pări şi legaturi. Ne»atn îatrrbat la ce s e r v ş t e cutare articoi? Oându-ne răspunsul: pentu hrana, am grupat ia un Ioc toate articolele, referitoare a hrană. Astfel ne-am făcut şase liste care purtau următoarele titluri: hrană, lumină, căl­dură, apărare, muncă, podoabă.

Am observat c i plugarul îfi câştigă pâinea cu mâna lui proprie, (mediu natura), fierarul pentru munca lui primeşte pâinea dm sat dela gospodari, iar poliţistul din oraş dela cetăţeni, (tnedm socia ), în schimb pentru munca lor de folos objtesc. Conferenţiarii-elevi adeseori în­cepeau aţa: „tot omul,.ca să trăiască, are lipsă de hrană, căldură, lumină, muncă, apărare, po­doabe". Toate acestea şi le ia dela animale, plante, minerale, Când le ia dela animale, plante,

_ £SL£_ toria faţă de locul obârşiei, ar putea da rte**" zultate impunătoare. — De ce nu le-am put©* vedea înfăptuite încât mai multe părţ i?"

Suntem de acord cu d. Isaia Tolan, şi-am fi cei dintâi cari ne-am bucura, daca acest cuvânt n'ar suna în deşert.

Inimi calde în regiuni reci Delegata! Apostolic din Canada, Exc. 8a-

Mons. AntoniuMi a vizitat nu de mult pe flit sîi iub'ţ». Şi nd a aitat rjprezeotantul Papei sâ vziteze Şl pe indienii şi pe eschimoşii dfn N irdul Canadei. Primirea lui a fost aşa cans s« poate închipui: O caldă manifestare de dra­goste şi de omagii ale' acestor bonl fii ai bi­sericii faţă de Papa, „Supremul Rugător", cttm ! numes: în simplicitatea lor aceşti eschimoşi as Capul B'sericit. -

Sunt aşa de mişcătoare şi in acel aş timp iţi de actuale cuvintele cu ctre 1-a salutat în (urnele concetăţenilor săi pe Delegatul Apos­tolic capul muntenilor din Port La Roche din Vicariatul Apostolic Ksevatln:

„Părinte, noi ştim dela misionarii noştri, d Supremul Rugător, Papa, locuieşte într'o ura îndepărtată. Astăzi însă ne pare că-l ve-iem cu sosirea ta intre noi. In primăvara tre-;u'ă regele nostru, al Anglie), a străbătut re­

giunile noastre, însă'pare că nu s ?a*gândit ia doi, pentrucă a trecut per lângă '->nory< fără ca si vină' să ne vadă. ' Tu însă,- sMare Rugător, nu ai făcut a ş s : CâiătoreştiiLprlntre muntenii noştri, strângi mâna tuturor şl îi binecnvintesî. Pentru acest lucra sufletul nostru îţi mulţu­meşte!... Când vei revedea pe Supremul R j g â -or, să-i spui că muntenii din ţara frigului sunt

foarte răi, în s i II iubesc din tot sufletul şi<se roagă pentru El Să i-o spui. Părinte! • '

„Noi pânâ acum am iubit pe Supremul» Rugător. Insă de azi înainte promitem eă-1 vom lub şl mat ' mult!' Ga drept cuvânt Ii iubii», pentru :& până de curând locuitorii regiune reci nu se rugaa, ca cunoşteau* pe adevărata! Dumnezeu şi nu ştiau cât de mait a suferit

minerale, íe ia dela natură. Când Ie is dela fa­milie, sat, oraş, le ia déla societate. Privind mai adânC la grupările noastre, ne-am dat seama, câ ne afiâm în faţa unor lucrări frumoase. F i e ­care elev grupa pe ascuns, sâ nu-i vadă veci­nul, căuta să fie cât mai complect şi o rg ia ai. (Natură omeneasas), Şi ori de câte ori ui se da prilej, clarificările nu lipseau. -

Elaborarea elevilor mei într'o muncă diri­jată, ne-a servit foarte bine de programminimal*} noi i-am zis plan, faţă de care e cv.i, phn. de tacredere, se comportau ca nişte mici savanţi. Acum cărţile bibliotecii erau mişcate dela ios de ei, ca să facă descoperiri. Cărţile nu mat stau pe poliţe ca nişte bolovani fără Întrebu­inţare, ele erau răscolite, cercetate şi sorbit conţinutul lor. Obiectele din muzeu aveau c ía-tare şi se înmulţeau din zi la zi. Tablourile, erau citite, cercetate cu nesaţ. L-amiri personale esiau în serie: rezumate scrise, compuneri libera, desemne libere, lucrări manuale dm diferite materiale. Observări şi judecaţi strâfulgerair prin ele, însumi discutând cu ei m i simţeam transpus într'o lume fericita. Elevilor le jucau luminile ochilor şi cel mai mare regret îl ex­primau când trebuia sa-şt părăsească lucru.

") Preconizăm o programă minimală, alcătuită de fiecare şcoală, ori de fiecare grup de şcoli, conform mediului local, iar Oficialitatea să alcătuiască programa suplimentară, care să conţină acele observări dc start de lucruri şi de fiinţe, asociaţii de idei şi de cunoştinţe*-, necesare oricărui cetăţean pentru a şl coordona munea şi viaţa cu aspiraţiile şi idealul ţării şi al neamului.

aaatru el Fini S l « , U n . Viaţa lor pe pământ <tfţa a t l t de mizerabilă, a t t t de grea! Norocul ftostra a fost c i Supremul Rogitor şi-a adus aminte de noi ţi an venit preoţi ca să ne în­veţe biaele şi atonei zilele noastre s'au înse-siaat.

Am aflat că Supremul Rugător are fii nalţ i tn toată lumea şt că mulţi tl necăjesc. Noi s a putem să-L ajutăm în alt chip: Ne vom roga însă pentru El".

Cuvinte calde acestea, care redau într'un wod atât de emoţionant sentimenfe'e de recu­noştinţă şi ds dragoste ale acestor fii ai Po-ialal Nord. Se vede că fi în regiunile reci •sufletele simple, nealterate de corupţie modernă, <snat calde pentru adevăr.

Şl dacă astfel se exprimă un eschimos despre Papa, atunci noi românii, care am gustat mai îa plin din generozitatea Papilor, cum ne vom arăta recunoştinţa noastră pentru El? Cel puţin atât să facem: Să-licbim, sănn-1 vorbim de rău şl mai ales să ne rugăm pentru El ca Domnal să-l facă să fie într'adevăr Suaremul Arbora al lumii. In curând se apropie anul de eând stă la cârma năli iui Petra: Să ne inten­sificăm deci rogâciunile pentru El:

„Domlnus conservet eum". Spat

Preasf inţ i ţ i i noş tr i I e r a r h i l a R o m a . JDupă informaţia agenţiei Rador (24. II. 40.) L P. S. Alexandru Nicolescu, mitropolitul Bla­

jului şi P. S. Lor Valeriu Frenţiu al Oradiei Mari şi Iuliu Hossu, al Clujului, au sosit la Roma.

Din partea Vaticanului, au fost salutaţi în salonul regal din gara Terminus, deschisă special în acest scop, de Excelenţele lor Arborio Mella şi de Sant Ellia, marele mae­stru de ceremonii al Vaticanului, delegaţi în i mod special de Papa pentru primirea înalţilor ierarhi români; de Monseniorul Cesarini, ase­sor la congregaţia orientală şi alte persona­lităţi dela Vatican de d. Comnen, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Raid Bossy, ministrul României pe lângă Quirinal; de membrii celor două misiuni diplomatice ro­mâne, civilă şi militară; de superiorii şi stu­denţii colegiului Pio-Român; de către părintele Tăutu, parohul bisericii româneşti, precum şi de toţi membrii coloniei române din Roma.

înalţii ierarhi au tras la colegiul P io -Român, unde vor îi găzduiţi pe tot timpul şe­derii lor la Roma. A doua zi, au vizitat bi­serica Sf. Petru, rugându-se îndelung la mor­mântul . Apostolului şi l a mormântul Papei Pius XI .

In ziua de 25 Februarie, înalţii ierarhi vor oficia un parastas solemn la mormântul Marelui Arhiereu exilat, Inocenţiu Micu Klein, neînfricat luptător şi animator al ideii naţio­nale din Transilvania pe vremea stăpânirii străine. L a acest parastas vor lua parte, împre­ună cu reprezentanţii diplomatici ai României, toţi membrii coloniei române din Roma.

In ziua de 3 Martie, înalţii prelaţi ro­mâni, vor săvârşi mai multe hirotoniri în bi­serica colegiului Pio-Român.

ca 1500 jezaiţi, ş. s. Na mal oaţln dt 3785 jfzuiţi-preoţi (Patres) activează în misiunile externe (mal ales în ladia şi Cty'on). Socie­tatea lai Isas susţine în teritoriile misionare 40 seminarli teologice, 15 universităţi, 169 scoale superioare, 67 şcoli normale, 7817 şcoli gri­mare şi 65 alte şcoaie. In afară de teritoriile misionare jezuiţiî mai an 436 colegii cercetate de 138 307 studenţi. Despre activitatea ştlintl f|că a ordinului acestuia fac dovadă cele 1112 reviste ce scot jezuiţiî în 50 deUmbi. In casele lor de exerciţii spirituale în 1938 aninat parte ia deprinderi sufleteşti 6 8 \ 7 8 8 da credincioşi.

S o c i e t a t e a l u i t su i s îşi sărbătoreşte împlinirea alor patru sute de ani dela înfiin­ţare. Situaţia sa, la 1 Ianuarie 1939, era aceasta: 25.945 membri, repartizat* în 8 asistenţe, 50

...provincii, 7 viceproviacii, 43 teritorii misionare : ş) 1190 colegii. Ordinul jezuiţtlor e reorezentat " la. popoarele de limbă engleză (7200 membri)

spaniolo-portugheză ( 6 l 0 f ) . Urmaeazâ no--aai «Iscat Francez<l ca 45C0, Italienii şi Nemţii icM'ayroytlv c a t e 2 f l 0O Polonii «1 alţi alavl

Stiri mărunie Pi ldă r e g a l ă . O armată bine înzestrată

e an z>d puternic de asărare al ţarii. Printre cei ce înţeleg mai bine ca oricine acest lucru cel dlntâlu e Suveranul însuşi. Dovadă şi gestul regesc: Maj. Sa Regele * semnat zece milioane lei bonuri centru înzesrarea armatei. Iar Mâna Sa Voevodul Mihaiu alte doua milioane lei în acelaş scop. — Slujbaşii Casei Regale s'au înscris şi ei cu peste doua milioane lei între cel ce înţeleg să contribue la înzestrarea armatei.

Vaste dela R o m a . Cu octzia călăto­riei ce a fă :ut o în Italia, d leoftl S dorovlcl a ţinot să viziteze şi Colegiul Român „ A u s Xr din Roma. In ziua de 17 II. a. c. orele 5'/a p. m., Exc Sa a fost sr lnr t cu multă căldură din osrtea superiorilor susnnm tulul Colegiu şi a alnmHor, cari intonau măreţul nostru Imn Rfgal. Era însoţit de d. P. Comnen, ambasa­dorul nostru pe lângă Sf. Scaun, oăr. A. Tâutu consilier eclesiastic şi a l ţ i . Du ă cuvântul C Păr. I E Evrard, rectorul colegiului, care îşi exarlmă bucuria oentru aceasta vizită, infor­mând totodată iluştrii oas ie ţ i despre senti­mentele înalte de care sunt stăpâniţi alumnil — care formează o adevărat* linie, morală. Caro'. I I , — rugând pe d. Sidorovicl să blne-volască a transmite M S. Rrgelui Carol II sentimentele de neclintită supunere faţă de Tron şl Dinastie. La ceeace trimisul României, a a-sigurat asistenţa ce-1 asculta cuvântul, că M S. Regele Carol II, „încontinuu se gândeşte la toţi românii de pretutindeni". Intre însufleţit''le urale, coral execută „mulţi ani trăiască!" A oi s'a făcut vizita bisericii şl a colegiului, de unde d. Teodor Sidorovicl a plecat deplin satisfăcut de ceeace a văzut la Colegiul român-unit din Roma. ( P . )

L o c a l a . Dumineca viitoare, a Lăsatului de carne, va predica în catedrale oăr. Dumitru Neda profesor-canonic mitropolitan,

— Sub conducerea d-nei prof. Victoria Borcea, elevele cl. VllI-a dela Liceul teoretic de fete, au aranjat Dumineca trecută, după a-miazi, în sala de gimnastică a «Institutul! Re­cunoştinţei" o şezătoare literară. închinată me­moriei clasicului rotnan Quintus Horatius Fiaccus. Numeroasa asistenţă a aplaudat căl­duros atât elevele ce au ţinut câte o scurtă cuvântare (V. Olteanu, S. Soaniol şi E. Faina) cât şl pe cele ce au executat celelalte puncte ale programului.

Liturg ic pentru legiuitori . Cu pri­lejul inaugurării celei de a treia sesiuni a le-gisistării LXXV, la Washington, în sanctuarul naţional al Neprihănitei Zam slirl de pe lângă Universitatea catolică de a:olo s'a slujit o sfântă liturghie pentru judecătorii şi leg slatorii ame ricani. Iniţiativa a fost luată anul trecut de păr. Whlte, decanul facultăţii de drept a numitei Universităţi. La această sf. liturghie, slujită de pir. Wh*tp. aa fost de fata, înafară de înalte Tipografia Semiaaralai Teologie gr.-eat. Blaj"

feţe biscrlcsşti, • malţime dt aa rarităţi larttţti Aşa: ambasadorii Irlandei, Tarele! (1), Lituania Chilie; secretara! legaţia! flalandazt; seţic a»,*' basadorulul japonez; trei amirali; raalţitse e* judecători, senatori, profesori universitari, », , — Pilda aceasta a fost armată şi ?* atatafe Illinois, New-Jerary, »ea»sylvaala şi Califaraia.

Ca pe v r e m e » apoate l i l er» N a z l m i i instalat la patere în Austria şi-a dat ÎMdatl arama pa faţă în ce priveşte Bisarica lai Hristes; începând ca 1 Main ansi trecut a sistat «r lej subvenţia de stat cieralni şi Bisericii. Credea că va da gata şi clerul şl crtzul crsştin cătălin Credincieşii din eparhia C a r i . a ra ie»l tr 0 p vienez Innltzer, cel care a avat cavinte i e laudă pentru naţional sociallim, nu ş i -as lăsat pieririi de foame păstorii sufleteşti, nici a'as părăsit sfintele lăcaşuri deînrhinare. Dimpotrivă; la un singur cavâet al arhiereului lor aa adunat dela mână ia mână, cale de lipsă pentru susţi­nerea alor mai bine de 10CO preaţi şi îngr'jirts alor 500 de biserici. Na de mait Parpurats) vienez a ţinut să declare că te simte măgulit' şi fericit a se şti păstorul sufletesc al unei turme credincioase care dă dovadă de un se-flet ca acela care stăpânta pe creştinii primelor' veasuri. De închiere. cam scris „Osservaion Romano* (10 II 1940) l-a asigsrat pa toţi fiii săi sufleteşti că preojt! ssa t mulţumiţi cs foarte puţin, mai ales că na vreaa aii înjoreuneae şl ei ca cele de lipsă traialai lor fatsUîiie csrl şi altfel îndură destale mizerii în arma ştirilor actuale.

Curatoraiul bisericii române unlle Âlţina (i Sibia)

No. 10—940

PublIcatEune Se adu::e la cunoştinţa celor Interesaţi,

din partea si'snum'talui curatorat, că pe zfae de 28 Februarie 1940, ora 2 deşii masă Î S dă în întreprindere ~edficarea bisericii în roşu, C E oftrte îech se, pentru a doua or i .

Condîţlunîle de l ic i ta te şi caetal de sar­cini, se pot vedea zilnic la oficial parahial dis Alţina, în orele oficioase.

Aipna 18/11 1940. Nicolae B u c ş ă T r a f a n Belaşeis

cuutor-primar paroh

F R I D E R I C H O M O A R A D , S T R A D A BARIŢIU I O - 2 1

F o n d a t a la anu l 184®

Ceamai v a c h e şi mai mare turnă­torie de clopote din România.

La comandă fa­brică clopote de orice mărime din c e i m a i c a r a t bronz pentra clo­pote, pe lângă ga­rantă mare şi cu prefixarea precisă a tonurilor. Inven­ţie proprie licenţle

Rechizite şi sca-one de fer pentru clopote. Motoare e lec­trice pentru clopottt. — Tekfen 376